Treceți la conținutul principal

Cauza Michael BAGARAGAZA. Tribunalul Penal Internaţional pentru Rwanda

Genocid; admisibilitate; principiul jurisdicţiei universale; Norvegia, Tanzania, Olanda; crime internaţionale

1. Decizia asupra moţiunii depuse de Procuror privind solicitarea Regatului Norvegiei de judecare a cauzei

La data de 28 iulie 2005, Michael Bagaragaza a fost acuzat oficial de conspiraţie în scopul săvârşirii infracţiunii de genocid, genocid şi complicitate la genocid.
La data de 16 august 2005 Bagaragaza s-a prezentat în faţa Tribunalului Penal Internaţional pentru Rwanda (TPIR) susţinând nevinovăţia sa faţă de toate capetele de acuzare.
La 15 februarie 2006, Procurorul de pe lângă Tribunal a solicitat analizarea posibilităţii de judecare a speţei de către Regatul Norvegiei, în temeiul art.11 bis din Regulile de procedură, iar la 21 februarie 2006, Preşedintele celei de-a Treia Camere analizează moţiunea depusă de Procuror privind solicitarea Regatului Norvegiei de a soluţiona cauza. Regatul Norvegiei invocă amicus curiae. Pentru a delibera, Curtea, în temeiul art.11 bis a luat în considerare următoarele aspecte: a) jurisdicţia, manifestarea intenţiei şi posibilitatea de a judeca presupusele crime de genocid; b) dreptul la un proces echitabil faţă de persoana acuzată; c) lipsa pedepsei cu moartea în legislaţia penală naţională;
În ce priveşte jurisdicţia, intenţia şi posibilitatea statului solicitant de a judeca diferitele crime internaţionale, se poate constata că Republica Rwanda şi Republica Tanzania au formulat cereri de soluţionare a cauzei pe teritoriul lor. Totuşi, procurorul a considerat că cele două state trebuie excluse de la jurisdicţie deoarece Republica Rwanda este cea pe teritoriul căreia au fost săvârşite faptele, în timp ce Republica Tanzania, pe teritoriul căreia a fost arestat MB la 16.08.2005, nu se încadrează în art.XX (1) din Acordul de Sediu din 13 august 1995.
De asemenea, procurorul a analizat solicitarea Regatului Norvegiei de a judeca această cauză prin prisma celor trei criterii. Deşi, Curtea acceptă ideea că două dintre criterii sunt întrunite de către Norvegia, totuşi, apreciază că cel de-al treilea criteriu – jurisdicţia – nu este îndeplinit, deoarece Norvegia nu incriminează crimele de genocid în legislaţia penală naţională. Faţă de această apreciere a Curţii, pusă în discuţia participanţilor, Regatul Norvegiei a invocat principiul jurisdicţiei universale susţinând că acuzarea poate să se bazeze pe principiul jurisdicţiei universale, deoarece legislaţia internă cuprinde prevederi referitoare la supremaţia jurisdicţiei universale faţă de infracţiunile comune incriminate de legislaţia penală naţională; în sprijinul acestei idei, Norvegia evocă existenţa unei jurisprudenţe internaţionale care evidenţiază această posibilitate. Totuşi, Procurorul şi Curtea analizează însă aspectele exclusiv în temeiul art.11 bis din Regulamentul de procedură al TPIR. Ca urmare, noţiunea de jurisdicţie se constituie prin raportare la coordonate rationae materiae, rationae personae, rationae loci şi rationae temporis.
În final, cererea de judecare a cauzei de către Norvegia a fost respinsă deoarece nu era îndeplinit criteriul rationae materiae, condiţie sine qua non impusă prin Statutul TPIR, pentru acceptarea solicitării statului de a judeca crime de genocid; astfel, faptele pentru care era acuzat MB nu pot fi analizate sub imperiul legislaţiei penale naţionale ale Regatului Norvegiei.

