Treceți la conținutul principal

Ghica vs. România, cererea nr. 77211, hotărârea din 25 noiembrie 2008

În fapt

Reclamanta, Georgeta Ghica s-a născut în 1946, ea a sesizat Curtea la data de 27 aprilie 2001.

Prin hotărârea din 20 noiembrie 1995, Tribunalul Bucureşti a admis o cererea a reclamantei, prin care aceasta , în contradictoriu cu Consiliul Local Bucureşti, urmărea restituirea unui teren de 337,50 metri pătraţi din Bucureşti.

În paralel, la data de 8 octombrie 1996, printr-o hotărâre a Guvernului, o parte din terenul dobândit de reclamantă a fost trecut în proprietatea publică a statului.

Printr-o dispoziţie a primarului din 6 iunie 1996, reclamanta a fost pusă în posesia unei părţi din terenul în cauză (227,71 metri pătraţi), cu menţiunea că restul terenului se află în proprietatea Regiei Autonome a Administraţiei Patrimoniului şi Protocolului de Stat (R.A.P.P.S.).

La data de 2 decembrie 1998, reclamanta a promovat o acţiune la Tribunalul Bucureşti împotriva R.A.P.P.S prin care a cerut restul terenului. Tribunalul a respins cererea (26 ianuarie 2000), hotărâre confirmată de Curtea de Apel la data de 30 octombrie 2000.

Ulterior, la intervenţia Guvernului, R.A.P.P.S. a retrocedat restul terenului, fiind emis un titlu pe baza Legii 10/2001, iar reclamanta a fost pusă în posesie la 28 mai 2004.

În drept,

Reclamanta a susţinut în faţa Curţii că prin neexecutarea hotărârii din 20 noiembrie 1995, i-a încălcat dreptul protejat de art. 6 şi de art. 1 din Protocolul 1.

Guvernul a susţinut că Consiliul Local se afla într-o imposibilitate obiectivă de a terenul, deoarece terenul a fost trecut în proprietatea publică a statului. Guvernul a susţinut de asemenea, că hotărârea din 20 noiembrie 1995 nu este opozabilă statului, ci numai Consiliului local.

Curtea reaminteşte jurisprudenţa, pronunţată cu ocazia soluţionării altor cauze de genul împotriva României (Sabin Popescu vs. România, Tacea vs. România, Dragne şi alţii vs. România) şi consideră că Guvernul nu a prezentat alte argumente care să determine Curtea să ajungă în cauza de faţă la o altă concluzie.

Curtea menţionează că hotărârea din 20 noiembrie 1995 a fost pronunţată împotriva Consiliului local, care este o autoritate publică. Faptul că, ulterior, Guvernul a intervenit pentru punerea în posesie, relevă lipsa de coordonare între autorităţile statului în executarea unei hotărâri judecătoreşti definitive, lipsă de coordonare în urma căruia reclamanta nu a beneficiat de bunul său timp de 8 ani.

Luând în considerare toate elementele cauzei, precum şi jurisprudenţa anterioară din această problemă, ajunge la concluzia, că în speţă art. 6 şi art. 1 din Protocolul 1 au fost încălcate, deoarece statul, prin organele sale de specialitate nu a depus toate eforturile necesare pentru executarea cu celeritate a hotărârii favorabile reclamantei.

Astfel, în baza art. 41, Curtea decide ca statul să plătească reclamantei 4000 EURO cu titlu de daune morale

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Note de şedinţă, prescurtări scrise şi concluzii scrise

O problemă procedurală destul de importantă, dar de multe ori tratată superficial sau chiar ignorată este reprezentată de „concluziile scrise.” Atât în materie civilă cât şi penală, dezbaterea cauzei implică uneori şi formularea şi depunerea unor concluzii scrise. Dreptul procesual civil cunoaşte însă o sintagmă specifică în această materie, şi anume „prescurtările scrise”. În cadrul procedurii penale există de asemenea „note privind desfăşurarea şedinţei de judecată”; acestea neavând legătură cu concluziile amintite anterior. Un punct de plecare al analizei deosebirilor semnificative şi substanţiale între sintagmele care fac obiectul acestui articol îl constituie articolul 146 C. proc. civ., articol potrivit căruia: Părţile vor putea fi îndatorate, după închiderea dezbaterilor, sa depună concluzii scrise sau prescurtări scrise, semnate de ele, a susţinerilor lor verbale. Părţile vor putea depune concluzii sau prescurtările chiar fără sa fie obligate. Ele vor fi înregistrate. şi articol…

Argumentarea lui Dahij în cauza Zelxa şi Asociaţia Spirituală a Cavalerilor Vechiului Agathirs vs. Agatis

Documentul poate fi descărcat de aici în format pdf
DESCRIEREA GENERALĂ A STATULUI AGATIS1. Statul Agatis a devenit un stat independent în anul 1975 sub denumirea de „Republica Federală Agatis”, situată pe un teritoriu asupra căruia de-a lungul istoriei şi-au exercitat suveranitatea diferite entităţi ale dreptului internaţional public. Astfel, în perioada medievală, populaţia situată pe teritoriului actualului stat Agatis, era organizată în cadrul cunoscutei Împărăţii a Agathirsului, aceasta fiind perioada de înflorire a statului. Cu toate acestea, în secolele XV-XVII, Împărăţia este supusă unui val masiv de migraţii ale unor popoare nomade venite dinspre estul continentului. În cele din urmă, slăbită economic şi militar, Împărăţia Agathirsului devine un stat cu o poziţie politică precară, nesustenabil etatic, într-o regiune supusă unor variate ameninţări. În acest context, fără a fi foarte clar firul istoric al evenimentelor, este cunoscut cert doar că în anul 1669 Regatul Anarcsis, u…

RAMANAUSKAS ÎMPOTRIVA LITUANIEI, CEREREA NR. 74420/01, HOT. DIN 05.02.2008 - AGENT PROVOCATOR - PROCES ECHITABIL

Domnul Kestas Ramanauskas cetăţean Letonia, născut in 1966 in Kaišiadorys.


ÎN FAPT

Kestas a fost abordat de AZ în vederea achitării lui VS contra sumei de 3000 dolari americani.
Prima dată Kestas a refuzat însă după ce AZ a reiterat oferta de câteva ori, Kestas a acceptat.
Guvernul a susţinut că VS şi AZ au negociat mita cu Domnul Kestas din proprie iniţiativă şi înainte de a anunţa autorităţile.
AZ era ofiţer în cadrul Ministerului de Interne într-o unitate specializată pe anticorupţie (STT) a procedat la informarea superiorilor săi în legătură cu faptul ca Domnul Kestas a acceptat mita.
La 26 Ianuarie 1999 STT a introdus o cerere în faţa adjunctului procurorului general în vederea aprobării unui model de conduită penală simulate. Cererea a fost aprobata la 26 Ianuarie 1999 şi justificată în baza informaţiilor operaţionale adunate de STT. Documentul a fost semnat de adjunctul procurorului general la 27 Ianuarie 1999, aceasta constituind forma finală a documentului.
La data de 11 Februarie 1…