Treceți la conținutul principal

HOTĂRÂREA CURŢII (Camera a patra) din 3 mai 2007 în cauza C-386/05

Regulamentul (CE) nr. 44/2001; competenţa judiciară, recunoaşterea şi executarea hotărârilor în materie civilă şi comercială; competenţe speciale; instanţa de la locul de executare a obligaţiei contractuale care formează obiectul cererii; vânzare de mărfuri; mărfuri livrate în locuri diferite din acelaşi stat membru; drept internaţional privat


Prezentarea împrejurărilor cauzei

1. La data de 28 septembrie 2005 CJCE a fost sesizată cu o cerere de pronunţare a unei hotărâri preliminare formulată în temeiul articolelor 68 CE şi 234 CE, formulată de o instanţă din Austria în cauza naţională Color Drack GmbH împotriva Lexx International Vertriebs GmbH. Cererea priveşte interpretarea articolului 5 punctul 1 litera (b) prima liniuţă din Regulamentul (CE) nr. 44/2001 al Consiliului din 22 decembrie 2000 privind competenţa judiciară, recunoaşterea şi executarea hotărârilor în materie civilă şi comercială.
2. Potrivit articolului 5 din Regulamentul nr. 44/2001, care este inclus în capitolul II secţiunea 2 din acesta, intitulată „Competenţe speciale”:
„O persoană care are domiciliul pe teritoriul unui stat membru poate fi acţionată în justiţie într-un alt stat membru:
(1) (a) în materie contractuală, în faţa instanţelor de la locul în care obligaţia care formează obiectul cererii a fost sau urmează a fi executată;
(b) în sensul aplicării prezentei dispoziţii şi în absenţa vreunei convenţii contrare, locul de executare a obligaţiei în cauză este:
- în cazul vânzării de mărfuri, locul dintr-un stat membru unde, în temeiul contractului, au fost sau ar fi trebuit să fie livrate mărfurile,
- în cazul prestării de servicii, locul dintr-un stat membru unde, în temeiul contractului, au fost sau ar fi trebuit să fie prestate serviciile;
(c) în cazul în care nu se aplică litera (b), se aplică litera (a);
3. Societatea comercială Color Drack, are sediul în Austria, şi a încheiat un contract de vânzare de mărfuri cu societatea comercială Lexx, cu sediul în Germania, iar acţiunea aflată pe rolul instanţei naţionale priveşte în special neexecutarea obligaţiei care îi revine societăţii Lexx în temeiul contractului de a prelua mărfurile nevândute şi de a plăti preţul acestora către Color Drack.
Obligaţia principală a pârâtei Lexx era de a livra mărfuri către diferiţi distribuitori ai reclamantei, aflaţi pe teritoriul statului de sediu, adică în Austria, în principal în zona sediului societăţii Color Drack.
Reclamanta a introdus acţiune la instanţa în a cărei rază teritorială îşi are sediul, care s-a declarat ca fiind competentă teritorial. În apel, instanţa de apel a considerat că prima instanţă nu era competentă teritorial pe motiv că existau o pluralitate de destinatari către care erau livrate mărfurile, şi nu toţi aceştia aveau sediul în raza de competenţă teritorială a primei instanţe. Instanţa de recurs a formulat cererea pentru pronunţarea unei hotărâri preliminare în felul următor:
„Articolul 5 punctul 1 litera (b) din Regulamentul (CE) nr. 44/2001 […] trebuie interpretat în sensul că vânzătorul de mărfuri, domiciliat pe teritoriul unui stat membru, care a livrat mărfurile cumpărătorului, domiciliat pe teritoriul unui alt stat membru, în diferite locuri din acest alt stat membru, potrivit contractului, poate fi acţionat în justiţie de către cumpărător, referitor la o pretenţie ce rezultă din contract care priveşte toate livrările (parţiale), la instanţa de la unul dintre aceste locuri (de executare), dacă este cazul, la alegerea cumpărătorului?”

