Ingerinţă în libertatea gândirii, a conştiinţei şi a religiei al unui elev prin reacordarea notei la „religie/etică”, deoarece nu a dorit să urmeze cursurile de religie, iar şcoala nu a reuşti să organizeze cursurile de etică prevăzute de lege. Obligarea indirectă de a dezvălui lipsa credinţelor religioase într-o sociatate catolică.
Reclamanţii, 3 cetăţeni polonezi sunt sot şi soţie, respectiv copilul lor minor, născut în 1991. Primii doi reclamanţi, soţ şi soţie sunt agnostici declaraţi. Cel de al treilea reclamant a început frecventarea şcolii primare în 1998 şi conform voinţei părinţilor el nu a frecventat orele de educaţie religioasă, fiind singurul elev din clasă care optează pentru această variantă. Orele de religie au fost programate în mijlocul zilei, astfel că reclamantul trebuie să rămâne în afara sălii de clasă, în bibliotecă sau în clubul şcolii. Scoala, în pofida dorinţei primilor reclamanţi, nu a oferit pentru copilul lor minor accesul la cursul de etică. Guvernul susţine în schimb, că pe durata orelor de religie reclamantul nu a fost niciodată lăsat fără supraveghere. Părinţii susţin că, datorită faptului că nu a frecventat orele de religie, copilul lor a fost supus discriminării şi hărţuirii fizice şi psihice din partea celorlalţi elevi. Din acest motiv, ei au decis mutarea (de două ori) la alte instituţii de învăţământ. Nici în instituţiile de învăţământ la care a fost transferat reclamantul nu a existat posibilitatea înlocuirii cursurilor de religie cu cele de etică, deoarece nu erau elevi interesaţi. În 2001, primii doi reclamanţi au trimis o scrisoare Ministrului Educaţiei prin care au solicitat răspunsuri la câteva întrebări punctuale. Printre altele, ei au întrebat care a fost motivul pentru care în anumite şcoli, conducerea a solicitat o declaraţie scrisă prin care să confirme că nu doresc pentru copilul lor oră de religie. Faţă de această întrebare, Ministerul a răspuns că aceste declaraţii se solicitau doar din motive organizatorice. În ce priveşte obligaţia şcolii de a organiza cursuri de etică în locul celor de religie, Ministerul a precizat că în situaţia în care nu există posibilitatea formării unor clase pentru ora de etică, atunci pe durata orelor de religie, şcoala are obligaţia de a asigura supravegherea copiilor care nu frecventează ora de religie. De asemenea, reclamanţii au solicitat să li se comunice dacă faptul că în rapoartele şcolare apare un loc pentru nota de la ora de religie nu contravine Legii învăţământului şi drepturilor fundamentale? La această întrebare, Ministerul a precizat că norma legală prin care s-a stabilit că în raportul care conţine notele elevilor să apare şi rubrica „religie/etică” a fost deja examinată de Curtea Constituţională, care a ajuns la concluzia că includerea notei de la orele de religie în raportul şcolii a fost consecinţă a faptului că această materie este predată în şcolile de stat. Curtea a considerat că această situaţie nu este contrară libertăţii de gândire şi a religiei. După ce al treilea reclamant şi-a terminat ciclul primar şi s-a înscris în următorul ciclu, nu s-a reuşit înscrierea la o oră de etică în loc de religie, conducerea şcolii motivând că el era singurul elev din zonă care dorea să frecventeze cursuri de etică în loc de religie.
Pe durata studiilor, în rapoartele şcolare care evidenţiau rezultatele celui de al treilea reclamant, în dreptul rubricii „religie/etică”, apărea o linie în loc de notă.
În drept,
În ceea ce priveşte încălcarea articolului 14 coroborat cu articolul 9 din Convenţie
Reclamanţii au invocat în faţa Curţii europene a drepturilor omului faptul că prin eşecul autorităţilor şcolare de a organiza ora de etică în loc de ora de religie pentru cel de al treilea reclamant, precum şi lipsa notei la rubrica „religie/etică” în situaţia şcolară încalcă art. 14 în coroborare cu art. 9.
