Cauza Michael BAGARAGAZA. Tribunalul Penal Internaţional pentru Rwanda

Genocid; admisibilitate; principiul jurisdicţiei universale; Norvegia, Tanzania, Olanda; crime internaţionale

1. Decizia asupra moţiunii depuse de Procuror privind solicitarea Regatului Norvegiei de judecare a cauzei

La data de 28 iulie 2005, Michael Bagaragaza a fost acuzat oficial de conspiraţie în scopul săvârşirii infracţiunii de genocid, genocid şi complicitate la genocid.
La data de 16 august 2005 Bagaragaza s-a prezentat în faţa Tribunalului Penal Internaţional pentru Rwanda (TPIR) susţinând nevinovăţia sa faţă de toate capetele de acuzare.
La 15 februarie 2006, Procurorul de pe lângă Tribunal a solicitat analizarea posibilităţii de judecare a speţei de către Regatul Norvegiei, în temeiul art.11 bis din Regulile de procedură, iar la 21 februarie 2006, Preşedintele celei de-a Treia Camere analizează moţiunea depusă de Procuror privind solicitarea Regatului Norvegiei de a soluţiona cauza. Regatul Norvegiei invocă amicus curiae. Pentru a delibera, Curtea, în temeiul art.11 bis a luat în considerare următoarele aspecte: a) jurisdicţia, manifestarea intenţiei şi posibilitatea de a judeca presupusele crime de genocid; b) dreptul la un proces echitabil faţă de persoana acuzată; c) lipsa pedepsei cu moartea în legislaţia penală naţională;
În ce priveşte jurisdicţia, intenţia şi posibilitatea statului solicitant de a judeca diferitele crime internaţionale, se poate constata că Republica Rwanda şi Republica Tanzania au formulat cereri de soluţionare a cauzei pe teritoriul lor. Totuşi, procurorul a considerat că cele două state trebuie excluse de la jurisdicţie deoarece Republica Rwanda este cea pe teritoriul căreia au fost săvârşite faptele, în timp ce Republica Tanzania, pe teritoriul căreia a fost arestat MB la 16.08.2005, nu se încadrează în art.XX (1) din Acordul de Sediu din 13 august 1995.
De asemenea, procurorul a analizat solicitarea Regatului Norvegiei de a judeca această cauză prin prisma celor trei criterii. Deşi, Curtea acceptă ideea că două dintre criterii sunt întrunite de către Norvegia, totuşi, apreciază că cel de-al treilea criteriu – jurisdicţia – nu este îndeplinit, deoarece Norvegia nu incriminează crimele de genocid în legislaţia penală naţională. Faţă de această apreciere a Curţii, pusă în discuţia participanţilor, Regatul Norvegiei a invocat principiul jurisdicţiei universale susţinând că acuzarea poate să se bazeze pe principiul jurisdicţiei universale, deoarece legislaţia internă cuprinde prevederi referitoare la supremaţia jurisdicţiei universale faţă de infracţiunile comune incriminate de legislaţia penală naţională; în sprijinul acestei idei, Norvegia evocă existenţa unei jurisprudenţe internaţionale care evidenţiază această posibilitate. Totuşi, Procurorul şi Curtea analizează însă aspectele exclusiv în temeiul art.11 bis din Regulamentul de procedură al TPIR. Ca urmare, noţiunea de jurisdicţie se constituie prin raportare la coordonate rationae materiae, rationae personae, rationae loci şi rationae temporis.
În final, cererea de judecare a cauzei de către Norvegia a fost respinsă deoarece nu era îndeplinit criteriul rationae materiae, condiţie sine qua non impusă prin Statutul TPIR, pentru acceptarea solicitării statului de a judeca crime de genocid; astfel, faptele pentru care era acuzat MB nu pot fi analizate sub imperiul legislaţiei penale naţionale ale Regatului Norvegiei.

2. Evoluţia ulterioară a problematicii jurisdicţiei

La 1 noiembrie 2006 Procurorul a adus un nou cap de acuzare: omor şi atingeri grave aduse vieţii şi integrităţii corporale şi psihice, ca o violare gravă a Articolului 3 comun la Convenţiile de la Geneva din 1949. Camera a aprobat cel de-al patrulea cap de acuzare, deşi MB îşi susţine nevinovăţia şi în raport de acest nou capăt de acuzare.
În prezent, este pe rol analizarea cererii Regatului Olandei de judecare a cauzei, în condiţiile în care intenţia sa a fost manifestată clar, iar în legislaţia penală olandeză, sunt cuprinse prevederi privind incriminarea crimelor de război, raportat la presupusa violare a art. 3 comun din Convenţiile de la Geneva; în plus, în timp ce TPIR are autoritatea de a acuza, condamna sau achita persoane doar cu privire la crime internaţionale stabilite în Statutul TPIR, jurisdicţia olandeză presupune atât competenţă asupra infracţiunilor comune, precum uciderea, cât şi competenţă în privinţa crimelor internaţionale astfel cum acestea sunt configurate de dreptul penal internaţional.