În acest episod voi reda câteva chestiuni relative la utilitatea unei lucrări de licenţă şi regulile ce trebuie avute în vedere pentru a realiza cu succes o lucrare de licenţă.
Lucrarea de licenţă poate constitui un subiect de cercetare şi după finalizarea examenelor de absolvire, în măsura în care există interes şi disponibilitate. Ca urmare, atunci când studentul îşi alege subiectul ar trebui să aibă în vedere că există posibilitatea ca acel subiect să-l „petreacă” o lungă perioadă de timp. Totodată, subiectul ar putea reveni atunci când absolventul se angajează în vreo societate de avocatură. De exemplu, o lucrare de licenţă axată pe un subiect de genul cauzele de nulitate în procesele verbale de contravenţie din domeniul circulaţiei rutiere s-ar putea să-i servească autorului dacă ulterior va dori să profeseze pe o linie profesională ce presupune consultanţa reclamanţilor cărora li s-au aplicat de către autorităţi sancţiuni contravenţionale la regimul circulaţiei. În orice caz, ar fi foarte util să se aibă în vedere o asemenea continuitate. Mai mult, s-ar putea să-i servească atunci când se pretinde că tocmai dumneavoastră aţi fi comis o asemenea contravenţie!
A realiza o lucrare de licenţă presupune parcurgerea următoarelor etape succesive:
1) a identifica un subiect precis;
2) a culege documente despre acel subiect;
3) a ordona aceste documente;
4) a reexamina la prima mână subiectul în lumina documentelor adunate;
5) a da o formă organică tuturor reflecţiilor precedente;
6) a face astfel încât cine citeşte să înţeleagă ce s-a voit a spune şi să fie capabil, la nevoie, să ajungă la aceleaşi documente spre a relua subiectul pe cont propriu.
Pentru alegerea subiectului tezei, atât profesorul cât şi studentul trebuie să ţină cont de următoarele patru reguli:
1) argumentul trebuie să răspundă intereselor candidatului (să fie legat de tipul de examene date, de lecturile sale, de lumea sa politică, culturală sau religioasă);
2) Sursele la care se recurge trebuie să fie reperabile, adică accesibile candidatului;
3) Sursele la care se recurge trebuie să fie manevrabile, adică accesibile cultural candidatului;
4) Tabloul metodologic al cercetării să fie accesibil experienţei candidatului
Se spune că există şi o a cincia regulă, însă s-ar putea să vă dea bătăi de cap, aşa că nu am să vi-o spun decât în şoaptă: profesorul coordonator să fie cel potrivit! Nu merge să-l potriviţi dumneavoastră sau să se potrivească el singur, decât într-o concepţie managerială dictatorială. În realitate, dacă este potrivit depinde de alegerea dumneavoastră şi de voinţa Domnului! În orice caz, coordonarea unei lucrări presupune o activitate atentă, periodică şi constantă. (Dahij)
Lucrarea de licenţă poate constitui un subiect de cercetare şi după finalizarea examenelor de absolvire, în măsura în care există interes şi disponibilitate. Ca urmare, atunci când studentul îşi alege subiectul ar trebui să aibă în vedere că există posibilitatea ca acel subiect să-l „petreacă” o lungă perioadă de timp. Totodată, subiectul ar putea reveni atunci când absolventul se angajează în vreo societate de avocatură. De exemplu, o lucrare de licenţă axată pe un subiect de genul cauzele de nulitate în procesele verbale de contravenţie din domeniul circulaţiei rutiere s-ar putea să-i servească autorului dacă ulterior va dori să profeseze pe o linie profesională ce presupune consultanţa reclamanţilor cărora li s-au aplicat de către autorităţi sancţiuni contravenţionale la regimul circulaţiei. În orice caz, ar fi foarte util să se aibă în vedere o asemenea continuitate. Mai mult, s-ar putea să-i servească atunci când se pretinde că tocmai dumneavoastră aţi fi comis o asemenea contravenţie!
A realiza o lucrare de licenţă presupune parcurgerea următoarelor etape succesive:
1) a identifica un subiect precis;
2) a culege documente despre acel subiect;
3) a ordona aceste documente;
4) a reexamina la prima mână subiectul în lumina documentelor adunate;
5) a da o formă organică tuturor reflecţiilor precedente;
6) a face astfel încât cine citeşte să înţeleagă ce s-a voit a spune şi să fie capabil, la nevoie, să ajungă la aceleaşi documente spre a relua subiectul pe cont propriu.
Pentru alegerea subiectului tezei, atât profesorul cât şi studentul trebuie să ţină cont de următoarele patru reguli:
1) argumentul trebuie să răspundă intereselor candidatului (să fie legat de tipul de examene date, de lecturile sale, de lumea sa politică, culturală sau religioasă);
2) Sursele la care se recurge trebuie să fie reperabile, adică accesibile candidatului;
3) Sursele la care se recurge trebuie să fie manevrabile, adică accesibile cultural candidatului;
4) Tabloul metodologic al cercetării să fie accesibil experienţei candidatului
Se spune că există şi o a cincia regulă, însă s-ar putea să vă dea bătăi de cap, aşa că nu am să vi-o spun decât în şoaptă: profesorul coordonator să fie cel potrivit! Nu merge să-l potriviţi dumneavoastră sau să se potrivească el singur, decât într-o concepţie managerială dictatorială. În realitate, dacă este potrivit depinde de alegerea dumneavoastră şi de voinţa Domnului! În orice caz, coordonarea unei lucrări presupune o activitate atentă, periodică şi constantă. (Dahij)
Comentarii
Trimiteți un comentariu