lipsa de independenţa şi imparţialitatea completului de judecată în componenţa căruia intră şi asistenşi judiciari
* postarea disponibilă în format pdf aici
ÎN FAPT
I. Circumstanţele cauzei
1. Reclamantul, domnul Gusztav Luka s-a născut în 1956 şi locuieşte la Târgu-Mureş.
2. Prin decizia din 14 ianuarie 1999, societatea comercială M. l-a concediat pe reclamant care era în acel moment unul din administratorii societăţii, precum şi şeful departamentului de informatică. Reclamantul a sesizat tribunalul cu o acţiune în anularea acestei decizii şi a cerut în acelaşi timp condamnarea societăţii M. la plata de despăgubiri echivalente cu salariile socotite din ziua concedierii până la reintegrarea pe post. Tribunalul Mureş a admis acţiunea reclamantului iar prin decizia din 10 iulie 2000 a dispus reintegrarea reclamantului pe vechiul post şi plata de salariilor calculate începând cu data de 1 aprilie 1999 până la reintegrarea efectivă pe post.
3. Într-o procedură distinctă, Judecătoria Târgu-Mureş a stabilit prin hotărârea definitivă din 8 decembrie 2000 valoarea despăgubirilor pentru perioada 1 aprilie 1999-1 decembrie 2000 la 64 000 000 lei.
4. Reclamantul a fost reintegrat pe postul său la 12 septembrie 2003, dar a demisionat două luni mai târziu la data de 6 noiembrie 2003 ca urmare a refuzului societăţii de a-i acorda o parte din concediul anual.
5. La 7 august 2000 reclamantul introdce o acţiune la Judecătoria Târgu-Mureş, împotriva societăţii M. cerând plata dobânzilor la despăgubirile stabilite prin hotărârea din 10 iulie 2000. La 9 octombrie 2000, într-un complet format dintr-un judecător şi doi asistenţi judiciari, instanţa a respins acţiunea reclamantului, considerând că suma despăgubirilor nu fusese încă stabilită şi prin urmare era imposibilă determinarea cuantumului dobânzilor aferente.
6. Reclamantul intentează recurs, iar prin hotărârea din 11 decembrie 2000, Tribunalului Mureş anulează hotărârea pronunţată în primă instanţă iar pe fond respinge acţiunea ca prematură după ce a constatat că cuantumul despăgubirilor nu fusese stabilit încă.
7. La data de 7 februarie 2001, reclamantul introduce o acţiune la Judecătoria Târgu-Mureş si solicită societăţii M. Plata daunelor socotite din 4 mai 1999 corectate în funcţie de indicele preţurilor de consum şi dobânzile aferente. La data de 12 aprilie 2001, într-un complet format dintr-un judecător şi doi asistenţi judiciari, Judecătoria Târgu-Mureş a soluţionat parţial acţiunea reclamantului dispunând plata despăgubirilor corectate în funcţie de indicele preţurilor de consum şi dobânzile aferente din decembrie 2000 până în ianuarie 2001 şi plata de dobânzii socotite începând din 8 decembrie 2000.
8. Reclamantul s-a adresat Curţii de Apel din Târgu-Mureş, cerând ca indicele preţurilor de consum şi dobânzile să fie aplicate începând din 4 mai 1999. Pe durata procedurii, avocatul reclamantului a invocat decizia Curţii Constituţionale din 20 noiembrie 2001 prin care se declară ca fiind neconstituţionale dispoziţiile articolului 17 § 1 din Legea nr. 92/1992 pentru organizarea judecătorească care stabilea că deciziile în litigii de muncă sunt luate, în primă instanţă, de un complet format dintr-un judecător şi doi asistenţi judiciari, cu majoritatea voturilor. Pârâtul a formulat recurs.
9. La 18 octombrie 2001, reclamantul a formulat o cerere de recuzare a tuturor judecătorilor de la Curtea de Apel din Târgu-Mureş, motivându-şi cererea prin implicarea magistraţilor locali într-un scandal privind societatea M., argument care a dus în trecut la transferul la alte instanţe a cazurilor referitoare la această societate. Curtea supremă de justiţie a respins această cerere la 21 noiembrie 2001 ca fiind lipsită de fundament.
10. Prin hotărârea din 7 februarie 2002, Curtea de Apel din Târgu-Mureş a respins recursul reclamantului şi l-a admis pe cel al pârâtului. De asemenea, a respins pretenţia de plată a dobânzilor, având în vedere că acest lucru a reprezentat o dublă pedeapsă pentru angajator. Nicio menţiune nu s-a făcut cu privire la decizia Curţii Constituţionale referitoare la neconstituţionalitatea alcătuirii completului de judecată.
11. La o dată neprecizată, în 2001, reclamantul a cerut executarea silită a deciziei din 8 decembrie 2000 a Judecătoriei Târgu-Mureş cu un executor judecătoresc. La 21 septembrie 2001, societatea M. a intentat o acţiune în faţa instanţei de judecată pentru a opri procedura de executare. Societatea a susţinut că a plătit suma specificată în decizia din 8 decembrie 2000, în două rate: 16 886 086 lei în iulie 2000 şi 47 113 915 lei în octombrie 2000. În plus, aceasta a solicitat returnarea de către solicitant a sumei plătite în iulie 2000, sumă care a reprezentat de fapt impozitele pe salarii, impozite care ar trebui să se acorde autorităţilor.
12. Prin hotărârea din 13 decembrie 2001, judecătoria Târgu-Mureş a soluţionat parţial acţiunea solicitată de societatea M. şi a dispus oprirea procedurii de executare. Reclamantul intentează recurs iar printr-o hotărâre definitivă Tribunalul Mureş confirmă hotărârea dată în primă instanţă.
II. Dreptul şi practica internă relevantă
13. În cauza de faţă sunt relevante dispoziţiile Legii nr. 92/1992 pentru organizarea judecătorească în vigoare la momentul desfăşurării faptelor, mai precis articolul 17 (1-1
„Deciziile în litigii de muncă sunt luate, în primă instanţă, de un complet format dintr-un judecător şi doi asistenţi judiciari, cu majoritatea voturilor “), articolul 91(„Judecătorii numiţi de Preşedintele României sunt inamovibili “).
14. Prin decizia nr 322 din 20 noiembrie 2001, Curtea Constituţională a declarat neconstituţional articolul 17 § 1-1 din Legea nr 92/1992.
15. Dispoziţiile relevante din Hotărârea de Guvern nr 226/2000 din 30 martie 2000 publicată în Monitorul Oficial din 7 aprilie privind condiţiile şi procedura de numire de către Consiliul Economic şi Social a candidaţilor pentru numirea ca asistenţi judiciari:
1.Asistenţii judiciari sunt numiţi de către ministrul justiţiei, la propunerea Consiliului Economic şi Social. [...]
4.2. Desemnarea candidaţilor la instanţa de judecată se face de către confederaţii sindicale şi patronale reprezentative la nivel naţional [...]
16. Ordonanţa de Urgenţă nr. 20/2002 a Guvernului a modificat textul articolului 17 din Legea nr 92/1992: completele de judecată în litigii de muncă sunt compuse, în primă instanţă, din doi judecători, asistaţi de doi magistraţi consultanţi. Acei din urmă au un rol consultativ.
17. Mai este relevant în prezenta cauză şi articolul 304 din Codul de Procedură Civilă.
ÎN DREPT
I. Cu privire la obiectul cererii
18. Invocând articolului 6 § 1 din Convenţie, reclamantul s-a plâns de lipsa de imparţialitate şi independenţă a instanţelor, deoarece completele de judecată care au pronunţat hotărârile din 9 octombrie 2000 şi 12 aprilie 2001 erau formate din asistenţi judiciari. Domnul Luka susţine în continuare că nu a beneficiat de un proces echitabil, din cauza lipsei de răspuns a Curţii de Apel din Târgu-Mureş în recursul intentat. În răspunsul său din 5 septembrie 2008, reclamantul afirmă că el intenţionează să se plângă Curţii de asemenea, şi şi raportându-se la prevederile articolului 1 din Protocolul nr. 1.
