Treceți la conținutul principal

Postări

Se afișează postări cu eticheta înţelegere pe cale amiabilă

Descongestionarea volumului de activitate a Curţii europene a drepturilor omului. Practici jurisprudenţiale recente şi interesante. (I)

Deja este un fapt notoriu că de ceva vreme, mai ales începând cu intrarea în vigoare a protocolului nr. 11 în 1998, Curtea europeană a început să devină o victimă a propriului său succes, datorită numărului foarte ridicat de cereri adresate, care în actuala reglementare, nu pot fi „înlăturate” de pe rolul Curţii numai pe cale judiciară, adică după o examinare a fiecărei cauze de către judecătorii Curţii europene, motiv pentru care, rezolvarea cauzelor la CEDO durează ani. Pentru aceste motive, la nivelul Curţii europene există o preocupare constantă şi fructuoasă, în sensul dezvoltării unor mecanisme jurisprudenţiale, în vederea descărcării Curţii de o parte a activităţii sale. Pentru acest scop s-au dezvoltat mai multe practici, dintre care ne vom opri la cea referitoare la declaraţiile unilaterale ale Guvernelor şi la rezolvări pe cale amiabilă. Una dintre metodele de descongestionare a activităţii este bazată pe art. 37 din Convenţie, care îi acordă Curţii posibilitatea de a scoate ...