Treceți la conținutul principal

Mai bine suspect decât învinuit

Proiectul noului Cod de procedura penală - calitatea de făptuitor - calitatea de suspect - calitatea de învinuit - evoluţii legislative


Înainte de pornirea procesului penal, cel ce a săvârşit infracţiunea are calitatea de făptuitor, această calitate fiind menţionată deseori în legea procesual penală (art. 200, 214, 215 C. proc. pen.). Făptuitorul, ca subiect al raportului juridic de conflict, devine, după declanşarea procesului penal, subiectul principal pasiv al raportului juridic procesual penal.
O dată cu începerea urmăririi penale împotriva făptuitorului, aceasta dobândeşte calitatea de învinuit (art. 229 C. proc. pen.). Spre deosebire de făptuitor, învinuitul, este subiect de drepturi şi obligaţii procesuale.
În Codul de procedură penală în vigoare (art. 229) se arată că persoana faţă de care se efectuează urmărirea penală se numeşte „învinuit” cât timp nu a fost pusă în mişcare acţiunea penală împotriva sa.
Din cuprinsul dispoziţiilor art. 228 alin. 1, reiese că urmărirea penală poate începe numai dacă nu există niciun impediment privind punerea în mişcare a acţiunii penale. În aceste condiţii, în situaţia în care autorul infracţiunii este cunoscut şi nu există nici un impediment privind punerea în mişcare a acţiunii penale, acest lucru ar putea fi realizat fără a fi necesară şi parcurgerea unei etape suplimentare în care să existe un învinuit faţă de care să se desfăşoare urmărirea penală. Codul de procedură penală nu face nicio precizare din care să rezulte care este momentul punerii în mişcare a acţiunii penale. Sub acest aspect, în art. 234 se arată că, dacă organul de cercetare penală consideră că sunt temeiuri pentru punerea în mişcare a acţiunii penale, face propuneri în acest sens, pe care le înaintează procurorului. Nici în lege, şi nici în literatura de specialitate nu se fac precizări în privinţa acestor „temeiuri”. De aceea, se ridică întrebarea dacă acestea sunt, în mare măsură, altele decât cele care au stat la baza începerii urmăririi penale. (I. Neagu, Tratat de Drept procesual penal – Partea generală, Ed. Global Lex, Bucureşti, 2007, p. 166)
Art. 233 C. proc. pen. stabileşte că, în cursul cercetării penale, dacă organul de cercetare consideră că sunt întrunite „condiţiile” prevăzute de lege pentru luarea măsurii arestării preventive a învinuitului, face propuneri în acest sens şi le înaintează procurorului pentru a decide. Ansamblul prevederilor legale în vigoare conduc inevitabil înspre concluzia că împotriva învinuitului sunt serioase probe de vinovăţie şi totuşi acţiunea penală nu este pusă în mişcare.
Pe de altă parte, potrivit art. 236 C. proc. pen. coroborat cu art. 1491 procurorul, sesizat în vederea punerii în mişcare a acţiunii penale - dacă pune în mişcare acţiunea penală şi constată că sunt întrunite condiţiile prevăzute de lege poate propune motivat luarea măsurii arestării preventive a inculpatului. Rezultă astfel că este posibil ca acţiunea penală să fie pusă în mişcare şi inculpatul să rămână în stare de libertate, dacă procurorul constată că nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de lege pentru luarea măsurii arestării preventive a inculpatului.
Având în vedere situaţiile reglementate prin art. 233 şi 236 C. proc. pen. s-ar putea concluziona că situaţia unui învinuit arestat demonstrează existenţa în cauza penală, a unor temeiuri de vinovăţie, care sunt superioare pe planul probaţiunii temeiurilor existente în cauzele penale cu inculpaţi aflaţi în stare de libertate. (I. Neagu, op. cit., p. 166-167)
În vederea simplificării procesului penal, se impune ca, ori de câte ori s-a început urmărirea penală şi autorul faptei este cunoscut, acţiunea penală să fie pusă în mişcare, temeiurile declanşării urmăririi penale fiind, în acelaşi timp, temeiuri ale punerii în mişcare a acţiunii penale.
Renunţarea la calitatea de învinuit a fost previzionată, în doctrină propunându-se eliminarea a numeroase articole din Codul de procedură penală care privesc calitatea de învinuit (art. 143, 144, 146, 147, 233, 255, 256 şi 257 etc. ), conţinutul altor norme ale Codului de procedură penală urmând a fi mult comprimat (spre exemplu, art. 64, 66, 69, 70, 71, 72, 73,74, 80, 136, 161, 162, 171,177, 236, 240, 242, 243 etc.). (I. Neagu, op. cit., p. 169)
Abrogarea sau simplificarea textelor de lege ar conduce la momentul actual la o reducere substanţială a activităţilor desfăşurate de organele de urmărire penală, crescând operativitatea cu care sunt rezolvate dosarele penale în prima fază a procesului penal.
Simplificarea dispoziţiilor procesuale prin eliminarea calităţii de învinuit va redimensiona prezumţia de nevinovăţie sporind astfel garanţiile destinate protejării drepturilor fundamentale a le omului.
Proiectul Noului Cod de procedură penală propune o viziune diferită asupra calităţilor procesuale pe care le poate dobândi o persoană în cadrul procesului penal. Astfel, în cadrul Capitolul III din Proiect - intitulat Subiecţii procesuali principali şi drepturile acestora - la art. 75 este introdusă noţiunea (şi în acelaşi timp calitatea procesuală) de suspect.
Potrivit dispoziţiilor articolului menţionat suspectul este - „Persoana cu privire la care, din datele şi probele existente în cauză, rezultă suspiciunea rezonabilă că a săvârşit o faptă prevăzută de legea penală”. De asemenea, are calitatea de suspect şi persoana surprinsă în flagrant.
În privinţa drepturilor procesuale ale suspectului art. 76 din Proiect stabileşte că acesta are drepturile prevăzute de lege pentru inculpat.
Conform proiectului Noului Cod de procedură penală - art. 304 alin. 1 - începerea urmăririi penale este plasată la momentul la care actul de sesizare îndeplineşte condiţiile prevăzute de lege şi se constată că nu există vreunul din cazurile care împiedică exercitarea acţiunii penale prevăzute la art.15 alin. 1 din Proiect.
Potrivit viziunii noului Cod de procedură penală, urmărirea penală va avea drept unic scop strângerea de probe care sunt necesare procurorului competent pentru a dispune trimiterea în judecată sau o soluţie de netrimitere in judecata. Urmărirea penala va fi aşadar concepută ca având două faze, faza de investigare a faptei şi faza de investigare a persoanei.
Faza de investigare a faptei va începe prin sesizarea organelor judiciare competente (poliţia judiciară sau procurorul) şi se va încheia prin inculparea unei persoane determinate, care se va realiza printr-un act formal. În această fază, persoana cu privire la care, din investigaţii, rezultă bănuiala rezonabilă că a săvârşit o infracţiune va purta denumirea de suspect.
Faza de investigare a persoanei va începe prin decizia de inculpare a unei persoane (inculpat), care se realizează prin punerea în mişcare a acţiunii penale, atunci când, din cercetările efectuate, rezultă motive verosimile de a crede că această persoană a săvârşit fapta investigată. (HG nr. 829/2007 pentru aprobarea tezelor prealabile ale proiectului Codului de procedură penală, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 556 din 14/08/2007)
Deşi neintrate încă în vigoare dispoziţiile Proiectului legate de calitatea de suspect au fost deja criticate.
Astfel, s-a atras atenţia asupra dobândirii calităţii procesuale de suspect, care presupune existenţa unor drepturi şi obligaţii, ceea ce se va realiza numai printr-o dispoziţie expresă a procurorului, printr-un act procesual cu dată certă care priveşte acea persoană. Potrivit proiectului, începerea urmăririi penale in rem atrage automat calitatea de suspect a persoanelor cu privire la care există suficiente date şi probe care justifică suspiciunea rezonabilă că au săvârşit fapta. Aprecierea acestei cerinţe are un caracter profund subiectiv şi face ca, într-o anumita fază a cercetărilor, să nu se poată determina în mod neechivoc sfera persoanelor care au calitatea de suspect ori momentul la care au dobândit această calitate, împrejurare cu consecinţe esenţiale asupra a numeroase instituţii procedurale.( Observaţiile Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie cu privire la proiectul Codului de procedură penală)
Deşi articolul 76 acordă suspectului toate drepturile prevăzute de lege pentru inculpat, el devine parte în procesul penal numai atunci când dobândeşte această ultimă calitate, deci numai atunci când împotriva lui s-a pus în mişcare acţiunea penală.
Dacă împotriva suspectului singura măsură preventivă ce poate fi luată este reţinerea, măsură ce poate fi luată şi împotriva inculpatului, art. 203 din Proiect reglementează diferit dreptul acestora de a formula plângere împotriva ordonanţei de reţinere. Potrivit art. 203 alin. 14, împotriva ordonanţei organului de cercetare pot formula plângere atât suspectul cât şi inculpatul pe când împotriva ordonanţei procurorul lui poate face plângere, conform art. 203 alin. 15, doar inculpatul. (Jud. Sorina Siserman, Proiectul Codului de procedură penală. Comentariu - www.juridice.ro)
Dispoziţiile proiectului Noului Cod de procedura penală urmăresc sa răspundă unor cerinţe actuale, precum accelerarea duratei procedurilor penale, simplificarea acestora şi crearea unei jurisprudenţe unitare, în acord cu jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, în special în materie de accelerare a duratei şi de previzibilitate a procedurilor penale. La o analiză mai atentă a textului se relevă însă unele inadvertenţe sau chiar unele lipsuri ceea ce duce la o „complicare prin simplificare”. Aceasta ar fi calificarea adecvată şi pentru nou introdusa calitate de suspect (ca şi subiect procesual principal). Prin lipsa de corelare între diferitele dispoziţii ale viitorului Cod de procedură penală, prin reglementarea insuficientă a unor instituţii procesuale se va ajunge din nou la situaţia existentă şi în prezent – practică neunitară a instanţelor, numeroase excepţii de neconstituţionalitate şi recursuri în interesul legii, toate dublate în mod inevitabil de un lung şir de procese intentate împotriva României la CEDO.

(Eudoxiu)

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Note de şedinţă, prescurtări scrise şi concluzii scrise

O problemă procedurală destul de importantă, dar de multe ori tratată superficial sau chiar ignorată este reprezentată de „concluziile scrise.” Atât în materie civilă cât şi penală, dezbaterea cauzei implică uneori şi formularea şi depunerea unor concluzii scrise. Dreptul procesual civil cunoaşte însă o sintagmă specifică în această materie, şi anume „prescurtările scrise”. În cadrul procedurii penale există de asemenea „note privind desfăşurarea şedinţei de judecată”; acestea neavând legătură cu concluziile amintite anterior. Un punct de plecare al analizei deosebirilor semnificative şi substanţiale între sintagmele care fac obiectul acestui articol îl constituie articolul 146 C. proc. civ., articol potrivit căruia: Părţile vor putea fi îndatorate, după închiderea dezbaterilor, sa depună concluzii scrise sau prescurtări scrise, semnate de ele, a susţinerilor lor verbale. Părţile vor putea depune concluzii sau prescurtările chiar fără sa fie obligate. Ele vor fi înregistrate.

VÂNZAREA CU PACT DE RĂSCUMPĂRARE

Pactul de răscumpărare este un contract accesoriu consemnat în acelaşi înscris sau într-un înscris separat, considerat însa de părţi ca făcând parte integranta din înscrisul principal, prin care vânzătorul îşi rezervă dreptul de a redobândi bunul vândut, într-un anumit termen, restituind cumpărătorului preţul plătit şi cheltuielile ocazionate [1] . Vânzarea cu pact de răscumpărare era cunoscută şi în dreptul roman. În acea perioadă, pactul de răscumpărare dădea naştere numai unui drept de creanţă în favoarea vânzătorului, în baza căruia cumpărătorul era obligat ca, la termenul stabilit, să revândă bunul cumpărat. Deci, prin tradiţiunea bunului – mancipatio in iure cessio , cumpărătorul devenea proprietar asupra bunului, dar şi debitor al obligaţiei de a revinde bunul respectiv, la termen, vânzătorului. V ânzarea cu pact de răscumpărare era concepută în termenii juridici corespunzători pentru două contracte distincte, întrucât în acea perioadă era negată cvasiunanim posibilitatea tr

Tinerii cercetători-studenți voluntari la Centrul de Protecția a Datelor din cadrul UMFST ”G.E.Palade”, participanți la Conferința internațională OCTOPUS 2023(13-15 decembrie 2023, București)(I)

La data de 13 decembrie 2023 am participat cu o delegație de 3 studenți(Giulia Veciunca, Alexandra Deteșan și Eduard Moldovan), de la specializarea drept, la cea mai importantă conferință internațională organizată de Consiliul Europei, la București, sub auspiciile Convenției privind criminalitatea informatică( Convention on Cybercrime – ETS 185). Conferința se desfășoară în frumoasele săli ale Palatului Parlamentului din București, reunind participanți de pe toate continentele lumii. Sunt numeroase aspecte care s-au discutat, astfel că în această „scurtă scriere”, doar am să punctez câteva chestiuni pe care le-am considerat mai aparte ori mai profunde. Este extrem de important pentru început de știut că, dincolo de importanța Convenției de la Budapesta și a Protocoalelor adiționale, în ceea ce privește combaterea criminalității de zi cu zi, precum pornografia infantilă și multe alte infracțiuni, orientarea strategică principală la momentul de față este către dovedirea infracțiuni