Treceți la conținutul principal

Hotărâre din 17/06/2003 în cauza Ruianu împotriva României, Publicat in Monitorul Oficial, Partea I nr. 1139 din 02/12/2004

La data de 12 august 1995, reclamantul Gheorghe Ruianu, s-a adresat Comisiei Europene a Drepturilor Omului, cerând Curţii să constate nerespectarea în special a art. 6 alin. 1 din Convenţie, datorită neexecutării unei hotărâri judecătoreşti definitive prin care se ordonă unui terţ sa demoleze o construcţie ridicată în parte pe terenul său.

În anul 2002, cererea reclamantului a fost continuată de soţia acestuia, întrucât d-l Ruianu a decedat, iar la 18 decembrie 2002 Curtea s-a pronunţat atât asupra admisibilităţii cât şi pe fond.

În fapt

Reclamantul s-a adresat în 1992 instanţei de judecată, solicitând ca aceasta să dispună încetarea imediată a lucrărilor de construcţie efectuare de vecinii săi, iar ulterior demolarea, întrucât construcţia se ridica în parte pe terenul care-i aparţinea. Cererea reclamantului a fost admisă, iar hotărârea judecătorească obţinută în final, după exercitarea căilor de recurs, a fost investită cu formulă executorie. Între timp, printr-o hotărâre de excepţie, executorie de drept, la 6 august 1992, instanţa dispunea încetarea lucrărilor până la soluţionarea fondului cauzei.

Timp de aproape 10 ani reclamantul a solicitat executarea hotărârilor prin care i se recunoştea şi garanta dreptul său de proprietate asupra terenului, însă vecinii s-au opus executării şi refuzau să respecte acele hotărâri judecătoreşti.

În cauză era relevantă o acţiune judiciară distinctă, prin care Consiliul Local solicita demolarea clădirii vecinilor reclamantului, deoarece edificare construcţiei se realizase fără autorizaţie de construcţie. În 1994 Judecătoria a admis cererea Consiliului Local.

În paralel cu demersurile amintite, reclamantul a formulat plângere penală împotriva vecinului său, pentru săvârşirea infracţiunii de nerespectare a unei hotărâri judecătoreşti, însă Parchetul a dispus neînceperea urmăririi penale.

În drept,

Pentru început, Curtea europeană a luat act cu privire la existenţa unui interes suficient care să justifice pentru soţia reclamantului decedat, continuarea examinării plângerii.

Cu privire la încălcarea art. 6 alin. 1 din Convenţie

Curtea afirmă că articolul 6 protejează dreptul oricărui persoane la justiţie, ceea ce cuprinde nu doar stabilirea adevărului ci şi punerea în executare a hotărârilor judecătoreşti definitive şi obligatorii, care, într-un stat care respectă preemţiunea dreptului, nu pot rămâne fără efect în defavoarea uneia din părţi.

Examinând numeroasele cereri de executare în cauză (hotărârea din 3 noiembrie 1993, hotărârea din 6 august 1992, hotărârea din 19 ianuarie 1995), şi insuccesul total al punerii în executare a hotărârilor definitive, Curtea apreciază relevant că în tot timpul scurs de la momentul încălcării dreptului de proprietate al reclamantului, autorităţile româneşti nu au aplicat nici o sancţiune debitorilor (vecinilor) pentru nerespectarea unei hotărâri judecătoreşti definitive. Deşi autorităţile statului sunt depozitarele forţei publice în materie de executare, totuşi, timp de peste 8 ani măsurile luate de acestea nu au fost adecvate atingerii scopului executării şi, ca urmare, au lăsat prevederile articolului 6 alin. 1 fără efect.

În consecinţă, art. 6 alin. 1 a fost încălcat.

Având în vedere că neexecutarea hotărârilor în cauză a condus la prejudicierea morală a reclamantului, constând în crearea unei sentiment profund de nedreptate, Curtea a acordat reclamantului suma de 10.000 EURO, ţinând cont şi de prejudiciile materiale generate de situaţia ivită.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Note de şedinţă, prescurtări scrise şi concluzii scrise

O problemă procedurală destul de importantă, dar de multe ori tratată superficial sau chiar ignorată este reprezentată de „concluziile scrise.” Atât în materie civilă cât şi penală, dezbaterea cauzei implică uneori şi formularea şi depunerea unor concluzii scrise. Dreptul procesual civil cunoaşte însă o sintagmă specifică în această materie, şi anume „prescurtările scrise”. În cadrul procedurii penale există de asemenea „note privind desfăşurarea şedinţei de judecată”; acestea neavând legătură cu concluziile amintite anterior. Un punct de plecare al analizei deosebirilor semnificative şi substanţiale între sintagmele care fac obiectul acestui articol îl constituie articolul 146 C. proc. civ., articol potrivit căruia: Părţile vor putea fi îndatorate, după închiderea dezbaterilor, sa depună concluzii scrise sau prescurtări scrise, semnate de ele, a susţinerilor lor verbale. Părţile vor putea depune concluzii sau prescurtările chiar fără sa fie obligate. Ele vor fi înregistrate.

VÂNZAREA CU PACT DE RĂSCUMPĂRARE

Pactul de răscumpărare este un contract accesoriu consemnat în acelaşi înscris sau într-un înscris separat, considerat însa de părţi ca făcând parte integranta din înscrisul principal, prin care vânzătorul îşi rezervă dreptul de a redobândi bunul vândut, într-un anumit termen, restituind cumpărătorului preţul plătit şi cheltuielile ocazionate [1] . Vânzarea cu pact de răscumpărare era cunoscută şi în dreptul roman. În acea perioadă, pactul de răscumpărare dădea naştere numai unui drept de creanţă în favoarea vânzătorului, în baza căruia cumpărătorul era obligat ca, la termenul stabilit, să revândă bunul cumpărat. Deci, prin tradiţiunea bunului – mancipatio in iure cessio , cumpărătorul devenea proprietar asupra bunului, dar şi debitor al obligaţiei de a revinde bunul respectiv, la termen, vânzătorului. V ânzarea cu pact de răscumpărare era concepută în termenii juridici corespunzători pentru două contracte distincte, întrucât în acea perioadă era negată cvasiunanim posibilitatea tr

Dezbaterea Centrului de Studii de Drept European: Protecția datelor și Registrul automatizat privind infractorii sexuali

La data de 28 septembrie 2023, studenții UMFST ”GE Palade”, din cadrul cercului studențesc Lex Criminis (Giulia Veciunca, Alexandra Deteșan, Ana Moise și Eduard Moldovan) au participat la dezbaterea ”Neconformitatea unor prelevări de probe ADN cu principiile dreptului Uniunii Europene” . Evenimentul sa desfășurat la sediul Institutului de Cercetări Juridice ”Acad. Andrei Rădulescu” al Academiei Române. Organizatorul principal al activității științifice a fost prof. univ. dr. Mihail-Daniel Șandru, iar keynote speakerii au fost conf. univ. dr. Nicolae Ploeșteanu și av. Emanuel Drăgan.   Din notițele studenților participanți se rețin cele ce urmează. Profesorul Mihai Șandru a evidențiat următoarele: - principiile dreptului Uniunii Europene nu sunt enumerate explicit în actele juridice europene, iar tratatele UE trebuie corelate cu jurisprudența pentru a fi corect aplicate; - intervenția CJUE pentru dezvoltarea principiilor din diferite domenii este o substanțială, iar acestea se î