Decizia de inadmisibilitate Le Pen v. Franţa (cererea nr. 18788/09), decizia din 7 mai 2010

Amenda impusă asupra lui Jean-Marie Le Pen pentru afirmaţii desre musulmani în Franţa a fost justificată

În fapt

În 2005, preşedintele partidului francez Frontul Naţional, Jean-Marie Le Pen a fost amendat cu 10.000 EURO pentru “incitare la discriminare, ură şi violenţă împotriva unui grup de persoane”, fiind vorba aici despre musulmani. Afirmaţiile au fost făcute în cadrul unui interviu publicat în ziarul Le Monde. El a afirmat că “în ziua în care în Fraţa nu vor mai fi 5 milioane de musulmani ci 25 de milioane, ei o să fie la conducere”.

Curtea de Apel din Paris a mai aplicat reclamantului o amendă în 2008, tot de 10.000 EURO, după ce acesta a comentat într-un ziar prima amendă, susţinând: “Când spun oamenilor că atunci când vom avea în Franţa 25 de milioane de musulmani, va trebuie să avem grijă de noi, deseori oameni îmi spun: «Dar Domnule Le Pen, deja acesta este situaţia în prezent» - şi oamenii au dreptate”. Curtea de Apel a considerat că aceste comentarii sugerează că securitatea francezilor depinde de respingerea comunităţii musulmane. Curtea a reţinut că libertatea de exprimare a reclamantului nu poate fi considerată o justificare pentru afirmaţii care incită la vionenţă şi ură. În 2009, Curtea de Casaţie a respins apelul reclamantului.

În drept

Curtea a considerat că autorităţile au comis o ingerinţă în dreptul reclamantului la liberă exprimare, în forma unei condamnări penale. Această ingerinţă a fost prevăzută de lege, a urmărit un scop legitim, anume, protecţia reputaţiei şi drepturilor altora.

Curtea a reiterat importanţa de care se bucură dreptul la liberă exprimare în contextul dezbaterilor politice într-o societate democratică şi că acest drept nu se referă doar la informaţii sau idei care sunt receptate în mod pozitiv de către public, dar şi la acele informaţii care sunt ofensive, sochează sau deranjează. De asemenea, oricine se implică într-o dezbatere de interes public, poate recurge la exagerări sau chiar la provocări, cu condiţia să respecte drepturile şi reputaţia altora.

Afirmaţiile reclamantului au fost făcute în contextul unei dezbateri generale asupra integrării imigranţilor. De asemenea, ţinând cont de amploarea variată a problemelor în discuţie, care în anumite condiţii pot genera neînţelegeri, această problemă pretinde ca statul să aibă o marjă de apreciere considerabilă în aprecierea necesităţii ingerinţei în dreptul la liberă exprimare.

În cazul reclamantului, comentariile acestuia, în mod sigur au prezentat comunitatea musulmană într-o lumina deranjantă care ar fi putut să ivească sentimente de respingere şi ostilitate. El i-a instigat pe francezi împotriva unei comunităţi a cărei convingere religioasă a fost explicit menţionată şi a cărei creştere rapidă a fost prezentată ca fiind deja o ameninţare latentă la adresa demnităţii şi securităţii poporului francez.

Astfel, Curtea europeană a considerat că motivele furnizate de instanţele naţionale pentru condamnarea reclamantului au fost relevante şi suficiente. Nici amenda impusă nu poate fi considerată disproporţionată. Curtea a ajuns la concluzia că ingerinţa în dreptul la liberă exprimare a reclamantului a fost necesară într-o societate democratică, cererea sa fiind astfel respinsă.