Interdicţia supunerii la rele tratamente; obligaţia efectuării unei anchete efective; poliţişti
În fapt,
1. În anul 2003, Curtea a înregistrat cererea reclamantului Ion Lupaşcu, de cetăţenie română, prin care acesta reclama faptul că a fost supus de către poliţie unor tratamente contrare articolului 3 din Convenţia europeană, precum şi că nu a beneficiat de o anchetă efectivă în cazul plângerii îndreptate împotriva respectivilor poliţişti.
2. În septembrie 1997 reclamantul s-a certat cu d-na C. şi i-a aplicat mai multe lovituri, inclusiv i-a sustras, conform plângerii doamnei C., o plasă cu peşte. Conform unui raport de expertiză efectuat mai târziu, urmare a loviturilor aplicate doamnei C., aceasta a suferit de anumite complicaţii ale unei boli cronice pe care o avea şi care, în final a condus la decesul doamnei C. În luna martie 1998.
3. La 11 noiembrie 1997, orele 645, trei echipe de poliţişti şi jandarmi echipaţi cu arme au înconjurat imobilul reclamantului în temeiul unui mandat de percheziţie emis de către Parchet, iar după ce acesta a deschis uşa pentru a afla ce se întâmplă, l-au imobilizat, l-au bătut şi l-au condus la sediul poliţiei, unde se pretinde că l-ar fi bătut din nou în scopul obţinerii de probe.
4. La 12 noiembrie 1997, reclamantul a fost examinat de medici din cadrul Laboratorului de medicină-legală, care au emis un certificat constatator a mai multe echimoze şi escoriaţii la nivelul corpului şi feţei reclamantului, datând de una sau două zile şi necesitând 2-3 zile de îngrijiri medicale, generate de aplicarea unor lovituri cu obiecte contondente. Guvernul a susţinut că urmele de violenţă s-ar datora reclamantului, care s-a opus reţinerii încercând să se arunce de pe veranda casei sale.
5. Printr-o ordonanţă din 11 noiembrie 1997, a fost pusă în mişcare acţiunea penală împotriva reclamantului şi s-a dispus arestarea preventivă a acestuia pentru o perioadă de 30 zile, pe motiv că acesta ar fi sustras în mod violent de la vânzătoarea C. o plasă care conţinea peşte.
6. La 9 decembrie 1997 reclamantul a înaintat Parchetului militar o plângere penală împotriva a trei poliţişti care l-au interogat în timpul cercetării penale din 11 noiembrie 1997, acuzându-i pe aceştia de cercetare abuzivă.
7. La 23 martie 1998, reclamantul s-a plâns procurorului care cerceta plângerea sa penală că la 11 noiembrie 1997 poliţiştii l-au torturat în scopul obţinerii de probe, aplicându-i o procedură cunoscută sub denumirea de „rotisor” (persoana este dezbrăcată, aşezată în şezând cu genunchii la piept pe un scaun, iar mâinile îi sunt încătuşate pe sub genunchi, astfel încât este complet imobilizată; după aceasta i se pot aplica lovituri, foarte dureros fiind contactul cu o nuiele sau vergele la nivelul testiculelor, însă chiar şi în absenţa loviturilor poziţia este deosebit de degradantă şi umilitoare – n.a.).
În anii 1999, 2001 procurorul i-a audiat de mai multe ori atât pe poliţiştii acuzaţi cât şi pe reclamant. La 15 octombrie 2001 procurorul a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de poliţişti, fără însă a dispune comunicarea deciziei către reclamant.
La 12 aprilie 2005, urmare a cererii reclamantului, acestuia i s-a comunicat decizia din 2001 luată de procuror.
8. La 12 noiembrie 1998 reclamantul a fost condamnat de Tribunalul Brăila la 19 ani de închisoare pentru tâlhăria urmată de decesul victimei.
În urma apelului, Curtea de Apel Galaţi a redus pedeapsa la 12 ani de închisoare.
