Cauza Caboulov î. Ucrainei, cererea nr. 41015/04, hotătârea din 19 noiembrie 2009

În cazul extrădării unei persoane la solicitarea Kazahstanului, exista riscul suferirii unor tratamente inumane ori degradante.

În fapt,

Reclamantul, Amir Kaboulov este un cetăţean kazah, născut în 1979, în prezent deţinut în stare de arest preventiv în Ucraina. În 2003 el a fost acuzat în ţara de origine, în absenţă, de săvârşirea unei infracţiuni de omor, motiv pentru care autorităţile din Kazahstan au emis un mandat internaţional de arestare. În Kazahstan, omorul în formă agravată este o infracţiune care poate atrage pedeapsa cu moartea.

Reclamantul a fost arestat pe 23 august 2003 în Ucraina şi deţinut începând de atunci. În Ucraina, el a fost deţinut pentru că s-a solicitat extrădarea lui.

În septembrie 2003, autorităţile din Kazahstan au solicitat Procurorului general al Ucrainei, extrădarea reclamantului, oferind în aceeaşi timp şi asigurări cum că el nu va fi condamnat la moarte în situaţia în care o să fie extrădat. Autorităţile din Ucraina au fost de acord cu solicitarea. Între octombrie 2004 şi decembrie 2004, avocatul şi mama reclamantului au întreprins mai multe demersuri prin care au contestat legalitatea detenţiei. Rezultatul acestor demersuri este încă necunoscut în prezent.

În faţa Curţii europene, reclamantul a invocat faptul că el nu a avut posibilitatea să conteste detenţia sau să primească compensaţii pentru această detenţie. De asemenea, a susţinut că extrădarea către Kazahstan îi pune în pericol viaţa şi posibilitatea de a beneficia de un proces echitabil. De asemenea, autorităţile din Ucraina au făcut presiuni asupra sa pentru a-şi retrage plângerea adresată Curţii europene. El a invocat art. 2,3,5(1),(2),(3),(4), 6, 13 şi 34 din Convenţie.

În drept,

În ce priveşte art. 2, riscul aplicării pedepsei cu moartea în caz de extrădare

Deşi există pedeapsa cu moartea în Kazahstan, în 2007 – 2008 nici o asemenea pedeapsă nu a fost executată, ci comutată la detenţiune pe viaţă. Autorităţile au dat asigurări că în caz de extrădare, reclamantul nu va fi condamnat la moarte. Astfel, Curtea a decis că în caz de extrădare nu există un pericol real ca reclamantul să fie condamnat la moarte şi executat, motiv pentru care art. 2 nu a fost încălcat.

Art. 3 – rele tratamente în caz de extrădare

În analiza efectuată de Curte au fost luate în considerare mai multe rapoarte ale unor organizaţii interne şi internaţionale, care au descrise în mod credibil mai multe situaţii de tortură, rele tratamente aplicate deţinuţilor, bătăi şi folosirea forţei împotriva celor cercetaţi pentru a obţine mărturii, fără a există investigaţii despre asemenea acuzaţii. Rapoartele au dezvăluit şi condiţiile precare de detenţie existenţe în Kazahstan, datorită supraaglomerărilor, a lipsei de hrană, a accesului la tratament medical. Kazahstan nu a prezentat informaţii care să combate cele susţinute de organizaţii. Pe baza informaţiilor existente , Curtea a decis că în caz că reclamantul ar fi extrădat în Kazahstan, Ucraina ar încălca art. 3.

Art. 13 – în ce priveşte lipsa remediilor pentru a contesta legalitatea extrădării

În privinţa necesităţii existenţei unor remedii naţionale, pentru îndreptarea încălcării unor drepturi fundamentale, Curtea a considerat că instanţele Ucrainene nu au reuşit asigurarea acestui drept, de mai multe ori motivând prin lipsa competenţei de a judeca asemenea cereri. În consecinţă, s-a reţinut încălcarea dreptului la un remediu efectiv.

