Treceți la conținutul principal

CJCE: Cauza Kozlowski, C-66/08, hotărâre din 17 iulie 2008

Hotărâre preliminară asupra interpretării art. 4(6) a Deciziei cadru 2002/584/JAI privind mandatul europen de arestare şi procedurile de predare între statele membre – motive pentru neexecutarea opţională a mandatului de arestare – interpretarea termenelor de „rezident” şi „rămâne” din textul art. 4(6)

FAPTELE CAUZEI DIN PROCEDURA DIN FAŢA INSTANŢEI NAŢIONALE

Cererea de hotărâre preliminară a fost înaintată Curţii de către Oberlandesgericht Stuttgart din Germania la data de 14 februarie 2008 şi privea o cauză privind executarea unui mandat european de arestare pe numele lui Szymon Kozlowski, cetăţean polonez.

La data de 28 mai 2002 domnul Kozlowski a fost condamnat la 5 luni de închisoare de către Sąd Rejonowy w Tucholi (Instanţa Locală din Tuchola, Polonia) pentru fapta de distrugere. Hotărârea a rămas definitivă dar nu a fost pusă în executare.

La 10 mai 2006 Kozlowski a fost reţinut în Stuttgard, Germania şi încarcerat pentru a executa pedeapsa privativă de libertate de 3 ani şi 6 luni, la care a fost condamnată de Amstgericht Stuttgard pentru 61 de fapte de fraudă comise în Germania.

Autoritatea responsabilă de excutarea hotărârilor penale din Polonia a emsi la data de 18 aprilie 2007 un mandat european de arestare în pe numele domnului Kozlowski pentru executarea pedepsei de 5 luni.

Aceasta a fost audiat la data de 5 iunie 2007 de către autoritatea de executare din Germania unde a susţinut că nu doreşte să exucute pedeapsa în Polonia, dar la data de 1 iunie a fost informat că autorităţile germne nu vor ridica motive de neexecutare, deoarece el nu este rezident în Germania, şederea lui întrepurta de mai multe ori în Germania era caracterizat prin comiterea de crime şi el nu a întreprins nici o activitate legală.

Autoritatea de executare germană a cerut Oberlandesgericht Stuttgard autorizarea pentru executarea mandatului emis de autorităţiile poloneze. În materialul prezentat CJCE de către instanţa germană reiese că persoana în cauză a în perioada 2005 şi 2006(pâla la data reţinerii sale) a trăit mai ales pe teritoriul Germaniei. El s-a întors în Plonia pentru scurte perioade de mai multe ori. Pe durata prezenţei sale în Germania el a comis mai multe infracţiuni, a lucrat ocazional în domeniilor construcţiilor. Instanţa naţională mai explică faptul că în cursul procedurii pentru autorizarea mandatului european de arestare, confrorm legislaţiei germane (care transpune prevederile Deciziei cadru 2002/584/JAI) este necesar să examineze dacă domnul Kozlowski îşi are reşedinţa obişnuită (habitual rezident, cum este formulat în textul în limba engleză a hotărârii Curţii) pe teritoriul Germaniei. Dacă răspunsul va fi unul negativ, atunci toate condiţiile legii fiind îndeplinite, mandatul de arestare emis pe numele persoanei în cauză trebuie executată.


ÎNTREBĂRILE TRIMISE DE CĂTRE INSTANŢA NAŢIONALĂ
Prin urmare instanţa naţională formulează următoarele intrebări adresate CJCE, pe baza art. 35 a TUE:

1. Următoarele fapte exclud supoziţia că o persoană este „rezident” sau „stă” („staying” în limba engleză, tradus în versiunea română a Decizie cadru „rămâne”) într-un stat membru în sensul art. 4(6) a Decizie cadru 2002/584/JAI:
a) şederea persoanei în statul membru de executare a mandatului european de arestare nu a fost întreruptă;
b) şederea persoanei nu respectă legislaţia naţională cu privire şederea cetăţenilor stăini;
c) a comis infracţiuni în mod sistematic pentru a obţine avantaje financiare; şi/sau
d) el se află acolo executând o condamnare penală la închisoare?

2. Transpunerea art. 4(6) a Deciziei cadru în aşa fel încât extrădarea cetăţeanului statului membru de executare a mandatului european de arestare împotriva voinţei sale este întotdeauna interzisă, iar extrădarea cetăţenilor altor state membre împotriva voinţei lor poate fi autorizată este compatibilă cu dreptul comunitar, mai ales cu principiul nediscriminării şi cu cetăţenia comunitară, având în vedere art. 6(1) TUE în coroborare cu art. 12, 17 et seq a TCE, şi dacă este, atuci aceste principii trebuie cel puţin luate în considerare în procedura de autorizare?

ANALIZA CURŢII

Curtea enunţă că instanţa naţională prin prima întrebare în esenţă doreşte să afle care este scopul termenelor de „rezident” şi „stă” din textul art. 4(6) şi dacă circumstanţe asemănătoare celor din cauza de faţă intră în sfera de aplicabilitate a art. 4(6).

Curtea începe prin a menţiona că obiectivul Deciziei cadru 2002/584/JAI este acela de a înlocui sistemele multilaterale de extrădare între statele membre.

Conform art 1(2) a Decizie cadru statele membre vor executa mandatul european de arestare pe bază de reciprocitate şi respectând prevederile deciziei cadru.

Art. 4(6) prevede un motiv pentru care neexecutarea unui mandat la care poate opta un stat membru

„Motive de neexecutare facultativă a mandatului european de arestare

Autoritatea judiciară de executare poate refuza executarea mandatului european de arestare:
în cazul în care mandatul european de arestare a fost emis în scopul executării unei pedepse sau a unei măsuri de siguranţă privative de libertate, atunci când persoana căutată rămâne în statul membru de executare, este resortisant sau rezident al acestuia, iar acest stat se angajează să execute această pedeapsă sau măsură de siguranţă în conformitate cu dreptul său intern.

Grounds for optional non-execution of the European arrest warrant

The executing judicial authority may refuse to execute the European arrest warrant:
if the European arrest warrant has been issued for the purposes of execution of a custodial sentence or detention order, where the requested person is staying in, or is a national or a resident of the executing Member State and that State undertakes to execute the sentence or detention order in accordance with its domestic law.”

Referindu-se la interpretarea termenelor „rezident” şi „stă”, Curtea menţionează că pentru aplicarea uniformă a dreptului comunitar şi pentru respectarea principiului egalităţii, prevederile dreptului comunitar care nu fac în mod expres trimitere la dreptul statelor membre ca să determine scopul anumitor termene, aceste termene trebuie interpretate uniform, cu un sens autonom.

Pentru a determina într-o situaţie anume dacă autoritatea judiciară de executare poate refuza executarea unui mandat, trebuie în primul rând să determine dacă persoana căutată prin mandat este un resortisant al statului de executare, este rezident acolo sau rămâne acolo. În al doilea rând autoritatea judiciară de executare trebuie să verifice dacă există un interes legitim care ar justifica executarea condamnării din statul membru emitent în statul membru de executar.

Curtea concluzionează că în lumina informaţiilor disponibile, domnul Kozlowski nu este rezident ăn Germania în sensul art. 4(6).

În consecinţă, Curtea răspunde că art. 4(6) a Deciziei cadru trebuie interpretat în felul următor:

-persoana pe numele căruia s-a emis un mandat european de arestare este „rezident” în statul de executare a mandatului când s-a stabilit acolo şi el „stă” (staying) acolo atunci când, ca urmare a unei perioade stabile de şedere în acel stat el a dobândit legături cu acel stat, la un grad similar celor care rezultă din şedere.

