Cauza Asociaţia Cetăţenilor Radko & Paunkovski împotriva Macedoniei, cererea nr. 74651/01, hotărârea din 15 ianuarie 2008
În fapt,
Cauza a fost adusă în faţa Curţii de către o asociaţie din Macedonia (Asociaţia Cetăţenilor Radko & Paunkovski, denumită în continuare Asociaţia) şi de către un cetăţean al acestui stat, domnul V. Paunkovski, preşedintele Asociaţiei.
La data de 24 mai 2000, zece cetăţeni macedonieni, inclusiv cel de al doilea reclamant, au fondat Asociaţia, în oraşul Ohrid, Asociaţia fiind înregistrată la instanţa competentă.
Actul constitutiv al Asociaţiei, la art. 3 defineşte Asociaţia ca fiind o organizaţie independentă, apolitică care studiază şi promovează activitatea Mişcării de Eliberare Macedonene, prin mijloace şi standarde democratice.
Articolul 7 din actul constitutiv prevede scopurile Asociaţiei:
„Asociaţia are următoarele obiective:
- încearcă să se ridice şi să se afirme în spaţiul cultural macedonean
- încearcă să stabilească valori etnice şi umane tradiţionale
- încearcă să popularizeze obiectivele şi ideile Mişcării de Eliberare Macedonene prin activitate de publicistică şi bibliotecă şi prin propria medie electronică, seminarii, conferinţe, forumuri şi alte forme de acţiune culturală.
Tot în actul constitutiv se prevede că orice persoană care acceptă valorile Asociaţiei şi are vârsta de 18 ani împliniţi poate deveni membru. De asemenea Asociaţia, în atingerea obiectivelor sale cooperează cu alte asociaţii asemănătoare.
La lansarea oficială a Asociaţiei, la data de 27 octombrie 2000, s-a prezentat şi s-a împărţit participanţilor un fluturaş care conţinea informaţii despre Asociaţie. Aici s-a explicat că denumirea provine de la pseudonimul lui Ivan Mihajlov, RADKO. Conform celor afirmate în fluturaş, numele lui Radko, prin activitatea lui revoluţionară, culturală şi literală s-a impregnat în istoria Macedoniei. El a condus Mişcarea de Eliberare între 1925 şi 1990, rămânând astfel o personalitate marcantă a luptei culturale a bulgarilor din Macedonia.
În timpul derulării ceremoniei de deschidere, trei tineri au aruncat în sala de conferinţe a hotelului unde avea loc evenimentul o grenadă fumigenă, fapt ce a provocat o perturbare temporară a ceremoniei. Între timp s-a creat o încăierare între participanţi şi tinerii care au aruncat bomba. Aceştia din urmă au scăpat, dar un jurnalist a fost rănit. La data de 7 octombrie 2005, o instanţă din Skopje a condamnat două persoane în legătură cu respectiva încăierare, dintre care o persoană era membră a Asociaţiei.
Imediat după incident a început o campanie media împotriva Asociaţiei, condamnând înfiinţarea acesteia şi afirmând despre funcţionarea ei că este contrară identităţii naţionale macedonene. Asociaţia a fost descrisă ca fiind „fascistă” şi s-a afirmat că Radko ar fi fost colaboratorul lui Hitler.
Prin octombrie 2000, trei avocaţi din Skopje, împreună cu un partid politic şi cu Asociaţia Veteranilor de Război din cel de al doilea război mondial au pornit o acţiune în faţa Curţii Constituţionale, atacând conformitatea Actului constitutiv al Asociaţiei cu art. 20 din Constituţie. Ei de asemenea au pus în discuţie legalitatea deciziei instanţei care a înregistrat Asociaţia. În actul de sesizare a Curţii Constituţionale, persoanele prezentate mai sus au susţinut că „scopurile Asociaţiei sunt infiltrarea elementelor lingvistice bulgare în limba şi alfabetul macedonean.” O parte din document se referea la Radko: „Asociaţia promovează ideologia lui Radko despre schimbarea conştiinţei naţionale macedonene în favoarea unei conştiinţe care distruge textura naţională macedoneană şi conduce la încurajarea instigării la ură şi intoleranţă naţională. Asociaţia reabilitează şi legalizează terorismul şi fascismul ca şi caracteristici cruciale ale operei colaboratorului lui Hitler, Vanco Mihajloc, ca fiind un act de sfântă eliberare şi ca o moştenire ce trebuie compeltată... Slavii din Macedonia, care apar ca bulgari de-a lungul secolelor...sunt necunoscuţi în Republica Macedoneană. Ei nu există ca şi o naţiune, etnie sau ca şi vreo entitate legitimă. În Macedonia sunt doar macedoneni, şi ar mai putea să fie bulgari, sârbi...afiliaţi diferitelor naţiuni şi popoare.”
Curtea Constituţională a declarat acţiunea admisibilă, iar la data de 21 martie 2001, a pronunţat hotărârea prin care a declarat actul constitutiv şi programul Asociaţiei nule, pe motiv că sunt menite să distrugă în mod violent ordinea constituţională şi instigă la ură şi intoleranţă naţională sau religioasă.
Curtea Constituţională s-a declarat incompetentă să judece constituţionalitatea deciziei prin care s-a dispus înregistrarea Asociaţiei.
Instanţa constituţională şi-a motivat decizia în felul următor:
„Conform învăţăturii lui Mihajlov, etnia Macedoneană nu a existat niciodată pe acest teritoriu, care a aparţinut bulgarilor din Macedonia, iar recunoaşterea etniei macedonene a fost cea mai mare crimă comisă de conducerea bolşevică. Conform doctrinei lui, procesul de debulgarizare a Macedoniei, întreprins în mod violent după cel de al doilea război mondial, a fost o formă de sclavagism executat de regimul sârb comunist şi că această doctrină a continuat să fie doctrina oficială a statului şi după ce acesta a devenit independent în 1991. (...)
Cu privire la dreptul la liberă asociere, Curtea Constituţională a argumentat că acest drept nu poate fi interpretat în maniera în care să reprezinte un mijloc pentru atingerea oricărui scop prin orice fel de mijloc. Astfel, art. 20 para 3 din Constituţia Macedoniei interzice activităţile şi asociaţiile care sunt direcţionate spre distrugerea violentă a ordinii constituţionale şi instigă la ură sau intoleranţă naturală sau religioasă. Actul constitutiv şi programul Asociaţiei, văzute în lumina art. 20 din Constituţie, ţintesc şi încurajează distrugerea ordinii constituţionale, prin instigare la ură şi intoleranţă. În acest context, Preambulul Constituţiei consideră drept un fapt istoric că Macedonia este statul naţional al macedonenilor, iar orice fel de activitate îndreptată împotriva denunţării acestei identităţi naţionale este menit să distrugă ordinea constituţională.
La data de 10 aprilie 2001, decizia Curţii Constituţionale a fost publicată în Gazeta Oficială, devenind astfel definitivă şi executabilă. Astfel, la data de 16 ianuarie 2002, instanţa care a înregistrat Asociaţia, ex officio a decis terminarea tuturor activităţilor Asociaţiei. Reclamanţii au contestat această decizie, susţinând că decizia Curţii Constituţionale nu a fost definitivă, pe motiv că trebuia aşteptată întâi decizia instanţei de la Strasbourg. Apelul a fost respins ca nefondat la data de 11 februarie 2002.
În drept
Reclamanţii au susţinut în faţa Curţii că anularea actului constitutiv şi a programului Asociaţiei de către Curtea Constituţională, fapt ce a condus la dizolvarea Asociaţiei, le-a încălcat dreptul la liberă asociere garantat de art. 11 din Convenţie.
Susţinerile părţilor
1. Reclamanţii
Reclamanţii au susţinut că ingerinţa statului nu a fost justificată şi nu a fost necesară într-o societate democratică. În susţinerea lor, decizia Curţii Constituţionale era bazată pe două motive: pe faptul că Programul Asociaţiei ar fi negat conceptul de „identitate macedoneană” şi că alegerea pseudonimului lui Ivan Mihajlov este în măsură să promoveze terorismul şi fascismul. Reclamanţii resping aceste constatări, susţinând că ei niciodată nu au sugerat nici măcar simpatie pentru violenţă politică sau pentru terorism. Ei au susţinut că scopul lor era unul legitim: promovarea culturii tradiţionale şi a cunoştinţelor istorice prin publicarea unor cărţi, reviste, ziare şi prin media electronică. De asemenea, ei au susţinut că numele lui Mihajlov – istoric – nu poate fi legat de ideea de fascism sau terorism, şi au subliniat faptul că Curtea Constituţională nu a oferit suficiente argumente în motivarea deciziei, neanalizând necesitatea măsurii, sau existenţa nevoii sociale de a interzice Asociaţia.
2. Guvernul
Statul reclamat a susţinut în faţa Curţii europene că ingerinţa în dreptul reclamanţilor a fost prevăzută de lege, anume de art. 20 din Constituţie, care garantează dreptul la liberă asociere şi stabileşte limitele exercitării dreptului. Guvernul consideră că decizia Curţii Constituţionale este corectă, iar despre Mihajlov s-a afirmat că suporta activităţi teroriste şi fasciste, prezentând pentru întărirea acestui argument mai multe documente.
Guvernul a mai susţinut că dizolvarea Asociaţiei trebuie analizată în lumina circumstanţelor politice ale Macedoniei. Astfel, anumite „forţe” din ţările vecine au contestat existenţa identităţii sale naţionale, a culturii şi a alfabetului macedonean (Bulgaria), au negat numele statului (Grecia) şi au contestat existenţa independentă a Bisericii Ortodoxe Macedonene. În aceste condiţii, înfiinţarea Asociaţiei cu o astfel de denumire şi cu un astfel de program, statul a fost confruntat de o nevoie socială imperioasă de a luat măsuri pentru a preîntâmpina orice fel de provocare. Guvernul a mai invocat faptul că statul are o marjă de apreciere în a defini interesul său naţional şi de a lua măsurile pentru protecţia acestui interes.
În faza orală a procedurii, Guvernul a susţinut că cererea reclamanţilor ar trebui analizată prin prisma art. 17 din Convenţie, deoarece scopurile Asociaţiei contravin drepturilor şi libertăţilor altora. În concepţia statului, negarea identităţii macedonene înseamnă un act de terorism organizat.
3. Terţul intervenient
În observaţiile scrise ale Guvernului bulgar, se arată că orice iniţiativă a cetăţenilor şi a Asociaţiilor care ar putea aduce o schimbare în cadrul statului este legitimă dacă scopul urmărit este compatibil cu principiile democratice fundamentale şi mijloacele folosite pentru atingerea scopului sunt legale şi democratice. Guvernul bulgar consideră că dizolvarea Asociaţiei nu era necesară într-o societate democratică, deoarece nu a existat nici o nevoie socială imperioasă de a dizolva Asociaţia. Curtea Constituţională s-a bazat doar pe o presupusă legătură cu presupusele activităţi viitoare ale Asociaţiei cu o figură istorică. Bulgaria de asemenea subliniază faptul că Curtea Constituţională nu a oferit o motivare rezonabilă pentru decizia luată. În final, Bulgaria a susţinut că interpretarea unor date istorice despre Ivan Mihajlov nu poate să fie relevantă pentru Curte, deoarece aceste date, idei, sunt sub protecţia art. 10 şi a art. 11 din Convenţie, indiferent cât de şocante sau de neacceptat pot fi ele pentru autorităţi sau pentru majoritatea societăţii. Incompatibilitatea conduitei reclamanţilor cu percepţiile politice existente în Macedonia nu presupune incompatibilitatea acestora cu ideile şi principiile democraţiei.
Aprecierea Curţii
1. A existat sau nu o ingerinţă în dreptul reclamanţilor la liberă asociere?
Curtea este de opinie că dizolvarea Asociaţiei în urma deciziei Curţii Constituţionale reprezintă o ingerinţă în dreptul reclamanţilor la liberă asociere. Acest fapt nu a fost contestat de Guvernul macedonean.
2. Dacă măsura a fost prevăzută de lege?
Conform jurisprudenţei Curţii, o normă nu poate fi considerată ca fiind „lege” în sensul Convenţiei dacă ea nu este formulată cu o precizie care să permite cetăţeanului – cu o consiliere necesară – să prevadă într-o măsură rezonabilă consecinţele pe care le poate suporta în urma unei acţiuni. De asemenea, nivelul de precizie ce trebuie îndeplinit de norma juridică naţională depinde de conţinutul instrumentului în care este cuprinsă, de domeniul la care se aplică şi de statul celor cărora este destinată. Experienţa ne arată însă că este imposibil o precizie absolută, iar normele juridice oricum trebuie aplicate şi interpretate. Oricât de clară ar fi o normă, aplicarea ei necesită un element de interpretare judiciară, deoarece întotdeauna o să fie nevoie de o clarificare a prevederilor dubioase. Aceste considerente sunt importante pentru a afla dacă ingerinţa a fost prevăzută de lege. Guvernul a arătat ca bază legală a ingerinţei este reprezentată de dispoziţiile art. 20 para. 3 din Constituţie, care stabilesc limitele de exercitare a dreptului. Curtea notează că dispoziţiile invocate stabilesc într-un mod fără echivoc că activităţile asociaţiilor nu pot fi direcţionate împotriva ordinii constituţionale, nu pot instiga la agresiune militară sau la ură sau intoleranţă religioasă sau rasială. Ţinându-se cont şi de cele statuate în decizia Curţii Constituţionale, Curtea ajunge la concluzia că ingerinţa a fost prevăzută de lege.
3. Dacă ingerinţa urmărea un scop legitim?
Guvernul a susţinut că ingerinţa în dreptul reclamanţilor a urmărit mai multe scopuri legitime: asigurarea securităţii naţionale şi a siguranţei publice, prevenirea dezordinii şi protejarea drepturilor şi libertăţilor altora. În analizarea scopului legitim, Curtea face referire la motivele care au stat la baza deciziei Curţii Constituţionale prin care s-a dizolvat Asociaţia, motive printre care se regăseşte şi faptul că Asociaţia încalcă „exprimarea liberă a apartenenţei naţionale a poporului macedonean”. Astfel, Curtea este satisfăcută că ingerinţa a urmărit cel puţin un obiectiv legitim.
4. A fost măsura necesară într-o societate democratică?
a) principii generale jurisprudenţiale
Ţinând cont de rolul ei autonom şi de sfera specifică de aplicare, art. 11 trebuie considerat în lumina art. 10. Protecţia opiniilor şi dreptul de a le exprima sunt obiectivele dreptului la liberă asociere. (Partidul Comuniştilor (Nepeceristi) şi Ungureanu v. România, no. 46626/99). Dreptul la liberă exprimare nu este aplicabil numai informaţiilor şi ideilor care sunt percepute într-un mod favorabil de public, sau sunt considerate inofensive sau tratate cu indiferenţă, ci şi celor care sunt ofensatoare, şocante şi deranjante. Acestea sunt idei ale pluralismului, a toleranţei, fără de care nu există „o societate democratică” (Stankov and the United Macedonian Organisation Ilinden v. Bulgaria, nos. 29221/95 and 29225/95).
Curtea recunoaşte că este posibil ca tensiune să fie creată în situaţii unde o comunitate devine împărţită, dar acest fapt este o consecinţă inevitabilă a pluralismului. Rolul autorităţilor în situaţii de genul acesta nu este acela de a elimina cauza tensiunii prin anihilarea pluralismului, ci acela de a se asigura că grupurile competitive sunt tolerante unele faţă de altele. (Ouranio Toxo and Others v. Greece, no. 74989/01).
Excepţiile de la regula liberei asocieri trebuie construite într-o manieră strictă şi doar motive serioase pot justifica restrângeri ale acestui drept. Orice ingerinţă trebuie motivată de o „necesitate socială imperioasă”. Convenţia permite autorităţilor de stat o marjă de apreciere în acest domeniu, dar aprecierea lor este supusă controlului Curţii, împreună cu legile şi deciziile care aplică asemenea restricţii, inclusiv deciziile unor instanţe independente.
În exercitarea controlului, rolul Curţii nu este de a substitui judecata autorităţilor naţionale cu propria opinie, ci mai degrabă de a examina dacă deciziile luate la nivel naţional sunt conforme sau nu cu prevederile art. 11.
b) aplicarea acestor principii la prezenta cauză
Curtea notează că Asociaţia a fost în mod formal înregistrată la data de 19 iunie 2000. Lansarea publică a Asociaţiei a avut loc la data de 27 octombrie 2000, iar actul constitutiv şi programul Asociaţiei au fost declarate nule la data de 21 martie 2001.
Curtea notează că dreptul la liberă asociere nu este un drept absolut, iar în situaţia în care activitatea unei asociaţii pune în pericol instituţiile statului sau drepturile şi libertăţile altora, art. 11 nu interzice statului să protejeze aceste instituţii şi persoane. De asemenea, programul de funcţionare a unei asociaţii nu poate fi luat în calcul ca şi singur criteriu în determinarea obiectivelor şi intenţiilor unei asociaţii. Programa unei asociaţii ar putea conţine obiective diferite decât cele proclamate în mod oficial. Pentru a verifica concordanţa între conţinutul programului şi obiectivele proclamate, conţinutul programului trebuie comparat cu acţiunile membrilor asociaţiei şi a poziţiilor pe care ei le apără. Luate în ansamblu, aceste acte şi poziţii, pot fi relevante pentru procedurile de dizolvare a Asociaţiei, în situaţia în care ele relevă scopurile şi intenţiile Asociaţiei.
Curtea notează însă, că Curtea Constituţională nu a sugerat deloc că Asociaţia or membrii săi ar fi folosit mijloace nedemocratice. Curtea Constituţională nu a furnizat nici o explicaţie de ce ar nega Asociaţia etnia macedoneană, de ce ar reprezenta acesta violenţă şi cum ar putea acest fapt să fie echivalent cu distrugerea ordinii constituţionale. Nici în cadrul procedurilor derulate în faţa Curţii europene, Guvernul nu a furnizat probe în sensul că Asociaţia ar reprezenta un pericol la adresa ordinii constituţionale. În pofida argumentelor istorice aduse de Guvern, nici măcar Curtea Constituţională nu a caracterizat Asociaţia drept teroristă. Reiese de aici că argumentul crucial care a dus la anularea actului constitutiv a Asociaţiei a fost faptul că purta numele lui Mihajlov şi că a îmbrăţişat doctrina acestuia. Această concluzie a fost confirmată în mod implicit de către Guvern în observaţiile prezentate Curţii.
Este de necontestat faptul că înfiinţarea Asociaţiei, folosind ca denumire pseudonimul lui Mihajlov a creat o oarecare tensiune, dată fiind sensibilitatea publicului la ideologia reprezentată de Mihajlov, ideologie care este percepută în Macedonia nu numai ca fiind distructivă ci şi ca negând dreptul macedonenilor la identitate naţională. Chiar şi reclamanţii admit că ideologia lor se referă la interpretarea istoriei Macedoniei şi a istoriei bulgarilor din Macedonia. Interesul opiniei publice faţă de subiect a fost una intensă, culminându-se cu aruncarea bombelor fumigene la momentul desfăşurării ceremoniei de deschidere.
În aceste condiţii, concluzia la care ajunge Curtea este că numele de Radko şi ideologia reprezentată de acest nume, sunt în măsură să stârnească sentimente ostile în rândurile populaţiei, deoarece conotaţiile acestor concepte sunt în măsură să ofenseze opinia majorităţii populaţiei.
Curtea însă consideră că denumirea Asociaţiei după un individ perceput în mod negativ de populaţie nu este în măsură să reprezinte o ameninţare prezentă şi iminentă la adresa ordinii publice. În absenţa unor probe evidente care să demonstreze că alegerea numelui lui Radko ar fi o ameninţare la adresa ordinii publice, Curtea consideră că denumirea purtată de Asociaţie nu ar putea justifica dizolvarea acestuia.
