CAUZA TEIXEIRA DE CASTRO ÎMPOTRIVA PORTUGALIEI (44/1997/828/1034), HOTĂRÂREA DIN 8 IUNIE 1998 - CONCEPTUL DE AGENT PROVOCATOR

CONTEXT

Având în vedere scrisoarea Consiliului Superior al Magistraturii adresată Ministrului Justiţiei la data de 31 august 2008 considerăm a fi util expunerea succintă a unei cauze de la Curtea Europeană a Drepturilor Omului privind conceptul de „agenţi provocatori”.

În scrisoare, CSM solicita Ministrului Justiţiei ca în elaborarea proiectului codului de procedură penală să ia în considerare oportunitatea alinierii legislaţiei române cu standardele stabilite de Curtea Europeană a Drepturilor Omului. De asemenea, pentru o mai bine înţelegere a contextului vă recomandăm lecturarea scrisorii, disponibil aici, iar după aceea vă dorim lectură plăcută şi productivă a rezumatului cauzei menţionate în scrisoarea CSM.



ÎN FAPT
În urma unor activităţi de monitorizare a traficului de stupefiante doi agenţi sub acoăperire a Poliţiei Securităţii Publice au stabilit o legătură cu V.S., un mic traficant de droguri, care utiliza banii câştigaţi din această activitate pentru consumul său propriu. Agenţi au mizat că prin V.S. o să aibă posibilitatea de a găsi pe cel care îl aproviziona. Dar, individul, chiar dacă a fost presat de agenţi nu a reuşit să găsesacă un furnizor care să-l pune la dispoziţie mai multe kg de haşis.

La insistenţele agenţilor care au menţionat că vor să cumpere heroină V.S. le-a pus în legătură cu domnul Teixeira de Castro, reclamant în cauză. Aceata le-a procurat 20 de grame de heroină şi la momentul tranzacţiei agenţi s-au identificat şi l-au arestat pe reclamant şi pe celelalte persoane implicate.

În urma anchetei penale care a urmat o instanţă l-a condamnat pe reclamant la şase ani de închisoare. Instanţa a considerat că acţiunile unui agent provocator nu sunt interzise de legistaţia portugheză, atâta timp cât libertatea unui individ este sacrificată pentru a apărea valorile sociale nesocotite în urma acţivităţii persoanei. Reclamantul a atacat hotărârea la Curtea Supremă, dar apelul lui a fost respins.

Menţiune: fără a trece în revistă toată legislaţia naţională incidentă la momentul evenimentelor, menţionăm doar că în hotărâre, Curtea Europeană înainte de analiza pe fond a cauzei, defineşte conceptul de agent sub acoperire şi agent provocator. Astfel, un agent sub acoperire este cel care adună informaţii iar un agent provocator este cel care de fapt incită indivizi la comiterea de infracţiuni.

La momentul când reclamantul şi-a cautat apărarea drepturlir garantate de Convenţia Europeană, încă exista mecanismul “de filtrare” reprezentat de Comisia Europeană a Drepturilor Omului. Astfel, în urma procedurii privind admisibilitatea, Comisia a ajuns la concluzia că plângerea reclamantului este admisibilă doar în ceea ce priveşte art. 6(1) (echitatea procesului).

ÎN FOND

Reclamantul a invocat că nu a avut parte de un proces echitabil, pentru că a fost condamnat pentru o infracţiune săvârşită la instigarea unor agenţi sub acoperire.
Partea relevantă a art. 6 prevede:
(1) Orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil....a cauzei sale de către o instanţă”.

Reclamantul a susţinut nu ar fi comis infracţiunea pentru care a fost condamnată dacă nu ar fi fost activitatea agenţilor provocatori. Mai mult, ofiţeri de poliţie au acţionat din proprie iniţiativă, fără supravegherea unei instanţe.

Guvernul a susţinut necesitatea unor măsuri de investigare speciale pentru combaterea traficului de droguri şi a arătat că asemenea măsuri există în mai multe state membre ale Consiliului Europei. Mai mult, reprezentantul Guvernului a susţinut că ofiţerii din cauză nu pot fi consideraţi agenţi provocatori, deocarece trebuie făcut distincţia între situaţii când elemntul intenţional pentru comiterea unei infracţiuni nu exista – prin urmare a fost determinată de activitatea de provocare – şi situaţii când infractorul a fost predispus la activitatea infracţională. Guvernul a susţinut că în cauza de faţă agenţi au expus numai intenţia preexistentă a reclamantlui.

Curtea îşi începe analiza prin a menţiona că admisibilitatea probelor în procesul penal în primul rând este o problemă de drept intern, iar rolul Curţii este numai să analizeze dacă procedura în ansamblul ei – incluzând şi modul de prelevare a probelor – a fost sau nu în conformitate cu Convenţia.

Convenţia nu exclude ca în faza de anchetare a unor infracţiuni autorităţile să se bazeze şi pe informaţii anonime, dar folosirea subsecventă a acestora în faţa unor instanţe, în cadrul unui proces, este o altă proces.

Curtea reaminteşte că tendinţa de creştere a ratei criminalităţii organizate necesită măsuri de combatere adecvate, dar administrarea echitabilă a justiţiei ocupă o poziţie la fel de imfortantă într-o societate.

Astfel, garanţiile art. 6 trebuie respectate în orice fază a procedurilor privind o infracţiune, iar interesul general nu poate justifica folosirea probelor obţinute la instigarea poliţiei.

Curtea urmează să analizeze dacă activitatea agenţilor din cauza de faţă întrece sau nu activitatea unor agenţi sub acoperire. Curtea notează că reclamantul nu a fost nici un moment anchetat de poliţie pentru alte fapte decât ceea pentru care a fost condamnat. El nu avea antecedente penale, nu a fost cunoscut poliţiştilor până când, prin intermediul lui V.S. a fost pus în legătură cu agenţi. Mai mult, el a obţinut de la o terţă persoană cantitatea de droguri destinat poliţiştilor. Din examinarea lucrărilor Curţii Supreme nu reiese că reclamantul ar fi fost predispus la comiterea de infracţiuni.

Activitatea agenţilor nu s-a rezumat la a investiga în mod pasiv activitatea reclamantului, ci a constat dintr-o influentă exercitată într-o manieră instigatoare.

În lumina celro expuse mai sus, Curtea ajunge la concluzia că activitatea celor doi poliţişti a întrecut ceea ce ar fi activitatea unor agenţi sub acoperire. Aceată intervenţie şi folosirea probelor obţinute prin intermediul ei în procedurile subsecvente a însemnat că reclamantul de la bun început a fost deprivat de posibilitatea de a beneficia de un proces echitabil, în consecinţă, în cauză se contată o încălcare a art. 6(1).

Pentru a remedia efectele încălcării dreptului său la un proces echitabil, Curtea a acordat reclamantului în total 28.000.000 de escudos cu titlu de daune morale şi cheltuieli de judecată.