-pentru a determina dacă gradul de legătură între persoana pe numele căruia s-a emis un mandat de arestare şi statul de executare a mandatului este acoperit de termenul „rămâne” din textul art. 4(6) este necesar ca autoritatea judiciară de executare să facă o analiză cuprinzătoară, pe baza unor factori obiectivi, care caracterizează situaţia persoanei, incluzând, durata, natura şi condiţiile şederii, precum şi legăturile de familie şi cele economice pe care le are persoana cu statul de executare.

Deoarece domnul Kozlowski nu este un rezident în Germania şi datorită duratei, naturii şi condiţiilor şederii sale în Germania, aşa cum au fost descrise mai sus, el nici nu „rămâne” acolo, Curtea consideră că la a doua întrebare nu este necesar un răspuns separat.


NOTĂ:

1. Decizia cadru se adopta, inter alia, în cazuri în care tratatele comunitare trimit expres la realizarea unui asemenea acord. Aceste acte sunt adoptate în cadrul Pilonului Trei şi au ca obiectiv armonizarea actelor cu putere de lege şi a normelor administrative ale statelor membre. Ele sunt obligatorii pentru statele membre în ceea ce priveşte rezultatul urmărit, la nivel naţional autorităţile având competenţa de a alege formele şi mijloacele pentru atingerea obiectivelor deciziei. Din această privinţă, deciziile – cadru seamănă cu directivele, dar ele nu pot avea efect direct.(Tudorel Ştefan, Beatrice Andreşan – Grigoriu, Drept comunitar, Bucureşti, C.H. Beck, 2007, p. 133)
Decizia cadru a nu se confunda cu decizia, act comunitar derivat care reprezintă un act individual de executare a dreptului comunitar (C-16/62, C-17/62, Confédération nationale ds producteurs de fruits et legumes v. Consiliul, hot. din 14.12.1962; Augustin Fuerea, Manualul Uniunii Europene, Ediţia a III-a, Bucureşti, Universul Juridic, 2006, p. 148-150).

2. Decizia cadru 2002/584/JAI privind mandatul european de arestare şi procedurile de predare între statele membre a reprezentat o schimbare de concepţie în cooperarea politico-legală a statelor membre. Ea a reprezentat o noutate deoarece până la instituirea ei extrădarea a fost realizată pe baza unor acorduri între statele membre. Decizia se bazează pe principiul că statele membre recunosc în mod automat deciziile judiciare prin care se dispune arestarea unei persoane. (Michael Plachta, „European Arrest Warrant: Revolution in Extradition” în European Journal of Crime, Criminal Law and Criminal Justice, 2003, vol. 11, nr. 2, p. 178-194; Lorna Harris, „Mutual Recognition from a Practical Point of View: Cosmetic or Radical Change?” în Gilles de Kerchove, Anne Wegembergh (editori), L’espace penal europeen: enjeux et perspectives, 2002, p. 105-111)

3. Considerăm drept nereuşită traducerea termenului "staying" din art. 4(6) a Deciziei cadru 2002/584/JAI în limba română prin termenul "rămâne", deoarece astfel conţinutul textului legal nu este identic cu textul în limba engleză. Din acest motiv în expunerea de mai sus în loc de "rămâne" am folosit "stă", pentru că altfel expunerea ar fi fost puţin de neînţeles. Problema poate avea  privind executarea mandatelor europene de arestare, deoarece este vorba de situaţii care permit refuzarea executprii unui asemena mandat.  La o analiză mai atentă se poate observa că în formularea din limba română reiese că executarea unui mandat european de arestare poate fi refuzată de către autoritatea de executare dacă persoana în cauză "rămâne" (ceea ce înseamnă pe viitor) în statul membru de executare. Cum poate fi considerată această frază drept una corectă logic dacă autoritatea de executare poate opta pentru a executa mandatul, deci persona în viitor va fi predată statului solicitant şi în nici un caz nu rămâne în statul de executare??? Astfel, confrom traducerii române, art. 4(6) a decizie cadru oferă numai două şi nu trei motive care permit refuzarea executării unui mandat european. Cuvântul "rămâne", conform DEX-1998 înseamnă "RĂMẤNE, rămấn, vb. III. 1. Intranz. (Despre fiinţe) A sta pe loc, a nu schimba sau a nu părăsi locul sau localitatea unde se află". Considerăm că ar fi fost mai oportună folosirea termenului de "stă" în loc de rămâne. Din hotărârea Curţii reiese că termenul de "staying" are înţelesul de "stă". Poate nu avem dreptate....dar suntem deschişi la a primi contraargumente la comments. 
Echipa Ius Iuventutis

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Note de şedinţă, prescurtări scrise şi concluzii scrise

O problemă procedurală destul de importantă, dar de multe ori tratată superficial sau chiar ignorată este reprezentată de „concluziile scrise.” Atât în materie civilă cât şi penală, dezbaterea cauzei implică uneori şi formularea şi depunerea unor concluzii scrise. Dreptul procesual civil cunoaşte însă o sintagmă specifică în această materie, şi anume „prescurtările scrise”. În cadrul procedurii penale există de asemenea „note privind desfăşurarea şedinţei de judecată”; acestea neavând legătură cu concluziile amintite anterior. Un punct de plecare al analizei deosebirilor semnificative şi substanţiale între sintagmele care fac obiectul acestui articol îl constituie articolul 146 C. proc. civ., articol potrivit căruia: Părţile vor putea fi îndatorate, după închiderea dezbaterilor, sa depună concluzii scrise sau prescurtări scrise, semnate de ele, a susţinerilor lor verbale. Părţile vor putea depune concluzii sau prescurtările chiar fără sa fie obligate. Ele vor fi înregistrate.

VÂNZAREA CU PACT DE RĂSCUMPĂRARE

Pactul de răscumpărare este un contract accesoriu consemnat în acelaşi înscris sau într-un înscris separat, considerat însa de părţi ca făcând parte integranta din înscrisul principal, prin care vânzătorul îşi rezervă dreptul de a redobândi bunul vândut, într-un anumit termen, restituind cumpărătorului preţul plătit şi cheltuielile ocazionate [1] . Vânzarea cu pact de răscumpărare era cunoscută şi în dreptul roman. În acea perioadă, pactul de răscumpărare dădea naştere numai unui drept de creanţă în favoarea vânzătorului, în baza căruia cumpărătorul era obligat ca, la termenul stabilit, să revândă bunul cumpărat. Deci, prin tradiţiunea bunului – mancipatio in iure cessio , cumpărătorul devenea proprietar asupra bunului, dar şi debitor al obligaţiei de a revinde bunul respectiv, la termen, vânzătorului. V ânzarea cu pact de răscumpărare era concepută în termenii juridici corespunzători pentru două contracte distincte, întrucât în acea perioadă era negată cvasiunanim posibilitatea tr

Tinerii cercetători-studenți voluntari la Centrul de Protecția a Datelor din cadrul UMFST ”G.E.Palade”, participanți la Conferința internațională OCTOPUS 2023(13-15 decembrie 2023, București)(I)

La data de 13 decembrie 2023 am participat cu o delegație de 3 studenți(Giulia Veciunca, Alexandra Deteșan și Eduard Moldovan), de la specializarea drept, la cea mai importantă conferință internațională organizată de Consiliul Europei, la București, sub auspiciile Convenției privind criminalitatea informatică( Convention on Cybercrime – ETS 185). Conferința se desfășoară în frumoasele săli ale Palatului Parlamentului din București, reunind participanți de pe toate continentele lumii. Sunt numeroase aspecte care s-au discutat, astfel că în această „scurtă scriere”, doar am să punctez câteva chestiuni pe care le-am considerat mai aparte ori mai profunde. Este extrem de important pentru început de știut că, dincolo de importanța Convenției de la Budapesta și a Protocoalelor adiționale, în ceea ce privește combaterea criminalității de zi cu zi, precum pornografia infantilă și multe alte infracțiuni, orientarea strategică principală la momentul de față este către dovedirea infracțiuni