Referitor la faptul că statul a luat în mod preventiv măsurile prin suprimarea dreptului la liberă asociere, această stare de fapt nu serveşte intereselor democraţiei şi chiar pune în pericol democraţia. Unul din principalele caracteristici ale democraţiei este că ea oferă soluţii pentru probleme prin dialog, fără a se recurge la violenţă. Astfel, nu este justificată dizolvarea unui grup pe motiv că îşi propune să dezbată în public anumite probleme şi să ofere soluţii în conformitate cu regulile democraţiei. În opinia Curţii, conform actului constitutiv acesta ar fi fost obiectivul principal propus de Asociaţie. În situaţia în care Asociaţia a fost dizolvată aproape imediat după înfiinţare, relevă faptul că aceasta a fost penalizată doar pentru conduita sa referitoare la dreptul la liberă exprimare.
De asemenea, Curtea opinează că nu este oportun să se aducă în discuţie art. 17 din Convenţie.
În final, Curtea consideră că motivele invocate de autorităţile naţionale pentru dizolvarea Asociaţiei nu au fost relevante şi suficiente. În consecinţă, restricţiile aplicate Asociaţiei nu au fost luate în virtutea unei nevoi sociale imperioase, motiv pentru care ingerinţa nu poate fi considerată ca fiind necesară într-o societate democratică. Astfel, Curtea ajunge la concluzia că art. 11 a fost încălcat.
Cel de al doilea reclamant a invocat şi încălcarea art. 10 din Convenţiei, dar aceasta este strâns legată de petitul privind art. 11. În acest raport art. 11 este considerat ca fiind lex specialis faţă de art. 10, motiv pentru care Curtea nu este nevoită să examineze plângerea cu privire la presupusa încălcare a art. 10.
În aplicarea art. 41,
Curtea acordă 5000 EURO pentru prejudiciul moral cauzat şi 4000 EURO cu titlu de cheltuieli.
Opinia dizidentă a Judecătorului Lazarova Trajkovska
Exprimând dezacordul profund faţă de opinia majorităţii, judecătorul Trajkovska îşi fundamentează opinia pe două argumente: (1) legat de neepuizarea căilor interne de atac şi (2) pe interpretarea obiectivelor şi activităţilor Asociaţiei.
În opinia judecătorului, este clar că dizolvarea Asociaţiei a fost rezultatul deciziei definitive a Curţii de Apel Bitola din 11 februarie 2002, atunci când respingerea apelului împotriva deciziei instanţei inferioare a rămas definitivă. În aceste condiţii, Asociaţia a fost dizolvată la 10 luni după decizia Curţii Constituţionale şi la 7 luni după ce reclamanţii s-au adresat Curţii europene (pe 30 iulie 2001). Împotriva deciziei Curţii de Apel reclamanţii au avut la dispoziţie o cale de atac, şi anume cea bazată pe art. 110 para. 3 din Constituţia Macedoniei, care prevedea o cale de atac împotriva deciziilor curţilor de apel în faţa Curţii Constituţionale. Astfel, reclamanţii prin ignorarea remediilor interne disponibile s-au adresat Curţii europene. Astfel, cererea reclamanţilor nu a respectat condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 35, care obligă pe reclamant să epuizeze toate căile de atac disponibile înainte de a se adresa Curţii europene. Aceasta este o expresie a faptului că în primul rând statul trebuie să aibă ocazia de a îndrepta orice posibilă nedreptate.
Referitor la cel de al doilea argument, judecătorul expune că aşa cum reiese şi din decizia Curţii Constituţionale, actul constitutiv şi programul Asociaţiei în mod explicit instigă la ură naţională şi la intoleranţă, prin urmărirea unor obiective interzise de Constituţie.
Judecătorul Trajkovska consideră decizia Curţii Constituţionale ca fiind legitimă şi în concordanţă cu prevederile Constituţiei şi cu jurisprudenţa Curţii europene. În opinia lui actul constitutiv şi programul Asociaţiei conţin elemente care instigă la ură naţională, în consecinţă trebuiau declarate neconstituţionale. Reclamanţii şi-au exercitat dreptul lor la liberă asociere într-o manieră care nu este conformă cu spiritul şi litera Constituţiei şi a Convenţiei. Astfel, măsura de dizolvare a Asociaţiei era necesară într-o societate democratică. În concluzie, judecătorul menţionează că pentru aceste două motive cererea reclamanţilor trebuia declarată neconstituţională.
Comentarii
Trimiteți un comentariu