Treceți la conținutul principal

CAUZA MIHAIU împotriva ROMÂNIEI (HOTĂRÂREA CEDO din 04/11/2008)




Dreptul la un proces echitabil; libertatea de exprimare

În fapt,
1. În anul 2002 domnul Liviu Georgică Mihaiu s-a adresat Curţii europene pretinzând că i-au fost încălcate drepturi garantate de Convenţie, drepturi exercitate de acesta în contextul profesiei sale de jurnalist.
2. Reclamantul a publicat în august 1999 în Academia Caţavencu un articol prin care critica stilul populist al scrierilor redactorului şef al cotidianului Adevărul, domnul D.T. În articolul său, intitulat „Cuvântul care înTINUează idealurile”, titlu care făcea referire la numele redactorului şef (Dumitru Tinu), reclamantul a făcut referire la maniera prin care D.T. critica zelul autorităţilor române de a restitui bunurile aparţinând familiei monarhice în raport cu restul populaţiei. În articol exista şi o fotografie care prezenta o mână cu un ceas Bulgari, apreciindu-se că acel ceas ar fi dovada corupţiei ziariştilor prezenţi la o anumită reuniune.

3. D.T. a formulat plângere penală împotriva reclamantului, pentru săvârşirea infracţiunii de calomnie prin presă, faptă prevăzută şi pedepsită de articolul 206 din Codul penal, constituindu-se parte civilă faţă de reclamant şi ziarul Academia Caţavencu. Instanţa l-a achitat pe reclamant, apreciind că nu a existat intenţia de calomniere, însă a obligat reclamantul şi partea responsabilă civilmente să plătească suma de 10 milioane lei (ROL) datorită prejudicierii imaginii petentului D.T.

4. Toate părţile au formulat recurs împotriva hotărârii instanţei de judecată. Instanţa de recurs a rejudecat cauza şi a apreciat că reclamantul este vinovat şi l-a condamnat penal la plata unei amenzi şi a obligat partea responsabilă civilmente alături de reclamant să plătească suma de 40 milioane pentru prejudicii morale.

În drept,
Cu privire la încălcarea articolului 6 alin. 1, 2 şi 3 privind echitatea procesului

5. Cercetând admisibilitatea, Curtea a apreciat că susţinerile reclamantului sunt admisibile, cu excepţia alineatului 2, în acest din urmă caz susţinerea fiind în mod vădit nefondată.

6. În ceea ce priveşte fondul, pentru început, Curtea a apreciat că problema ridicată de reclamant presupune o analiză a modului în care este reglementată în dreptul intern puterea instanţei de recurs, precum şi a chestiunilor care se ridică în faţa acesteia cu prilejul judecăţii.
Astfel, Curtea a constatat că legislaţia română în vigoare la data faptelor nu obliga instanţa de recurs să asculte din nou pe inculpat, atâta vreme cât această audiere avusese loc în primă instanţă. Cu toate acestea, legislaţia permitea o asemenea audiere. Ori, ţinând cont că prima instanţă achitase pe reclamant pe motiv că acesta nu era vinovat de săvârşirea faptei de care era acuzat, iar instanţa de recurs a apreciat din contră, Curtea europeană a apreciat că o nouă audiere se impunea întrucât stabilirea vinovăţiei era o chestiune predominant factuală. În plus, în anul 2006 legislaţia s-a modificat în sensul că instanţa investită cu puteri devolutive, este obligată să procedeze la o nouă audiere.
O atare situaţie a fost apreciată de Curte ca fiind contrară exigenţelor articolului 6 alin. 1 din Convenţia europeană. Constatând încălcarea articolului 6 alin. 1, Curtea a considerat că nu mai este necesar să se pronunţe asupra încălcării alineatului 3 a articolului 6.

Cu privire la încălcarea articolului 10 privind libertatea de exprimare

7. Curtea a considerat că prin decizia de condamnare adoptată de instanţa de recurs se dovedeşte o ingerinţă asupra dreptului reclamantului la liberă exprimare. Pe de altă parte, la manieră generală ingerinţa prevăzută de lege, este necesară într-o societate democratică în care indivizii au nu doar drepturi ci şi responsabilităţi, îndeosebi atunci când acestea vizează aflarea adevărului dar şi respectarea demnităţii altor persoane.
Analizând articolele incriminate de petiţionarul D.T., Curtea a observat că diferitele acuzaţii la adresa lui D.T. nu erau simple judecăţi de valoare ci constituiau fapte materiale a căror existenţă trebuia dovedită. Ori, din probele administrate rezultă nu doar că acele afirmaţii erau neadevărate dar şi că reclamantul nu a verificat cu vreo diligenţă anume informaţiile pe care le-a publicat. În plus, acele afirmaţii erau defăimătoare şi vizau distrugerea credibilităţii lui D.T. încercând să sugereze că acesta nu îndeplineşte un rol independent aflându-se în conducerea ziarului Adevărul în calitate de redactor şef.
Totodată, apreciind în concret pedeapsa aplicată reclamantului de către tribunalul de recurs, Curtea a apreciat că exigenţa proporţionalităţii este îndeplinită în condiţiile în care aplicarea unei amenzi penale de aproximativ 300 Euro şi obligarea la plata de despăgubiri de aproximativ 1800 Euro, nu reprezintă măsuri deosebit de severe.
În consecinţă, Curtea a apreciat că nu a existat o încălcare a articolului 10 din Convenţie.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Note de şedinţă, prescurtări scrise şi concluzii scrise

O problemă procedurală destul de importantă, dar de multe ori tratată superficial sau chiar ignorată este reprezentată de „concluziile scrise.” Atât în materie civilă cât şi penală, dezbaterea cauzei implică uneori şi formularea şi depunerea unor concluzii scrise. Dreptul procesual civil cunoaşte însă o sintagmă specifică în această materie, şi anume „prescurtările scrise”. În cadrul procedurii penale există de asemenea „note privind desfăşurarea şedinţei de judecată”; acestea neavând legătură cu concluziile amintite anterior. Un punct de plecare al analizei deosebirilor semnificative şi substanţiale între sintagmele care fac obiectul acestui articol îl constituie articolul 146 C. proc. civ., articol potrivit căruia: Părţile vor putea fi îndatorate, după închiderea dezbaterilor, sa depună concluzii scrise sau prescurtări scrise, semnate de ele, a susţinerilor lor verbale. Părţile vor putea depune concluzii sau prescurtările chiar fără sa fie obligate. Ele vor fi înregistrate. şi articol…

Mai bine suspect decât învinuit

Proiectul noului Cod de procedura penală - calitatea de făptuitor - calitatea de suspect - calitatea de învinuit - evoluţii legislative


Înainte de pornirea procesului penal, cel ce a săvârşit infracţiunea are calitatea de făptuitor, această calitate fiind menţionată deseori în legea procesual penală (art. 200, 214, 215 C. proc. pen.). Făptuitorul, ca subiect al raportului juridic de conflict, devine, după declanşarea procesului penal, subiectul principal pasiv al raportului juridic procesual penal.
O dată cu începerea urmăririi penale împotriva făptuitorului, aceasta dobândeşte calitatea de învinuit (art. 229 C. proc. pen.). Spre deosebire de făptuitor, învinuitul, este subiect de drepturi şi obligaţii procesuale.
În Codul de procedură penală în vigoare (art. 229) se arată că persoana faţă de care se efectuează urmărirea penală se numeşte „învinuit” cât timp nu a fost pusă în mişcare acţiunea penală împotriva sa.
Din cuprinsul dispoziţiilor art. 228 alin. 1, reiese că urmărirea penală poa…

Argumentarea lui Dahij în cauza Zelxa şi Asociaţia Spirituală a Cavalerilor Vechiului Agathirs vs. Agatis

Documentul poate fi descărcat de aici în format pdf
DESCRIEREA GENERALĂ A STATULUI AGATIS1. Statul Agatis a devenit un stat independent în anul 1975 sub denumirea de „Republica Federală Agatis”, situată pe un teritoriu asupra căruia de-a lungul istoriei şi-au exercitat suveranitatea diferite entităţi ale dreptului internaţional public. Astfel, în perioada medievală, populaţia situată pe teritoriului actualului stat Agatis, era organizată în cadrul cunoscutei Împărăţii a Agathirsului, aceasta fiind perioada de înflorire a statului. Cu toate acestea, în secolele XV-XVII, Împărăţia este supusă unui val masiv de migraţii ale unor popoare nomade venite dinspre estul continentului. În cele din urmă, slăbită economic şi militar, Împărăţia Agathirsului devine un stat cu o poziţie politică precară, nesustenabil etatic, într-o regiune supusă unor variate ameninţări. În acest context, fără a fi foarte clar firul istoric al evenimentelor, este cunoscut cert doar că în anul 1669 Regatul Anarcsis, u…