Aprecierile Curţii

4. Pentru început Curtea a constatat că modul de redactare a prevederii analizate nu permite să se răspundă imediat întrebării analizate, deoarece nu reglementează în mod explicit ipoteza pluralităţii de locuri de livrare în cadrul unui singur stat membru. În consecinţă, Curtea apreciază că răspunsul la întrebare trebuie obţinut în lumina istoricului legislativ, a obiectivelor şi a sistemului regulamentului menţionat.
5. Procedând astfel, Curtea aminteşte pentru început că obiectivul Regulamentului este de a consolida protecţia juridică a persoanelor stabilite în Comunitate, permiţând atât reclamantului să identifice cu uşurinţă instanţa pe care o poate sesiza, cât şi pârâtului să prevadă în mod rezonabil instanţa în faţa căreia poate fi acţionat în justiţie.
Curtea aminteşte că norma de competenţă prevăzută de articolul 5 punctul 1 din Regulamentul nr. 44/2001, stabileşte o competenţă specială în materie contractuală, care completează regula generală a competenţei instanţei de la domiciliul pârâtului. Importantă este raţiunea acestei norme de competenţă specială: existenţa unei legături strânse între contract şi instanţa chemată să se pronunţe asupra acestuia; potrivit acestei norme, pârâtul poate de asemenea să fie acţionat în justiţie în faţa instanţei de la locul unde obligaţia care face obiectul cererii a fost sau urmează să fie executată, prezumându-se existenţa unei legături strânse a acestei instanţe cu contractul respectiv.
6. Potrivit Curţii, norma de competenţă specială analizată, stabileşte locul de livrare drept factor de legătură autonom, care are vocaţia să fie aplicat la toate cererile întemeiate pe acelaşi contract de vânzare de mărfuri, şi nu doar la cele întemeiate pe însăşi obligaţia de livrare.
7. Luând în considerare istoricul legislativ al prevederii examinate, Curtea a arătat că legiuitorul comunitar a urmărit prin aceasta să înlăture soluţia anterioară, potrivit căreia locul de executare era determinat, pentru fiecare dintre obligaţiile litigioase, în temeiul dreptului internaţional privat al instanţei sesizate cu soluţionarea litigiului. Desemnând într-un mod autonom drept „loc de executare” locul unde trebuie să fie executată obligaţia care caracterizează contractul, legiuitorul comunitar a înţeles să centralizeze la locul de executare competenţa judiciară pentru litigiile relative la toate obligaţiile contractuale şi să stabilească o competenţă judiciară unică pentru toate cererile întemeiate pe contract.
Pornind de la această idee, Curtea a identificat două ipoteze relevante atunci când există maia multe livrări: ipoteza în care contractul presupune o livrare principală şi ipoteza în care nu se poate determina o livrare principală. Pentru prima ipoteză în care contractul presupune o livrare principală, legătura cea mai strânsă între contract şi instanţa competentă se află, în general, la locul livrării principale, care trebuie determinată în funcţie de criterii economice. Pentru cea de-a doua ipoteză, fiecare dintre locurile de livrare prezintă o legătură suficientă de proximitate cu elementele materiale ale litigiului şi, astfel, o legătură semnificativă pe planul competenţei judiciare. În acest din urmă caz, reclamantul îl poate acţiona în justiţie pe pârât în faţa instanţei de la locul de livrare ales de acesta în temeiul articolului 5 punctul 1 litera (b) prima liniuţă din Regulamentul nr. 44/2001. O astfel de posibilitate de alegere recunoscută reclamantului, concluzionează Curtea, îi permite atât acestuia să identifice cu uşurinţă instanţele pe care le poate sesiza, cât şi pârâtului să prevadă în mod rezonabil instanţele în faţa cărora poate fi acţionat în justiţie, instanţe care nu pot fi altele decât cele în a căror rază teritorială a fost efectuată o livrare.
8. În fine, Curtea apreciază că trebuie să se răspundă la întrebarea adresată că articolul 5 punctul 1 litera (b) prima liniuţă din Regulamentul nr. 44/2001 trebuie interpretat în sensul că această prevedere este aplicabilă în caz de pluralitate de locuri de livrare în cadrul aceluiaşi stat membru. Într-un asemenea caz, instanţa competentă să judece toate cererile întemeiate pe contractul de vânzare de mărfuri este aceea în a cărei rază teritorială se găseşte locul livrării principale, care trebuie determinată în funcţie de criterii economice. În lipsa unor factori determinanţi pentru stabilirea locului livrării principale, reclamantul poate să îl acţioneze în justiţie pe pârât în faţa instanţei de la locul de livrare ales de acesta.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Note de şedinţă, prescurtări scrise şi concluzii scrise

O problemă procedurală destul de importantă, dar de multe ori tratată superficial sau chiar ignorată este reprezentată de „concluziile scrise.” Atât în materie civilă cât şi penală, dezbaterea cauzei implică uneori şi formularea şi depunerea unor concluzii scrise. Dreptul procesual civil cunoaşte însă o sintagmă specifică în această materie, şi anume „prescurtările scrise”. În cadrul procedurii penale există de asemenea „note privind desfăşurarea şedinţei de judecată”; acestea neavând legătură cu concluziile amintite anterior. Un punct de plecare al analizei deosebirilor semnificative şi substanţiale între sintagmele care fac obiectul acestui articol îl constituie articolul 146 C. proc. civ., articol potrivit căruia: Părţile vor putea fi îndatorate, după închiderea dezbaterilor, sa depună concluzii scrise sau prescurtări scrise, semnate de ele, a susţinerilor lor verbale. Părţile vor putea depune concluzii sau prescurtările chiar fără sa fie obligate. Ele vor fi înregistrate.

VÂNZAREA CU PACT DE RĂSCUMPĂRARE

Pactul de răscumpărare este un contract accesoriu consemnat în acelaşi înscris sau într-un înscris separat, considerat însa de părţi ca făcând parte integranta din înscrisul principal, prin care vânzătorul îşi rezervă dreptul de a redobândi bunul vândut, într-un anumit termen, restituind cumpărătorului preţul plătit şi cheltuielile ocazionate [1] . Vânzarea cu pact de răscumpărare era cunoscută şi în dreptul roman. În acea perioadă, pactul de răscumpărare dădea naştere numai unui drept de creanţă în favoarea vânzătorului, în baza căruia cumpărătorul era obligat ca, la termenul stabilit, să revândă bunul cumpărat. Deci, prin tradiţiunea bunului – mancipatio in iure cessio , cumpărătorul devenea proprietar asupra bunului, dar şi debitor al obligaţiei de a revinde bunul respectiv, la termen, vânzătorului. V ânzarea cu pact de răscumpărare era concepută în termenii juridici corespunzători pentru două contracte distincte, întrucât în acea perioadă era negată cvasiunanim posibilitatea tr

Tinerii cercetători-studenți voluntari la Centrul de Protecția a Datelor din cadrul UMFST ”G.E.Palade”, participanți la Conferința internațională OCTOPUS 2023(13-15 decembrie 2023, București)(I)

La data de 13 decembrie 2023 am participat cu o delegație de 3 studenți(Giulia Veciunca, Alexandra Deteșan și Eduard Moldovan), de la specializarea drept, la cea mai importantă conferință internațională organizată de Consiliul Europei, la București, sub auspiciile Convenției privind criminalitatea informatică( Convention on Cybercrime – ETS 185). Conferința se desfășoară în frumoasele săli ale Palatului Parlamentului din București, reunind participanți de pe toate continentele lumii. Sunt numeroase aspecte care s-au discutat, astfel că în această „scurtă scriere”, doar am să punctez câteva chestiuni pe care le-am considerat mai aparte ori mai profunde. Este extrem de important pentru început de știut că, dincolo de importanța Convenției de la Budapesta și a Protocoalelor adiționale, în ceea ce privește combaterea criminalității de zi cu zi, precum pornografia infantilă și multe alte infracțiuni, orientarea strategică principală la momentul de față este către dovedirea infracțiuni