Treceți la conținutul principal

Licenţă IX. Citarea bibliografică. Cărţile



I. Cărţile
Rele practici:

Tudor, D., „Drept constituţional şi instituţii politice”, Bucureşti, 2000.

Citarea e greşită din următoarele motive:
- se precizează doar iniţiala numelui propriu al autorului. Iniţiala nu ajunge, pentru că o persoană se identifică prin nume şi prenume şi, totodată, pot fi mai mulţi autori cu aceleaşi prenume şi aceeaşi iniţială. Cu atât mai mult cu cât, realitatea demonstrează, deseori profesia se menţine în familie, astfel că poate fi, spre exemplu, tată şi fiu cu aceleaşi iniţiale, dar cu prenume apropiate, de genul : Costin şi Constantin; Ion şi Iancu; Dan şi Dragoş ş.a. !
- redarea titlului unei cărţi nu trebuie inserată între ghilimele, mai ales că există o practică de a reda titlurile de revistă sau de articole dintr-o revistă între ghilimele. Mai corect era dacă s-ar fi redat tot titlul cu majuscule, astfel cum apare pe coperta cărţii: DREPT CONSTITUŢIONAL ŞI INSTITUŢII POLITICE
- oricum, este foarte util să se precizeze nu doar localitatea unde a fost publicată o carte, dar şi de către cine. Astfel, se cunoaşte că în Bucureşti există numeroase edituri, astfel că ar fi necesar să se precizeze editura care a publicat cartea, cum este în cazul de faţă Lumina Lex.
- este foarte util să se precizeze locul unde a apărut prima ediţie, iar nu locul unde aceasta a fost tipărită sau lansată, ori tehnoredactată ş.a. Pentru aceasta, datele bibliografice nu trebuie luate de pe frontispiciul cărţii, ci de pe pagina interioară unde se găseşte copyright-ul. Acolo găsiţi locul real al ediţiei şi data şi numărul ediţiei. Altfel, se pot comite grave erori: spre exemplu, atunci când se citează cărţi din editura Oxford University Press numeroşi autori citează simplu, înţelegându-se prin aceasta locul: Oxford. Însă editura are sediul la Londra, dar şi la New York şi la Toronto. Ca uzanţă bună, este utilă citarea localităţii ediţiei în limba originală, cum ar fi spre exemplu: Bucureşti, iar nu Bucharest ori Bukarest; Paris, iar nu Parigi; Berlin, iar nu Berlino.
- Cât priveşte data, aceasta este greşită deoarece ea este trecută pe frontispiciul ediţiei din 2000, pe când prima ediţie fusese cu mult înainte. Mai mult decât atât, cercetând atent cum stau lucrurile se va putea observa că o ediţie limitată fusese emisă în anul 1993 la o altă editură. Toate aceste date ar putea să se desprindă de pe copyright-ul aflat în interiorul coperţii sau al primei pagini, însă este adevărat că nu întotdeauna asemenea date sunt trecute de către edituri, situaţie în care este util să se ofere toate datele posibile ale respectivei cărţi. Aspectele ediţiei prezintă importanţă îndeosebi în situaţia monografiilor pentru a şti cine anume a scris o anumită idee pentru prima dată, spre exemplu.

Nu există un singur model de citare, iar prescurtările pot fi utilizate în lucrări care utilizează un mare număr de note bibliografice, pentru a economisi spaţiul şi din motive estetice, însă în acest caz trebuie să existe un îndrumar de utilizare a bibliografiei chiar în cuprinsul lucrării.
Iată câteva reguli de citare a cărţilor:
1. Numele şi prenumele autorului (sau autorilor sau îngrijitorului cărţii, cu indicaţii eventuale asupra pseudonimelor sau unor false atribuiri)
2. Titlul şi subtitlul operei
3. („Colecţia”)
4. Numărul ediţiei (dacă nu există multe)
5. Locul ediţiei; în cazul în care nu există se scrie: f.l. (fără loc)
6. Editorul: dacă în carte nu există, se omite
7. Data editării: dacă în carte nu există se va scrie: f.a. (fără an)
8. Date eventuale despre ediţia cea mai recentă la care se face trimiterea
9. Numărul de pagini şi eventual numărul volumelor din care se compune opera
10. Traducere: dacă titlul era în limba străină şi există o traducere românească se specifică numele traducătorului, titlul românesc, locul editării, editorul, data ediţiei, eventual numărul de pagini

