Treceți la conținutul principal

Ursan î. României hotărâre din 6 aprilie 2010

La originea acestei cauze se află cererea nr. 35852/04 înaintată împotriva României, în baza Art.34 din Conveţie, de d-na Dorina Ursan.


ÎN FAPT


În data de 1 octombrei 2002, reclamanta a fost numită în funcţia de director al Departamentului Economic din Cadrul Agenţiei Apelor Române, o instituţie publică aflată sub autoritatea Ministerului Agiculturii, Pădurilor, Apelor şi Mediului.

1. Decizia Agenţiei de demitere a reclamantei din 21 iulie 2003

În iulie 2003, biroul de audit al Ministerului a cercetat activitatea Agenţiei şi a descoperit unele nereguli. Drept urmare, reclamanta a fost concediată pentru management defectuos în data de 21 iulie 2003. Ministerul a confirmat managementul defectuos, iar în data de 5 august 2003 a înaintat o plângere penal împotriva reclamantei.

În data de 26 noiembire 2003, Tribunalul Bucureşti a decis repunerea reclamantei pe funcţia ocupată şi plata salariului până la repunerea în funcţie. Instanţa a mai constata că nici o investigaţie preliminară nu a fost desfăşurată, înaintea acelei decizii. Hotărârea a fost casată pe motiv de incompatibilitate ratione loci, dar în data de 15 aprilie 2005, Tribunalul Iaşi a dispus din nou repunerea în funcţie a reclamantei şi plata diferenţei de salariu câstigat înainte şi după decizie, până la repunerea în funcţie. Decizia a fost menţinută şi în hotărârea Curţii de Apel Iaşi din 4 octombrie 2005.

2. Decizia Agenţiei de suspendare a reclamantei din 2 februarie 2004

În data de 12 ianuarie 2004, reclamanta a fost repusă în funcţia ocupată anterior, dar în 2 februarie 2004 a fost suspendată. Decizia avea la bază existenţa unei plângeri penale împotriva reclamantei iar pe durata suspendării, până la terminarea cercetărilor penale, reclamanta urma să ocupe un alt post conform calificării sale. În data de 3 februarie 2004 reclamanta a fost numită consilier economic într-o strucutră locală a Agenţiei. În data de 30 iunie 2004, Tribunalul Iaşi a desfiinţat decizia din 2 februarie, a dispus repunerea reclamantei în funcţia deţinută anterior, de director al Departamentului Economic şi plata diferenţei de salariu câstigat înainte şi după decizie. Hotărârea instanţei avea la bază faptul că plângerea penală a fost înaintată de Minister, care nu avea nici o legătură profesională cu reclamanta. Drept consecinţă, reclamanta a fost repusă în funcţia deţinută anterior şi i-a fost plătit şi salariul.

În data de 2 decembrie 2004, Curtea de Apel Iaşi, a admis un apel pe probleme de drept, înaintat de Agenţie şi a desfiinţat plângerea reclamantei împotriva decizie din 2 februarie 2004.

3. Decizia Agenţiei din 16 august 2004 de suspendare a reclamantei

În data de 6 August 2004, Agenţia a înaintat o plângere penală împotriva reclamantei. În data de 16 august 2004, reclamanta a fost suspendată din nou, în baza existenţei unei plângeri penale. Decizia a fost desfiinţată de Tribunalul Iaşi în 29 Octombrie 2004. Astfel, Tribunalul Iaşi a dispus repunerea reclamantei în funcţie şi plata unor despăgubiri material. Hotărârea instaţei era fundamentată pe faptul că Agenţia nu a demostrat înaintarea unei plângeri penale împotriva reclamantei. În data de 20 ianuarie 2005, Curtea de Apel Iaşi a respins apelul Agenţiei.

În data de 31 ianuarie 2005, reclamantei a solicitat Agenţiei să pună în aplicare hotărârea din 29 Octombire 2004. Ca urmare a refuzului Agenţiei, reclamanta a depus o plângere penală împotriva Directorului General în data de 27 februarie 2005. Îndata de 5 februarie 2007, Directorul General a fost achitat deoarece conduit sa nu a fost considerată ca fiind o infracţiune, dar instanţa a decis amendarea acestuia. În data de 13 mai 2005, Ministrul Mediului şi Apelor, în subordinea cărui se afla Agenţia a confirmat faptului că hotărârea din 29 octombire 2004 trebuie pusă în aplicare.

Între 8 feburaire 2005 şi 4 iulie 2007, reclamanta solicitat de mai multe ori plata salariului şi repunerea în funcţie. În 4 iulie reclamanta îşi recuperase salariul restant dar încă nu a fost repusă în funcţie. În data de 30 august Minstrul a informat-o pe reclamantă de faptul că a solicitat Agenţiei să pună în aplicare hotărârea instanţei. Conform Agenţiei, reclamanta nu a solicitat repunerea în funcţie, mulţumindu-se cu solcitarea salariului corespunzător. Reclamanta a contestat această susţinere.

În data de 1 octombrie 2007, reclamanta a solicitat agenţiei actualizarea salariului său, susţinând că primeşte un salariu la nivelul anului 2003. De asemenea a solicitat plata contribuţiilor sociale în numele său. În data de 12 septembrie 2008 Tribunalul Iaşi a respins cererea reclamantei. Pentru perioada 21 iulie 2003- 1 octombrie 2004 instanţa a afirmat că cererea este inadmisibilă din punct de vederea a termenului la care a fost înaintată cererea. Pentru restul perioadei, instanţa consider că decizia din 2 februarie 2004 de suspendare a reclamantei este încă în vigoare, astfel că aceasta nu poate solicita salariul corespunzător funcţiei de director.

În data de 20 ianuarie 2009, Curtea de Apel Iaşi a respins apelul reclamantei şi a menţinut decizia dată în primă instanţă.

ÎN DREPT

Pretinsa încălcare a art.6 para.1 din Convenţie şi a art.1 din Protocolul nr.1

Reclamanta a pretins că prin neexecutarea unei hotărâri s-au încălcat drepturile garantate de Art.6 para.1 din Convenţie şi Art.1 din Protocolul Nr.1.

Curtea a reiterat că executarea unei hotărâri definitive date de către o instanţă trebuie privită ca parte intregrantă a unui proces, în scopul art.6 din Convenţie (vezi Hornsby î. Greciei şi Immobiliare Saffi î. Italiei). Când autorităţile nu reuşesc să pună în aplicare o hotărâre, inactivitatea lor atrage răspunderea statului în baza art.6 para.1 din Convenţie (Scollo î. Italiei).

Curtea a statuat că în prezentul caz, prin hotărârea din 29 octombrie 2004 Tribunalul Iaşi a stabilit repunerea în funcţie a reclamantei şi plata unor daune materiale. Acea hotărâre a dat naştere unui drept de proprietate în sensul Art.1 din Protocolul nr.1. Curtea constată de asemenea că reclamanta nu a fost repusă în funcţie chiar dacă autorităţile nu au demonstrat că repunerea în funcţie este imposibilă (Ştefănescu î.României, 9555/03). Mai mult decât atât, Curtea de Apel Iaşi a confirmat prin hotărârea din 20 ianuarie 2009 obligaţia de repunere în funcţie a reclamantei. Curtea a statuat de asemenea că Agenţia nu a făcut nici o încercare de repunere în funcţie a reclamantei.

Curtea a luat la cunoştinţă de suma de bani plătită cu titlu de compensaţie cel puţin pentru perioada dintre februarie 2005 şi iulie 2007. Deoarece obligaţia de plată există până la repunerea în funcţie a reclamantei, Curtea nu poate considera că aceste obligaţii au fost pe deplin îndeplinite. Cu privire la cererea reclamantei de plată a diferenţei de salariu şi a contribuţiilor sociale, Curtea a statuat că instanţele naţionale au examinat aceste probleme astfel că nu se poate substitui acestora.
Curtea a mai constat încălcări ale art.6 para.1 din Convenţie şi a Art.1 din Protocolul Nr.1 în alte cazuri care au ridicat probleme similare( vezi Micici î. României23657/03, Vasile Niţescu î. României 20763/03)

Examinând materialul pus la dispoziţie, Curtea a constatat o încălcare a Art.6 para.1 din Convenţie şi a Art.1 din Protocolul Nr.1.

Aplicarea art.41 din Convenţie

Curtea a statuat că în prezentul caz a existat o încălcare a art.6 para.1 şi a Art.1 din Protocolul nr.1 deoarece reclamanta nu a fost repusă în funcţie şi nu au fost plătite toate compensaţiile pentru daunele materiale, până la repunerea efectivă în funcţie. Astfel, reclamanta este îndreptăţită în continuarea să ceară executarea hotărârii date de instanţa naţională. În consecinţă, Guvernul trebuie să ia toate măsurile necesare pentru a asigura punerea în aplicare a hotărârii din 29 Octombrie 2004 şi anume repunerea în funcţie a reclamantei şi plata despăgubirilor materiale până la repunerea efectivă în funcţie. Executarea obligaţiilor de către stat se poate face fie prin numirea în funcţia deţinută anterior, numirea într-o funcţie echivalentă sau dacă nu este posibil, plata unor compensaţii pentru nexecutarea sau o combinaţie între aceste măsuri.

De asemenea, Curtea acordă 4800 euro drept compensaţii morale.

Comentarii

  1. Daca s-ar fi luat in considerare cine este aceasta persoana si ce smecherii a facut ...trebuia sa fie iin iad acum..

    RăspundețiȘtergere

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

Note de şedinţă, prescurtări scrise şi concluzii scrise

O problemă procedurală destul de importantă, dar de multe ori tratată superficial sau chiar ignorată este reprezentată de „concluziile scrise.” Atât în materie civilă cât şi penală, dezbaterea cauzei implică uneori şi formularea şi depunerea unor concluzii scrise. Dreptul procesual civil cunoaşte însă o sintagmă specifică în această materie, şi anume „prescurtările scrise”. În cadrul procedurii penale există de asemenea „note privind desfăşurarea şedinţei de judecată”; acestea neavând legătură cu concluziile amintite anterior. Un punct de plecare al analizei deosebirilor semnificative şi substanţiale între sintagmele care fac obiectul acestui articol îl constituie articolul 146 C. proc. civ., articol potrivit căruia: Părţile vor putea fi îndatorate, după închiderea dezbaterilor, sa depună concluzii scrise sau prescurtări scrise, semnate de ele, a susţinerilor lor verbale. Părţile vor putea depune concluzii sau prescurtările chiar fără sa fie obligate. Ele vor fi înregistrate.

VÂNZAREA CU PACT DE RĂSCUMPĂRARE

Pactul de răscumpărare este un contract accesoriu consemnat în acelaşi înscris sau într-un înscris separat, considerat însa de părţi ca făcând parte integranta din înscrisul principal, prin care vânzătorul îşi rezervă dreptul de a redobândi bunul vândut, într-un anumit termen, restituind cumpărătorului preţul plătit şi cheltuielile ocazionate [1] . Vânzarea cu pact de răscumpărare era cunoscută şi în dreptul roman. În acea perioadă, pactul de răscumpărare dădea naştere numai unui drept de creanţă în favoarea vânzătorului, în baza căruia cumpărătorul era obligat ca, la termenul stabilit, să revândă bunul cumpărat. Deci, prin tradiţiunea bunului – mancipatio in iure cessio , cumpărătorul devenea proprietar asupra bunului, dar şi debitor al obligaţiei de a revinde bunul respectiv, la termen, vânzătorului. V ânzarea cu pact de răscumpărare era concepută în termenii juridici corespunzători pentru două contracte distincte, întrucât în acea perioadă era negată cvasiunanim posibilitatea tr

Tinerii cercetători-studenți voluntari la Centrul de Protecția a Datelor din cadrul UMFST ”G.E.Palade”, participanți la Conferința internațională OCTOPUS 2023(13-15 decembrie 2023, București)(I)

La data de 13 decembrie 2023 am participat cu o delegație de 3 studenți(Giulia Veciunca, Alexandra Deteșan și Eduard Moldovan), de la specializarea drept, la cea mai importantă conferință internațională organizată de Consiliul Europei, la București, sub auspiciile Convenției privind criminalitatea informatică( Convention on Cybercrime – ETS 185). Conferința se desfășoară în frumoasele săli ale Palatului Parlamentului din București, reunind participanți de pe toate continentele lumii. Sunt numeroase aspecte care s-au discutat, astfel că în această „scurtă scriere”, doar am să punctez câteva chestiuni pe care le-am considerat mai aparte ori mai profunde. Este extrem de important pentru început de știut că, dincolo de importanța Convenției de la Budapesta și a Protocoalelor adiționale, în ceea ce privește combaterea criminalității de zi cu zi, precum pornografia infantilă și multe alte infracțiuni, orientarea strategică principală la momentul de față este către dovedirea infracțiuni