Viitorul Curţii europene a drepturilor omului

Un Memorandul al Preşedintelui Curţii europene a drepturilor omului către statele părţi, publicat pe site-ul Curţii, ne anunţă discret şi diplomatic că în perioada 18 – 19 februarie 2010 Elveţia, ţară care va deţine atunci preşedinţia Comitetului de Miniştri a Consiliului Europei va organiza la Interlaken (Elveţia) o conferinţă cu privire la viitorul Curţii Europene a Drepturilor Omului, Conferinţă care are potenţialul să fie cel mai important eveniment al secolului în care trăim, în ce priveşte protecţia internaţională a drepturilor omului.
Această iniţiativă este fără precedent în diplomaţia Consiliului Europei, după cum este cotat chiar de către Preşedintele Curţii în memorandumul adresat statelor membre Consiliului, şi are scopul de a reafirma ataşamentul politic al statelor membre faţă de sistemul de protecţie jurisdicţională a Convenţiei.
În memorandumul menţionat, Preşedintele Curţii evocă nişte informaţii utile despre activitatea Curţii, schiţând în mare problemele ce se cer a fi rezolvată la Conferinţa din 2010. În cele ce urmează, vom expune, rezumativ, punctele mai importante ale memorandumului.
1. Actuala situaţie a Curţii:
Convenţia europeană a avut o influenţă determinantă asupra sistemului de drept a statelor părţi, iar importanţa lui în apărarea drepturilor fundamentale reiese şi din volumul de activitate. Astfel, începând din 1998, de la data intrării în vigoare a Protocolului nr. 11, Curtea a pronunţat 188.000 de decizii de inadmisibilitate, în jur de 10.000 de hotărâri pe fond, din care numai în 2008 s-au pronunţat 30.000 de decizii de inadmisibilitate şi 1900 de hotărâri. Statisticile arată că numărul cererilor adresate Curţii s-a înzecit pe parcursul a 10 ani! Din totalul cauzelor aflate pe rolul Curţii 57% privesc 4 state din cele 47 care au ratificat Convenţia, iar 80% din cauze privesc 12 state părţi.
Cererile adresate Curţii pot fi împărţite în 3 mari categorii:
1. cererile care sunt declarate inadmisibile înainte de a fi comunicate statului pârât ocupă cea mai mare parte din volumul de activitate a Curţii. În memorandum se menţionează că acest aspect trebuie analizat, pentru a găsii soluţii. O posibilă explicaţie ar fi lipsa de cunoştinţă a celor care se adresează Curţii despre limitele substanţiale ale drepturilor protejate de Convenţie sau despre condiţiile procedurale ce trebuie îndeplinite.
2. O altă categorie cuprinde cauzele bine fundamentate, admisibile care de obicei reclamă probleme structurale ale sistemelor de drept, creând cauze repetitive.
3. O ultimă categorie cuprinde cauzele – izolate – care ridică probele noi în interpretarea şi aplicarea Convenţiei europene, probleme a căror „greutate” variază de la caz la caz.
Una dintre cele mai importante preocupări ale Curţii este modernizarea şi perfecţionarea metodelor de lucru pentru a crea capacitatea de a decide cât mai multe cauze. Astfel, în ultimii ani s-a creat Secţia a V-a, care a optat pentru rezolvarea admisibilităţii cauzelor odată cu fondul. De asemenea se încurajează înţelegerile pe cale amiabilă şi declaraţiile unilaterale din partea statului prin care recunoaşte încălcarea Convenţiei; s-a creat procedura „hotărârilor pilot”, s-a simplificat redactarea hotărârilor şi a fost pus în aplicare o nouă ordine în procesarea cererilor pe baza unor criterii bine definite. Un rol important este acordat satisfacţiei echitabile stabilită de Curte, care reprezintă un aspect important al efectelor hotărârilor. S-a îmbunătăţit în mod substanţial procesarea datelor şi s-a înfiinţat o Divizie de Cercetare.
Cu toate acesta, datorită numărului mare de cereri care sunt adresate Curţii, fac să existe o disproporţie mare între numărul de decizii pronunţate şi numărul cererilor înregistrate. În ultimii ani s-a mărit bugetul Curţii, iar Grefa şi-a mărit numărul personalului cu 225 de persoane în 3 ani, iar o creştere mai mare ar crea o situaţie în care numărul actual de judecători nu ar putea să facă faţă volumului de muncă produs de grefă. De asemenea, se poate constata o limitare birocratică a activităţii Curţii, datorită, printre altele, faptului că nu există o autonomie administrativă a Curţii faţă de Consiliul Europei, cea ce se manifestă la nivelul recrutării şi managmentului personalului.
Care ar trebui să fie scopurile şi rezultatele Conferinţei?
Se doreşte ca prin Conferinţa ce va avea loc la Interlaken să se obţine rezultate pe trei coordonate principale: (1) la nivel politic, (2) pe termen lung (8 sau 9 ani de la Conferinţă) şi (3) pe termen scurt şi mediu.
1. La nivel politic
După o existenţă de jumătate de secol a Curţii, se impune o considerare a viitorului acestuia. Astfel, trebuie definit cu o claritate maximă relaţia dintre Curte şi autorităţile naţionale, prin stabilirea exactă a rolului fiecărui părţi (Curte, respectiv autorităţi naţionale), având în vedere că atât Curtea cât şi statele părţi au aceeaşi obiectiv: asigurarea drepturilor prevăzute în Convenţie şi în protocoalele adiţionale.
La conferinţă se aşteaptă ca statele să prezinte cum anume văd ei mecanismul Convenţiei în 2020, prin prezentarea unor amendamente la Convenţiei. De asemenea, statele ar trebui să indice ce alterări ale sistemului sunt posibile pe termen scurt şi mediu fără amendarea Convenţiei.
2. Obiective pe termen lung
Ţinând cont că asemenea obiective pot fi trasate numai cu ocazia conferinţei, datorită complexităţii problemelor ridicate şi necesităţii unor analize tehnice, totuşi, posibile concluzii ale Conferinţei ar putea să fie:
a. iniţierea unor studii
b. stabilirea unui termen limită pentru a implementa schimbările, înțelegându-se că este necesar o revizuire al Convenţiei, iar un termen limită ar putea să fie 2019, a 60-a aniversare a Curţii, care a început să funcţioneze în 1959
c. acordarea de termene entităţilor competente în vederea punerii în mişcare a procedurii de amendare a Convenţiei europene a drepturilor omului.
Ce fel de Curte pentru 2019?
Dreptul de a adresa cereri individuale reprezintă inima mecanismului Convenţiei, aşa că în principiu acest aspect trebuie prezervat. Problema care se pune este dacă ar trebui menţinut în forma actuală, sau ar trebui ataşate diferite schimbări.
O linie de acţiune va trebui să fie la nivelul principiului subsidiarităţii. Conform acestui principiu, revine autorităţilor naţionale sarcina de a garanta drepturile prevăzute de Convenţie, iar Curţii sarcina de a controla dacă statele chiar respectă această obligaţie. Astfel, statele vor trebui să respecte şi să aplice jurisprudenţa Curţii, iar o deosebită atenţie va trebui acordată executării hotărârilor. În ce priveşte rolul Curţii, acesta trebuie să respingă cererile care nu respectă regula epuizării căilor interne de recurs. În aceste sens, Curtea va trebui să se asigură că statele părţi au implementate asemenea remedii. Numărul mare de cereri repetitive sunt o dovadă a faptului că principiul subsidiarităţii nu funcţionează la parametrii normali.
Evoluţii pe termen lung
Având în vedere volumul de activitate la Curte, se pune întrebarea dacă nu ar fi oportun instalarea unui sistem de filtrare a cererilor (aspect sesizat şi de Grupul Înţelepţilor în raportul său). Principala problemă care trebuie decisă în acest aspect este dacă toate cauzele trebuie examinate în procedura judiciară, sau puterea de decizie în privinţa anumitor tipuri de cauze să fie în sarcina unor servicii juridice (référendaires).
O altă posibilitate de filtrare ar fi un sistem bazat pe distribuirea competenţelor, după modelul Curţii de Justiţie a Comunităţilor Europene, prin instaurarea unui Tribunal al drepturilor omului subordonat Curţii, după modelul Uniunii europene, unde există un Tribunal al funcţiei publice şi o Tribunal de primă instanţă. În acest fel se poate imagina - fără a se întoarce la sistemul care exista înainte de 1998 (Comisie şi Curte) – ca acest Tribunal să fie însărcinat cu decizia asupra admisibilităţii, iar Curtea ar decide pe fond.
Ar fi benefic o întărire a cooperării dintre instanţele naţionale şi Curtea de la Strasbourg, sens în care se poate imagina o procedură de recurs în interpretare sau o posibilă extensie a rolului consultativ a Curţii. În acest fel s-ar mării rolul constituţional al Curţii europene, fără o restricţionare a mecanismului bazat pe cereri individuale.
3. Obiective pe termen scurt
Este în interesul persoanelor aflate sub jurisdicţia statelor părţi la Convenţie ca prevederile Convenţiei să fie aplicabile la nivel naţional. Astfel, trebuie introduse remedii naţionale care să asigură respectarea Convenţiei la nivel naţional. În acest sens se simte nevoia unor măsuri preventive şi corective la nivelul legislaţiei naţionale, la nivelul remediilor disponibile, în ce priveşte executarea hotărârilor. De asemenea trebuie subliniat şi valorificat rolul pe care îl poate avea diseminarea jurisprudenţei Curţii europene a drepturilor omului. Statele părţi ar trebui să se implice în rezolvări pe cale amiabilă sau prin declaraţii unilaterale, respectiv în procedura hotărârilor pilot.

Concluziile Conferinţei ar trebui să fie exprimate în următoarele:
1. O Declaraţie politică de ataşament faţă de Convenţie şi faţă de schimbările necesare
2. O Recomandare către Comitetul de Miniştri pentru a convoca instituţiile interguvernamentale abilitate să procedeze la un studiu asupra modificărilor pe termen lung care ar putea fi adoptate.
3. O recomandare către Comitetul de Miniştri privind aspectele bugetare şi administrative.

K.A.