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Note de şedinţă, prescurtări scrise şi concluzii scrise

O problemă procedurală destul de importantă, dar de multe ori tratată superficial sau chiar ignorată este reprezentată de „concluziile scrise.” Atât în materie civilă cât şi penală, dezbaterea cauzei implică uneori şi formularea şi depunerea unor concluzii scrise. Dreptul procesual civil cunoaşte însă o sintagmă specifică în această materie, şi anume „prescurtările scrise”. În cadrul procedurii penale există de asemenea „note privind desfăşurarea şedinţei de judecată”; acestea neavând legătură cu concluziile amintite anterior. Un punct de plecare al analizei deosebirilor semnificative şi substanţiale între sintagmele care fac obiectul acestui articol îl constituie articolul 146 C. proc. civ., articol potrivit căruia: Părţile vor putea fi îndatorate, după închiderea dezbaterilor, sa depună concluzii scrise sau prescurtări scrise, semnate de ele, a susţinerilor lor verbale. Părţile vor putea depune concluzii sau prescurtările chiar fără sa fie obligate. Ele vor fi înregistrate.

VÂNZAREA CU PACT DE RĂSCUMPĂRARE

Pactul de răscumpărare este un contract accesoriu consemnat în acelaşi înscris sau într-un înscris separat, considerat însa de părţi ca făcând parte integranta din înscrisul principal, prin care vânzătorul îşi rezervă dreptul de a redobândi bunul vândut, într-un anumit termen, restituind cumpărătorului preţul plătit şi cheltuielile ocazionate [1] . Vânzarea cu pact de răscumpărare era cunoscută şi în dreptul roman. În acea perioadă, pactul de răscumpărare dădea naştere numai unui drept de creanţă în favoarea vânzătorului, în baza căruia cumpărătorul era obligat ca, la termenul stabilit, să revândă bunul cumpărat. Deci, prin tradiţiunea bunului – mancipatio in iure cessio , cumpărătorul devenea proprietar asupra bunului, dar şi debitor al obligaţiei de a revinde bunul respectiv, la termen, vânzătorului. V ânzarea cu pact de răscumpărare era concepută în termenii juridici corespunzători pentru două contracte distincte, întrucât în acea perioadă era negată cvasiunanim posibilitatea tr

Tinerii cercetători-studenți voluntari la Centrul de Protecția a Datelor din cadrul UMFST ”G.E.Palade”, participanți la Conferința internațională OCTOPUS 2023(13-15 decembrie 2023, București)(I)

La data de 13 decembrie 2023 am participat cu o delegație de 3 studenți(Giulia Veciunca, Alexandra Deteșan și Eduard Moldovan), de la specializarea drept, la cea mai importantă conferință internațională organizată de Consiliul Europei, la București, sub auspiciile Convenției privind criminalitatea informatică( Convention on Cybercrime – ETS 185). Conferința se desfășoară în frumoasele săli ale Palatului Parlamentului din București, reunind participanți de pe toate continentele lumii. Sunt numeroase aspecte care s-au discutat, astfel că în această „scurtă scriere”, doar am să punctez câteva chestiuni pe care le-am considerat mai aparte ori mai profunde. Este extrem de important pentru început de știut că, dincolo de importanța Convenției de la Budapesta și a Protocoalelor adiționale, în ceea ce privește combaterea criminalității de zi cu zi, precum pornografia infantilă și multe alte infracțiuni, orientarea strategică principală la momentul de față este către dovedirea infracțiuni