Lucrare de licenţă V : Cum să evitaţi să fiţi exploataţi de către conducătorul ştiinţific

Subiectul lucrării de licenţă este ales uneori de student potrivit propriilor interese, iar alteori este ales de către student în urma sugestiei profesorului coordonator.
Sugestia profesorului poate fi dictată de criterii distincte: fie cunoaşte foarte bine subiectul sugerat studentului şi va putea să-l urmărească cu uşurinţă, fie nu cunoaşte foarte bine subiectul foarte bine dar doreşte să afle mai multe sau să-l aprofundeze.
Cel de-al doilea criteriu este cel mai eficient şi onest. Profesorul vrea să îşi lărgească propriile orizonturi şi consideră că va învăţa ceva nou urmărindu-l pe student, motiv pentru care se va implica constant. Profesorul sugereaza studentului un subiect nou atunci cand are incredere in el si, atunci, ii si spune acestuia ca subiectul este nou si pentru el si ca este interesat sa-l aprofundeze. S-ar putea chiar subiectul sa se inscrie intr-o tematica larga si de interes pentru profesor, care s-ar desfasura de mai multi ani, precum o operă colectivă. In acest caz studentul s-ar putea sa beneficieze de ajutorul unui profesor foarte bine informat asupra problemei si va putea utiliza alte materiale elaborate deja in domenii limitrofe sau corelate. Daca, apoi, candidatul va face o lucrare bună poate spera într-o publicare cel puţin parţială a rezultatelor sale, fie şi în ambianţa unei opere colective.

Există anumite inconveniente posibile:
1. Profesorul este prea implicat in studiul propriului subiect si face presiune asupra studentului, care, insa, nu are nici un fel de interes in acea directie. Riscul este ca studentul sa devina doar un baiat de mingi: culege materialul pe care apoi altii il interpetrează.Lucrarea sa va fi modestă, aşa că profesorul va pescui din materialul lui, dar nu îl va cita pe student, deoarece nu poate să-i atribuie nici o idee precisă.
2. Profesorul este neonest, îi pune la lucru pe studenţi, le dă licenţa şi astfel foloseşte fără prejudecăţi munca lor ca şi când ar fi a sa. Câteodată e vorba de neonestitate aproape cu bună credinţă: profesorul a urmărit cu pasiune lucrarea de licenţă, a sugerat idei şi după o anumită perioadă nu mai distinge ideile pe care le sugerase el de cele aduse de student, tot aşa cum după o pasionantă discuţie colectivă despre un anumit subiect noi nu mai suntem capabili să ne amintim care erau ideile cu care pornisem şi care sunt cele pe care le-am achiziţionat prin stimulentele altora.

Cum se evită asemenea inconveniente?
Studentul, prin apropeierea de un anumit profesor, va fi auzit deja vorbindu-se de el de la prieneii săi, va fi contactat licenţaiţii precedenţi şi-şi va fi făcut idee cu privire la corectitudinea sa. Va fi citit cărţi ale sale şi va fi văzut dacă el citează frecvent proprii colaboratori sau nu.
În rest, rămân factori imponderabili de stimă şi încredere.
În orice caz, fără a crea sindromuri paranoice, consideraţi şi dacă prin acceptarea unui subiect de teză vă inseraţi într-un proiect colectiv sau nu, şi evaluaţi dacă merită osteneala.