În recurs, Curtea Supremă de Justiţie a casat hotărârea din apel şi a menţinut hotărârea primei instanţe.
În drept,
Cu privire la respectarea condiţiilor procedurale ale articolului 3 din Convenţie
9. Curtea a reamintit că, atunci când o persoană afirmă că a fost supus de către poliţişti sau alte autorităţi asemănătoare, la tratatmente contrare articolului 3 al Convenţiei, această reglementare, combinată cu obligaţia generală a statului, impusă de articolul 1 al Convenţie, de a recunoaşte oricărei persoane aflate sub jurisdicţia sa drepturile şi libertăţile prevăzute de Convenţie, are drept consecinţă obligaţia de a face o anchetă efectivă. Potrivit articolului 2, această anchetă trebuie să fie făcută de aşa natură încât să conducă la identificarea şi pedepsirea celor responsabili.
10. Raportat la circumstanţele cauzei, Curtea a notat pentru început că procurorul militar care a analizat plângerea penală a reclamantului îndreptată împotriva poliţiştilor, nu avea un statut independent potrivit dreptului intern în vigoare la acea dată, ceea ce conducea la o lipsă de imparţialitate din partea acestuia.
În al doilea rând, Curtea a evidenţiat că în decizia emisă de procuror asupra plângerii reclamantului nu se făcea vreo referire la mijloacele violente de interogatoriu pe care acesta le denunţa şi pe care le-a descris în amănunţime.
În al treilea rând, Curtea a arătat că comunicarea deciziei către reclamant la 7 ani după pretinsa săvârşire a faptelor, lipsea de orice efectivitate utilizarea unei căi de recurs, deoarece intervenise prescripţia răspunderii pentru faptele sesizate a presupuşilor autori. Această chestiune punea sub semnul întrebării respectarea obligaţiei de cercetare cu diligenţă şi celeritate a faptelor reclamate de petent.
11. C urmare, în lumina consideraţiilor de mai sus, Curtea a apreciat că plângerea reclamantului privind relele tratamente la care a fost supus de către autorităţile naţionale, a fost „dezbrăcată” de orice efectivitate.
În consecinţă, a existat o încălcare a articolului 3 din Convenţie
Cu privire la respectarea condiţiilor materiale ale articolului 3 din Convenţie
12. Curtea reaminteşte că articolul 3 consacră o valoare fundamentală a societăţii democratice, iar reglementarea nu cuprinde posibilitatea vreunei restricţii şi nici măcar a vreunei derogări în temeiul articolului 15 (2), atunci când este vorba de o ameninţare la adresa naţiunii.
13.Relele tratamente sunt interzise de articolul 3 şi presupun existenţa unui prag minim de gravitate, care se apreciază în funcţie de circumstanţele cauzei şi anumite caracteristici ale victimei.
14. Pe timpul cât o persoană se găseşte în custodia autorităţilor, aceasta se află în imposibilitatea de a obţine şi furniza probe cu privire la ceea ce i se întâmplă, deoarece se găseşte la discreţia acelor autorităţi.
15. La momentul imobilizării reclamantului, nu exista un mandat de aducere sau arestare, astfel cum pretindea legea română, ci doar un mandat de percheziţie.
Totodată, doamna C. nu decedase şi nici nu era previzibil decesul acesteia la data de 11 noiembrie 1997, astfel că prezenţa a trei echipe de poliţişti şi jandarmi la o oră foarte matinală, apare nejustificată şi excesivă.
16. În fine, Curtea a apreciat că raportat la circumstanţele cauzei leziunile prezentate de reclamant nu corespund unei utilizări a forţei de către poliţie într-o manieră strict necesară şi adecvată situaţiei.
Ca urmare, a existat o încălcare a articolului 3 al Convenţiei, din punct de vedere material.17. Constatând încălcarea articolului 3, Curtea a acordat reclamantului suma de 7000 Euro cu titlu de prejudiciu moral.
