Cauza IAMBOR împotriva României (Hotărârea CEDO din 24.06.2008)

Aplicarea de rele tratamente; obligaţia pozitivă de a asigura un tratament medical adecvat şi imediat

În fapt,

1. Reclamantul Simion Iambor este cetăţean român, născut în 1958 în localitatea Beba-Veche. În anul 2000 acesta a sesizat Curtea europeană, susţinând în principal încălcarea articolului 3 din Convenţie care interzice aplicarea de rele tratamente.

2. Evenimentele din cauză au fost generate de o plângere îndreptată împotriva reclamantului Iambor de către un vecin al său (Viorel C) care-l acuza de tentativă de furt şi violare de domiciliu la data de 4 aprilie 1999. La aceeaşi dată victima a fost la postul de poliţie din Comuna Beba Veche, judeţul Timiş. Aici reclamantul susţine că a fost bătut de mai multe persoane inclusiv de către poliţistul Costel L.

3. Ca urmare a reclamaţiilor solicitantului, la parchetul militar teritorial Timişoara a fost deschis Dosarul 573/P/1999 împotriva agentului de poliţie Costel L., şi a celorlalte trei persoane acuzate de aplicarea de rele tratamente. Agentul de poliţie a declarat că nu l-a bătut pe reclamant şi că eventualele leziuni pe care acesta le prezintă datau dinainte de a fi ridicat şi dus la postul de poliţie. De asemenea, potrivit procurorului militar, poliţistul Costel L. a declarat ca la 4 aprilie 1999, timp de 14 de ore, Viorel C. a fost prezent la poliţie însoţit de către reclamant. La scurt timp după sosirea lor la poliţie, a sosit şi Tiberiu F (adjunct al primarului comunei) pentru a confirma dacă reclamantul este cel acuzat de săvârşirea acelor fapte. Ulterior, ar fi plecat de la poliţie către casa lui Viorel C. pentru a verifica faptele prezentate de către acesta din urmă. După aceea s-au întors cu Iambor Simion la sediul poliţiei pentru că acesta s-a plâns de dureri în piept şi s-a vrut să se evite o altă altercaţie între partea vătămată Viorel C. şi Iambor Simion.

4. Cu toate acestea, se cunoaşte din declaraţiile iniţiale că în timpul investigaţiilor din 4 aprilie de la Postul de poliţie, după sosirea şefului lui Costel (S. Iulian), reclamantului i-au fost scoase cătuşele şi l-au dus la spital unde în urma investigaţiilor nu au fost identificate leziuni externe grave. S-a decis plasarea reclamantului în arest. Cei doi ofiţeri l-au însoţit pe acesta, ulterior, la poliţia Sânnicolau Mare. Însă la examenul medical realizat la spitalul din Sânnicolaul Mare, la mai multe ore de la evenimentele reclamate, s-a constatat că bărbatul a suferit traumatisme faciale şi toracice. În urma constatării leziunilor, medicul a decis spitalizarea acestuia de urgenţă. În concret, şeful poliţiei Sânnicolau Mare, a cerut ca el să fie dus la spital, pentru a se stabili dacă acesta poate suporta regimul de detenţie. În urma examinării, medicul a constatat că persoana avea leziuni la nivelul nasului şi o coastă ruptă şi a decis spitalizarea.

5. Şeful poliţiei Beba Veche, Iulian S., a spus că la sosirea lui la postul de poliţie, pe 4 aprilie 1999 acesta era legat cu cătuşele. El a cerut lui Costel L. să-i scoată cătuşele şi a sunat la reşedinţa asistentei medicale din oraşul Beba Veche.

P. Vasile, un om care nu a participat evenimentele din 4 aprilie 1999, a fost audiat de către procurorul militar în calitate de martor la 29 mai 2000. El a spus că nu ştie nimic despre incidentul din 4 aprilie 1999.

Pe 8 iunie 2000, poliţistul Costel L. a fost din nou audiat de către procurorul militar, şi o confruntare între el şi reclamant a avut loc în aceeaşi zi. El a spus că la sosirea lui la poliţie reclamantul prezenta leziuni în jurul nasului şi în zona toracică.

În aceeaşi zi, procurorul a prezentat declaraţia reclamantului la poliţie, confruntând-o cu propria versiune. Reclamantul a obiectat la spusele poliţistului, spunând că a fost legat de un scaun şi bătut de către fraţi Ioan C. şi Viorel C precum şi de către Costel L care se presupune că l-a lovit la nas cu cătuşele. Scopul a fost să-l facă să recunoască faptele de care era acuzat.

La data de 8 iunie 2000, asistenta medicală L.U. a declarat că a fost chemată de către şeful poliţiei pentru a-l examina pe reclamant care s-a plâns de dureri la coaste. În urma examinării, nu au fost constatate leziuni grave, dar a sugerat poliţiştilor să-l ducă la spital. C. Ioan fratele lui Viorel C. şi primar al comunei Beba Veche nu a fost audiat de către procurori cu privire la plângerea penală depusă de către reclamant privind relele tratamente pe care susţinea că le-a suferit pe 4 aprilie 1999. Nici un alt martor nu a mai fost audiat de către procurorii militari din Timişoara.

Printr-o decizie din 4 septembrie 2000, a procurorilor militari s-a dispus neînceperea urmăririi penale împotriva poliţistului Costel L, medicului legist, Ioan C. şi Tiberiu F., întrucât dovezile nu erau suficiente. În ceea ce-l priveşte pe Viorel C., Ioan C şi Tiberiu F., procurorii militari şi-au declinat competenţa Tribunalului de Primă Instanţă din oraşul Sânnicolau Mare, pentru examinarea plângerii de violare de domiciliu şi tentativă de furt aduse împotriva lui.

6. Reclamantul a depus recurs împotriva deciziei emise de către procurorii militari de la Timişoara. În urma hotărârilor din data de 11 decembrie 2000 şi 31 iulie 2001, procurorii militari de la Secţia Parchetelor Militare din cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie au decis să menţină decizia din 4 septembrie 2000. Din copia dosarului nr. 101/2000, care a fost ataşată la dosarul nr. 305/2001 prezentată de către Guvern, a reieşit faptul că nici un act suplimentar de anchetă nu a fost făcut de către procurorii militari din cadrul Secţiei Parchetelor Militare de la ÎCCJ cu privire la plângerea reclamantului.

7. În urma acestei hotărârii, reclamantul a făcut recurs la Tribunalul Militar din Bucureşti împotriva deciziilor date de procurorii militari din Timişoara. După trei amânări pentru nerespectarea procedurii de citaţie, reclamantul s-a înfăţişat în faţa tribunalului în data de 30 ianuarie 2002. Asistat de un avocat, reclamantul a cerut instanţei reîncadrarea faptelor din lovituri şi alte violenţe, (articolului 180 din Codul Penal), în vătămare corporală, (articolului 181 din Codul Penal).

Tribunalul militar din Bucureşti a statuat exclusiv pe baza dosarului Parchetului Militar teritorial Timişoara, respingând recursul formulat de recurent.

8. Pe de altă parte, se pare că a fost deschisă o anchetă disciplinară împotriva poliţistului Costel L. Pe 5 iulie 1999, Comisia de disciplină (Consiliul de judecată), stabilită din cinci ofiţeri de poliţie a decis că Costel L. se face vinovat de efectuarea de acte defectuoase de anchetă în presupusul furt din data de 4 aprilie 1999. Comitetul a dispus ca sancţiune disciplinară împotriva acestuia cinci zile de instruire.

Într-o scrisoare din data de 5 ianuarie 2000, inspectorul „S” din cadrul IPJ Timiş, a răspuns unei petiţii adresată de reclamant Ministerului de Interne, raportat la acuzaţiile comportament abuziv ale ofiţerului de poliţie Costel L., precizând că în urma verificărilor efectuate au fost luate măsuri disciplinare împotriva acestuia de către Comisia de disciplină formată în cadrul IPJ.

În drept,

9. Curtea a statuat că autorităţile de poliţie nu au acţionat prompt pentru a-i asigura reclamantului un ajutor medical aedcvat. Pe de altă parte, Curtea a apreciat că autorităţile române nu au efectuat o anchetă aprofundată asupra acuzaţiilor de rele tratamente, deşi au obligaţia de a dovedi cele petrecute în perioada cât persoana se găseşte sub controlul acestora. În plus, probele aflate la dosar şi contradicţiile conduceau la concluzii diferite, fără a se stabili certitudinea unor fapte.

10. De asemenea, Curtea a amintit că pentru a se încadra în sfera de acţiune a art. 3 din Convenţie, relele tratamente trebuie să atingă un minim de gravitate. Aprecierea acestui minim este relativă prin esenţă, aceasta depinde de ansamblul datelor cauzei, în special de durata tratamentului şi efectelor psihice şi mentale. În acest sens, atunci când un individ este privat de libertate, utilizarea forţei fizice asupra sa atunci când aceasta nu era necesară aduce atingere demnităţii umane şi constituie, în principiu, o violare a drepturilor garantate prin art. 3.

De asemenea Curtea reaminteşte că Guvernul nu contestă vătămările reclamantului menţionate în certificatul medico-legal şi a celorlalte documente medicale prezentate de reclamant.

În consecinţă, Curtea consideră că dacă nu este posibil să se stabilească, plecând de la aceste documente prezentate de către părţi, dacă reclamantul a suferit o fractură a nasului în timpul agresiunii din 4 aprilie 1999, nici în ce moment au apărut acele leziuni, dincolo de chestiunea imputabilităţii acelor vătămări, Curtea consideră că poate fi luată în considerare cel puţin obligaţia pozitivă de a se asigura o asistenţă medicală adecvată şi promptă a reclamantului, pe care art. 3 din Convenţie o atribuie în sarcina statului reclamat. De asemenea, fiind vorba de un individ plasat în stare de reţinere, este în sarcina statului de a furniza o explicaţie plauzibilă cu privire la originile vătămărilor. Curtea ţine să sublinieze cu privire la acest aspect, că persoanele aflate în stare de reţinere sunt în situaţie de vulnerabilitate şi că autorităţile care sunt responsabile cu reţinerea acestora, au sarcina de a le proteja.

În consecinţă a existat o încălcare a articolului 3 din Convenţie.