23 decembrie 2008

Cauza Popescu Sergiu vs. România , cererea nr. 4234/04, hotărârea din 16 decembrie 2008



Dreptul la un proces echitabil (art.6 § 1) , dreptul la un recurs efectiv (art.13), recurs în anulare, art.4 Protocolul nr.7 (dreptul de a nu fi judecat sau pedepsit de două ori)

În fapt,

1.Reclamantul Sergiu Popescu s-a adresat Curţii Europene la data de 16 ianuarie 2004, pentru constatarea încălcarii art.6 § 1, a art.13 din Convenţie şi a art.4 din Protocolul nr. 7.

2. Reclamantul s-a născut în 1937, locuieşte în Ploieşti şi este expert imobiliar. Împotriva acestuia a fost depusă la data de 6 aprilie 1999 o plângere penală pentru fals în declaraţii, infracţiune ce ar fi fost comis pe durata realizării unei expertize imobiliare în 1996 .

3. După alte două expertize, în ianuarie 2000 în cadrul anchetei penale realizate împotriva reclamantului, dar la care reclamantul nu a fost convocat, Parchetul de pe lânga Judecătoria Ploieşti l-a trimis în judecată pe reclamant, pentru infracţiunea de fals în declaraţii, iar la data de 26 octombrie 2006 reclamantului îi este suspendat dreptul de a realiza expertize imobiliare până la finalizarea procesului penal.

4. În 2001 judecătoria Ploieşti constată că reclamantul nu este vinovat de infracţiunea pentru care a fost trimis în judecată.

5. În urma apelului declarat de Parchet şi de M. P., reclamantul este condamnat la 1 an de închisoare cu suspendare pe data de 24 septembrie 2001.

6. În urma recursului intentat de reclamant, la data de 28 mai 2002 Curtea de Apel Constanţa respinge argumentele Parchetului şi îl achită pe reclamant.

7. Procurorul general intentează un recurs în anulare împotriva deciziei din 2002 la Curtea Supremă de Justiţie în timp ce reclamantul susţine inter alia că cele 2 expertize la care nu a fost convocat au fost lovite de nulitate. Pe durata de 15 minute a audierii procurorul îşi susţine argumentele în timp ce reclamantul este intrurupt de către Preşedintele completului de judecată la numai un minut după ce luase cuvântul.

8. Curtea Supremă Justiţie confirmă decizia din 2001 a Tribunalului Prahova, anulând în consecinţă, hotărârea Curţii de Apel.

Dreptul intern relevant

La momentul faptelor relevante din cauză, Codul de Procedură Penală prevedea instituţia recursului în anulare (art. 480), ca şi cale de atac extraordinară, care putea fi declanşată doar la iniţiativa Procurorului General al României. Dispoziţiile Codului de Procedură Penală privind recursul în anulare au fost abrogate prin Legea nr. 576/2004.

În drept,

Cu privire la încălcarea art.6 § 1

9. Reclamantul susţine că i-a fost încălcat dreptul la un proces echitabil de către Curtea Supremă de Justiţie, care în urma recursului în anulare intentat de Procurorul general a casat hotărârea dată în favoarea sa şi l-a condamnat fără a-l audia, fără a-şi motiva decizia şi fără să se pronunţe asupra nulităţii celor două expertize. De asemenea acesta se plânge de lipsa unei căi de atac împotriva acestei decizii.

Articolul 6 prevede în felul următor:

Orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil, în mod public şi într-un termen rezonabil a cauzei sale, de către o instanţă (…) care va hotărî (…) asupra temeiniciei oricărei acuzaţii în materie penală îndreptate împotriva sa.

Articolul 13:

Orice persoană, ale cărei drepturi şi libertăţi reconoscute de (…) Convenţie au fost încălcate are dreptul să se adreseze efectiv unei instanţe naţionale, chiar şi atunci când încălcarea s-ar datora unor persoane care au acţionat în exercitarea atribuţiilor lor oficiale.

10. Curtea constată în primul rând că cererea reclamantului este admisibilă.

11. Curtea aminteşte că dreptul la un proces echitabil şi principiul securităţii raporturilor juridice implică faptul că nicio parte nu poate solicita reexaminarea unei hotărâri judecătoreşti definitive cu singurul scop de a obţine o reexaminare a cauzei şi o nouă decizie în legătură cu aceasta. Reexaminarea nu trebuie să devină un apel deghizat iar simplul fapt că ar putea exista două puncte de vedere în aceeaşi cauză nu este un motiv suficient pentru a rejudeca speţa.

12. În cauză, Curtea consideră că argumentele agenţilor guvernamentali care susţin că intervenţia Procurorului general era necesară pentru ca probele de la dosar să fie interpretate în mod corect, nu sunt suficiente pentru justificarea anulării deciziei dată în favoarea reclamantului.

13. În primul rând, recursul în anulare utilizat în această speţă de autorităţi este o cale de recurs extraordinară care nu poate fi exercitată decât de procurorul general şi nu este accesibilă pentru reclamant. Procurorul general fiind ierarhic superior celor din jurisdicţiile inferioare, utilizarea acestei căi de recurs suplimentare de către acesta pune şi problema respectării egalităţii în arme, în măsura în care parchetul işi expusese deja argumentele care nu au fost însă reţinute de Curtea de Apel Constanţa.

14. Pe de altă parte, Curtea statuează că recursul în anulare nu priveşte descoperirea de date noi pertinente sau nerecunoaşterea unei garanţii esenţiale în procedura penală care să fi fost rezolvată anterior de Parchet, dar au fost scoase din aprecierea tribunalelor naţionale, fapte şi probe din dosar, mărturii a unui punct de vedere diferit faţă de cel al Parchetului cu privire la problema vinovăţiei reclamantului.

15. Nu rezultă din dosar faptul că instanţele obişnuite nu au examinat probele administrate în cadrul unei proceduri contradictorii unde să fi ajuns la concluzii arbitrare în raport cu probele.

16. Curtea consideră că art.6 § 1 a fost încălcat datorită folosirii căii de recurs extraordinare ca şi apel în anulare împotriva hotărârii definitive din data de 28 mai 2002.


Cu privire la încălcarea art. 13 şi art.4 din Prot. nr. 7


17. Constatând încălcarea articolului 6 Curtea a apreciat că nu este necesară examinarea încălcării articolului 13 din Convenţie şi nici a articolului 4 din Protocolul adiţional nr.7


Cu privire la aplicarea art. 41 din Convenţie

18. Curtea a stabilit că statul Român trebuie să plătească într-un termen de 3 luni de la data la care hotărârea devine definitivă, suma de 5 000 EURO pentru toate prejudicile suferite şi 400 EURO pentru cheltuieli şi taxe.

Un comentariu:

  1. In jurisprudenţa sa, Curtea europeană a constatat adesea că neaudierea inculpatului, în condiţiile în care se schimbă în totul hotărârea recurată iar inculpatul nu se face vinovat de neprezentare, reprezintă o adevărată disfuncţionalitate a justiţiei, cu încălcarea dreptului la un proces echitabil. Întrebarea care rămâne, ar fi dacă hotărârea Curţii europene va fi util exploatată într-o posibilă cale specială de recurare a hotărârii fostei Curţi Supreme de Justiţie?

    RăspundețiȘtergere