După o scurtă pauză de apariţii la rubrica "bene merenti" am descoperit câteva rânduri frumoase dintr-o operă veche, dar cu atât mai interesantă. Cartea se numeşte "Noţiuni de dreptul internaţional public", este creaţia lui Val. Urşianu la începutul secolului XX. Paragraful care urmează să fie redat mai jos poate titlul de "Concepţia învăţaţilor despre deosebitele feluri de legi" şi face parte din primul capitol, intitulat "Despre principiele fundamentale ale organizărilor politice şi despre instituţiunile la cari au dat naştere".
"După cum legile fizice prezidează la mişcarea şi formarea corpurilor brute, tot aşa şi legile naturale prezidează la formarea şi dezvoltarea societăţilor omeneşti; cu deosebire numai că pe când cele dintâi lucrează în mod fatal sau mecanic, cele de al doilea lucrează în mod conştient sau psihologic. Ceeace atracţiunea şi coeziunea sunt pentru primele legi, amorul şi sociabilitatea sunt pentru cele de al doilea: "Natura propensi sumus ad diligendos homines, quod fundamentum juris est".
a) Nu se cuvine să confundăm toate regulile sau obiceiurile cari au fost consacrate de oameni ca legi pozitive cu legile naturale, după cum nu trebue să confundăm ipotezele eronate a unor pretinse legi fizice - şi cari au fost considerate şi crezute de veacuri ca verităţi - cu legile cosmice pe cari ni le invederează astronomia şi mecanica cerească. Filosoful, în căutarea legilor sociale, - singure în stare să condiţioneze binele omenirei şi tăria societăţilor - a putut să se înşele, luând umbra acestor legi sau îndemnul dorinţelor lui, drept realitatea legilor naturale. Cu atât mai lesne a putut să se înşele filosoful sau leguitorul în căutarea şi descoperirea bunelor legi sociale, cu cât el era expus la mai multe tentaţiuni şi greutăţi, în descoperirea şi stabilirea legilor omeneşti, decât învăţatul în căutarea şi descoperirea legilor fizice.
b) Există o lege universală, din care legea particulară a vieţuitoarelor face parte armonică şi integrală. Această lege universală este aceea care regulează, coordonează şi pune totul în mişcare. Fericirea sau înăscuta tendinţă a omului pentru a-şi ameliora existenţa şi a se bucura de dânsa cât se va putea mai mult, este punctul de gravitate în jurul căruia se învârteşte omenirea. Oricine poate dori şi zice: Voesc să fiu fericit, totul însă nu depinde de voinţă, după cum crede Rousseau, în Contractul Social. Nu este destul să voeşti a fi fericit pentru a deveni, dar trebue să cauţi şi să găseşti mijloacele prin cari poţi să devii fericit. Şi aceste mijloace, cari nu se pot obţine cu înlesnire, le descopere şi le indică dreptul natural secondat de experienţă, întocmai după cum igiena ne arată regulile ce trebue să urmăm pentru a ne conserva sănătatea, care este baza fericirei omeneşti. Şi dacă fiziologia este ştiinţa fundamentală a medicinei, filosofia şi sociologia sunt ştiinţele fundamentale ale convieţuirii popoarelor.
"După cum legile fizice prezidează la mişcarea şi formarea corpurilor brute, tot aşa şi legile naturale prezidează la formarea şi dezvoltarea societăţilor omeneşti; cu deosebire numai că pe când cele dintâi lucrează în mod fatal sau mecanic, cele de al doilea lucrează în mod conştient sau psihologic. Ceeace atracţiunea şi coeziunea sunt pentru primele legi, amorul şi sociabilitatea sunt pentru cele de al doilea: "Natura propensi sumus ad diligendos homines, quod fundamentum juris est".
a) Nu se cuvine să confundăm toate regulile sau obiceiurile cari au fost consacrate de oameni ca legi pozitive cu legile naturale, după cum nu trebue să confundăm ipotezele eronate a unor pretinse legi fizice - şi cari au fost considerate şi crezute de veacuri ca verităţi - cu legile cosmice pe cari ni le invederează astronomia şi mecanica cerească. Filosoful, în căutarea legilor sociale, - singure în stare să condiţioneze binele omenirei şi tăria societăţilor - a putut să se înşele, luând umbra acestor legi sau îndemnul dorinţelor lui, drept realitatea legilor naturale. Cu atât mai lesne a putut să se înşele filosoful sau leguitorul în căutarea şi descoperirea bunelor legi sociale, cu cât el era expus la mai multe tentaţiuni şi greutăţi, în descoperirea şi stabilirea legilor omeneşti, decât învăţatul în căutarea şi descoperirea legilor fizice.
b) Există o lege universală, din care legea particulară a vieţuitoarelor face parte armonică şi integrală. Această lege universală este aceea care regulează, coordonează şi pune totul în mişcare. Fericirea sau înăscuta tendinţă a omului pentru a-şi ameliora existenţa şi a se bucura de dânsa cât se va putea mai mult, este punctul de gravitate în jurul căruia se învârteşte omenirea. Oricine poate dori şi zice: Voesc să fiu fericit, totul însă nu depinde de voinţă, după cum crede Rousseau, în Contractul Social. Nu este destul să voeşti a fi fericit pentru a deveni, dar trebue să cauţi şi să găseşti mijloacele prin cari poţi să devii fericit. Şi aceste mijloace, cari nu se pot obţine cu înlesnire, le descopere şi le indică dreptul natural secondat de experienţă, întocmai după cum igiena ne arată regulile ce trebue să urmăm pentru a ne conserva sănătatea, care este baza fericirei omeneşti. Şi dacă fiziologia este ştiinţa fundamentală a medicinei, filosofia şi sociologia sunt ştiinţele fundamentale ale convieţuirii popoarelor.
E foarte interesant comentariul concepţiilor, însă cred că noţiunea de "fericire" pe care autorul şi-o însuşeşte, nu poate fi aceea care ar fi legea universală, ci mai degrabă "interesul", în sensul său cel mai simplu şi pur!
RăspundețiȘtergere