23 aprilie 2009

Cauza Társaság a Szabadságjogokért vs. Ungaria, Cererea nr. 37374/05, hotărârea din 14.04.2009,

libertatea de exprimare ; date cu caracter personal; date de interes public; acţiune în faţa Curţii Constituţionale

1. La originea cauzei se află cererea nr. 37374/05 împotriva Ungariei, formulată de către o asociaţie înregistrată în acest stat, Asociaţia maghiara pentru libertăţi cetăţeneşti („reclamanta”) care s-a adresat Curţii la data de 11 octombrie 2005 în conformitate cu articolul 34 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale („Convenţia”).

ÎN FAPT

I. Circumstanţele cauzei

2. Reclamanta este o asociaţie fondată în anul 1994 cu sediul în Budapesta. În martie 2004, un membru al Parlamentului ( "MP") şi alte persoane au introdus o acţiune în faţa Curţii Constituţionale solicitând controlul constituţional al câtorva amendamente recente ale Codului Penal care priveau anumite infracţiuni legate de consumul de droguri.

3. Pe data de 14 septembrie 2004, reclamanta - o organizaţie non-guvernamentală al cărei scop declarat este de a promova drepturile fundamentale, precum şi pentru consolidarea societăţii civile şi a statului de drept în Ungaria şi care este activă în domeniul politicii de droguri - a solicitat Curţii Constituţionale să îi acorde acces la acţiunea pendinte în faţa sa, în conformitate cu secţiunea 19 din Legea nr. 63 din 1992 privind protecţia datelor cu caracter personal şi natura publică a datelor de interes public ( "Legea de date din 1992"). La data de 12 octombrie 2004, Curtea Constituţională a refuzat, însă, cererea fără consultarea MP-ului, explicând că o plângere pendinte în faţa sa nu poate fi pusă la dispoziţia terţilor, fără aprobarea autorului acesteia.

4. La 10 noiembrie 2004, reclamanta a introdus o acţiune împotriva Curţii Constituţionale solicitând Tribunalului din Budapesta să o oblige să-i confere acces la acţiunea din faţa acesteia, în conformitate cu secţiunea 21 (7) din Legea de date din 1992.

5. La data de 13 decembrie 2004, Curtea Constituţională a adoptat o decizie privind constituţionalitatea amendamentelor aduse Codului penal, decizie care conţine un rezumat al acţiunii în cauză care a fost pronunţat în mod public. La data de 24 ianuarie 2005, Tribunalul a respins cererea reclamantei deoarece acţiunea nu a putut fi considerată ca "dată" şi lipsa accesului la ea nu a putut fi analizată în conformitate cu Legea din 1992.

6. Reclamanta a intentat apel solicitând ca acţiunea din faţa Curţii Constituţionale să fie pusă la dispoziţia ei după eliminarea oricăror informaţii personale conţinute de acestea. La data de 5 mai 2005 Curtea de Apel a menţinut decizia Tribunalului considerând că deşi acţiunea conţinea "date" acestea erau "personale" şi nu puteau fi accesate fără aprobarea autorului. Al doilea capăt de cerere a fost respins fără nici o argumentare specială.

II. Dreptul intern relevant

7. În prezenta cauză sunt relevante articolul 59(1): ”...Orice persoană are dreptul la o bună reputaţie, la intimitatea casei sale şi la protecţie a secretului în afacerile private şi a datelor cu caracter personal.” şi articolul 61(1): “….Orice persoană are dreptul de a-şi exprima liber opinia şi, mai mult, să acceseze şi să distribuie informaţii de interes public” din Constituţia Republicii Ungare.

8. De asemenea mai sunt relevante Secţiunea 1 şi Secţiunea 21 din Actul nr.32 din 1989 privind Curtea Constutuţională cât şi Secţiunile 2, 3, 4, 19 şi 21 din Legea de date din 1992.

