Treceți la conținutul principal

Tratat de extradare Romania SUA 2008

La data de 10 septembrie 2007 România şi Statele Unite ale Americii au încheiat un Tratat de extrădare, care, în urma ratificării de către Parlamentul României prin Legea nr. 111/2008 a fost publicat în Monitorul Oficial al României nr. 387 din 21 mai 2008.
Tratatul prezintă o importanţă deosebită datorită domeniului în care intervine, precum şi datorită importanţei relaţiilor pe care le are România cu cel mai puternic stat din lume în prezent.
În cele ce urmează mi-am propus să prezint foarte succint aspecte legate de noul Tratat.
Este important de ştiut că acest Tratat va înlocui practic Convenţia de extrădare dintre România şi SUA, precum şi Convenţia adiţională, încheiate în 1924 şi, respectiv, 1936. Această lungă viaţă pe care au avut-o Tratatele anterioare demonstrează trăinicia relaţiilor româno-americane, precum şi calitatea reglementării anterioare. Cu toate acestea, evoluţia dreptului internaţional şi complexitatea relaţiilor internaţionale contemporane, inclusiv aderarea României la Uniunea Europeană, au condus la necesitatea încheierii unui nou instrument internaţional în domeniul extrădării. Aceste realităţi sunt reflectate în Preambulul Tratatului.
Cea mai importantă teză a tratatului este cuprinsă la articolul 1 care stabileşte categoriile de persoane care pot fi supuse procedurii de extrădare: 1) persoane urmărite penal; 2) persoane găsite vinovate; 3) persoane condamnate; de către autorităţile statului solicitant.
O condiţie principală pentru a opera extrădarea este ca infracţiunea cercetată să fie încriminată de legea ambelor părţi cu o pedeapsă privativă de libertate mai mare de 1 an.
Articolul 3 din Tratat stabileşte că extrădarea nu poate fi refuzată pe baza cetăţeniei persoanei căutate. O serie de reguli sunt cuprinse de Tratat, însă în cele ce urmează doresc să insist doar asupra unor aspecte care semnalează chestiuni delicate ce vor apărea în aplicarea sau interpretarea Tratatului.
Astfel, o primă chestiune este de ordin terminologic şi apare în Preambulul acestuia: la paragraful 3 se arată că cele două părţi au convenit „în acest scop, să încheie un nou tratat pentru extrădarea infractorilor”; această calificare este de natură să diminueze garanţiile constituţionale ale prezumţiei de nevinovăţie de care se bucură orice persoană aflată sau nu în proceduri penale, atât timp cât nu este condamnată printr-o hotărâre definitivă şi irevocabilă (art. 23 alin. 11 din Constituţia României). Ori, în condiţiile în care scopul legal al Tratatului este extrădarea infractorilor, categorie în care, în termenii tratatului, sunt incluşi şi cei care sunt urmăriţi penal, nu reprezintă o asemenea calificare o adevărată negare a principiului statuat la art. 23 din Constituţie?
O altă chestiune priveşte interpretarea articolului 4 din Tratat, care stabileşte anumite acte materiale care nu pot fi susţinute drept acte materiale ale unor infracţiuni politice, astfel încât nu se poate refuza extrădarea. Regula internaţională în domeniu este că pentru infracţiuni politice se poate refuza extrădarea, dat fiind riscul pe care îl creează acest gen de infracţiuni asupra imparţialităţii procedurilor desfăşurate. Însă, iată că pentru anumite acte materiale care produc consecinţe deosebit de grave, părţile au căzut de acord ca ele să nu fie incluse în categoria aşa numitelor infracţiuni politice indiferent de denumirea acestora. Aspectul este pozitiv deoarece permite pedepsirea unor acte de terorism şi a altor infracţiuni grave indiferent de calificarea acestora. Însă, alineatul 4 al articolului 4 aduce în discuţie infracţiunile militare „care nu sunt infracţiuni de drept comun” şi pentru care se poate refuza extrădarea. Aceasta este o excepţie nejustificată atâta vreme cât lipsesc criteriile exacte pentru se determina care infracţiuni sunt sau nu de drept comun şi, oricum, infracţiunile enumerate la alin. 2) nu ar trebui să derobeze o persoană de la răspundere indiferent ce calitate are cel care le comite. În legătură cu acest articol se poate observa că alineatul 5) stabileşte că autoritatea competentă să se pronunţe asupra extrădării pentru SUA este puterea executivă, în timp ce pentru România nu se stabileşte explicit acest lucru, deşi Constituţia stabileşte foarte clar că extrădarea se hotărăşte de justiţie (art. 19).
Articolul 7 din Tratat are reflexe de neconstituţionalitate raportat la articolul 10 şi 20din Constituţia României, deoarece permite extrădarea unor persoane în condiţiile în care pentru o infracţiune anume este prevăzută pedeapsa cu moartea, chiar dacă statul solicitant are obligaţia de a garanta că aplicarea pedepsei capitale nu se va face niciodată. În plus, textul utilizează termeni generali, cum ar fi „statul solicitant” chiar dacă este evident că numai despre SUA poate fi vorba, deoarece Tratatul este bilateral iar în România nu este prevăzută pedeapsa capitală, căci ar fi contrar obligaţiilor asumate prin Convenţii internaţionale şi regionale la care România este parte.
Interesant este şi articolul 22 din Tratat care stabileşte că acesta se aplică infracţiunilor săvârşite atât înainte, cât şi după data intrării sale în vigoare, ceea ce evident este în contradicţie cu principiul neretroactivităţii statuat la articolul 15 alin. 2 din Constituţia României, în condiţiile în care prin efectul art. 11 din Constituţie textul Tratatul se transformă în normă de drept intern.
Multe alte aspecte pot fi observate cu prilejul citirii acestui Tratat şi sugerez citirea acestuia îndeosebi de către studenţii facultăţilor cu profil juridic, în anul în care studiază disciplina drept penal sau de procedură penală.Adresarea unor întrebări autorităţii competente, în temeiul legii accesului liber la informaţie sau a normelor referitoare la petiţii, ar putea lămuri înţelesul normelor cuprinse în Tratat în măsura în care se ivesc asemenea nelămuriri.
Dahij