Într-o primă fază, Curtea a decis, că în privinţa articolului 14 coroborat cu articolul 9, doar cel de al treilea reclamant poate fi considerat victimă, având în vedere că numai el are calitatea de elev, fiind astfel afectat în mod direct de către lipsa notei din catalog, la materia „religie/etică”. De asemenea, Curtea face precizarea că plângerea bazată pe art. 14 şi 9 se referă la lipsa notei la materia „religie/etică” din documentele de şcoală ale reclamantului.
Asupra fondului cauzei, reclamantul, Guvernul, precum şi Fundaţia Helsinki pentru Drepturile Omului, în calitate de intervenient, şi-au prezentat argumentele în faţa Curţii.
Astfel, cel de al treilea reclamant a susţinut că în speţă s-a încălcat articolul 14 coroborat cu articolul 9, deoarece el în timpul studiilor niciodată nu a avut o notă la materia „religie/etică” şi în pofida numeroaselor cereri din partea părinţilor lui, nici una dintre şcolile frecventate nu a reuşit să organizeze cursuri de etică. De asemenea, el invocă o pretinsă discriminare, bazată pe convingerile părinţilor lui.
Reclamantul critică sistemul educaţional polonez, susţinând că este costruit în jurul conceptelor impregnate de catolicism. De asemenea, reclamantul susţine că în condiţiile existente în Polonia o persoană nu poate decide în mod liber asupra unor probleme fundamentale legate de credinţă, precum credinţa în Dumnezeu şi alegerea religiei. Reclamantul a pretins că a fost privat de libertatea conştiinţei şi religiei, pe motiv că părinţii lui trebuia să depună o declaraţie scrisă care să ateste că el nu doreşte frecventarea orelor de religie; pentru că a fost în imposibilitatea de a urma orele de etică, deoarece acestea nu erau organizate de instituţiile de învăţământ; pentru că în loc de notă, în catalog la rubrica „religie/etică” apărea o linie şi pentru că profesorii au tolerat umilirea lui, iar autorităţile statului nu au luat nici o măsură pentru rezolvarea problemei.
În replică, Guvernul susţine că în Polonia nu există nici o formă de educaţie religioasă sau etică obligatorie. Părinţii sau elevii care au atins vârsta majoratului pot solicita organizarea cursurilor de regilie, respectiv etică. Acolo unde nu există sufiecientă cerere pentru oraganizarea unui asemenea curs, autorităţile locale nu au o obligaţie legală de a organiza cursuri.
Intervenientul invocă date statistice care indică faptul că aproximativ 85% din şcolile poloneze organizează cursuri de religie, în timp ce doar 1% din şcoli organizau cursuri de etică. În aceste condiţii, ţinând cont şi de faptul că nu există prevederi şi linii directoare clare privind predarea eticii în şcoli, dreptul de a alege etica faţă de religie rămâne doar o posibilitate teoretică.
Analiza Curţii
Curtea începe expunerea considerentelor care vor sta la baza judecăţii Curţii prin a menţiona poziţia articolului 14 privind interzicerea discriminării în sistemul Convenţiei. În context, interzicerea discriminării nu are o existenţă sine stătătoare ci se leagă de „exerciţiul libertăţii conştiinţei şi a religiei”. Curtea reiterează că libertatea conştiinţei şi a religiei este una dintre fundamentele unei „societăţi democratice”. Dimensiunea religioasă a articolului 9 reprezintă unul dintre elementele vitale care constuiesc identitatea credincioşilor şi concepţia lor despre viaţă, dar în aceeaşi timp, reprezintă un element important pentru ateişti, agnostici, sceptici şi pentru cei dezinteresaţi. De aceste element depinde existenţa unei societăţi democratice. Acest drept fundamental implică şi libertatea de a avea sau a nu avea credinţe religioase, de a practica sau nu o anumită religie. În societăţi democratice în care coexistă mai multe religii în cadrul aceleeaşi populaţii, s-ar putea să fie necesar o anumită restricţie a libertăţii de gândire, a constiinţei şi a religiei, pentru a reconcilia interesele grupurilor şi pentru a se asigura că opţiunea fiecăruia este respectată. De asemenea, această libertate are şi o latură negativă, adică implică şi dreptul individului de a nu dezvălui opţiunile religioase şi a nu fi constrâns să facă o opţiune care să reprezinte o ingerinţă în credinţa pe care individul îl are. Astfel, există o inreginţă în dreptul fundamental protejat de articolul 9 atunci când o persoană prin mijloace directe sau indirecte este obligată să-şi releve faptul că nu are nici o religie. Această inreginţă are conotaţii specifice atunci când această obligaţie este impusă în cadrul unui serviciu public important precum educaţia. Pe baza acestor considerente, Curtea consideră că lipsa notei la materia „religie/etică” întră sub incidenţa aspectului negatic a libertăţii gândirii, a conştiinţei şi a religiei. Rezultă de aici că articolul 14 în coroborare cu articolul 9 este aplicabil în prezenta cauză.