ÎN DREPT

I. Pretinsa încălcare a articolului 10

9. Reclamanta susţine că deciziile instanţelor ungare din prezenta cauză constituie o ingerinţă în dreptul de a primi informaţii de interes public, o încălcare a dispoziţiilor articolului 10 după cum urmează:

“1. Orice persoană are dreptul la libertatea de exprimare. Acest drept cuprinde libertatea de opinie şi libertatea de a primi sau de a comunica informaţii ori idei fără amestecul autorităţilor publice şi fără a ţine seama de frontiere…;

2. “Exercitarea acestor libertăţi ce comportă îndatoriri şi responsabilităţi,poate fi supusă unor formalităţi, condiţii, restrângeri sau sancţiuni prevăzute de lege, care constituie măsuri necesare, într-o societate democratică, pentru securitatea naţională, integritatea teritorială sau siguranţa publică, apărarea ordinii şi prevenirea infracţiunilor, protecţia sănătăţii sau a moralei, protecţia reputaţiei sau a drepturilor altora, pentru a împiedica divulgarea de informaţii confidenţiale sau pentru a garanta autoritatea şi imparţialitatea puterii judecătoreşti.”

  1. Argumentele Guvernului

10. Guvernul nu a contestat faptul că s-a produs o ingerinţă în dreptul reclamantei protejat de articolul 10 al Convenţiei. Totuşi a subliniat faptul că paragraful 2 al articolului 10 le conferă Statelor Contractante posibilitatea de restrângere a acestui drept în anumite situaţii, statele având astfel o anumită marjă de apreciere dacă restrângerea este necesară .

11. Reprezentanţii Guvernului au afirmat că libertatea de exprimare şi accesul la informaţii de interes public sunt recunoscute de Constituţie şi exercitarea lor este asigurată prin reglementări în conformitate cu legi separate. Prin urmare, posibilitatea de ingerinţă în aceste drepturi, a fost prescris de lege.

12. Actul de date din 1992 reglementează funcţionarea drepturilor fundamentale consacrate în articolele 59 (1) şi 61 (1) din Constituţie. Definiţia de informare publică, care a fost în vigoare până la un amendament de la 1 iunie 2005, exclusese datele cu caracter personal, asigurând, în acelaşi timp accesul la alte tipuri de date. În prezenta cauză , cea de-a doua instanţă a stabilit că datele ce urmau să fie accesate au fost personale, deoarece conţineau detalii personale şi opinii ale MP-ului, care ar fi permis să se tragă concluzii asupra personalitatăţii sale. Simplul fapt că a MP-ul a decis să înainteze o acţiune în faţa Curţii Constituţionale nu a putut fi considerat ca fiind consimţământ pentru divulgare, deoarece Curtea Constituţională a deliberat in camera şi deciziile sale, deşi pronunţate în mod public, nu conţin informaţii personale despre cei care au aplicat. În consecinţă, solicitanţii constituţionali nu trebuiau să ia în considerare posibilitatea ca datele lor personale să fie divulgate.

13. Guvernul susţine că accesul la datele de interes public ar putea fi limitat pe motiv că au în conţinutul lor informaţii a căror păstrare, a fost esenţială pentru a proteja date cu caracter personal. În opinia Guvernului, instanţele naţionale în această cauză au acţionat în mod legal şi în conformitate cu Convenţia atunci când au refuzat accesul la acţiunea intentată de MP.

14. În cadrul prevederilor Actului de date din 1992, dreptul de acces la date de interes public a fost restricţionat de dreptul la protecţia datelor cu caracter personal. Guvernul a susţinut că această restricţie îndeplineşte cerinţele prevăzute în Convenţie: acesta a fost prescrisă de lege, a fost aplicată în scopul de a proteja drepturile celorlalţi şi a fost necesară într-o societate democratică.

