26 noiembrie 2008

Enescu şi Editura Orizontului SRL vs. România, cererea nr. 9585/04, hotărârea din 25 noiembrie 2008

Casarea unei hotărâri definitive şi irevocabile ca urmare a unei căi de atac extraordinare – principiul securităţii juridice – dreptul la un proces echitabil – dreptul la respectarea proprietăţii -

În fapt

Primul reclamant, este directorul unei edituri, care este al doilea reclamant, o societate cu răspundere limitată, cu sediul social în Bucureşti.

La data de 18 decembrie, D.C., traducătoarea în limba română a romanului Shogun, de James Clawell, a publicat în ziarul România liberă un articol intitulat „Un traducător acuză”, în care aceasta a susţinut unele afirmaţii despre relaţia contractuală pe care o avea cu editura, adică cu al doilea reclamant în cauză. A afirmat că editura nu respectase un contract încheiat cu ea, cu privire la traducerea unui roman şi că a publicat un plagiat al acestui roman. A mai susţinut că a intentat un proces civil împotriva editurii, dar directorul editurii o ameninţare şi a încercat stoparea procedurilor judiciare.

La data de 15 februarie 1996, editura a depus o plângere penală împotriva lui D.C., pentru calomnie şi a cerut daune. Primul reclamant, la data de 16 februarie 1996, s-a constituit parte civilă.

Judecătoria Sectorului IV al Capitalei, prin hotărârea din 8 noiembrie 2000, l-a achitat pe D.C. şi a respins cererea reclamanţilor cu privire la daune. Instanţa a arătat că D.C. în articol a prezentat doar relaţia litigioasă pe care o avea cu reclamanţii, dar nu a avut intenţia de a calomnia pe nimeni. De asemenea, s-a reţinut că reclamanţii nu au făcut dovada existenţei unui prejudiciu.

Reclamanţii au promovat recurs, acţiune admisă de Tribunal, prin hotărârea din 26 aprilie 2001, hotărâre prin care D.C. a fost obligată la plata a 50.000.000 ROL cu titlu de daune morale şi materiale.

La data de 22 aprilie 2002, la cererea lui D.C., Procurorul General al României a promovat recurs în anulare împotriva hotărârii Tribunalului Bucureşti din 26 aprilie 2001. Curtea Supremă de Justiţie, la data de 19 septembrie 2003 a admis cererea Procurorului General, susţinând că D.C., în articolul de ziar menţionat, în mod legal şi-a exercitat dreptul la liberă exprimare, prin urmare instanţa a casat hotărârea atacată.

Curtea europeană notează că între reclamanţii şi D.C. mai existau şi alte litigii civile, finalizate printr-o hotărâre a Curţii Supreme de Justiţie din 13 ianuarie 2003, prin care D.C. a fost obligată la plata a 45.000 RON. Faptele acestei speţe sunt descrise mai pe larg în hotărârea Curţii Europene a Drepturilor Omului în cauza SC Editura Orizontului SRL vs. România, cererea nr. 15872/03, hotărârea din 3 mai 2008.

Dreptul intern aplicabil

Procedura recursului în anulare a fost descrisă de Curte în jurisprudenţa sa anterioară, în cauzele Brumărescu vs. România, şi SC Maşiniexprotimport Industrial Group vs. România.

Prin Ordonanţa de Urgenţa a Guvernului nr. 53 din 25 iunie 2003, articolele 330-3304 din Codul de procedură civilă, privind recursul în anulare, au fost abrogate.

În drept

Asupra art. 6 (1)

Curtea în analiza sa începe prin a reaminti interpretarea Convenţiei trebuie efectuară în lumina Preambulului său, unde se enunţă principiul preeminenţei dreptului ca şi parte a patrimoniului comun a statelor contractante. Un element important, care derivă din acest principiu, este principiul securităţii juridice, care pretinde ca un litigiu rezolvat în mod definitiv de către instanţe să nu mai fie susceptibil de a fi rejudecat.

Curtea apreciază că în conformitate cu acest principiu, părţile unui litigiu nu pot apela la o cale extraordinară de atac, numai pentru a obţine, încă odată, rejudecarea cauzei lor. Astfel, jurisdicţiile superioare trebuie să se limiteze la a corecta erorile de fapt şi de drept, astfel ei nu pot să procedeze la o nouă judecare a cauzei.

Curtea constată că în speţă, procedura a fost compusă din două grade de jurisdicţie, hotărârea Tribunalului fiind definitivă. Această hotărâre definitivă a fost casată de către Curtea Supremă de Justiţie în urma admiterii recursului în anulare.

Curtea notează că prin O.U.G 53/2003, reglementările privind recursul în anulare au fost abrogate, pe considerentul că ele încălcau principiul securităţii juridice.

Văzând toată acestea şi ţinând cont de faptul că evenimentele cauzei au avut loc înainte de abrogarea recursului în anulare, Curtea constată că în cauză art. 6 (1) a fost încălcată.

Asupra art. 1 din Protocolul 1

Reclamanţii susţin că prin anularea hotărârii definitive prin care ei erau îndreptăţiţi la daune în valoare de 50.000.000 ROL, încalcă art. 1 din Protocolul 1.

Curtea observă că în urma rezolvării definitive a unul litigiu cu caracter civil, reclamanţii au fost îndrituiţi la a primi suma menţionată, cu titlu de daune materiale şi morale, pentru repararea prejudiciului suferit.

Astfel, casarea hotărârii, în opinia Curţii, le-a privat pe reclamanţii de dreptul lor protejat de art. 1 din Protocolul 1, în consecinţă se constată o încălcare a art. 1 din Protocolul 1.

În aplicarea art .41, Curtea obligă statul român, ca în termen de trei luni de la data când hotărârea rămâne definitivă, să plătească reclamanţilor suma de 6.500 EURO cu titlu de daune materiale şi morale.



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu