6 noiembrie 2008

Cauza Bota împotriva României. Hotărârea CEDO din 4 noiembrie 2008

Dreptul la un proces echitabil; dreptul la respectarea proprietăţii private; dreptul de a nu fi judecat sau pedepsit de două ori


În fapt,
1. Domnul Pompiliu Bota, de cetăţenie română, s-a adresat Curţii europene la data de 9 mai 2003, solicitând în principal să se constate încălcarea articolului 6(1) din Convenţie privind procesul echitabil şi a articolului 1 din Protocolul 1 la Convenţie privind respectarea proprietăţii private, precum şi a articolului 4 din Protocolul 7 la Convenţie privind dreptul de a nu fi judecat sau pedepsit de două ori.
2. Reclamantul a fost asociat unic şi administrator al unei societăţi cu răspundere limitată, iar la data de 5 mai 1996 a dispus distrugerea unei cantităţi de ţigări şi băuturi alcoolice în valoare de 130.855.637 lei, deoarece legea impunea această obligaţie tuturor comercianţilor care aveau marfă neînregistrată conform noilor cerinţe prevăzute de Ordonanţa nr. 23/1995. Înregistrarea în contabilitate a distrugerii mărfii a avut drept consecinţă neachitarea de către reclamantul a TVA (taxe datorate bugetului statului) aferent mărfii. Autorităţi financiare au efectuat un control la sediul firmei la data de 25-27 noiembrie 1996, verificând în special registrele contabile şi la 12 februarie 1997 au întocmit un proces verbal prin care, constatând că reclamantul a dedus TVA, au aplicat o amendă societăţii în sumă de 2.000.000 lei.
3. La 12 martie 1997 a avut loc o percheziţie la sediul firmei ocazie cu care au fost descoperite o serie de cartuşe de ţigări neînregistrate (lipsa timbrajului corespunzător) conform prevederilor legale. În aceeaşi zi reclamantul a distrus sigiliile aplicate, deoarece a considerat că sunt ilegale.
4. La 22 ianuarie 1998 reclamantul a fost reţinut iar ulterior arestat preventiv, iar la data de 1 aprilie 1998 a fost pus în libertate.
5. Prin rechizitoriul din 18 februarie 1998 Parchetul a trimis în judecată pe reclamant pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală, fals intelectual şi uz de fals, şi săvârşirii infracţiunii de distrugere de sigilii. Cu toate că în primă instanţă, reclamantul fusese condamnat, în final, prin decizie definitivă, Curtea de Apel Alba Iulia a dispus achitarea reclamantului.
6. În anul 2000 reclamantul s-a adresat instanţei de judecată solicitând repararea prejudiciului cauzat prin privarea sa de libertate, nefondată, şi prin procedura aplicată până la achitarea sa. La 28 noiembrie 2001 Curtea Supremă a confirmat soluţia pronunţată în primă instanţă prin care s-au acordat reclamantului despăgubiri civile de 500 milioane pentru prejudiciu moral.
7. În anul 2002 Procurorul general al României a formulat recurs în anulare împotriva deciziei penale de anulare, în ambele cauze (cea penală şi cea civilă), iar Curtea Supremă a admis în parte primul recurs şi l-a condamnat pe reclamant la 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală. Totodată, Curtea Supremă a admis şi cel de-al doilea recurs în anulare şi a casat decizia definitivă şi irevocabilă la data de 21 ianuarie 2003 pe motiv că în final reclamantul fusese condamnat penal.

În drept,
8. Reclamantul s-a plâns că anularea unei decizii definitive printr-un mijloc extraordinar de recurs i-a încălcat dreptul la un proces echitabil, garantat de articolul 6(1) din Convenţia europeană.
Curtea europeană a amintit că dreptul la un proces echitabil trebuie interpretat în lumina preambulului Convenţiei, care enunţă preeminenţa dreptului, ca element de patrimoniu comun al statelor contractante. Unul dintre elementele fundamentale ale principiului preeminenţei dreptului îl constituie principiul securităţii raporturilor juridice, care presupune printre altele că soluţiile definitive şi executorii ale instanţelor judecătoreşti nu trebuie desfiinţate. Pe de altă parte, dreptul la un proces echitabil nu se opune ca în dreptul intern să existe mai multe grade de jurisdicţie, iar atunci când o anume hotărâre definitivă şi executorie este supusă revizuirii şi cauza este reexaminată pe fond, Curtea va examina de la caz la caz maniera în care s-a avut în vedere păstrarea unui just echilibru între interesele indivizilor şi necesitatea garantării eficacităţii justiţiei penale.
În special, a subliniat Curtea, trebuie să se aibă în vedere următoarele: consecinţele pe care rejudecarea şi procedura subsecventă acesteia le generează asupra situaţiei celor vizaţi; motivele pentru care tribunalele au anulat decizia judiciară definitivă; conformitatea procedurilor cu dreptul intern; existenţa legală şi aplicarea în cauză a garanţiilor menite să împiedice abuzul autorităţilor interne în utilizarea respectivei proceduri; alte circumstanţe pertinente ale cauzei.
9. Pentru început, Curtea a apreciat că instanţele ordinare care au judecat cele două acţiuni (civilă şi penală) nu au procedat arbitrar ci au judecat pe baza probelor furnizate în cauză. Totodată, motivele prezentate de Procurorul general la României în exercitarea recursului în anulare nu erau pentru prima dată prezentate în faţa instanţelor, iar anumite pretinse erori puteau din acest motiv fi îndreptate înainte de pronunţarea deciziilor în căile de atac. Pe de altă parte, calea recursului extraordinar era deschisă numai procurorului general, astfel că apar probleme în ceea ce priveşte egalitatea de arme.
Ca urmare, ţinând cont că datorită exercitării recursului situaţia reclamantului a fost complet schimbată (de la libertate la condamnare) şi că datele cauzei conduc la concluzia că acest recurs a fost mai degrabă un apel deghizat, Curtea a apreciat că s-a adus atingere dreptului la un proces echitabil şi a fost încălcat articolul 6(1) din Convenţie.
Urmând un raţionament asemănător, Curtea a apreciat că anularea de către Curtea Supremă a deciziei civile definitive privind despăgubirile acordate reclamantului a reprezentat o atingere a principiului securităţii a raporturilor juridice şi a existat o încălcarae a articolşului 6 alin. 1) din Convenţie.
Curtea a analizat şi susţinerea reclamantului relativ la încălcarea dreptului său consacrat de articolul 4 din Protocolul 7 la Convenţie, privind dreptul a nu fi judecat sau pedepsit de două ori, însă a apreciat că nu este cazul să se pronunţe dat fiind că aspectele care fundamentau susţinerea reclamantului erau aceleaşi analizate de Curte în cadrul articolului 6.
În final, Curtea a acordat reclamantului 14.000 Euro pentru prejudicii materiale şi 2000 Euro pentru prejudiciu moral.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu