Cauza K.U. împotriva Finlandei (Hotărârea Cedo din 2 decembrie 2008)

Dreptul la respectarea vieţii private; proceduri penale eficiente; servicii de internet; ameninţarea pedofilă; divulgarea datelor de identificare a utilizatorilor; răspunderea operatorului de server;

În fapt,

1. Domnul K.U., cetăţean finlandez născut în 1986, s-a adresat Curţii europene, solicitând în principal să se constate că statul finlandez a eşuat în ceea ce priveşte respectarea obligaţiei pozitive ce-i incumbă în virtutea articolului 8 din Convenţia europeană, de a-i proteja dreptul său la viaţă privată.

2. La 15 martie 1999 persoane necunoscute au introdus pe un site de întâlniri pe Internet un anunţ, în numele reclamantului şi fără cunoştinţa acestuia, reclamantul având 12 ani la momentul respectiv. În anunţ erau prezentate vârsta şi anul naşterii reclamantului, caracteristici fizice şi psihice detaliate, un link către pagina web pe care el o avea la acel moment şi în care figura poza lui, numărul de telefon, care puteau fi stocate printr-un simplu click. În anunţ se mai arăta că reclamantul e în căutarea unei relaţii intime cu un alt băiat de vârsta lui sau mai în vârstă „pentru a-i arăta calea”.

3. Reclamantul a aflat de anunţ după ce a primit pe e-mail o „invitaţie” de la o altă persoană care citise anunţul.

4. Tatăl reclamantului a solicitat poliţiei să identifice persoana care a postat anunţul pe Internet şi să-l pună sub acuzare. Furnizorul de servicii IT a refuzat să divulge identitatea deţinătorului unei aşa-numite adrese dinamice de IP, având în vedere că şi el era obligat la respectarea confidenţialităţii comunicaţiilor, în conformitate cu legea.

5. Poliţia a solicitat instanţei de judecată din Helsinki să oblige furnizorul de servicii IT să divulge respectiva informaţie, în conformitate cu legea de cercetare penală.

6. Printr-o decizie din 19 ianuarie 2001, Curtea a respins cererea poliţiei, motivând că atât timp cât nu există nici o prevedere legală explicită care să o autorizeze să ordone furnizorilor de servicii să divulge datele de identificare ale telecomunicaţiilor, aceasta ar presupune atingerea secretului profesional, drept prevăzut de lege. În plus, a arătat instanţa de fond, poliţia poate solicita date de identificare pe baza reglementărilor finlandeze în vigoare, doar pentru anumite categorii de infracţiuni, iar calomnia nu face parte din categoriile respectivelor infracţiuni. La datele de 14 martie 2001 şi 31 august 2001 decizia instanţei de fond a fost menţinută de instanţele superioare investite cu căile de atac.

7. Persoana care răspunsese la anunţul de întâlnire a fost identificată cu ajutorul adresei de email.

8. Administratorul societăţii furnizoare de servicii IT nu a putut fi pus sub acuzare deoarece prin decizia procurorului din 2 aprilie 2001 s-a constatat că pretinsa infracţiune de calomnie fusese prescrisă. Pretinsa infracţiune consta în aceea că furnizorul de servicii publicase un anunţ defăimător pe website-ul său fără să identifice identitatea trimiţătorului.

9. Fundaţia Helsinki pentru Drepturile Omului a apreciat că în cauza de faţă problema care se pune priveşte balanţa dintre protecţia intimităţii, a onoarei şi reputaţiei pe de o parte şi exerciţiul libertăţii de exprimare pe de altă parte. De asemenea, a subliniat că Internetul este o metodă specială de comunicare şi la baza acestuia unul dintre principiile fundamentale de utilizare este anonimatul. Datorită anonimităţii Internetului, victima unei încălcări se găseşte într-o poziţie vulnerabilă. Contrar massmedia tradiţională, victima nu poate cu uşurinţă să identifice persoana defăimătoare datorită faptului că este posibil ca aceasta să se ascundă în spatele unei identităţi false sau a unui nickname.

10. O privire comparativă asupra legislaţiei naţionale a statelor membre ale Consiliului Europei demonstrează că în majoritatea statelor există prevederi specifice cu privire la o parte a furnizorilor de servicii de telecomunicaţii de a înregistra datele informatice, inclusiv informaţii legate de utilizatori, ca răspuns la o cerere adresată de către autorităţile de cercetare sau cele judiciare, având în vedere natura unor infracţiuni. Unele state au doar prevederi generale cu privire la furnizarea de documente sau alte date, care pot fi în practică extinse în aşa fel încât să acopere şi obligaţia de a înregistra date informatice specifice, inclusiv ale utilizatorilor. Un număr de ţări nu au implementat încă prevederile articolului 18 din Convenţia Consiliului Europei privind criminalitatea informatică.

În drept,

Cu privire la încălcarea articolelor 8 şi 13 din Convenţia europeană

11. Reclamantul s-a plâns de faptul că a avut loc o încălcare a dreptului său la viaţă privată şi că nu a existat niciun remediu efectiv pentru a descoperi identitatea persoanei care a generat această încălcare, constând în afişarea pe internet a unui text defăimător privindu-i propria persoană, fapte care echivalează cu o încălcare de către stat a prevederilor articolelor 8 şi 13 din Convenţie.

Articolul 8 din Convenţie prevede următoarele:

„Articolul 8 - Dreptul la respectarea vieţii private si de familie

1. Orice persoana are dreptul la respectarea vieţii sale private si de familie, a domiciliului sau si a corespondentei sale.

2. Nu este admis amestecul unei autorităţi publice în exercitarea acestui drept decât în măsura în care acest amestec este prevăzut de lege si daca constituie o măsura care, într-o societate democratica, este necesara pentru securitatea naţionala, siguranţa publica, bunăstarea economica a tarii, apărarea ordinii si prevenirii faptelor penale, protejarea sănătăţii sau a moralei, ori protejarea drepturilor si libertăţilor altora.

Articolul 13 - Dreptul la un recurs efectiv

Orice persoana, ale cărei drepturi si libertăţi recunoscute de prezenta convenţie au fost încălcate, are dreptul sa se adreseze efectiv unei instanţe naţionale, chiar si atunci când încălcarea s-ar datora unor persoane care au acţionat în exercitarea atribuţiilor lor oficiale.”

12. Pentru început Curtea a observat cu titlu general că reclamantul era minor de 12 ani la data petrecerii faptelor şi că a fost subiectul unui anunţ de natură sexuală afişat pe un site de întâlniri de pe Internet. Identitatea celui care a postat anunţul nu a putut fi obţinută de la furnizorul de Internet datorită legislaţiei în vigoare la acea dată. Totodată, Curtea a constatat că articolul 8 este aplicabil situaţiei de faţă: faptele evidenţiau că reclamaţia priveşte un domeniu al „vieţii private”, concept care acoperă integritatea fizică şi psihică a unei persoane. Deşi prevăzută de legislaţia finlandeză în sfera calomniei, Curtea a insistat asupra conţinutului specific al noţiunii de viaţă privată prin raportare la speţa de faţă, apreciind că trebuie evidenţiat pericolul potenţial asupra sănătăţii psihice şi fizice a reclamantului cauzat de situaţia în cauză şi datorită vulnerabilităţii pe care acesta o prezintă la vârsta de 12 ani.

13. Astfel, cu titlu general, Curtea arată că scopul primordial al articolului 8 este de a proteja individul de intervenţia arbitrară a autorităţilor publice asupra drepturilor sale, însă nu garantează doar obligaţia de abţinere a statului de la o interferenţă de acest gen: în plus faţă de această poziţie generală negativă, pot să existe obligaţii pozitive inerente pentru respectarea efectivă a vieţii private şi de familie.

14. Asemenea obligaţii ar putea include adoptarea de măsuri destinate să asigure respectarea vieţii private chiar şi în sfera relaţiilor dintre indivizi între ei. Există numeroase modalităţi de a asigura respectul pentru viaţa privată, iar natura obligaţiei statelor va depinde de caracteristicile aspectului vieţii private puse în discuţie. În timp ce alegerea mijloacelor pentru asigurarea compatibilităţii cu articolul 8 în sfera protecţiei împotriva acţiunilor indivizilor este, în principiu, la latitudinea statelor, descurajarea efectivă împotriva actelor grave, sunt valori fundamentale şi aspecte esenţiale ale vieţii private şi cer ca atare măsuri legislative penale eficace.

15. Limitele marjei de apreciere a autorităţilor naţionale sunt totuşi circumscrise de prevederile Convenţiei. În interpretarea acestora, din moment ce Convenţia reprezintă primul şi în principal un instrument de garantare a drepturilor omului, Curtea este obligată să evalueze schimbarea împrejurărilor în cadrul statelor contractante şi să răspundă, spre exemplu, la orice convergenţă pe care acestea ar implica-o asupra standardelor ce trebuie atinse.

16. Astfel, Curtea apreciază că deşi prezentul caz pare să nu aibă gravitatea celui din speţa X şi Y împotriva Olandei, în care încălcarea articolului 8 a fost generată de absenţa unei sancţiuni penale efective pentru răpirea unei fetiţe handicapate, nu poate fi tratat nici drept uşuratic. Acţiunea a fost una penală, implicând un minor şi transformându-l într-o ţintă pentru pedofili.

17. Guvernul a recunoscut că la vremea petrecerii evenimentelor operatorul nu putea fi obligat să ofere informaţii privind pe făptuitor. De asemenea, guvernul a argumentat că protecţia era oferită prin simplul fapt că era reglementată infracţiunea de calomnie şi prin posibilitatea de a pune sub acuzare sau a solicita despăgubiri de la operatorul de server. În ce priveşte această acuzaţie, Curtea a arătat că existenţa unei reglementări de natură penală are efecte descurajatoare limitate dacă nu există mijloace de a identifica pe adevăratul autor şi de a-l aduce în faţa justiţiei. Legat de acest aspect, Curtea consideră că nu exclude posibilitatea ca obligaţiile lor pozitive în virtutea articolului 8, de a asigura integritatea morală şi fizică a indivizilor, să se extindă inclusiv la nivelul eficienţei cercetărilor penale chiar şi atunci când nu este pusă în discuţie răspunderea penală a agenţilor statului. Curtea apreciază că statele au obligaţia pozitivă de inerentă articolului 8 de a încrimina delictele împotriva persoanelor, inclusiv tentativa, precum şi reformarea efectelor descurajatoare ale încriminării prin aplicarea prevederilor penale în concret prin proceduri de investigare şi acuzare eficace. Atunci când sănătatea fizică şi morală a unui copil este ameninţată, o asemenea consideraţie primeşte o importanţă şi mai mare. Curtea reaminteşte în această privinţă că abuzul sexual este unul dintre cele mai odioase comportamente criminale, cu efecte grave asupra victimelor. Copii şi alte categorii vulnerabile de persoane sunt îndreptăţite la o protecţie aparte din partea statelor, printr-o formă descurajatoare eficace împotriva unor astfel de tipuri de interferenţă cu aspecte esenţiale ale vieţii private.

18. În ceea ce priveşte argumentele Guvernului privind posibilitatea reclamantului de a fi despăgubit de operatorul de server, Curtea apreciază că în acest caz un asemenea remediu nu este suficient, deoarece interesul public şi protecţia intereselor victimelor infracţiunilor săvârşite împotriva existenţei lor fizice sau psihologice necesită posibilitatea unui remediu care să permită ca adevăratul făptuitor să fie identificat şi adus în faţa justiţiei, inclusiv să plătească despăgubiri în mod direct.

19. Curtea a luat în considerare şi argumentaţia guvernului potrivit căreia în domeniul internetului există numeroase dificultăţi de implementare a politicilor moderne şi că o obligaţie pozitivă poate să incumbe statelor doar dacă nu este imposibilă în lumina circumstanţelor, însă Curtea a apreciat că internetul era demult cunoscut în anul 1999, iar ameninţările de pedofilie erau de asemenea cunoscute încă cu multă vreme înaintea acestui an, în consecinţă a apreciat că Guvernul nu poate susţine că nu a avut oportunitatea de a implementa un sistem de protecţie a victimelor copii de natură a nu îi expune drept ţinte pentru încercările de pedofilie pe calea Internet-ului.

20. În fine, Curtea a apreciat că statul finlandez nu şi-a îndeplinit obligaţia pozitivă de a lua măsuri adecvate pentru protecţia drepturilor şi libertăţilor persoanelor, în speţă a victimei, în principal datorită imposibilităţii identificării autorului care postase pe internet anunţul prin care leza categoric pe reclamant în viaţa sa privată, în condiţiile în care legislaţia proteja confidenţialitatea şi libertatea de exprimare prin telecomunicaţii. Totuşi, echilibrul dintre protecţia diferitelor valori trebuie să fie unul adecvat, şi este misiunea legiuitorului să adopte măsuri corespunzătoare pentru garantarea acestora.

21. Constatând încălcarea articolului 8 Curtea a apreciat că nu este necesară examinarea încălcării articolului 13 din Convenţie.

22. Constatând încălcarea articolului 8 Curtea a acordat reclamantului 3000 Euro cu titlu de prejudicii morale.