La originea cauzei se află cererea nr. 12544/08 înaintată împotriva Moldovei de dl. Dumitru Breabin în baza Art.34 din Convenţie, în data de 5 februarie 2008.
Reclamantul a susţinut că a fost supus unei severe brutalităţi din partea poliţiei iar autorităţile nu au reuşit să realizeze o investigaţie asupra incidentului, conform Art.3 din Convenţie. De asemenea, reclamantul a susţinut încălcarea Art.13 din Convenţie.
ÎN FAPT
Reclamantul a fost suspectat de faptul că a falsificat documente privind vânzarea unui apartament în Chişinău şi a fost citat pentru a fi interogat la Ministerul Afacerilor Interne în data de 21 Decembrie 2004. S-a conformat citaţiei şi s-a prezentat în faţa ofiţerilor de poliţie N.T şi S.D., în biroul acestora, în clădirea Ministerului Afacerilor Interne. Conform reclamantului, acesta a ajuns la ora 9 dar Guvernul susţine că a ajuns la ora 13. Conform reclamantului, cei 2 ofiţeri de poliţie au încercat să îl forţeze să mărturisească iar atunci când a refuzat, poliţiştii l-au bătut cu bâte de cauciuc şi l-au lovit în cap. Ca urmare a loviturilor primite, şi-a pierdut cunoştinţa pentru mai multe minute. De asemenea, reclamantul susţine că interogatoriu a durat 8 ore, în timp ce guvernul afirmă că a durat doar o oră. Ofiţerii de poliţie nu au făcut nici o înregistrare a interogatoriului în acea zi.
Reclamantul a luat un taxi din faţa Ministerul şi a mers la prietenul său, V.P. Atât şoferul taxiului cât şi prietenul său au observat loviturile de pe faţa reclamantului, fiind informaţi de acesta că i-au fost provocate în clădirea Ministerului.
Reclamantul s-a simţit rău în timpul nopţii şi în dimineaţa următoare, în 22 Decembrie 2004, a mers la Spitalul de Urgenţă. Registrul Spitalului cuprindea următoarele informaţii : ”pacientul a fost bătut de ofiţerii de poliţie în clădirea Ministerului în data de 21 decembrie 2004 la ora 11:50. El s-a plâns de dureri de cap, greaţă, vărsături şi ameţeală. Diagnostic : contuzie şi răni pe faţă, cap şi corp. Reclamantul a refuzat spitalizarea. Informaţiile au fost transmise la secţia Generală de Poliţie şi au fost înregistrate de D. cu numărul 6196 la ora 20:35. Ca urmare a acestei informări nu s-a luat însă nici o măsură cu privire la presupusele rele tratamente la care reclamantul susţine că a fost supus de poliţişti. În aceeaşi zi, pe 22 decembrie 2004 la ora 16:45, reclamantul a fost spitalizat la un spital militar. Şi de această dată reclamantul a susţinut aceeaşi variantă cu privire la evenimentele petrecute, diagnosticul fiind asemănător cu cel de la Spitalul de Urgenţă. Reclamantul a părăsit spitalul în 31 decembrie 2004.
În data de 5 ianuarie 2005 reclamantul a obţinut un raport medico – legal care confirmă rănile suferite. Conform codului penal acest sunt cuprinse în categoria rănilor care nu necesită mai mult de 21 de zile de îngrijire medicală.
În 15 decembrie 2005 reclamantul s-a plâns procurorului că nu exista nici o menţiune despre audierea din 21 decembrie 2004 şi că nu s-a luat nici o măsură cu privire la tratamentele la care a fost supus, deşi a depus 2 plângeri. Reclamantul a cerut să fie demarate cerecetări asupra celor 2 ofiţeri de poliţie, adăugând la cererea sa şi o copie a raportului medico-legal. În 25 ianuarie 2006, procurorul a decis că plângerea reclamantul nu este fondată cu privire la relele tratamente la care a fost supus.
În 24 martie 2006 instanţa admite apelul reclamantul, susţinând ca procurorul nu a investigat suficient dovezile medicale prezentate de reclamant. În 11 mai 2006 reclamantul este audiat de procuror, susţinând din nou faptele petrecute în 21 decembrie 2004 şi a informat procurorul de faptul că este un sofer de taxi care poate depune mărturie în acest sens. Acesta a fost audiat la o dată care nu este cunoscută, susţinând că l-a luat pe reclamant în seara zilei de 21 decembrie 2004. Hainele reclamantului erau murdare şi prăfuite. Reclamantul i-a spus că a fost bătut de 2 ofiţeri de poliţie în clădirea Ministerului, observând şi rănile care i-au fost provocate. De asemenea a fost audiat şi prietenul reclamantului care a fost vizitat de acesta în seara de 21 decembrie 2004. Acesta a confirmat că a fost vizitat de reclamant între orele 20 si 22, care prezenta mai multe răni şi i-a spus că a fost bătut de 2 ofiţeri de poliţie în clădirea Ministerului Afacerilor Interne.
Fără a ţine cont de raportul medico-legal şi de mărturii, procurorii resping din nou cererea reclamantul ca fiind nefondată deoarece existau suficiente probe care să îi dovedească vinovăţia, iar plângerea nu este decât o încercare de a împiedica cercetare penală împotriva sa. Reclamantul a atacat decizia la superiorul ierarhic al procurorului. În 29 ianuarie 2007, apelul reclamantului este repins de procurorul superior ierarhic în baza aceloraşi motive. Reclamantul a atacat decizia în faţa instanţei. În 24 aprilie 2007 instanţaadmite acţiunea reclamantului deorece decizia procurorului nu era motivată suficient. Cu toate acestea, în 29 iunie 2007 procurorii resping din nou acţiunea reclamantului. Reclamantul a contestat această decizie, considerând că nu este legală, deoarece procurorul nu a reuşit să examineze în mod obiectiv şi complet toate circumstanţele cazului. De asemenea, a menţionat că procurorul nu a întocmit nici un înscris în care să se precizeze faptul ofiţerii de poliţie nu au înregistrat detenţia şi interogatoriul din 21 decembrie 2004. Apelul este respins de instanţă în 15 august 2007 deoarece raportul medico-legal din 5 ianuarie 2005 nu dovedeşte faptul că reclamantul a fost supus unor rele tratamente, acesta fiind obţinut la 12 zile după producerea evenimentelor.
Rănile suferite de reclamant la urechea dreaptă au fost atât de grave încât nu au mai putut fi recuperate. Reclamantul a obţinut un raport medical în 2007 care stabileşte că pierderea auzului la urechea dreaptă este permanentă şi iremediabilă.
În drept
Reclamantul s-a plâns în baza Art.3 din Convenţie de faptul că a fost supus unor rele tratamente de către poliţie, în data de 21 decembrie 2004. De asemenea, a susţinut că autorităţile nu au reuşit să investigheze în mod corespunzător plângerea sa privind relele tratamente la care a fost supus.
Reclamantul a susţinut că nu a beneficiat de căi efective pentru a pretinde despăgubiri pentru relele tratamente la care a fost supus, ceea ce presupune o încălcare a Art.13 din Convenţie.
Admisibilitate
Guvernul consideră că acţiune nu este admisibilă deoarece nu au fost utilizate toate căile interne de atac. Reclamantul ar fi trebuit să iniţieze o acţiune civilă prin care să pretindă despăgubiri pentru pretinsele rele tratamente. Curte reţine că este suficient ca un particular să urmeze o singură cale, în situaţia în care sunt mai multe posibile. Din datele cazului rezultă că reclamantul a făcut o plângere penală împotriva ofiţerilor de poliţie.
Curtea a statuat că în situaţia în care un particular dovedeşte că a fost supus unor tratamente contrare Art.3 din Conveţie, de către ofiţeri de poliţie sau alţi agenţi ai satului, este necesară o anchetă oficială efectivă. Curtea consideră că hotărârile instanţelor naţionale în cauza Ciorap, precum şi în alte cazuri, nu oferă remedii reale împotriva încălcărilor Art.3 din Conveţie. Astfe, cererea nu poate fi declarată ca inadmisibilă pentru neepuizarea căilor interne de atac.
Pretinsa încălcare a Art.3 din Convenţie
În situaţia în care pretinsele rele tratamente sunt săvârşite de poliţişti, investigaţiile asupra presupuselor rele tratamente nu necesită o plângere din partea presupusei victime. În plus, reclamantul a fost informat de spital, în data de 22 decembrie 2004, că poliţia va fi informată cu privire la pretinsele rele tratamente. Astfel, reclamantul nu a formulat nici o plângere şi a asteptat să fie citat de poliţie pentru a da declaraţii. Deşi în 3 septembrie când a fost citat de poliţie s-a plâns de relele tratamente la care a fost supus, nu s-a luat nici o măsură. În timpul cercetărilor asupra pretinselor rele tratamente, procurorii nu au interogat decât 2 martori şi cei 2 ofiţeri de poliţie, fără a interoga şi medicii care l-au examinat pe reclamant. De asemenea, procurorii nu au reuşit să dea o explicaţie alternativă cu privire la originea rănilor reclamantului.
În situaţiile în care o persoană este rănită în detenţie sau când se află sub controlul poliţiei, dă naştere unei puternice prezumţii că acea persoană a fost supusă unor rele tratamente (Bursuc vs. Romania, nr. 42066/98, 12 octombrie 2004). Revine statului obligaţia de a da o explicaţie plauzibilă asupra cauzei rănilor ( Selmouni vs. France ).
Cu privire la evenimentele din 21 decembrie 2004, Curtea este îngrijorată de faptul că nici o înregistrare cu privire la momentul în care reclamantul a ajuns şi a plecat din clădirea Ministerului nu au fost păstrate. Mărturia şoferului de taxi care l-a luat pe reclamant după ce acesta a ieşit din clădirea Ministerului şi raportul medicolegal din 22 decembrie 2004, precum şi a faptului că nu s-a stabilit că reclamantul prezenta răni în momentul în care a intrat în clădirea Misiterului, Curtea a ajuns la concluzia că rănile au fost cauzate în perioada în care reclamantul s-a aflat în clădirea Ministerului Afacerilor Interne, în data de 21 decembrie 2004. Astfel, a fost încălcat Art.3 din Convenţie.
În urma analizei faptelor petrecute, Curtea a ajuns la concluzia că autorităţile naţionale nu au avut nici o încercare serioasă de a investiga plângerea reclamantului cu privire la relele tratamente, încălcându-se Art.3 din Convenţie şi sub acest aspect.
Pretinsa încălcare a Art.13 din Convenţie
Reclamantul a susţinut că datorită lipsei de eficienţă a cercetării penale asupra pretinselor rele tratamente, nu a avut remedii efective pentru a pretinde compensaţii pentru relele tratamente la care a fost supus. Curtea a statuat că nu a fost propus nici un remediu efectiv de către Guvern, deoarece o investigaţie inadecvată a plângerii penale a reclamantului, face ca o acţiune civilă bazată pe aceleaşi fapte să fie lipsită de orice şansă de succes. Astfel, Curtea a statuat că în lipsa unei căi efective de a pretinde compensaţii, s-a încălcat Art.13 din Convenţie.
Aplicarea Art.41 din Convenţie
Reclamantul a susţinut că a fost supus unei severe brutalităţi din partea poliţiei iar autorităţile nu au reuşit să realizeze o investigaţie asupra incidentului, conform Art.3 din Convenţie. De asemenea, reclamantul a susţinut încălcarea Art.13 din Convenţie.
ÎN FAPT
Reclamantul a fost suspectat de faptul că a falsificat documente privind vânzarea unui apartament în Chişinău şi a fost citat pentru a fi interogat la Ministerul Afacerilor Interne în data de 21 Decembrie 2004. S-a conformat citaţiei şi s-a prezentat în faţa ofiţerilor de poliţie N.T şi S.D., în biroul acestora, în clădirea Ministerului Afacerilor Interne. Conform reclamantului, acesta a ajuns la ora 9 dar Guvernul susţine că a ajuns la ora 13. Conform reclamantului, cei 2 ofiţeri de poliţie au încercat să îl forţeze să mărturisească iar atunci când a refuzat, poliţiştii l-au bătut cu bâte de cauciuc şi l-au lovit în cap. Ca urmare a loviturilor primite, şi-a pierdut cunoştinţa pentru mai multe minute. De asemenea, reclamantul susţine că interogatoriu a durat 8 ore, în timp ce guvernul afirmă că a durat doar o oră. Ofiţerii de poliţie nu au făcut nici o înregistrare a interogatoriului în acea zi.
Reclamantul a luat un taxi din faţa Ministerul şi a mers la prietenul său, V.P. Atât şoferul taxiului cât şi prietenul său au observat loviturile de pe faţa reclamantului, fiind informaţi de acesta că i-au fost provocate în clădirea Ministerului.
Reclamantul s-a simţit rău în timpul nopţii şi în dimineaţa următoare, în 22 Decembrie 2004, a mers la Spitalul de Urgenţă. Registrul Spitalului cuprindea următoarele informaţii : ”pacientul a fost bătut de ofiţerii de poliţie în clădirea Ministerului în data de 21 decembrie 2004 la ora 11:50. El s-a plâns de dureri de cap, greaţă, vărsături şi ameţeală. Diagnostic : contuzie şi răni pe faţă, cap şi corp. Reclamantul a refuzat spitalizarea. Informaţiile au fost transmise la secţia Generală de Poliţie şi au fost înregistrate de D. cu numărul 6196 la ora 20:35. Ca urmare a acestei informări nu s-a luat însă nici o măsură cu privire la presupusele rele tratamente la care reclamantul susţine că a fost supus de poliţişti. În aceeaşi zi, pe 22 decembrie 2004 la ora 16:45, reclamantul a fost spitalizat la un spital militar. Şi de această dată reclamantul a susţinut aceeaşi variantă cu privire la evenimentele petrecute, diagnosticul fiind asemănător cu cel de la Spitalul de Urgenţă. Reclamantul a părăsit spitalul în 31 decembrie 2004.
În data de 5 ianuarie 2005 reclamantul a obţinut un raport medico – legal care confirmă rănile suferite. Conform codului penal acest sunt cuprinse în categoria rănilor care nu necesită mai mult de 21 de zile de îngrijire medicală.
În 15 decembrie 2005 reclamantul s-a plâns procurorului că nu exista nici o menţiune despre audierea din 21 decembrie 2004 şi că nu s-a luat nici o măsură cu privire la tratamentele la care a fost supus, deşi a depus 2 plângeri. Reclamantul a cerut să fie demarate cerecetări asupra celor 2 ofiţeri de poliţie, adăugând la cererea sa şi o copie a raportului medico-legal. În 25 ianuarie 2006, procurorul a decis că plângerea reclamantul nu este fondată cu privire la relele tratamente la care a fost supus.
În 24 martie 2006 instanţa admite apelul reclamantul, susţinând ca procurorul nu a investigat suficient dovezile medicale prezentate de reclamant. În 11 mai 2006 reclamantul este audiat de procuror, susţinând din nou faptele petrecute în 21 decembrie 2004 şi a informat procurorul de faptul că este un sofer de taxi care poate depune mărturie în acest sens. Acesta a fost audiat la o dată care nu este cunoscută, susţinând că l-a luat pe reclamant în seara zilei de 21 decembrie 2004. Hainele reclamantului erau murdare şi prăfuite. Reclamantul i-a spus că a fost bătut de 2 ofiţeri de poliţie în clădirea Ministerului, observând şi rănile care i-au fost provocate. De asemenea a fost audiat şi prietenul reclamantului care a fost vizitat de acesta în seara de 21 decembrie 2004. Acesta a confirmat că a fost vizitat de reclamant între orele 20 si 22, care prezenta mai multe răni şi i-a spus că a fost bătut de 2 ofiţeri de poliţie în clădirea Ministerului Afacerilor Interne.
Fără a ţine cont de raportul medico-legal şi de mărturii, procurorii resping din nou cererea reclamantul ca fiind nefondată deoarece existau suficiente probe care să îi dovedească vinovăţia, iar plângerea nu este decât o încercare de a împiedica cercetare penală împotriva sa. Reclamantul a atacat decizia la superiorul ierarhic al procurorului. În 29 ianuarie 2007, apelul reclamantului este repins de procurorul superior ierarhic în baza aceloraşi motive. Reclamantul a atacat decizia în faţa instanţei. În 24 aprilie 2007 instanţaadmite acţiunea reclamantului deorece decizia procurorului nu era motivată suficient. Cu toate acestea, în 29 iunie 2007 procurorii resping din nou acţiunea reclamantului. Reclamantul a contestat această decizie, considerând că nu este legală, deoarece procurorul nu a reuşit să examineze în mod obiectiv şi complet toate circumstanţele cazului. De asemenea, a menţionat că procurorul nu a întocmit nici un înscris în care să se precizeze faptul ofiţerii de poliţie nu au înregistrat detenţia şi interogatoriul din 21 decembrie 2004. Apelul este respins de instanţă în 15 august 2007 deoarece raportul medico-legal din 5 ianuarie 2005 nu dovedeşte faptul că reclamantul a fost supus unor rele tratamente, acesta fiind obţinut la 12 zile după producerea evenimentelor.
Rănile suferite de reclamant la urechea dreaptă au fost atât de grave încât nu au mai putut fi recuperate. Reclamantul a obţinut un raport medical în 2007 care stabileşte că pierderea auzului la urechea dreaptă este permanentă şi iremediabilă.
În drept
Reclamantul s-a plâns în baza Art.3 din Convenţie de faptul că a fost supus unor rele tratamente de către poliţie, în data de 21 decembrie 2004. De asemenea, a susţinut că autorităţile nu au reuşit să investigheze în mod corespunzător plângerea sa privind relele tratamente la care a fost supus.
Reclamantul a susţinut că nu a beneficiat de căi efective pentru a pretinde despăgubiri pentru relele tratamente la care a fost supus, ceea ce presupune o încălcare a Art.13 din Convenţie.
Admisibilitate
Guvernul consideră că acţiune nu este admisibilă deoarece nu au fost utilizate toate căile interne de atac. Reclamantul ar fi trebuit să iniţieze o acţiune civilă prin care să pretindă despăgubiri pentru pretinsele rele tratamente. Curte reţine că este suficient ca un particular să urmeze o singură cale, în situaţia în care sunt mai multe posibile. Din datele cazului rezultă că reclamantul a făcut o plângere penală împotriva ofiţerilor de poliţie.
Curtea a statuat că în situaţia în care un particular dovedeşte că a fost supus unor tratamente contrare Art.3 din Conveţie, de către ofiţeri de poliţie sau alţi agenţi ai satului, este necesară o anchetă oficială efectivă. Curtea consideră că hotărârile instanţelor naţionale în cauza Ciorap, precum şi în alte cazuri, nu oferă remedii reale împotriva încălcărilor Art.3 din Conveţie. Astfe, cererea nu poate fi declarată ca inadmisibilă pentru neepuizarea căilor interne de atac.
Pretinsa încălcare a Art.3 din Convenţie
În situaţia în care pretinsele rele tratamente sunt săvârşite de poliţişti, investigaţiile asupra presupuselor rele tratamente nu necesită o plângere din partea presupusei victime. În plus, reclamantul a fost informat de spital, în data de 22 decembrie 2004, că poliţia va fi informată cu privire la pretinsele rele tratamente. Astfel, reclamantul nu a formulat nici o plângere şi a asteptat să fie citat de poliţie pentru a da declaraţii. Deşi în 3 septembrie când a fost citat de poliţie s-a plâns de relele tratamente la care a fost supus, nu s-a luat nici o măsură. În timpul cercetărilor asupra pretinselor rele tratamente, procurorii nu au interogat decât 2 martori şi cei 2 ofiţeri de poliţie, fără a interoga şi medicii care l-au examinat pe reclamant. De asemenea, procurorii nu au reuşit să dea o explicaţie alternativă cu privire la originea rănilor reclamantului.
În situaţiile în care o persoană este rănită în detenţie sau când se află sub controlul poliţiei, dă naştere unei puternice prezumţii că acea persoană a fost supusă unor rele tratamente (Bursuc vs. Romania, nr. 42066/98, 12 octombrie 2004). Revine statului obligaţia de a da o explicaţie plauzibilă asupra cauzei rănilor ( Selmouni vs. France ).
Cu privire la evenimentele din 21 decembrie 2004, Curtea este îngrijorată de faptul că nici o înregistrare cu privire la momentul în care reclamantul a ajuns şi a plecat din clădirea Ministerului nu au fost păstrate. Mărturia şoferului de taxi care l-a luat pe reclamant după ce acesta a ieşit din clădirea Ministerului şi raportul medicolegal din 22 decembrie 2004, precum şi a faptului că nu s-a stabilit că reclamantul prezenta răni în momentul în care a intrat în clădirea Misiterului, Curtea a ajuns la concluzia că rănile au fost cauzate în perioada în care reclamantul s-a aflat în clădirea Ministerului Afacerilor Interne, în data de 21 decembrie 2004. Astfel, a fost încălcat Art.3 din Convenţie.
În urma analizei faptelor petrecute, Curtea a ajuns la concluzia că autorităţile naţionale nu au avut nici o încercare serioasă de a investiga plângerea reclamantului cu privire la relele tratamente, încălcându-se Art.3 din Convenţie şi sub acest aspect.
Pretinsa încălcare a Art.13 din Convenţie
Reclamantul a susţinut că datorită lipsei de eficienţă a cercetării penale asupra pretinselor rele tratamente, nu a avut remedii efective pentru a pretinde compensaţii pentru relele tratamente la care a fost supus. Curtea a statuat că nu a fost propus nici un remediu efectiv de către Guvern, deoarece o investigaţie inadecvată a plângerii penale a reclamantului, face ca o acţiune civilă bazată pe aceleaşi fapte să fie lipsită de orice şansă de succes. Astfel, Curtea a statuat că în lipsa unei căi efective de a pretinde compensaţii, s-a încălcat Art.13 din Convenţie.
Aplicarea Art.41 din Convenţie
Curtea a statuat că există o legătura între încălcarea Art.3 constatată şi despăgubirile materiale pretinse. În consecinţă, acordă întreaga sumă pretinsă de reclamant drept despagubiri materiale, 200 EURO.
Datorită încălcărilor drepturilor apărate de Convenţie, precum şi a gravităţii lor, Curtea a statuat că despăgubirile morale sunt justificate în acest caz. În consecinţă, datorită dizabilităţii permanente suferite de reclamant, Curtea acordă suma de 25000 Euro cu titlu de despăgubiri morale.
Datorită încălcărilor drepturilor apărate de Convenţie, precum şi a gravităţii lor, Curtea a statuat că despăgubirile morale sunt justificate în acest caz. În consecinţă, datorită dizabilităţii permanente suferite de reclamant, Curtea acordă suma de 25000 Euro cu titlu de despăgubiri morale.
Moldova propaga o politica aproape "monopola",si din asta cauza si drepturile sunt incalcate ca fiind mai mult a statului si nu a omului!!!
RăspundețiȘtergere