19. Curtea a subliniat faptul că prezenta cerere a fost comunicată în conformitate cu procedura de examinare în comun a admisibilităţii şi a fondului permisă de articolul 29 § 3 din Convenţie. Prin urmare, consideră că este inadecvat să se ia în considerare revizuirea plângerilor formulate după comunicarea cererii guvernului pârât (a se vedea de exemplu Vigovskyy vs. Ucraina, No. 42318/02, § 14 , 20 decembrie 2005). În cauza de faţă, considerările Curţii vor fi limitate la articolul 6 § 1 din Convenţie.
II. Cu privire la încălcarea articolului 6 § 1 al Convenţiei datorită lipsei de imparţialitate şi independenţă a instanţelor de judecată
Cu privire la admisibilitate
20. În ceea ce priveşte presupusa nerespectare a imparţialităţii şi independenţei completului de judecată, care a emis hotărârea din 9 octombrie 2000, Curtea constată că procedura a fost încheiată de Tribunalul Mureş la data de 11 decembrie 2000 în timp ce cererea a fost depusă la data de 12 august 2002. Curtea, prin urmare, consideră că această parte din plângere trebuie să fie declarată inadmisibilă în temeiul articolului 35 § § 1 şi 4 pentru neîncadrarea în termenul de şase luni. Curtea declară admisibilă cealaltă parte a cererii.
Cu privire la fond
1. Susţinerile părţilor
21. Citând cauza Brudnicka şi alţii vs. Polonia, No. 54723/00, Guvernul consideră că nici independenţa şi nici imparţialitatea obiectivă, nu sunt puse în discuţie datorită prezenţei în componenţa completului de judecată a unui magistrat care îndeplineşte toate aceste garanţii, aspect care diferenţiază această cauză de cea mai sus menţionată.
22. De asemenea, Guvernul susţine că reclamantul nu a arătat că hotărârea din 12 aprilie 2001 a fost adoptată cu o majoritate de voturi de asistenţi împotriva votului magistratului şi că trebuie observat faptul că magistratul nu poate emite opinii disidente. Reclamantul se opune acestor susţineri.
2. Aprecierile Curţii
23. Curtea reaminteşte că, în vederea stabilirii dacă un tribunal poate fi considerat "independent" în sensul articolului 6 § 1, trebuie să se ţină seama de modul de numire şi durata mandatului membrilor săi, de existenţa protecţiei împotriva presiunilor externe şi trebuie cunoscut dacă există sau nu o aparenţă de independenţă (a se vedea, printre multe alte Findlay vs. Regatul Unit, hotărârea din 25 februarie 1997, Culegerea de Hotărâri şi Decizii 1997-I , p. 281, § 73).
24. În ceea ce priveşte cerinţa de imparţialitate, trebuie să se distingă între o abordare subiectivă, pentru a verifica faptul că instanţa nu a arătat nicio prejudecată sau prejudiciu personal, şi o abordare obiectivă cu scopul de a se asigura că aceasta prevede garanţii adecvate pentru a exclude în această privinţă orice îndoială legitimă (Bochan vs. Ucraina, No. 7577/02, § § 65-66, 3 mai 2007).
25. Curtea reaminteşte faptul că existenţa unui colegiu care cuprinde în componenţa sa judecători, funcţionari publici sau reprezentanţi ai grupurilor de interese nu este în sine o dovadă de părtinire (a se vedea, în acest sens, Ringeisen vs. Austria, decizia din 16 iulie 1971, seria A nr 13, § 97; Le Compte, Van Leuven şi De Meyer vs. Belgia, 23 iunie 1981 de caz, seria A nr 43, § § 57 şi 58).
26. În această cauză, cu privire la garanţiile referitoare la cei doi asistenţi ai Judecătoriei din Târgu-Mureş, Curtea constată că aceştia din urmă au fost numiţi de ministrul justiţiei, la propunerea Consiliului Economic şi Social, după ce au fost desemnaţi de către confederaţii sindicale, respectiv patronale.
27. Mai mult, Curtea constată că, în timpul mandatului lor, şi, spre deosebire de magistraţii profesionali, ei nu sunt inamovibili şi pot fi revocaţi anticipat. În plus, legislaţia aplicabilă nu enumeră motivele care pot duce la revocarea lor. În plus, nu există criterii specifice cu privire la măsurile de reglementare ale funcţiilor lor sau de protecţie a lor în exercitarea acestor funcţii. În acest sens, Curtea observă că hotărârea Guvernului nr. 226/2000 de înfiinţare a comisiei consultative nu enunţa criteriile de evaluare a activităţii asistenţilor, lăsând astfel loc arbitrarului. Curtea constată că nicio prevedere din legislaţie nu interzice exercitarea de alte funcţii şi mandate pentru organizațiile care i-au desemnat aleşi. Acest fapt a fost remarcat şi cenzurat prin decizia din 20 noiembrie 2001 a Curţii Constituţionale.
28. În opinia Curţii, rolul şi funcţiile de asistenţi, aşa cum erau stabilite de legislaţia română la timpul respectiv, le face vulnerabile la presiuni externe. În acest scop, solicitantul ar putea în mod legitim să se teamă de o defalcare a echilibrului de interese inerent în componenţa completului care se ocupă de litigiul de muncă împotriva societăţii M . Curtea, prin urmare, nu poate decât să constate că, la momentul respectiv, dreptul intern nu oferea suficiente garanţii pentru independenţa asistenţilor în exercitarea funcţiilor lor (Dupuis vs. Belgia, No. 12717/87, decizia Comisiei 8 septembrie 1988, Decizii şi Rapoarte (DR) 57).
29. În lumina celor de mai sus, Curtea consideră că preocupările reclamantului cu privire la lipsa de independenţă şi imparţialitate a Judecătoriei din Târgu-Mureş pot fi considerate ca fiind obiectiv justificate. Ca urmare, Curtea consideră că nu mai este necesar să analizeze, argumentul Guvernului potrivit căruia reclamantul nu a dovedit că hotărârea a fost adoptată cu o majoritate de voturi de asistenţi împotriva judecătorului, un astfel de argument poate fi dovedit ca irelevant în circumstanţele acestei cauze.
30. Prin urmare, Curtea constată ca articolului 6 § 1 al Convenţiei a fost încălcat.
III. Pretinsa încălcare a articolului 6 § 1 datorită absenţei răspunsului la căile de recurs intentate de reclamant.
31. Reclamantul susţine că nu a beneficiat de un proces echitabil din cauza lipsei de răspuns a Curţii de Apel din Târgu- Mureş la recursul rezultat din neconstituţionalitatea alcătuirii completului de judecată care s-a pronunţat în 12 aprilie 2001.
32. Curtea declară admisibilă această parte a cererii.
1. Susţinerile părţilor
33. Guvernul invocă, în primul rând, că aceste căi de recurs nu au fost invocate ca mijloace separate, ci numai în timpul procedurii de recurs în faţa Curţii de Apel. Guvernul adaugă că această instanţă a realizat o analiză detaliată a probelor din dosar. În plus, reprezentantul Guvernului consideră că, chiar şi în cazul în care Curtea de Apel ar fi admis recursul solicitantului în conformitate cu decizia Curţii Constituţionale nu ar fi trimis cauza spre reexaminare la tribunal, componenţa completului de judecată fiind modificată numai după 20 februarie 2002. Reclamantul a pretins, la rândul său, că procedura în faţa Curţii de Apel a fost una prea formală.
2. Aprecierile Curţii
33. Curtea constată că articolul 6 prevede ca hotărârile judecătoriilor şi tribunalelor să menţioneze în mod adecvat motivele pe care se bazează, pentru a arăta că părţile au fost audiate şi să asigure posibilitatea de control public al administraţiei justiţiei (Hirvisaari vs. Finlanda, Nr. 49684/99, § 30, 27 septembrie 2001). Cu alte cuvinte, articolul 6 implică obligaţia din sarcina instanţelor de a se încredinţa unui examen efectiv al căilor, al punctelor de vedere, argumentelor şi al dovezilor oferite de părţi, fără a le evalua competenţa şi fără ca să se înţeleagă ca necesitând un răspuns detaliat la fiecare argument (Van de Hurk vs. Olanda, supra, p. 19-20, § § 59 şi 61).
34. În ceea ce priveşte competenţa rezultată din neconstituţionalitatea alcătuirii completului de judecată, Curtea constată că articolul 17 § 1-1 din legea nr. 92/1992 a fost declarat neconstituţional, asistenţii judiciari neasigurând garanţiile de imparţialitate şi de independenţă prevăzute de Constituţie. O astfel de decizie pronunţată în cadrul controlului a posteriori al Curţii Constituţionale are efecte erga omnes şi este obligatorie pentru toate autorităţile. Prin urmare, calea introdusă de reclamant este relevantă pentru cauză.
35. Curtea face trimitere la jurisprudenţa sa conform căreia o jurisdicţie superioară poate în anumite cazuri să redreseze erorile de procedură din primă instanţă (Kyprianou vs . Cipru [GC], nr. 73797/01, § 134, CEDH 2005 XII) şi consideră că este convenabil ca o asemenea jurisdicţie să înlocuiacă decizia viciată cu propria-i decizie cu condiţia să se respecte garanţiile articolului 6 (a se vedea Lorsé vs. Ţările de Jos (déc.), nr. 44484/98, 27 ianuarie 2004, şi K.C.M. vs. Ţările de jos, nr. 21034/92, decizia Comisiei din 9 ianuarie 1995). În aceste condiţii Curtea constată lipsa de răspuns a Curţii de Apel la calea intentată de reclamant rezultată din neconstituţionalitatea alcătuirii completului de judecată, instanţă care nici nu a remediat problemele desprinse din acest fapt.
35. Mai mult, Curtea observă ca legislaţia aplicabilă asistenţilor judiciari a fost modificată, modificări ce au fost aplicate efectiv doar începând cu 20 februarie 2002, adică după pronunţarea hotărârii Curţii de Apel din 7 februarie 2002. Curtea constată ceea ce şi reprezentantul Guvernului a subliniat, că chiar dacă Curtea de Apel ar fi admis recursul în virtutea deciziei Curţii Constituţionale, la momentul derulării evenimentelor, eventuala amânare nu ar fi îndeplinit exigenţele articolului 6 § 1 al Convenţiei.
36. În concluzie, Curtea constată că articolului 6 § 1 al Convenţiei a fost încălcat.
IV. Cu privire la alte pretinse încălcări
37. Reclamantul se plânge în lumina articolului 6 § 1 şi de lipsa de imparţialitate şi independenţă a instanţelor de judecată, fapt determinat de ingerinţa puterii executive în administraţia justiţiei. De asemenea, reclamantul se plânge, prin referire la acelaşi articol, de durata procedurii începută la 21 septembrie 2001 şi încheiată la 10 ianuarie 2003 la Tribunalul din Târgu-Mureş. Curtea respinge însă aceste capete de cerere.
V. Cu privire la aplicarea Articolului 41 din Convenţie
38. Articolul 41 din Convenţie statuează:
“ Dacă Curtea declară că a avut loc o încălcare a Convenţiei sau a protocoalelor sale şi dacă dreptul intern al înaltei părţi contractante nu permite decât o înlăturare incompletă a consecinţelor acestei încălcări, Curtea acordă părţii lezate , dacă este cazul, o reparaţie echitabilă.”
39. Având în vedere faptul că reclamantul nu s-a bucurat de garanţiile articolului 6 § 1 din Convenţie, Curtea a stabilit că statul Român trebuie să plătească într-un termen de 3 luni de la data la care hotărârea devine definitivă, suma de 3 000 EURO ca şi daune morale. Reclamantul nu a cerut costuri şi cheltuieli de judecată.
Comentarii
Trimiteți un comentariu