B. Argumentele reclamantei

15. Reclamanta a susţinut de la bun început că a primi sau a transmite informaţii este o condiţie a libertăţii de exprimare, de vreme ce nu se poate forma sau deţine o opinie bine fondată fără cunoaşterea faptele relevante şi precise. Deoarece asociaţia este activ implicată în politică maghiară de droguri, refuzul accesului la acţiunea în cauză a făcut imposibilă realizarea misiunii sale şi intrarea acesteia în dezbatere publică despre această problemă. Acesta a susţinut că joacă un rol ca de presă, în acest sens, având în vedere că activitatea sa a permis publicului să descopere şi să-şi formeze o opinie cu privire la ideile şi atitudinile liderilor politici în ceea ce priveşte politica de droguri.

16. Reclamanta a argumentat în continuare că Statele au obligaţii pozitive în conformitate cu articolul 10 al Convenţiei. Deoarece, în prezenta cauză, autorităţile maghiare nu au fost nevoite să colecteze informaţiile contestate, pentru că au fost gata şi disponibile, singura lor obligaţie ar fi fost aceea de a nu împiedica accesul la ele. Divulgarea de informaţii publice la cerere se încadrează în noţiunea dreptului "de a primi", astfel cum a fost înţeleasă de articolul 10 § 1. Această dispoziţie protejează nu numai pe cei care doresc să-i informeze pe alţii, cât şi pe cei care caută să primească astfel de informaţii. Pentru că altfel ar însemna că libertatea de exprimare este nu mai mult decât lipsa cenzurii, fapt care ar fi incompatibil cu obligaţiile pozitive mai sus menţionate.

17. Reclamanta a statuat de asemenea, că sfera privată a politicienilor este mai restrânsă decât cea a altor cetăţeni, deoarece acesta este expusă în sine la critici. Prin urmare, accesul la datele lor personale ar putea fi necesar în cazul în care privesc prestaţia lor publică, la fel ca în cazul de faţă. În cazul în care argumentele Guvernului ar fi acceptate, toate datele ar fi considerate personale şi excluse de la controlul public , ceea ce ar face noţiunea de informare a publicului una lipsită de sens. În orice caz, nici un fel de detalii cu privire la sfera privată protejată a MP-ului nu ar fi fost făcute publice în legătură cu acţiunea intentată de acesta.

18. Mai mult, reclamanta a contestat existenţa unui scop legitim. Curtea Constituţională nu l-a întrebat niciodată pe MP dacă i-ar permite divulgarea de date cu caracter personal conţinute în acţiunea sa constituţională. Prin urmare, restricţia nu protejează drepturilor acestuia. Scopul real al Curţii Constituţionale a fost acela de a preveni o dezbatere publică cu privire la problemă. Pentru reclamantă, secretul unor astfel de acţiuni a fost alarmant, deoarece a împiedicat publicul să ia la cunoştinţă de practica Curţii Constituţionale. Cu toate acestea, chiar presupunând existenţa unui scop legitim, restricţia nu ar fi fost necesară într-o societate democratică.

  1. Aprecierea Curţii

1. Dacă a existat o ingerinţă

19. În mod constant, Curtea a recunoscut că publicul are dreptul de a primi informaţii de interes general. Jurisprudenţa sa în acest domeniu a fost dezvoltată în ceea ce priveşte libertatea presei, care serveşte pentru a împărtăşi informaţii şi idei cu privire la astfel de probleme (a se vedea Observer şi Guardian vs. Regatul Unit, 26 noiembrie 1991, § 59, Seria A, nr. 216, şi Thorgeir Thorgeirson vs. Islanda, 25 iunie 1992, § 63, Seria A, nr. 239).

20. Având în vedere interesul protejat de articolul 10, legea nu poate permite restricţii arbitrare, care pot deveni o forma de cenzură indirectă. Funcţia de presă include crearea de forumuri pentru dezbateri publice. Cu toate acestea, realizarea acestei funcţii nu este limitată la mass-media sau jurnaliştilor profesionali. În cauza de faţă, procesul de pregătire a forumului de dezbatere publică a fost realizat de o organizaţie non-guvernamentală. Prin urmare, scopul activităţilor reclamantei, poate fi considerat un element esenţial al dezbaterii publice informate. Curtea a recunoscut în mod repetat, importanta contribuţie a societăţii civile la discuţiile legate de chestiuni publice (a se vedea, de exemplu, Steel şi Morris vs. Regatul Unit(nr. 68416/01, § 89, CEDO 2005-II)).