2. Evoluţia ulterioară a problematicii jurisdicţiei

La 1 noiembrie 2006 Procurorul a adus un nou cap de acuzare: omor şi atingeri grave aduse vieţii şi integrităţii corporale şi psihice, ca o violare gravă a Articolului 3 comun la Convenţiile de la Geneva din 1949. Camera a aprobat cel de-al patrulea cap de acuzare, deşi MB îşi susţine nevinovăţia şi în raport de acest nou capăt de acuzare.
În prezent, este pe rol analizarea cererii Regatului Olandei de judecare a cauzei, în condiţiile în care intenţia sa a fost manifestată clar, iar în legislaţia penală olandeză, sunt cuprinse prevederi privind incriminarea crimelor de război, raportat la presupusa violare a art. 3 comun din Convenţiile de la Geneva; în plus, în timp ce TPIR are autoritatea de a acuza, condamna sau achita persoane doar cu privire la crime internaţionale stabilite în Statutul TPIR, jurisdicţia olandeză presupune atât competenţă asupra infracţiunilor comune, precum uciderea, cât şi competenţă în privinţa crimelor internaţionale astfel cum acestea sunt configurate de dreptul penal internaţional.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Note de şedinţă, prescurtări scrise şi concluzii scrise

O problemă procedurală destul de importantă, dar de multe ori tratată superficial sau chiar ignorată este reprezentată de „concluziile scrise.” Atât în materie civilă cât şi penală, dezbaterea cauzei implică uneori şi formularea şi depunerea unor concluzii scrise. Dreptul procesual civil cunoaşte însă o sintagmă specifică în această materie, şi anume „prescurtările scrise”. În cadrul procedurii penale există de asemenea „note privind desfăşurarea şedinţei de judecată”; acestea neavând legătură cu concluziile amintite anterior. Un punct de plecare al analizei deosebirilor semnificative şi substanţiale între sintagmele care fac obiectul acestui articol îl constituie articolul 146 C. proc. civ., articol potrivit căruia: Părţile vor putea fi îndatorate, după închiderea dezbaterilor, sa depună concluzii scrise sau prescurtări scrise, semnate de ele, a susţinerilor lor verbale. Părţile vor putea depune concluzii sau prescurtările chiar fără sa fie obligate. Ele vor fi înregistrate. şi articol…

Mai bine suspect decât învinuit

Proiectul noului Cod de procedura penală - calitatea de făptuitor - calitatea de suspect - calitatea de învinuit - evoluţii legislative


Înainte de pornirea procesului penal, cel ce a săvârşit infracţiunea are calitatea de făptuitor, această calitate fiind menţionată deseori în legea procesual penală (art. 200, 214, 215 C. proc. pen.). Făptuitorul, ca subiect al raportului juridic de conflict, devine, după declanşarea procesului penal, subiectul principal pasiv al raportului juridic procesual penal.
O dată cu începerea urmăririi penale împotriva făptuitorului, aceasta dobândeşte calitatea de învinuit (art. 229 C. proc. pen.). Spre deosebire de făptuitor, învinuitul, este subiect de drepturi şi obligaţii procesuale.
În Codul de procedură penală în vigoare (art. 229) se arată că persoana faţă de care se efectuează urmărirea penală se numeşte „învinuit” cât timp nu a fost pusă în mişcare acţiunea penală împotriva sa.
Din cuprinsul dispoziţiilor art. 228 alin. 1, reiese că urmărirea penală poa…

Argumentarea lui Dahij în cauza Zelxa şi Asociaţia Spirituală a Cavalerilor Vechiului Agathirs vs. Agatis

Documentul poate fi descărcat de aici în format pdf
DESCRIEREA GENERALĂ A STATULUI AGATIS1. Statul Agatis a devenit un stat independent în anul 1975 sub denumirea de „Republica Federală Agatis”, situată pe un teritoriu asupra căruia de-a lungul istoriei şi-au exercitat suveranitatea diferite entităţi ale dreptului internaţional public. Astfel, în perioada medievală, populaţia situată pe teritoriului actualului stat Agatis, era organizată în cadrul cunoscutei Împărăţii a Agathirsului, aceasta fiind perioada de înflorire a statului. Cu toate acestea, în secolele XV-XVII, Împărăţia este supusă unui val masiv de migraţii ale unor popoare nomade venite dinspre estul continentului. În cele din urmă, slăbită economic şi militar, Împărăţia Agathirsului devine un stat cu o poziţie politică precară, nesustenabil etatic, într-o regiune supusă unor variate ameninţări. În acest context, fără a fi foarte clar firul istoric al evenimentelor, este cunoscut cert doar că în anul 1669 Regatul Anarcsis, u…