În fapt,
1. În anul 2003, Curtea a înregistrat cererea reclamantului Ion Lupaşcu, de cetăţenie română, prin care acesta reclama faptul că a fost supus de către poliţie unor tratamente contrare articolului 3 din Convenţia europeană, precum şi că nu a beneficiat de o anchetă efectivă în cazul plângerii îndreptate împotriva respectivilor poliţişti.
2. În septembrie 1997 reclamantul s-a certat cu d-na C. şi i-a aplicat mai multe lovituri, inclusiv i-a sustras, conform plângerii doamnei C., o plasă cu peşte. Conform unui raport de expertiză efectuat mai târziu, urmare a loviturilor aplicate doamnei C., aceasta a suferit de anumite complicaţii ale unei boli cronice pe care o avea şi care, în final a condus la decesul doamnei C. În luna martie 1998.
3. La 11 noiembrie 1997, orele 645, trei echipe de poliţişti şi jandarmi echipaţi cu arme au înconjurat imobilul reclamantului în temeiul unui mandat de percheziţie emis de către Parchet, iar după ce acesta a deschis uşa pentru a afla ce se întâmplă, l-au imobilizat, l-au bătut şi l-au condus la sediul poliţiei, unde se pretinde că l-ar fi bătut din nou în scopul obţinerii de probe.
4. La 12 noiembrie 1997, reclamantul a fost examinat de medici din cadrul Laboratorului de medicină-legală, care au emis un certificat constatator a mai multe echimoze şi escoriaţii la nivelul corpului şi feţei reclamantului, datând de una sau două zile şi necesitând 2-3 zile de îngrijiri medicale, generate de aplicarea unor lovituri cu obiecte contondente. Guvernul a susţinut că urmele de violenţă s-ar datora reclamantului, care s-a opus reţinerii încercând să se arunce de pe veranda casei sale.
5. Printr-o ordonanţă din 11 noiembrie 1997, a fost pusă în mişcare acţiunea penală împotriva reclamantului şi s-a dispus arestarea preventivă a acestuia pentru o perioadă de 30 zile, pe motiv că acesta ar fi sustras în mod violent de la vânzătoarea C. o plasă care conţinea peşte.
6. La 9 decembrie 1997 reclamantul a înaintat Parchetului militar o plângere penală împotriva a trei poliţişti care l-au interogat în timpul cercetării penale din 11 noiembrie 1997, acuzându-i pe aceştia de cercetare abuzivă.
7. La 23 martie 1998, reclamantul s-a plâns procurorului care cerceta plângerea sa penală că la 11 noiembrie 1997 poliţiştii l-au torturat în scopul obţinerii de probe, aplicându-i o procedură cunoscută sub denumirea de „rotisor” (persoana este dezbrăcată, aşezată în şezând cu genunchii la piept pe un scaun, iar mâinile îi sunt încătuşate pe sub genunchi, astfel încât este complet imobilizată; după aceasta i se pot aplica lovituri, foarte dureros fiind contactul cu o nuiele sau vergele la nivelul testiculelor, însă chiar şi în absenţa loviturilor poziţia este deosebit de degradantă şi umilitoare – n.a.).
În anii 1999, 2001 procurorul i-a audiat de mai multe ori atât pe poliţiştii acuzaţi cât şi pe reclamant. La 15 octombrie 2001 procurorul a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de poliţişti, fără însă a dispune comunicarea deciziei către reclamant.
La 12 aprilie 2005, urmare a cererii reclamantului, acestuia i s-a comunicat decizia din 2001 luată de procuror.
8. La 12 noiembrie 1998 reclamantul a fost condamnat de Tribunalul Brăila la 19 ani de închisoare pentru tâlhăria urmată de decesul victimei.
În urma apelului, Curtea de Apel Galaţi a redus pedeapsa la 12 ani de închisoare.