Comentarii

  1. Acest comentariu a fost eliminat de administratorul blogului.

    RăspundețiȘtergere
  2. Stimate comentator, pe blogul nostru libertatea cuvantului este garantata, in limitele bunului simt, iar datorita faptului ca in opinia noastra, o oferata publica de sex oral cu americani intrece limitele bunului simt, am luat decizia de a sterge comentariul Dvs. In viitor va rugam sa comentati decent, sau sa nu mai comentati. Va multumim!

    RăspundețiȘtergere
  3. Buna ziua,


    Incerc sa gasesc textul acestui tratat, dar pana acum mi-a fost imposibil.

    Va rog sa ma ajutati cu un link de unde pot descarca textul complet al tratatului.


    Multumesc !

    RăspundețiȘtergere
  4. Buna ziua. O singura intrebare. Cat au dreptul romani sa tina arestat un cetatean american de cand i-au vnit actele(dulba cetatenie si roman dar fapta pe America)?
    Multumesc mult.

    RăspundețiȘtergere

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

Note de şedinţă, prescurtări scrise şi concluzii scrise

O problemă procedurală destul de importantă, dar de multe ori tratată superficial sau chiar ignorată este reprezentată de „concluziile scrise.” Atât în materie civilă cât şi penală, dezbaterea cauzei implică uneori şi formularea şi depunerea unor concluzii scrise. Dreptul procesual civil cunoaşte însă o sintagmă specifică în această materie, şi anume „prescurtările scrise”. În cadrul procedurii penale există de asemenea „note privind desfăşurarea şedinţei de judecată”; acestea neavând legătură cu concluziile amintite anterior. Un punct de plecare al analizei deosebirilor semnificative şi substanţiale între sintagmele care fac obiectul acestui articol îl constituie articolul 146 C. proc. civ., articol potrivit căruia: Părţile vor putea fi îndatorate, după închiderea dezbaterilor, sa depună concluzii scrise sau prescurtări scrise, semnate de ele, a susţinerilor lor verbale. Părţile vor putea depune concluzii sau prescurtările chiar fără sa fie obligate. Ele vor fi înregistrate.

VÂNZAREA CU PACT DE RĂSCUMPĂRARE

Pactul de răscumpărare este un contract accesoriu consemnat în acelaşi înscris sau într-un înscris separat, considerat însa de părţi ca făcând parte integranta din înscrisul principal, prin care vânzătorul îşi rezervă dreptul de a redobândi bunul vândut, într-un anumit termen, restituind cumpărătorului preţul plătit şi cheltuielile ocazionate [1] . Vânzarea cu pact de răscumpărare era cunoscută şi în dreptul roman. În acea perioadă, pactul de răscumpărare dădea naştere numai unui drept de creanţă în favoarea vânzătorului, în baza căruia cumpărătorul era obligat ca, la termenul stabilit, să revândă bunul cumpărat. Deci, prin tradiţiunea bunului – mancipatio in iure cessio , cumpărătorul devenea proprietar asupra bunului, dar şi debitor al obligaţiei de a revinde bunul respectiv, la termen, vânzătorului. V ânzarea cu pact de răscumpărare era concepută în termenii juridici corespunzători pentru două contracte distincte, întrucât în acea perioadă era negată cvasiunanim posibilitatea tr

Tinerii cercetători-studenți voluntari la Centrul de Protecția a Datelor din cadrul UMFST ”G.E.Palade”, participanți la Conferința internațională OCTOPUS 2023(13-15 decembrie 2023, București)(I)

La data de 13 decembrie 2023 am participat cu o delegație de 3 studenți(Giulia Veciunca, Alexandra Deteșan și Eduard Moldovan), de la specializarea drept, la cea mai importantă conferință internațională organizată de Consiliul Europei, la București, sub auspiciile Convenției privind criminalitatea informatică( Convention on Cybercrime – ETS 185). Conferința se desfășoară în frumoasele săli ale Palatului Parlamentului din București, reunind participanți de pe toate continentele lumii. Sunt numeroase aspecte care s-au discutat, astfel că în această „scurtă scriere”, doar am să punctez câteva chestiuni pe care le-am considerat mai aparte ori mai profunde. Este extrem de important pentru început de știut că, dincolo de importanța Convenției de la Budapesta și a Protocoalelor adiționale, în ceea ce privește combaterea criminalității de zi cu zi, precum pornografia infantilă și multe alte infracțiuni, orientarea strategică principală la momentul de față este către dovedirea infracțiuni