21. Reclamanta este o asociaţie implicată în litigii în domeniul drepturilor omului, cu diferite obiective, inclusiv de protecţie a libertăţii de informare. Aceasta poate fi, prin urmare, caracterizată, ca şi presa, ca "un câine de pază" social (a se vedea Riolo vs. Italia, nr. 42211/07, § 63, 17 iulie 2008; Vides Aizsardzības Klubs vs. Letonia, nr. 57829/00, § 42, 27 mai 2004).

22. Obiectul acestei dispute a fost constituţionalitatea legislaţiei penale privind infracţiuni legate de consumul de droguri. În viziunea Curţii, introducerea unei astfel de acţiuni în faţa Curţii Constituţionale în special de către un membru al Parlamentului constituia, fără îndoială, o chestiune de interes public. În consecinţă, Curtea constată că reclamanta a fost implicată în culegerea legitimă de informaţii cu privire la o chestiune de importanţă publică. Curtea observă că autorităţile au intervenit în etapa pregătitoare a acestui proces prin crearea unui obstacol administrativ. Mai mult decât atât, având în vedere intenţia reclamantei de a împărtăşi publicului informaţiile culese de la acţiunea din faţa Curţii constituţionale şi, prin urmare, de a contribui la dezbaterea publică cu privire la legislaţia referitoare la infracţiuni legate de consumul de droguri rezultă că dreptul său de a împărtăşi informaţiile a fost afectat în mod clar.

23. Prin urmare, a existat o ingerinţă în drepturile consacrate în articolul 10 § 1 al Convenţiei.

2. Dacă ingerinţă a fost justificată

24. Curtea reiterează faptul că o ingerinţă într-un drept al reclamanţilor în conformitate cu articolul 10 § 1 va încălca Convenţia în cazul în care aceasta nu îndeplineşte cerinţele de la paragraful 2 din articolul 10. Prin urmare, ar trebui să se verifice dacă aceasta a fost "prevăzută de lege", dacă a urmărit unul sau mai multe scopuri legitime stabilite în paragraful în cauză şi dacă aceasta a fost "necesară într-o societate democratică" în vederea atingerii acestor scopuri.

a. Prevăzută de lege

25. Reclamanta a solicitat informaţii, care se bazează pe Actul privind protecţia datelor, care garantează accesul la date de interes public. Guvernul a susţinut că legislaţia relevantă a furnizat o bază juridică suficientă pentru ingerinţă în dreptul reclamantei, libertatea de exprimare. Curtea este astfel convinsă că ingerinţă a fost "prevăzută de lege", în sensul articolului 10 § 2 din Convenţie.

b. Scop legitim

26. Reclamanta a susţinut că restricţia nu s-a realizat cu scopul de protecţie a drepturilor MP-ului, deoarece Curtea Constituţională nu a cerut niciodată permisiunea acestuia pentru divulgarea datelor sale personale. Guvernul a susţinut că ingerinţă s-a realizat pentru a proteja drepturile altora iar Curtea consideră că ingerinţa a avut un scop legitim.

c. Necesară într-o societate democratică

27. Curtea observă că reclamanta a solicitat informaţii cu privire la acţiunea din faţa Curţii Constituţionale în cele din urmă fără datele cu caracter personal de la autor. Mai mult, Curtea constată că este destul de implauzibil ca orice trimitere la viaţa privată a MP-ului, deci la o sferă privată protejată, ar putea fi desluşită din acţiunea în cauză. Este adevărat că el a informat presa că a depus o astfel de acţiune şi, prin urmare, opinia sa cu privire la această chestiune publică ar putea, în principiu, să fie identificată cu persoana lui. Cu toate acestea, Curtea consideră că ar fi fatal pentru libertatea de exprimare dacă personalităţile publice ar putea cenzura presa şi dezbaterile publice în numele drepturilor personalităţii lor , susţinând că opiniile acestora cu privire la chestiunile publice sunt legate de persoane şi constituie, prin urmare, date private care nu pot fi divulgate fără consimţământ. Aceste considerente nu pot justifica, în opinia Curţii, ingerinţa, care s-a realizat în prezenta cauză.

