13 noiembrie 2008

Cauza Kerekes vs. România, cererea nr. 2736/02, hotărârea din 13 noiembrie 2008

Dreptul la respectarea proprietăţii, Art. 1 din Protocolul 1. – naţionalizare pe baza Decretului 92/1950 – acţiune de revendicare admisă – contract de închiriere încheiat de Consiliul local cu terţi după ce imobilul era în revendicare – inabilitatea reclamanţilor de a obţine evacuarea unor chiriaşi


Reclamanţii, Nicolae Kerekes şi Zita – Marta Kerekes s-au născut în 1952 respectiv 1949 şi trăiesc în Târgu – Mureş

În fapt

Reclamanţii, la data de 11 mai 1995 au introdus o acţiune în revendicare la Judecătoria Târgu-Mureş, prin care au urmărit retrocedarea unui imobil naţionalizat pe baza Decretului 92/1950. Între timp, Consiliul local Târgu-Mureş – pârât în cauză – a încheiat un contract de închiriere pe un an cu V.E. şi V.A., contract care avea ca obiect o parte din imobilul revendicat de reclamanţi. Printr-o hotărâre din 24 septembrie 1997, instanţa a admis cererea reclamanţilor, iar această hotărâre a rămas definitivă la 17 decembrie 1997 prin neexercitarea căilor de atac. Chiriaşi, după expirarea contractului de închiriere cu Consiliul local, au continuat să ocupe imobilul. Reclamanţii au încercat să obţine evacuarea chiriaşilor şi posesia imobilului. Reclamanţii au promovat o acţiune pentru evacuarea chiriaşilor la data de 15 octombrie 1999 la Judecătoria Târgu-Mures. Ei au susţinut că în domeniul de aplicare a OUG 40/1999 nu ar intra chiriaşi care ocupa imobilul lor. Judecătoria a respins acţiunea lor, dar în apel, în faţa Tribunalului Mureş ei au câştigat. Astfel, în hotărârea din 22 noiembrie 2000, Tribunalul Mureş a admis acţiunea reclamanţilor, a ordonat evacuarea chiriaşilor, notând faptul că la momentul în care Consiliul local a încheiat contractul de închiriere, acesta ştia că imobilul este revendicat. Dar, în urma recursului intentat de chiriaşi, Curtea de Apel Mureş, prin hotărârea din 24 mai 2001, a anulat hotărârea instanţei de apel şi a confirmat hotărârea instanţei de fond. Curtea de Apel a reţinut că reclamanţii nu au efectuat notificarea faţă de chiriaşi, notificare prevăzută de OUG 40/1999. Într-un final, în urma unei a doua proceduri, reclamanţii au obţinut o hotărâre judecătorească la 18 octombrie 2004 prin care instanţa obliga pe chiriaşi să elibereze imobilul.

În drept,

Reclamanţii au susţinut că prin faptul că o lungă perioadă de timp au fost împiedicaţi să intre în posesia proprietăţii lor li s-a încălcat dreptul protejat de art. 1 din Protocolul 1. Curtea constă în cauză că prin incapacitatea reclamanţilor de a obţine evacuarea chiriaşilor începând cu 17 decembrie 1997, de la data când dreptul lor a fost recunoscut printr-o hotărâre definitivă şi irevocabilă, până la data când într-adevăr s-a admis cererea lor de evacuare la 18 octombrie 2004, precum şi dispoziţiile defectuoase ale Ordonanţei de Urgenţă 40 din 1999, a creat o situaţie în care echilibrul just între protecţia dreptului reclamanţilor, respectul faţă de „bunurile” lor, pe de o parte şi interesul general pe de altă parte, nu a fost respectat. În consecinţă, Curtea ajunge la concluzia că art. 1 din Protocolul 1 a fost încălcat.
Reclamanţii au mai susţinut că hotărârea Curţii de Apel din 24 mai 2001 a desconsiderat principiul egalităţii în arme şi luând în considerare modul în care instanţele au aplicat dreptul intern, le-ar fi încălcat dreptul lor la un proces echitabil.
Având în vedere concluzia la care a ajuns Curtea în ceea ce priveşte încălcarea art. 1 din Protocolul 1, Curtea reţine că şi art. 6 a fost încălcat în cauză.
Curtea dispune ca statul român să plătească 15.000 EURO reclamanţilor cu titlu de daune materiale şi morale şi 1.000 EURO pentru costuri şi cheltuieli.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu