Gherase împotriva României, cererea nr. 16890/04, hotărârea din 8 ianuarie 2009

În fapt

Reclamantul, Gheorghe Alexandru Gherase s-a născut în 1924 şi trăieşte la Braşov. În 1960, un imobil din Buşteni aparţinând mamei reclamantului a fost naţionalizat. În 2001, pe baza Legii 10/2001, reclamantul a cerut primarului din Buşteni restituirea casei în cauză. Printr-o decizie administrativă din 19 iunie 2002, s-a dispus restituirea imobilului, exceptând un apartament şi terenul aferent, pe motiv că aceasta a fost vândut locatarului pe baza Legii 112/1995. Astfel, reclamantul s-a adresat instanţei de judecată, cerând constatarea ilegalităţii naţionalizării şi anularea contractului de vânzare cumpărare a apartamentului. Printr-o hotărâre din 10 septembrie 2003, Curtea de Apel Ploieşti a constatat caracterul ilegal a naţionalizării, dar a respins cererea reclamantului cu privire la anularea contractului de vânzare – cumpărare pe motiv că dobânditorul a fost de bună credinţă. Instanţa nu a acordat nici o compensaţie reclamantului.

În drept

Jurisprudenţa relevantă pentru cauză este reprezentată de precedentele create prin cauzele Brumărescu î. României, Stăin şi alţii î. României, Păduraru î. României, respectiv Tudor î. României.

Adresându-se Curţii europene, reclamantul a solicitat constatarea încălcării dreptului său la respectarea proprietăţii prin imposibilitatea de a intra în posesia imobilului a cărui proprietar era conform hotărârii Curţii de Apel Ploieşti din 10 septembrie 2003, deoarece apartamentul a fost vândut de către stat.

Reclamantul contestă caracterul efectiv a sistemului de compensare prevăzut de Legea 10/2001 şi Legea 247/2005. Curtea reaminteşte că în numeroase cauze , în care statul a vândut un bun naţionalizat locatarilor, precum şi lipsa oricărei compensaţii, a ajuns la concluzia că această stare de fapt este incompatibilă cu dreptul la respectarea proprietăţii garantat de art. 1 din Protocolul 1.

Curtea precizează că în speţa de faţa nu are motive pentru care să adoptă o altă concluzie. Reclamantul era recunoscut drept proprietar printr-o hotărâre definitivă şi irevocabilă, iar statul a vândut acest apartament, motiv pentru care situaţia de faţă constituie o privare de facto de proprietate în lipsa oricărei compensaţii. Sistemul de compensaţii prevăzut de Legea 247/2005 nu acordă beneficiarilor o procedură previzibilă prin care să primească compensaţii la valoarea reală a imobilelor. În consecinţă, Curtea constată că reclamantului i s-a încălcat dreptul la respectarea proprietăţii.

În aplicarea art. 41 Curtea dispune ca statul în termen de 3 luni de la data rămânerii definitive a hotărârii, statul român să restituie reclamantului apartamentul din imobilul în cauză, împreună cu terenul aferent, ori dacă această restituire nu are loc, atunci să plătească reclamantului, 42700 de euro pentru compensarea prejudiciului material, 2000 de euro cu titlu de prejudiciu moral şi 500 de euro pentru consturi şi cheltuieli.