Pentru scopurile articolului 14, o diferenţă de tratament între persoane aflate în situaţii analoage sau diferite este discriminatorie dacă nu are o justificare obiectivă şi rezonabilă. Statele părţi au o marjă de apreciere în stabilii în ce măsură se justifică o diferenţă de tratament aplicat unor situaţii similare.
Curtea este de părere că prevederea legală care introduce necesitatea unei note la materia religie/etică nu poate fi considerată ca fiind contrară per se articolului 14 şi 9, atât timp cât nota reprezintă o informaţie neutră despre faptul că elevul a participat la orele unei materii facultative. Totuşi, o asemenea prevedere trebuie să respecte dreptul elevului de a nu fi constrâns să-şi dezvăluie, chiar şi indirect credinţa religioasă sau lipsa acesteia. Credinţa religioasă nu poate fi considerată o informaţie care să fie folosită pentru a distinge un cetăţean în raport cu statul. Fiind o problemă de conştiinţă individuală, ca şi alte informaţii, aceasta poate să se schimbă în timp. Curtea este de părare că absenţa notei la religie ar putea fi înţeleasă de către orice persoană rezonabilă ca un indicator al faptului că reclamantul nu a frecventat orele de educaţie religioasă, care în Polonia este larg disponibilă, în consecinţă este probabil ca el să fie perceput drept o persoană care nu are credinţe religioase. Astfel, lipsa notei la materia respectivă în mod automat distinge persoana faţă de alte persoane care au o notă la rubrica respectivă. Această concluzie are o importanţă deosebită într-o ţară precum Polonia, unde majoritatea populaţiei este legată de o anumită religie. Ordonanţa care a reglementa notarea elevilor, aplicabilă şi în speţa de faţă, a fost modificată în 2007, iar modificările aduse reprezintă o situaţie şi mai îngrijorătoară pentru persoanele aflate în situaţia reclamantului, care deşi au dorit să urmeze cursuri de etică, acest lucru nu a fost posibil. Conform acestor modificări, nota de la „religie/etică” urmează să fie luată în considerare la calcularea mediei elevului respectiv. Această situaţie poate pune în dificultate persoanele care doresc să-şi mărească media, însă nu doresc să urmeze cursurile de religie, ci cele de etică. Cursurile de etică nefiind disponibile, este posibil ca aceste persoane să fie constrânse să urmeze cursurile de religie.
În baza acestor considerente, Curtea consideră că absenţa notei în catalog şi în rapoartele şcolare, la rubrica „religie/etică”, de a lungul anilor de studiu (primar, gimnazial şi liceal), reprezintă o stigmatizare nedorită a reclamantului. În aceste condiţii, Curtea consideră că diferenţa de tratament aplicată celor care doreau să urmărească cursuri de etică faţă de cei care urmăreau cursuri de religie nu are o justificare obiectivă şi rezonabilă şi nici raportul de proporţionalitate între mijloacele folosite şi scopul urmărit nu este respectat. În aceste condiţii, Curtea consideră că s-a încălcat articolul 14 în coroborare cu articolul 9 din Convenţie. Deşi reclamanţii au cerut daune materiale, Curtea consideră că faptul că s-a constatat încălcarea Convenţiei reprezintă în sine o satisfacţie echitabilă.
Judecătorul David Thor Bjorgvinsson a anexat o opinie separată la această hotătâre. Domnul Judecător nu este de acord că în speţă s-a încălcat articolul 14 în coroborare cu articolul 9, făcând referire la aspectele practice care ţin de circumstanţele în care este posibilă organizarea cursurilor de etică. Astfel, el se referă la sitauţii precum cel al reclamantului, care era singurul din unitatea administrativ-teritorială respectivă care dorea să meagă la acele cursuri.
Comentarii
Trimiteți un comentariu