30 august 2008

Licenţă VII. Cercetarea materialului. Identificarea surselor.

O teză studiază un obiect prevalându-se de anumite instrumente. De multe ori obiectul este o carte şi instrumentele sunt alte cărţi. Sau, în cazul unei licenţe juridice, obiectul îl poate constitui o Lege iar instrumentele sunt diverse studii de specialitate scrise pe marginea Legii; de asemenea, obiectul îl poate constitui o instituţie juridică (spre ex. Adopţia), caz în care instrumentele sunt reprezentate de studiile scrise pe marginea respectivului subiect.
În orice caz, este foarte important să identificaţi şi definiţi imediat adevăratul obiect al tezei, fiindcă trebuie să vă puneţi de la început problema identificării surselor.
De obicei, se acceptă subiectul dacă se ştie că suntem capabili de a accede la surse şi trebuie să ştim (1) unde sunt de identificat, (2) dacă sunt uşor accesibile, (3) dacă eu sunt capabil să le mânuiesc.
Există două categorii de surse: primare şi secundare. Spre exemplu, dacă teza priveşte instituţia adopţiei în dreptul românesc, atunci sursele primare sunt constituite de actele normative care reglementează această instituţie, inclusiv expunerile de motive şi notele de fundamentare, chiar dezbaterile existente la nivelul autorităţilor de reglementare în contextul procesului de elaborare şi adoptare a respectivelor acte normative; Dintre sursele secundare, pot fi menţionate studii de specialitate, jurisprudenţă judiciară sau constituţională, jurisprudenţă internaţională, convenţii internaţionale de referinţă, după caz. Acestea(convenţii) din urmă ar putea constitui chiar surse primare dacă sunt ratificate de România şi privesc în mod direct chestiunea adopţiilor ( spre ex. România a aderat la Convenţia europeană în materia adopţiei de copii prin legea nr. 15 din. 25 martie 1993).
În absenţa accesului la surse primare, vă rugăm nu abordaţi subiectul ipotetic propus. Astfel, îmi aduc aminte că un student întocmise odată o licenţă despre Codul lui Hammurabi, şi a utilizat diferite surse ale unor autori care luau în discuţie acest subiect. Însă studentul nu a utilizat niciodată textul complet al codului, ceea ce este o greşeală enormă. Coordonatorul ştie în acest caz că în faţa lui cel care îi zâmbeşte poartă proteză şi că nu sunt dinţii lui naturali!
Este foarte important când vă alegeţi subiectul să ştiţi că aveţi acces la literatura critică asupra subiectului, deoarece trebuie să citiţi totul sau aproape tot ce s-a scris asupra respectivului subiect. Acest obiectiv poate fi împlinit numai dacă veţi colabora cu cunoştinţe cu prieteni cu profesori şi diverşi administratori de biblioteci şi magazine de cercetări. Aceasta te poate chiar costa o mulţime de bănuţi şi de timp! Însă merită, dacă îţi place subiectul şi i te dedici. Şi poate dacă îţi place coordonatorul !(glumesc!) . Oricum, se pare că din aceste probleme nu se iese hotărând să lucrezi de unul singur asupra a ceea ce există, fiindcă din literatura critică trebuie citit totul, dacă nu totul, atunci tot ceea ce contează şi sursele trebuie apropiate în mod nemijlocit.
Sursele de prima şi de a doua mână, constituie o distincţie care priveşte calitatea surselor: atunci când se lucrează cu cărţi, o sursă de primă mână este o ediţie originală sau o ediţie critică a operei în discuţie. O traducere a ediţiei nu este o sursă de primă mână decât dacă traducătorul este de necontestat. O antologie nu este o sursă de prima mână: ea oferă doar imaginea a ceea ce au văzut alţii despre acel subiect. Raportări, spre exemplu, privind situaţia drepturilor omului în lume, chiar dacă ar fi efectuate de organisme internaţionale, nu sunt surse de prima mână cu privire la un subiect pe tematica respectării dreptului la siguranţă, spre exemplu, ci ar fi cel mult surse de mâna a doua. Însă, dacă voi utiliza jurisprudenţă pronunţată la nivele supreme cu privire la diferite drepturi puse în discuţie, voi putea spune că am utilizat o sursă de prima mână. Calificarea unei surse ca fiind de prima sau a doua mână depinde de unghiul din care privesc teza.
În limitele fixate de obiectul cercetării, sursele trebuie să fie întotdeauna de prima mână.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu