IUS IUVENTUTIS

II. Revistele Sistemul de citare al revistelor se poate evidenţia prezentând trei moduri diferite ale aceluiaşi articol: Iorgovan, Antonie, „Consideraţii teoretice pe marginea unor soluţii ale instanţelor de contencios administrativ”, Revista de drept public 1 (SN), ianuarie-martie 2006: 73-88. Iorgovan, Antonie, „Consideraţii teoretice pe marginea unor soluţii ale instanţelor de contencios administrativ”, Revista de drept public 1 (SN), pp. 73-88. Iorgovan, Antonie, Consideraţii teoretice pe marginea unor soluţii ale instanţelor de contencios administrativ , „Revista de drept public”, ianuarie-martie 2006, p.73-88. Să observăm primul şi al treilea. Primul pune articolul între ghilimele şi revista în cursiv, al treilea pune articolul în cursiv şi revista între ghilimele. De ce este preferabil primul? Pentru că permite imediat să înţelegem că „Consideraţii teoretice pe marginea unor soluţii ale instanţelor de contencios administrativ” nu este o carte, ci un text scurt. Articolele de r...

I. Cărţile Rele practici: Tudor, D., „Drept constituţional şi instituţii politice”, Bucureşti, 2000. Citarea e greşită din următoarele motive: - se precizează doar iniţiala numelui propriu al autorului. Iniţiala nu ajunge, pentru că o persoană se identifică prin nume şi prenume şi, totodată, pot fi mai mulţi autori cu aceleaşi prenume şi aceeaşi iniţială. Cu atât mai mult cu cât, realitatea demonstrează, deseori profesia se menţine în familie, astfel că poate fi, spre exemplu, tată şi fiu cu aceleaşi iniţiale, dar cu prenume apropiate, de genul : Costin şi Constantin; Ion şi Iancu; Dan şi Dragoş ş.a. ! - redarea titlului unei cărţi nu trebuie inserată între ghilimele, mai ales că există o practică de a reda titlurile de revistă sau de articole dintr-o revistă între ghilimele. Mai corect era dacă s-ar fi redat tot titlul cu majuscule, astfel cum apare pe coperta cărţii: DREPT CONSTITUŢIONAL ŞI INSTITUŢII POLITICE - oricum, este foarte util să se precizeze nu doa...

Pentru a face o bibliografie de plecare trebuie consultate mai multe cărţi, iar împrumutarea succesivă şi aglomerată de la secţia de împrumut poate deranja uneori pe bibliotecar, dar mai ales presupune o pierdere mare de timp pentru dvs., în măsura în care împrumutaţi câte o carte pe rând, din cele câteva zeci care vor sta la baza studiului dvs. De aceea, în primă fază nu trebuie citit totul ci trebuie făcută doar o bibliografie de pornire, iar unde întâlniţi un capitol relevant al cărţii pentru teza dvs., acolo imediat să vă copiaţi bibliografia. Pentru economia timpului, iniţial xeroxaţi acea bibliografie, pentru ca acasă, în linişte să ordonaţi bibliografia în ordine alfabetică pentru a evita dubletele. Pentru fiecare carte veţi face o fişă pe care veţi scrie sigla bibliotecii unde aţi găsit-o şi cota. Pentru a lucra în ordine, vă veţi face un mic recipient cu asemenea fişe. Pe aceleaşi fişe, vă puteţi face câteva adnotări, precum să menţionaţi dacă vă interesează cartea ca şi refer...

A-ţi întocmi bibliografia înseamnă a căuta ceva despre a cărui existenţă nu se ştie încă. Cercetătorul bun este cel capabil să intre într-o bibliotecă fără a avea nici cea mai mică idee despre un subiect şi a ieşi de acolo ştiind ceva mai mult despre acel subiect. Este ca şi cum în copilărie începi să-ţi construieşti mental, poate arhaic, imaginea iubitei/iubitului într-un mod originar, dar aparent haotic, după care începi să regăseşti la diverse personaje reale trăsături care coincid sau se aseamănă celor deja imaginate! Este posibil? Încercaţi! Catalogul – reprezintă instrumentul necesar pentru a începe o cercetare într-o bibliotecă. De regulă există catalog pe subiecte şi catalog pe autori. Catalogul pe autori serveşte aceluia care ştie deja ce anume vrea. Pentru cine nu ştie încă, există catalogul pe subiecte. Trebuie însă utilizate cu îndemânare, deoarece studentul care doreşte să afle ceva pe o tematică de genul „rebus sic stantibus” (cauză de încetare a efectelor unui tratat i...

O teză studiază un obiect prevalându-se de anumite instrumente. De multe ori obiectul este o carte şi instrumentele sunt alte cărţi. Sau, în cazul unei licenţe juridice, obiectul îl poate constitui o Lege iar instrumentele sunt diverse studii de specialitate scrise pe marginea Legii; de asemenea, obiectul îl poate constitui o instituţie juridică (spre ex. Adopţia), caz în care instrumentele sunt reprezentate de studiile scrise pe marginea respectivului subiect. În orice caz, este foarte important să identificaţi şi definiţi imediat adevăratul obiect al tezei, fiindcă trebuie să vă puneţi de la început problema identificării surselor. De obicei, se acceptă subiectul dacă se ştie că suntem capabili de a accede la surse şi trebuie să ştim (1) unde sunt de identificat, (2) dacă sunt uşor accesibile, (3) dacă eu sunt capabil să le mânuiesc. Există două categorii de surse: primare şi secundare. Spre exemplu, dacă teza priveşte instituţia adopţiei în dreptul românesc, atunci sursele primare ...

Subiectul lucrării de licenţă este ales uneori de student potrivit propriilor interese, iar alteori este ales de către student în urma sugestiei profesorului coordonator. Sugestia profesorului poate fi dictată de criterii distincte: fie cunoaşte foarte bine subiectul sugerat studentului şi va putea să-l urmărească cu uşurinţă, fie nu cunoaşte foarte bine subiectul foarte bine dar doreşte să afle mai multe sau să-l aprofundeze. Cel de-al doilea criteriu este cel mai eficient şi onest. Profesorul vrea să îşi lărgească propriile orizonturi şi consideră că va învăţa ceva nou urmărindu-l pe student, motiv pentru care se va implica constant. Profesorul sugereaza studentului un subiect nou atunci cand are incredere in el si, atunci, ii si spune acestuia ca subiectul este nou si pentru el si ca este interesat sa-l aprofundeze. S-ar putea chiar subiectul sa se inscrie intr-o tematica larga si de interes pentru profesor, care s-ar desfasura de mai multi ani, precum o operă colectivă. In acest ca...

Prima tentaţie a studentului este aceea de a face o teză care să vorbească despre mai multe lucruri. Dacă interesul studentului priveşte domeniul juridic, este posibil ca primul său impuls să fie de a face o teză cu titlul "Dreptul contemporan", ceea ce este o sfidare imposibilă. Ulterior, trecând peste exaltare, îşi va restrânge tema şi ar alege ceva de genul "Dreptul contractelor". În final, o comisie riguroasă îi va pica teza de licenţă, indiferent de calitatea lucrării, deoarece o "teză panoramică" reprezintă un act de îngâmfare intelectuală şi, la un subiect atât de generos, oricare dintre membrii comisiei ar putea adresa trei întrebări studentului la care acesta să nu cunoască răspunsul. Dacă însă studentul a lucrat serios pe o temă foarte precisă poate să-şi controleze un material necunoscut celei mai mari părţi a "judecătorilor". Astfel, făcând o teză monografică, studentul ar putea apărea drept "expert" în faţa unei comisii mai...

În acest episod voi reda câteva chestiuni relative la utilitatea unei lucrări de licenţă şi regulile ce trebuie avute în vedere pentru a realiza cu succes o lucrare de licenţă . Lucrarea de licenţă poate constitui un subiect de cercetare şi după finalizarea examenelor de absolvire, în măsura în care există interes şi disponibilitate. Ca urmare, atunci când studentul îşi alege subiectul ar trebui să aibă în vedere că există posibilitatea ca acel subiect să-l „petreacă” o lungă perioadă de timp. Totodată, subiectul ar putea reveni atunci când absolventul se angajează în vreo societate de avocatură. De exemplu, o lucrare de licenţă axată pe un subiect de genul cauzele de nulitate în procesele verbale de contravenţie din domeniul circulaţiei rutiere s-ar putea să-i servească autorului dacă ulterior va dori să profeseze pe o linie profesională ce presupune consultanţa reclamanţilor cărora li s-au aplicat de către autorităţi sancţiuni contravenţionale la regimul circulaţiei. În orice caz, ...

Am considerat că ar fi util pentru studenţii din anii terminali prezentarea unor episoade referitoare la elaborarea lucrării de licenţă. Astfel, voi începe să prezint câteva secţiuni din cartea domnului Umberto Eco, pentru început fiind interesant ce este o lucrare de licenţă şi la ce foloseşte . Două sfaturi sunt evidenţiate referitor la alchimia lucrării: - se poate realiza o lucrare de licenţă de o valoare reală, chiar dacă studentul s-ar afla într-o „situaţie dificilă, care acuză discriminări mai îndepărtate sau mai recente; - realizarea lucrării de licenţă poate fi apreciată ca un prilej (în special dacă restul perioadei universitare a fost frustrant sau dezolant) pentru a „recupera sensul pozitiv şi progresiv al studiului, înţeles nu ca o colecţie de noţiuni, ci ca o elaborare critică a unei experienţe, ca achiziţie a unei capacităţi (bună pentru viaţa viitoare) de a identifica problemele, a le aborda cu metodă, a le expune potrivit unor anumite tehnici de comunicare”. Atunci cân...