IUS IUVENTUTIS

Recursul ca şi cale de atac în dreptul procesual civil a cunoscut numeroase forme care variau de la o reglementare la alta. Ultimele modificări majore în reglementarea recursului au fost aduse prin Legea nr. 59/1993 şi prin OUG nr. 138/2000 (aprobată cu modificări prin Legea nr. 219/2005). O dată cu adoptarea Noului Cod de Procedură Civilă recursul va fi supus unor noi ajustări menite să aducă unele corective la neajunsurile din legislaţia în vigoare. Recursul va fi reglementat în continuare ca şi o cale extraordinară de atac. După cum reiese din formularea art. 470 din Proiectul Noului Cod de Procedură Civilă .(PNCPC) - recursul urmăreşte să supună Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile. Mai mult, ţinând seama şi de ansamblul prevederilor în materia căilor de atac, ÎCCJ este instanţa care este în mod special desemnată să soluţioneze calea de atac a recursului. Desigur, cum era şi firesc a

Cauza a fost adusă în faţa Curţii de către 7 persoane, cetăţeni români şi cetăţeni israelieni, care în prezent locuiesc în Israel. În anul 1950 un imobil şi un teren situat în Mediaş, a fost naţionalizat în baza Decretului nr. 92/1950. În anul 1974 imobilul a fost împărţit în două bucăţi şi înscris în cartea funciară pe numele unor terţi. În 2001 reclamanţii, moştenitori ai proprietarilor de pe vremea naţionalizării, au înaintat o cerere către autorităţile administrative, în baza Legii nr. 10/2001, solicitând retrocedarea imobilului. Cererea lor a fost admisă în parte, în privinţa apartamentelor din imobil care nu au fost vândute de către stat. În ceea ce priveşte terenul pe care erau situate apartamentele acesta nu a fost retrocedat pe motiv că reclamanţii nu erau cetăţeni români. Cererea reclamanţilor a fost respinsă în ce priveşte apartamentele care au fost vândute de către stat, însă în decizia administrativă s-a reţinut că reclamanţii urmează să primească despăgubiri băneşti. Di

Comisia de la Veneţia; Consiliul Europei Comisia europeană pentru democraţie prin drept, cunoscută sub denumirea de Comisia de la Veneţia, este un organ consultativ a Consiliului Europei, în probleme de natură constituţională. Comisia a fost înfiinţată în anul 1990 şi a jucat un rol important la elaborarea constituţiilor în conformitate cu standardele constituţionale tradiţionale europene. Cu toate că iniţial, Comisia, a fost concepută ca un instrument pentru elaborarea rapidă a unor sisteme constituţionale, ulterior, acest organ a devenit o sursă independentă de opinii juridice recunoscută internaţional, contribuind la diseminarea moştenirii constituţionale europene şi la soluţionarea crizelor constituţionale în statele membre ale Consiliului. Comisia a fost înfiinţată în temeiul unui acord internaţional încheiat la început între 18 state membre ale Consiliului, pentru ca din 2002 să se permită extinderea acordului inclusiv la state non-europene. Comisia de la Veneţia este alcătuită d

La o primă impresie, cititorul poate să se considere îndreptăţit în a crede că această postare are ca obiect activitatea vreunui organ de conducere specific unui trib african. Dar nu. Nu este aşa. Grupul Înţelepţilor este o invenţie cât se poate de europeană, brevetată de şefii de state ai statelor membre ale Consiliului Europei, care la o întrunire ţinută la Varşovia, la 16-17 mai 2005, au decis constituirea unui grup de lucru, format din specialişti, care să evalueze efectivitatea mecanismului de control al Convenţiei, pe termen lung, inclusiv schimbările propuse prin Protocolul nr. 14 şi să elaboreze propuneri, dar fără a părăsi spiritul iniţial al Convenţiei. Grupul Înţelepţilor a fost constituit la data de 14 septembrie 2005, în componenţa grupului intrând 11 persoane, iar dl. Gil Carlos Rodriguez Iglesias (Spania) a fost ales preşedinte al Grupului. Grupul a abordat o metodă de lucru caracterizat prin pragmatism, ascultând chiar ONG-uri, (Amnesty International), ce-i drept, la ce

Deja este un fapt notoriu că de ceva vreme, mai ales începând cu intrarea în vigoare a protocolului nr. 11 în 1998, Curtea europeană a început să devină o victimă a propriului său succes, datorită numărului foarte ridicat de cereri adresate, care în actuala reglementare, nu pot fi „înlăturate” de pe rolul Curţii numai pe cale judiciară, adică după o examinare a fiecărei cauze de către judecătorii Curţii europene, motiv pentru care, rezolvarea cauzelor la CEDO durează ani. Pentru aceste motive, la nivelul Curţii europene există o preocupare constantă şi fructuoasă, în sensul dezvoltării unor mecanisme jurisprudenţiale, în vederea descărcării Curţii de o parte a activităţii sale. Pentru acest scop s-au dezvoltat mai multe practici, dintre care ne vom opri la cea referitoare la declaraţiile unilaterale ale Guvernelor şi la rezolvări pe cale amiabilă. Una dintre metodele de descongestionare a activităţii este bazată pe art. 37 din Convenţie, care îi acordă Curţii posibilitatea de a scoate

