Treceți la conținutul principal

AVENA ŞI ALŢI CETĂŢENI MEXICANI (2003-2004) – HOTĂRÂREA CURŢII INTERNAŢIONALE DE JUSTIŢIE DIN 31 MARTIE 2004

1. Avena a fost al treilea caz , în care au fost demarate proceduri în faţa Curţii Internaţionale de Justiţie împotriva Statelor Unite din cauza nerespectării de către oficialii americani a obligaţiei de a informa cetăţenii străini arestaţi în Statele Unite asupra drepturilor deţinute de către aceştia, în baza articolului 36 din Convenţia de la Viena privind relaţiile consulare (1963). Potrivit acestui articol
„Art. 36 - Comunicarea cu cetăţenii statului trimiţător
1. Pentru ca exercitarea funcţiilor consulare cu privire la cetăţenii statului trimiţător să fie uşurată:
a) funcţionarii consulari trebuie să aibă libertatea de a comunica cu cetăţenii statului trimiţător şi de a avea acces la aceştia. Cetăţenii statului trimiţător trebuie să aibă aceeaşi libertate de a comunica cu funcţionarii consulari şi de a avea acces la ei;
b) autorităţile competente ale statului de reşedinţă trebuie să avertizeze fără întîrziere postul consular al statului trimiţător atunci cînd, în circumscripţia sa consulară, un cetăţean al acestui stat este arestat, încarcerat sau pus în stare de detenţiune preventivă sau reţinut în orice altă formă de detenţiune, dacă cetăţeanul în cauză cere aceasta. Orice comunicare adresată postului consular de către persoana arestată, încarcerată sau pusă în stare de detenţiune preventivă sau reţinută în orice altă formă de detenţiune, trebuie, de asemenea, transmisă fără întîrziere de către aceste autorităţi. Acestea trebuie să informeze fără întîrziere persoana în cauză despre drepturile care îi revin în baza prezentului alineat;
c) funcţionarii consulari au dreptul de a vizita pe un cetăţean al statului trimiţător care este încarcerat, în stare de detenţiune preventivă sau reţinut în orice altă formă de detenţiune, de a se întreţine şi de a purta corespondenţă cu el, precum şi de a lua măsuri pentru asigurarea reprezentării lui în justiţie. De asemenea, ei au dreptul de a vizita pe un cetăţean al statului trimiţător care se află încarcerat sau deţinut în circumscripţia lor în executarea unei hotărîri judecătoreşti. Cu toate acestea, funcţionarii consulari trebuie să se abţină de a interveni în favoarea unui cetăţean încarcerat sau aflat în stare de detenţiune preventivă sau reţinut în orice altă formă de detenţiune, dacă cetăţeanul în cauză se opune în mod expres la aceasta.
2. Drepturile la care se referă paragraful 1 al prezentului articol trebuie să fie exercitate în conformitate cu legile şi regulamentele statului de reşedinţă, cu rezerva totuşi că aceste legi şi regulamente trebuie să permită deplina realizare a scopurilor pentru care sînt destinate drepturile acordate în baza prezentului articol.”

2. În două cazuri anterioare, introduse de Paraguay şi Germania, în ajunul execuţiilor programate, CIJ a emis hotărârile privind măsuri intermediare prin care s-a dispus ca Statele Unite să nu execute deţinuţii condamnaţi la moarte, până la pronunţarea unei decizii finale de către CIJ. Cu toate acestea deţinuţii au fost executaţi. Ulterior, Paraguay a renunţat la cererea adresată Curţii, dar Germania (cauza LaGrand) a insistat asupra pronunţării unei hotărâri definitive a Curţii. În iunie 2001, Curtea a dispus Statelor Unite „ca prin libera alegere a mijloacelor sale, să permită reexaminarea şi reconsiderarea condamnărilor şi sentinţelor prin luarea în considerare a încălcării drepturilor de notificare consulară stabilite în Convenţia de la Viena.”

3. La 9 ianuarie 2003, Mexicul a demarat procedurile judiciare împotriva Statelor Unite ale Americii pentru „încălcări ale Convenţiei de la Viena privind relaţiile consulare” comise de faţă de 54 de cetăţeni mexicani. Jurisdicţia Curţii s-a angajat în temeiul articolului 36, alineatul 1, din Statutul Curţii şi pe articolul I din Protocolul cu privire la soluţionarea obligatorie a diferendelor, opţional la Convenţia de la Viena privind relaţiile consulare.
4. Funcţionarii consulari au un rol foarte important în cadrul desfăşurării corecte a proceselor cetăţenilor străini.

5. Mexicul solicita Curţii să judece şi să declare că:
Prin arestarea, detenţia, judecarea, şi condamnarea la moarte a celor 54 de cetăţeni mexicani SUA a încălcat obligaţiile sale legale internaţionale faţă de Mexic, prevăzute de articolele 5 şi 36 ale Convenţiei de la Viena. Totodată, se aprecia că Mexicul, este îndreptăţit la „restitutio in integrum” (principiul repunerii părţilor în situaţia anterioară). De asemenea, s-a solicitat să se constate că Statele Unite au obligaţia internaţională juridică de a nu adopta vreo doctrină a dreptului său intern, pentru a împiedica exercitarea drepturilor oferită de articolul 36 din Convenţia de la Viena. Totodată, s-a solicitat Curţii să afirme că dreptul la notificare consulară conform Convenţiei de la Viena este un drept al omului iar Statele Unite trebuie să restabilească status quo-ul(ante). Se solicită totodată ca SUA să adopte acele măsuri necesare pentru a da efect deplin scopurilor prevederilor articolului 36 din Convenţia de la Viena privind relaţiile consulare.
În plus, se solicite Curţii să oblige SUA ca pe viitor nu mai repete acţiuni de natura celor criticate în cauză.