În ce priveşte plângerea privind art. 6,

Curtea a susţinut că nu există nici un dubiu că Ucraina nu va pune în executarea hotărârea CEDO, şi nu-l va extrăda pe reclamant, motiv pentru care Curtea nu consideră că e necesar examinarea unei probleme ipotetice de genul.

În ce priveşte art. 5,

Art. 5(1) – detenţie ilegală

În analizarea acestei plângeri, Curtea a ajuns la concluzia că legislaţia Ucrainei privind procedura extrădării nu este una previzibilă, accesibilă şi precisă, motiv pentru care art. 5(1) a fost încălcat în cauză.

De asemenea, pentru că autorităţile ucrainene nu au reuşit să facă dovada faptului că reclamantul fusese informat despre motivele detenţiei sale, Curtea a considerat că Ucraina a încălcat şi art. 5(2) în ce priveşte obligaţia de informare în caz de detenţie.

Pentru că reclamantul nu a avut posibilitatea de a contesta detenţia sa, Curtea a subliniat lipsa unei proceduri accesibile şi previzibile care să stabilească un mecanism privind contestarea deciziilor luate cu privire la extrădare, motiv pentru care şi art. 5(4) a fost încălcat în speţă. În final, în ce priveşte pretenţie reclamantului în legătură cu art. 5(5), Curtea a concluzionat că legislaţia Ucrainei nu prevede dreptul reclamantului de a obţine compensaţii în caz de detenţie ilegală, motiv pentru care şi acest text a fost considerat încălcat.

În ce priveşte art. 34 – obstacole în calea dreptului de a se adresa Curţii europene

Curtea a primit o scrisoare de la reclamant în data de 3 septembrie 2008, prin care reclamantul susţine că doreşte să retragă cererea adresată Curţii. Scrisoarea a fost însoţită de o altă scrisoare, de la Guvernatorului locului de detenţie unde a fost deţinut reclamantul, scrisoare din al cărui conţinut a reieşit că autorităţile cunoşteau conţinutul scrisorii reclamantului. Scrisoarea autorităţilor a fost trimisă separat, dar comenta cele susţinute de reclamant în propria scrisoare. Curtea a considerat o asemenea circumstanţă ca fiind incompatibilă cu dreptul reclamantului de a se adresa Curţii europene.

Pentru prejudiciul moral suferit, Curtea a acordat reclamantului, pe baza art. 41 din Convenţie, 5000 de euro.

Notă:

1. Prin hotărârea de azi, Curtea practic a stabilit că extrădările către Kazahstan contravin art. 3, în consecinţă, CEDO a instituit un moratoriu de facto asupra extrădărilor.

2. Cauza este un foarte bun exemplu, pentru situaţia în care Curtea analizează în mod nemijlocit fapte, cum a făcut în speţă în conturarea situaţiei existente în Kazahstan. De precizat, că de obicei Curtea nu acţionează ca un „fact finder tribunal”, dar în situaţia de faţă, altă posibilitate nu exista, datorită faptului că în alte cauze, Curtea judecă de obicei, după ce în acel stat au fost epuizate toate remediile naţionale existente. Or, în acest caz, statul unde urma să fie extrădat reclamantul nu este parte la proces în faţa CEDO, nu este nici măcar membru în Consiliul Europei. Este la fel de interesant faptul că în acest procedeu minuţios, Curtea a recurs la diferite rapoarte ale unor organizaţii internaţionale non-guvernamentale, care au analizat situaţia din Kazahstan. În consecinţă, practic CEDO a conferit un rol acestor organizaţii în ce priveşte protecţia internaţională a drepturilor omului.

3. Interzicerea extrădării unei persoane într-un stat unde există pericolul că acesta urmează să fie supusă la rele tratamente se numeşte în dreptul internaţional „obligation of non-refoulement”.