Rele tratamente (art.3); Dreptul la libertate şi siguranţă (art. 5 alin.1)
I. Scurtă istoric al evenimentelor
Reclamantul Hussain este cetăţean irakian cu rezidenţa în Bucureşti, având şedere legală din 1977 până în octombrie 1999, când a rămas pe teritoriul României fără a avea vreun titlul valabil de şedere. De asemenea, acesta are în întreţinere doi copii născuţi în România, în urma concubinajului acestuia cu o cetăţeană română, de care s-a despărţit în anul 1999.
La data de 22 iulie 1999 reclamantul a depus o plângere la poliţie împotriva fostei concubine, susţinând că aceasta l-a agresat şi ameninţat. Drept răspuns la plângerea sa, Parchetul l-a anunţat că investigaţiile sunt în curs de desfăşurare. La data de 19 noiembrie 1999 reclamantul a depus o nouă plângere la poliţie susţinând că fosta concubină împreună cu o altă persoană, instigată de concubină, îl ameninţă şi o agresează pe fetiţa lui. Ancheta a încetat deoarece victima nu ar fi reuşit să ofere motive temeinice cu prilejul a două audieri succesive.
La data de 18 aprilie şi la 18 octombrie 2000 reclamantul pretinde că a fost din nou agresat, de data aceasta de persoane necunoscute. Două certificate medicale au fost eliberate la data de 12 şi 18 octombrie 2000, prin care sunt consemnate vătămările suferite de reclamant. La data de 9 noiembrie acesta a înaintat o plângere Parchetului cu privire la recentele atacuri asupra sa. Drept răspuns, Parchetul l-a informat din nou că poliţia desfăşoară investigaţii în continuare. La data de 1 august 2001, fiind chemat la poliţie în legătură cu una dintre plângerile sale, reclamantul, care nu mai avea permis valabil de şedere, a fost ridicat şi condus la centrul de tranzit al Aeroportului Bucureşti, în scopul deportării sale. Reclamantul a susţinut că nu s-a luat nici o decizie privind plasarea sa într-un asemenea centru. Acesta a reclamat că a fost condus cu forţa la poliţie şi cu cătuşe la mâini. Acesta a părăsit centrul de tranzit la data de 17 august 2001 aplicând pentru statutul de refugiat.
La data de 22 ianuarie 2002 reclamantul s-a adresat Curţii europene, solicitând totodată să ordone suspendarea oricărei măsuri de expulzare.
II. În drept
A. Încălcarea art. 3 din Convenţie (aplicarea de rele tratamente)
Invocând temeiul de mai sus, reclamantul a susţinut că Parchetul nu a examinat cele trei plângeri ale sale împotriva unei a treia persoane, despre care acesta susţine că l-a agresat.
Curtea europeană ia act de faptul că aplicantul a reclamat că a fost atacat în iulie 1999 şi la 18 aprilie şi 18 octombrie 2000, precum şi că acesta a raportat incidentele la Parchet sau la poliţie. De asemenea, ia act că reclamaţiile din aprilie şi octombrie 2000 au fost susţinute prin prezentarea unor certificate medicale datate din 12 şi 18 octombrie 2000.
De asemenea, Curtea a observat că Guvernul a furnizat informaţii doar cu privire la plângerile privind desfăşurarea investigaţiilor cu privire la incidentul din 19 noiembrie 1999, fără a face nici o referire cu privire la celelalte incidente.
În aceste condiţii, Curtea ia act că deşi sesizat Parchetul, acesta s-a limitat în a-i răspunde reclamantului că a ordonat poliţiei să efectueze investigaţii. În plus, Guvernul nu a prezentat dovezi că ancheta s-ar fi desfăşurat cu diligenţă şi nici că autorităţile judiciare ar fi pronunţat vreun verdict.
Ca urmare, rezultă că statul român nu şi-a îndeplinit obligaţia care-i revenea în virtutea ratificării Convenţiei europene a drepturilor omului, de a efectua o investigaţie efectivă cu privire la susţinerile reclamantului că i s-ar fi aplicat rele tratamente de către indivizi.
În concluzie a existat o încălcare a articolului 3 din Convenţie.
B. Încălcarea articolului 5 din Convenţie
În timp ce „legalitatea” detenţiei potrivit legislaţiei naţionale reprezintă un criteriu esenţial, Curtea notează că legislaţia relevantă la vremea faptelor stabilea că, până la executarea ordinului de îndepărtare de pe teritoriul naţional a străinilor, aceia care nu au documente de călătorie sau resurse financiare vor fi plasaţi în centre create pentru acest scop. În plus, străinii plasaţi în asemenea centre trebuie informaţi în scris cu privire la motivele detenţiei lor şi cu privire la drepturile şi obligaţiile pe care le au.
Ca urmare, Curtea a stabilit că nu a fost comunicată în timp real nici o decizie care să specifice motivele plasării lui Hussain în centrul de tranzit, durata şederii sale şi drepturile şi obligaţiile care-i revin. Ca urmare, în absenţa oricărei decizii înmânate reclamantului, Curtea nu subscrie la punctul de vedere al guvernului în sensul că ar fi existat posibilitatea efectuării unei contestaţii împotriva măsurii în cauză.
În concluzie, Curtea reţine că deţinerea reclamantului nu îndeplineşte exigenţele prevăzute de legea naţională datorită absenţei unei notificări formale, cu încălcarea articolului 5 alineatul 1 din Convenţie.
III. Curtea a constatat încălcarea articolelor 3 şi 5 din Convenţia europeană a drepturilor omului, stabilind acordarea de daune morale pentru reclamant şi despăgubiri pentru cheltuielile efectuate cu procedura.
I. Scurtă istoric al evenimentelor
Reclamantul Hussain este cetăţean irakian cu rezidenţa în Bucureşti, având şedere legală din 1977 până în octombrie 1999, când a rămas pe teritoriul României fără a avea vreun titlul valabil de şedere. De asemenea, acesta are în întreţinere doi copii născuţi în România, în urma concubinajului acestuia cu o cetăţeană română, de care s-a despărţit în anul 1999.
La data de 22 iulie 1999 reclamantul a depus o plângere la poliţie împotriva fostei concubine, susţinând că aceasta l-a agresat şi ameninţat. Drept răspuns la plângerea sa, Parchetul l-a anunţat că investigaţiile sunt în curs de desfăşurare. La data de 19 noiembrie 1999 reclamantul a depus o nouă plângere la poliţie susţinând că fosta concubină împreună cu o altă persoană, instigată de concubină, îl ameninţă şi o agresează pe fetiţa lui. Ancheta a încetat deoarece victima nu ar fi reuşit să ofere motive temeinice cu prilejul a două audieri succesive.
La data de 18 aprilie şi la 18 octombrie 2000 reclamantul pretinde că a fost din nou agresat, de data aceasta de persoane necunoscute. Două certificate medicale au fost eliberate la data de 12 şi 18 octombrie 2000, prin care sunt consemnate vătămările suferite de reclamant. La data de 9 noiembrie acesta a înaintat o plângere Parchetului cu privire la recentele atacuri asupra sa. Drept răspuns, Parchetul l-a informat din nou că poliţia desfăşoară investigaţii în continuare. La data de 1 august 2001, fiind chemat la poliţie în legătură cu una dintre plângerile sale, reclamantul, care nu mai avea permis valabil de şedere, a fost ridicat şi condus la centrul de tranzit al Aeroportului Bucureşti, în scopul deportării sale. Reclamantul a susţinut că nu s-a luat nici o decizie privind plasarea sa într-un asemenea centru. Acesta a reclamat că a fost condus cu forţa la poliţie şi cu cătuşe la mâini. Acesta a părăsit centrul de tranzit la data de 17 august 2001 aplicând pentru statutul de refugiat.
La data de 22 ianuarie 2002 reclamantul s-a adresat Curţii europene, solicitând totodată să ordone suspendarea oricărei măsuri de expulzare.
II. În drept
A. Încălcarea art. 3 din Convenţie (aplicarea de rele tratamente)
Invocând temeiul de mai sus, reclamantul a susţinut că Parchetul nu a examinat cele trei plângeri ale sale împotriva unei a treia persoane, despre care acesta susţine că l-a agresat.
Curtea europeană ia act de faptul că aplicantul a reclamat că a fost atacat în iulie 1999 şi la 18 aprilie şi 18 octombrie 2000, precum şi că acesta a raportat incidentele la Parchet sau la poliţie. De asemenea, ia act că reclamaţiile din aprilie şi octombrie 2000 au fost susţinute prin prezentarea unor certificate medicale datate din 12 şi 18 octombrie 2000.
De asemenea, Curtea a observat că Guvernul a furnizat informaţii doar cu privire la plângerile privind desfăşurarea investigaţiilor cu privire la incidentul din 19 noiembrie 1999, fără a face nici o referire cu privire la celelalte incidente.
În aceste condiţii, Curtea ia act că deşi sesizat Parchetul, acesta s-a limitat în a-i răspunde reclamantului că a ordonat poliţiei să efectueze investigaţii. În plus, Guvernul nu a prezentat dovezi că ancheta s-ar fi desfăşurat cu diligenţă şi nici că autorităţile judiciare ar fi pronunţat vreun verdict.
Ca urmare, rezultă că statul român nu şi-a îndeplinit obligaţia care-i revenea în virtutea ratificării Convenţiei europene a drepturilor omului, de a efectua o investigaţie efectivă cu privire la susţinerile reclamantului că i s-ar fi aplicat rele tratamente de către indivizi.
În concluzie a existat o încălcare a articolului 3 din Convenţie.
B. Încălcarea articolului 5 din Convenţie
În timp ce „legalitatea” detenţiei potrivit legislaţiei naţionale reprezintă un criteriu esenţial, Curtea notează că legislaţia relevantă la vremea faptelor stabilea că, până la executarea ordinului de îndepărtare de pe teritoriul naţional a străinilor, aceia care nu au documente de călătorie sau resurse financiare vor fi plasaţi în centre create pentru acest scop. În plus, străinii plasaţi în asemenea centre trebuie informaţi în scris cu privire la motivele detenţiei lor şi cu privire la drepturile şi obligaţiile pe care le au.
Ca urmare, Curtea a stabilit că nu a fost comunicată în timp real nici o decizie care să specifice motivele plasării lui Hussain în centrul de tranzit, durata şederii sale şi drepturile şi obligaţiile care-i revin. Ca urmare, în absenţa oricărei decizii înmânate reclamantului, Curtea nu subscrie la punctul de vedere al guvernului în sensul că ar fi existat posibilitatea efectuării unei contestaţii împotriva măsurii în cauză.
În concluzie, Curtea reţine că deţinerea reclamantului nu îndeplineşte exigenţele prevăzute de legea naţională datorită absenţei unei notificări formale, cu încălcarea articolului 5 alineatul 1 din Convenţie.
III. Curtea a constatat încălcarea articolelor 3 şi 5 din Convenţia europeană a drepturilor omului, stabilind acordarea de daune morale pentru reclamant şi despăgubiri pentru cheltuielile efectuate cu procedura.
Comentarii
Trimiteți un comentariu