Hotărâre din 17/06/2003 în cauza Ruianu împotriva României, Publicat in Monitorul Oficial, Partea I nr. 1139 din 02/12/2004
La data de 12 august 1995, reclamantul Gheorghe Ruianu, s-a adresat Comisiei Europene a Drepturilor Omului, cerând Curţii să constate nerespectarea în special a art. 6 alin. 1 din Convenţie, datorită neexecutării unei hotărâri judecătoreşti definitive prin care se ordonă unui terţ sa demoleze o construcţie ridicată în parte pe terenul său. În anul 2002, cererea reclamantului a fost continuată de soţia acestuia, întrucât d-l Ruianu a decedat, iar la 18 decembrie 2002 Curtea s-a pronunţat atât asupra admisibilităţii cât şi pe fond. În fapt Reclamantul s-a adresat în 1992 instanţei de judecată, solicitând ca aceasta să dispună încetarea imediată a lucrărilor de construcţie efectuare de vecinii săi, iar ulterior demolarea, întrucât construcţia se ridica în parte pe terenul care-i aparţinea. Cererea reclamantului a fost admisă, iar hotărârea judecătorească obţinută în final, după exercitarea căilor de recurs, a fost investită cu formulă executorie. Între timp,...