În recurs, Curtea Supremă de Justiţie a casat hotărârea din apel şi a menţinut hotărârea primei instanţe.
În drept,
Cu privire la respectarea condiţiilor procedurale ale articolului 3 din Convenţie
9. Curtea a reamintit că, atunci când o persoană afirmă că a fost supus de către poliţişti sau alte autorităţi asemănătoare, la tratatmente contrare articolului 3 al Convenţiei, această reglementare, combinată cu obligaţia generală a statului, impusă de articolul 1 al Convenţie, de a recunoaşte oricărei persoane aflate sub jurisdicţia sa drepturile şi libertăţile prevăzute de Convenţie, are drept consecinţă obligaţia de a face o anchetă efectivă. Potrivit articolului 2, această anchetă trebuie să fie făcută de aşa natură încât să conducă la identificarea şi pedepsirea celor responsabili.
10. Raportat la circumstanţele cauzei, Curtea a notat pentru început că procurorul militar care a analizat plângerea penală a reclamantului îndreptată împotriva poliţiştilor, nu avea un statut independent potrivit dreptului intern în vigoare la acea dată, ceea ce conducea la o lipsă de imparţialitate din partea acestuia.
În al doilea rând, Curtea a evidenţiat că în decizia emisă de procuror asupra plângerii reclamantului nu se făcea vreo referire la mijloacele violente de interogatoriu pe care acesta le denunţa şi pe care le-a descris în amănunţime.
În al treilea rând, Curtea a arătat că comunicarea deciziei către reclamant la 7 ani după pretinsa săvârşire a faptelor, lipsea de orice efectivitate utilizarea unei căi de recurs, deoarece intervenise prescripţia răspunderii pentru faptele sesizate a presupuşilor autori. Această chestiune punea sub semnul întrebării respectarea obligaţiei de cercetare cu diligenţă şi celeritate a faptelor reclamate de petent.
11. C urmare, în lumina consideraţiilor de mai sus, Curtea a apreciat că plângerea reclamantului privind relele tratamente la care a fost supus de către autorităţile naţionale, a fost „dezbrăcată” de orice efectivitate.
În consecinţă, a existat o încălcare a articolului 3 din Convenţie
Cu privire la respectarea condiţiilor materiale ale articolului 3 din Convenţie
12. Curtea reaminteşte că articolul 3 consacră o valoare fundamentală a societăţii democratice, iar reglementarea nu cuprinde posibilitatea vreunei restricţii şi nici măcar a vreunei derogări în temeiul articolului 15 (2), atunci când este vorba de o ameninţare la adresa naţiunii.
13.Relele tratamente sunt interzise de articolul 3 şi presupun existenţa unui prag minim de gravitate, care se apreciază în funcţie de circumstanţele cauzei şi anumite caracteristici ale victimei.
14. Pe timpul cât o persoană se găseşte în custodia autorităţilor, aceasta se află în imposibilitatea de a obţine şi furniza probe cu privire la ceea ce i se întâmplă, deoarece se găseşte la discreţia acelor autorităţi.
15. La momentul imobilizării reclamantului, nu exista un mandat de aducere sau arestare, astfel cum pretindea legea română, ci doar un mandat de percheziţie.
Totodată, doamna C. nu decedase şi nici nu era previzibil decesul acesteia la data de 11 noiembrie 1997, astfel că prezenţa a trei echipe de poliţişti şi jandarmi la o oră foarte matinală, apare nejustificată şi excesivă.
16. În fine, Curtea a apreciat că raportat la circumstanţele cauzei leziunile prezentate de reclamant nu corespund unei utilizări a forţei de către poliţie într-o manieră strict necesară şi adecvată situaţiei.
Ca urmare, a existat o încălcare a articolului 3 al Convenţiei, din punct de vedere material.17. Constatând încălcarea articolului 3, Curtea a acordat reclamantului suma de 7000 Euro cu titlu de prejudiciu moral.
Comentarii
Trimiteți un comentariu