AVOCATUL GENERAL SHARPSTON CONSIDERĂ CĂ NORMELE CARE OBLIGĂ UN CLUB DE FOTBAL CARE SEMNEAZĂ UN CONTRACT CU UN TÂNĂR JUCĂTOR SĂ PLĂTEASCĂ O COMPENSAȚIE ALTUI CLUB CARE A PREGĂTIT JUCĂTORUL POT FI JUSTIFICATE Vezi aici Comunicatul de presă a Curţii , iar aici textul integral al concluziilor , iar la acest link, întebările la care este chemată Curtea să răspundă . În procedura recursului în interpretare în faţa CJCE, există reglementat un rol al avocaţilor generali, care funcţionează pe lângă Curte. Având o pregătire temeinică în ce priveşte dreptul comunitar (şi nu numai) avocaţilor general li se solicită punctul de vedere despre o posibilă soluţie, ce ar putea fi incidentă într-o cauză concretă dedusă judecăţii Curţii de Justiţie. Avocatul general are o poziţie independentă faţă de părţi şi faţă de Curte, ei dezvoltând o părere motivată, pe care ulterior le transmite Curţii. Important de precizat că aceste concluzii nu sunt obligatorii pentru Curte, dar de obicei, sunt menţionate în ho

SOŢII CARE DEŢIN O DUBLĂ CETĂŢENIE COMUNĂ POT SOLICITA DIVORŢUL, LA ALEGEREA LOR, LA INSTANŢELE ORICĂRUI STAT MEMBRU AI CĂRUI CETĂŢENI SUNT Recursul preliminar asupra căruia s-a pronunţat CJCE a fost transmis Curţii de către Curtea de Casaşie (Cour de cassation) din Franţa, instanţă care soluţiona o cauză în care erau incidente prevederile Regulamentului (CE) nr. 2201/2003 al Consiliului din 27 noiembrie 2003 privind competenţa, recunoaşterea şi executarea hotărârilor judecătoreşti în materie matrimonială şi în materia răspunderii părinteşti, de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1347/2000 Regulamentul prevede mai multe criterii de atribuire a competenţei în materia desfacerii căsătoriei, interesant este că pe lângă criterii întemeiate pe reşedinţa obişnuită a soţilor, regulamentul instituie criteriul cetăţeniei celor doi soţi. În plus, regulamentul prevede, în principiu, că hotărârile judecătorești de divorț pronunțate într-un stat membru sunt recunoscute în celelalte state ale Uniuni

Acces la o instanţă – acţiune în justiţie împotriva unui stat străin – imunitatea de jurisdicţie a statelor – aplicabilitatea imunităţii de justiţie în materia contractelor de muncă încheiate de o ambasadă cu un cetăţean al forului * Disponibil în pdf aici . ÎN FAPT Reclamanta, doamna Alicija Cudak, cetăţean lituanian, născută în 1961, trăieşte în Vilnius. A. Circumstanţele cauzei La data de 1 noiembrie 1997 reclamanta a fost rectutată de Ambasada Poloniei din Vilnius (“ambasada”), pe postul de recepţioneră. Contractul de muncă a inclus o clauză care declara că în cazul unei dispute, aceasta trebuie rezolvată în conformitate cu legea lituaniană. În 1999 reclamanta a depus o plângere în faţa Ombudsmannului pentru Oportunităţi Egale, afirmând că ar fi fost hărţuită sexual de către unul dintre colegii săi, membru al personalului diplomatic al ambasadei. În urma unei anchete, Ombudsmanul a raportat că reclamanta a fost într-adevăr victimă a unei hărţuiri sexuale. Reclamanta a pretins că, d

Un Memorandul al Preşedintelui Curţii europene a drepturilor omului către statele părţi , publicat pe site-ul Curţii, ne anunţă discret şi diplomatic că în perioada 18 – 19 februarie 2010 Elveţia, ţară care va deţine atunci preşedinţia Comitetului de Miniştri a Consiliului Europei va organiza la Interlaken (Elveţia) o conferinţă cu privire la viitorul Curţii Europene a Drepturilor Omului, Conferinţă care are potenţialul să fie cel mai important eveniment al secolului în care trăim, în ce priveşte protecţia internaţională a drepturilor omului. Această iniţiativă este fără precedent în diplomaţia Consiliului Europei, după cum este cotat chiar de către Preşedintele Curţii în memorandumul adresat statelor membre Consiliului, şi are scopul de a reafirma ataşamentul politic al statelor membre faţă de sistemul de protecţie jurisdicţională a Convenţiei. În memorandumul menţionat, Preşedintele Curţii evocă nişte informaţii utile despre activitatea Curţii, schiţând în mare problemele ce se cer