28. Curtea consideră că obstacolele create pentru a împiedica accesul la informaţii de interes public i-ar putea descuraja pe cei care lucrează în mass-media sau domenii asemănătoare şi care urmăresc astfel de probleme. Ca urmare, aceştia nu mai pot fi să joace rolul lor vital ca "câini de pază publici" şi capacitatea lor de a oferi informaţii corecte şi de încredere poate fi afectată în mod negativ (a se vedea, mutatis mutandis, Goodwin vs. Regatul Unit , hotărârea din 27 martie 1996, Rapoarte 1996-II, p. 500, § 39).

29. Consideraţiile de mai sus conduc Curtea să concluzioneze că ingerinţă în libertatea de exprimare a reclamantei din prezenta cauză nu poate fi considerată ca fiind necesară într-o societate democratică.

30. Rezultă că a existat o încălcare a articolului 10 al Convenţiei

II. CU PRIVIRE LA APLICAREA ARTICOLULUI 41 DIN CONVENŢIE

Articolul 41 din Convenţie statuează

“ Dacă Curtea declară că a avut loc o încălcare a Convenţiei sau a protocoalelor sale şi dacă dreptul intern al înaltei părţi contractante nu permite decât o înlăturare incompletă a consecinţelor acestei încălcări, Curtea acordă părţii lezate , dacă este cazul, o reparaţie echitabilă.”

a. Despăgubiri

31. Reclamanta a cerut 5,000 euro (EUR) pentru prejudiciul moral suferit datorită faptului că, din cauza restricţiei ar fi fost în imposibilitatea de a genera, şi să contribuie la dezbateri publice bine informate cu privire la politica de droguri, cerere pe care Guvernul a contestat-o. Curtea consideră însă că găsirea încălcării articolului 10 este o satisfacţie suficientă pentru orice daune morale pe care reclamanta le-ar fi putut avea.

b. Taxe şi cheltuieli

32. Reclamanta a cerut 5594(euro) EUR în ceea ce priveşte taxele legale suportate în faţa Curţii (această sumă, care include TVA-ul de 20%, ar corespunde întru totul la 44 de ore de muncă efectuate de către avocatul său) şi 80 EUR în ceea ce priveşte costurile de redactare. Guvernul a contestat şi această cerere .

33. În prezenta cauză, având în vedere documentele aflate în posesia sa şi criteriile de mai sus, Curtea consideră că este rezonabil a acorda reclamantei 3000 EUR pentru costurile şi cheltuielile în conformitate cu toate capetele de cerere.

Un comentariu:

  1. Cauza este una dintre cele mai interesante, datorita particularitatilor sale, in special faptul ca in activitatea unei Curti Constitutionale intervine in maniera proprie Curtea europeana a drepturilor omului, stiut fiind ca pozitia curtilor constitutionale este destul de puternic respectata si protejata in jurisprudenta Curtii europene. Mai mult decat atat, reiese o conexiune fantastica si o calificare deosebita din rationamentele Curtii europene: ONG sunt "caine de paza public" sau "caine de paza social" in cadrul democratiilor, prezentand o conexiune puternica uneori cu entitatile de presa si cu societatea civila. Ca urmare, eu sugerez sa fie mai bine evidentiata cauza pe blog, fiind setata cu sublinierea cuvintelor si expresiilor cheie, precum si mentionanadu-se in cadrul enumerarii cuvintelor cheie si urmatoarele: ONG - caine de paza social, caine de paza public; consum de droguri. Expresiile de calificare se vor consacra in literatura de specialitate, in limbajul de presa si politic.

    RăspundețiȘtergere