6. SUA a cerut respingerea cererii Mexicului. Potrivit SUA, faptul că un cetăţean străin era anunţat în privinţa drepturilor sale consulare în cursul normal al desfăşurării acţiunilor, iar nu imediat, nu echivalează cu o neîndeplinire sau o îndeplinire defectuoasă a obligaţiuei de furnizare de informaţii consulare.
De asemenea, SUA a susţinut că nerespectarea dreptului de notificare consulară putea fi rectificată prin simpla ridicare a chestiunii în cadrul unei petiţii pentru clemenţă.

7. Mexicul a înaintat o cerere de acordare a măsurilor provizorii de către Curte, cu scopul de a împiedica executarea domnilor Roberto Moreno Ramos, Osvaldo Torres Aguilera şi Cesar Roberto Fierro Reyna până la anunţarea hotărârii finale.
La 5 februarie 2003, Curtea a dispus măsuri provizorii, solicitând SUA să nu execute cetăţenii mexicani menţionaţi mai sus până la momentul unei hotărârii finale (decât în cazul în care se reexaminează şi se reconsideră condamnările şi sentinţele) şi ca SUA să informeze Curtea privind măsurile luate în implementarea acestor măsuri provizorii.
La 31 martie 2004, Curtea Internaţională de Justiţie a dat câştig de cauză Mexicului, constatând că SUA şi-a încălcat obligaţiile ce decurg din articolul 36 al Convenţiei şi a stabilit ca aceasta, prin libera alegere a mijloacelor sale, să permită reexaminarea şi reconsiderarea condamnărilor şi sentinţelor prin luarea în considerare a încălcării drepturilor de notificare consulară stabilite în Convenţia de la Viena.


Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Note de şedinţă, prescurtări scrise şi concluzii scrise

O problemă procedurală destul de importantă, dar de multe ori tratată superficial sau chiar ignorată este reprezentată de „concluziile scrise.” Atât în materie civilă cât şi penală, dezbaterea cauzei implică uneori şi formularea şi depunerea unor concluzii scrise. Dreptul procesual civil cunoaşte însă o sintagmă specifică în această materie, şi anume „prescurtările scrise”. În cadrul procedurii penale există de asemenea „note privind desfăşurarea şedinţei de judecată”; acestea neavând legătură cu concluziile amintite anterior. Un punct de plecare al analizei deosebirilor semnificative şi substanţiale între sintagmele care fac obiectul acestui articol îl constituie articolul 146 C. proc. civ., articol potrivit căruia: Părţile vor putea fi îndatorate, după închiderea dezbaterilor, sa depună concluzii scrise sau prescurtări scrise, semnate de ele, a susţinerilor lor verbale. Părţile vor putea depune concluzii sau prescurtările chiar fără sa fie obligate. Ele vor fi înregistrate.

VÂNZAREA CU PACT DE RĂSCUMPĂRARE

Pactul de răscumpărare este un contract accesoriu consemnat în acelaşi înscris sau într-un înscris separat, considerat însa de părţi ca făcând parte integranta din înscrisul principal, prin care vânzătorul îşi rezervă dreptul de a redobândi bunul vândut, într-un anumit termen, restituind cumpărătorului preţul plătit şi cheltuielile ocazionate [1] . Vânzarea cu pact de răscumpărare era cunoscută şi în dreptul roman. În acea perioadă, pactul de răscumpărare dădea naştere numai unui drept de creanţă în favoarea vânzătorului, în baza căruia cumpărătorul era obligat ca, la termenul stabilit, să revândă bunul cumpărat. Deci, prin tradiţiunea bunului – mancipatio in iure cessio , cumpărătorul devenea proprietar asupra bunului, dar şi debitor al obligaţiei de a revinde bunul respectiv, la termen, vânzătorului. V ânzarea cu pact de răscumpărare era concepută în termenii juridici corespunzători pentru două contracte distincte, întrucât în acea perioadă era negată cvasiunanim posibilitatea tr

Tinerii cercetători-studenți voluntari la Centrul de Protecția a Datelor din cadrul UMFST ”G.E.Palade”, participanți la Conferința internațională OCTOPUS 2023(13-15 decembrie 2023, București)(I)

La data de 13 decembrie 2023 am participat cu o delegație de 3 studenți(Giulia Veciunca, Alexandra Deteșan și Eduard Moldovan), de la specializarea drept, la cea mai importantă conferință internațională organizată de Consiliul Europei, la București, sub auspiciile Convenției privind criminalitatea informatică( Convention on Cybercrime – ETS 185). Conferința se desfășoară în frumoasele săli ale Palatului Parlamentului din București, reunind participanți de pe toate continentele lumii. Sunt numeroase aspecte care s-au discutat, astfel că în această „scurtă scriere”, doar am să punctez câteva chestiuni pe care le-am considerat mai aparte ori mai profunde. Este extrem de important pentru început de știut că, dincolo de importanța Convenției de la Budapesta și a Protocoalelor adiționale, în ceea ce privește combaterea criminalității de zi cu zi, precum pornografia infantilă și multe alte infracțiuni, orientarea strategică principală la momentul de față este către dovedirea infracțiuni