Treceți la conținutul principal

Enescu şi Editura Orizontului SRL vs. România, cererea nr. 9585/04, hotărârea din 25 noiembrie 2008

Casarea unei hotărâri definitive şi irevocabile ca urmare a unei căi de atac extraordinare – principiul securităţii juridice – dreptul la un proces echitabil – dreptul la respectarea proprietăţii -

În fapt

Primul reclamant, este directorul unei edituri, care este al doilea reclamant, o societate cu răspundere limitată, cu sediul social în Bucureşti.

La data de 18 decembrie, D.C., traducătoarea în limba română a romanului Shogun, de James Clawell, a publicat în ziarul România liberă un articol intitulat „Un traducător acuză”, în care aceasta a susţinut unele afirmaţii despre relaţia contractuală pe care o avea cu editura, adică cu al doilea reclamant în cauză. A afirmat că editura nu respectase un contract încheiat cu ea, cu privire la traducerea unui roman şi că a publicat un plagiat al acestui roman. A mai susţinut că a intentat un proces civil împotriva editurii, dar directorul editurii o ameninţare şi a încercat stoparea procedurilor judiciare.

La data de 15 februarie 1996, editura a depus o plângere penală împotriva lui D.C., pentru calomnie şi a cerut daune. Primul reclamant, la data de 16 februarie 1996, s-a constituit parte civilă.

Judecătoria Sectorului IV al Capitalei, prin hotărârea din 8 noiembrie 2000, l-a achitat pe D.C. şi a respins cererea reclamanţilor cu privire la daune. Instanţa a arătat că D.C. în articol a prezentat doar relaţia litigioasă pe care o avea cu reclamanţii, dar nu a avut intenţia de a calomnia pe nimeni. De asemenea, s-a reţinut că reclamanţii nu au făcut dovada existenţei unui prejudiciu.

Reclamanţii au promovat recurs, acţiune admisă de Tribunal, prin hotărârea din 26 aprilie 2001, hotărâre prin care D.C. a fost obligată la plata a 50.000.000 ROL cu titlu de daune morale şi materiale.

La data de 22 aprilie 2002, la cererea lui D.C., Procurorul General al României a promovat recurs în anulare împotriva hotărârii Tribunalului Bucureşti din 26 aprilie 2001. Curtea Supremă de Justiţie, la data de 19 septembrie 2003 a admis cererea Procurorului General, susţinând că D.C., în articolul de ziar menţionat, în mod legal şi-a exercitat dreptul la liberă exprimare, prin urmare instanţa a casat hotărârea atacată.

Curtea europeană notează că între reclamanţii şi D.C. mai existau şi alte litigii civile, finalizate printr-o hotărâre a Curţii Supreme de Justiţie din 13 ianuarie 2003, prin care D.C. a fost obligată la plata a 45.000 RON. Faptele acestei speţe sunt descrise mai pe larg în hotărârea Curţii Europene a Drepturilor Omului în cauza SC Editura Orizontului SRL vs. România, cererea nr. 15872/03, hotărârea din 3 mai 2008.

Dreptul intern aplicabil

Procedura recursului în anulare a fost descrisă de Curte în jurisprudenţa sa anterioară, în cauzele Brumărescu vs. România, şi SC Maşiniexprotimport Industrial Group vs. România.

Prin Ordonanţa de Urgenţa a Guvernului nr. 53 din 25 iunie 2003, articolele 330-3304 din Codul de procedură civilă, privind recursul în anulare, au fost abrogate.

În drept

Asupra art. 6 (1)

Curtea în analiza sa începe prin a reaminti interpretarea Convenţiei trebuie efectuară în lumina Preambulului său, unde se enunţă principiul preeminenţei dreptului ca şi parte a patrimoniului comun a statelor contractante. Un element important, care derivă din acest principiu, este principiul securităţii juridice, care pretinde ca un litigiu rezolvat în mod definitiv de către instanţe să nu mai fie susceptibil de a fi rejudecat.

Curtea apreciază că în conformitate cu acest principiu, părţile unui litigiu nu pot apela la o cale extraordinară de atac, numai pentru a obţine, încă odată, rejudecarea cauzei lor. Astfel, jurisdicţiile superioare trebuie să se limiteze la a corecta erorile de fapt şi de drept, astfel ei nu pot să procedeze la o nouă judecare a cauzei.

Curtea constată că în speţă, procedura a fost compusă din două grade de jurisdicţie, hotărârea Tribunalului fiind definitivă. Această hotărâre definitivă a fost casată de către Curtea Supremă de Justiţie în urma admiterii recursului în anulare.

Curtea notează că prin O.U.G 53/2003, reglementările privind recursul în anulare au fost abrogate, pe considerentul că ele încălcau principiul securităţii juridice.

Văzând toată acestea şi ţinând cont de faptul că evenimentele cauzei au avut loc înainte de abrogarea recursului în anulare, Curtea constată că în cauză art. 6 (1) a fost încălcată.

Asupra art. 1 din Protocolul 1

Reclamanţii susţin că prin anularea hotărârii definitive prin care ei erau îndreptăţiţi la daune în valoare de 50.000.000 ROL, încalcă art. 1 din Protocolul 1.

Curtea observă că în urma rezolvării definitive a unul litigiu cu caracter civil, reclamanţii au fost îndrituiţi la a primi suma menţionată, cu titlu de daune materiale şi morale, pentru repararea prejudiciului suferit.

Astfel, casarea hotărârii, în opinia Curţii, le-a privat pe reclamanţii de dreptul lor protejat de art. 1 din Protocolul 1, în consecinţă se constată o încălcare a art. 1 din Protocolul 1.

În aplicarea art .41, Curtea obligă statul român, ca în termen de trei luni de la data când hotărârea rămâne definitivă, să plătească reclamanţilor suma de 6.500 EURO cu titlu de daune materiale şi morale.



Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Note de şedinţă, prescurtări scrise şi concluzii scrise

O problemă procedurală destul de importantă, dar de multe ori tratată superficial sau chiar ignorată este reprezentată de „concluziile scrise.” Atât în materie civilă cât şi penală, dezbaterea cauzei implică uneori şi formularea şi depunerea unor concluzii scrise. Dreptul procesual civil cunoaşte însă o sintagmă specifică în această materie, şi anume „prescurtările scrise”. În cadrul procedurii penale există de asemenea „note privind desfăşurarea şedinţei de judecată”; acestea neavând legătură cu concluziile amintite anterior. Un punct de plecare al analizei deosebirilor semnificative şi substanţiale între sintagmele care fac obiectul acestui articol îl constituie articolul 146 C. proc. civ., articol potrivit căruia: Părţile vor putea fi îndatorate, după închiderea dezbaterilor, sa depună concluzii scrise sau prescurtări scrise, semnate de ele, a susţinerilor lor verbale. Părţile vor putea depune concluzii sau prescurtările chiar fără sa fie obligate. Ele vor fi înregistrate. şi articol…

Mai bine suspect decât învinuit

Proiectul noului Cod de procedura penală - calitatea de făptuitor - calitatea de suspect - calitatea de învinuit - evoluţii legislative


Înainte de pornirea procesului penal, cel ce a săvârşit infracţiunea are calitatea de făptuitor, această calitate fiind menţionată deseori în legea procesual penală (art. 200, 214, 215 C. proc. pen.). Făptuitorul, ca subiect al raportului juridic de conflict, devine, după declanşarea procesului penal, subiectul principal pasiv al raportului juridic procesual penal.
O dată cu începerea urmăririi penale împotriva făptuitorului, aceasta dobândeşte calitatea de învinuit (art. 229 C. proc. pen.). Spre deosebire de făptuitor, învinuitul, este subiect de drepturi şi obligaţii procesuale.
În Codul de procedură penală în vigoare (art. 229) se arată că persoana faţă de care se efectuează urmărirea penală se numeşte „învinuit” cât timp nu a fost pusă în mişcare acţiunea penală împotriva sa.
Din cuprinsul dispoziţiilor art. 228 alin. 1, reiese că urmărirea penală poa…

Argumentarea lui Dahij în cauza Zelxa şi Asociaţia Spirituală a Cavalerilor Vechiului Agathirs vs. Agatis

Documentul poate fi descărcat de aici în format pdf
DESCRIEREA GENERALĂ A STATULUI AGATIS1. Statul Agatis a devenit un stat independent în anul 1975 sub denumirea de „Republica Federală Agatis”, situată pe un teritoriu asupra căruia de-a lungul istoriei şi-au exercitat suveranitatea diferite entităţi ale dreptului internaţional public. Astfel, în perioada medievală, populaţia situată pe teritoriului actualului stat Agatis, era organizată în cadrul cunoscutei Împărăţii a Agathirsului, aceasta fiind perioada de înflorire a statului. Cu toate acestea, în secolele XV-XVII, Împărăţia este supusă unui val masiv de migraţii ale unor popoare nomade venite dinspre estul continentului. În cele din urmă, slăbită economic şi militar, Împărăţia Agathirsului devine un stat cu o poziţie politică precară, nesustenabil etatic, într-o regiune supusă unor variate ameninţări. În acest context, fără a fi foarte clar firul istoric al evenimentelor, este cunoscut cert doar că în anul 1669 Regatul Anarcsis, u…