CAUZA CHIOREAN ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI, CEREREA NR. 20535/03, HOTĂRÂREA DIN 21 OCTOMBRIE 2008.

Art. 1 Protocolul 1, imobil naţionalizat prin decretul 92/1950, vânzarea de către stat a imobilelor pe baza legii 112/1995, cu toate că foştilor proprietari li s-a recunoscut dreptul de proprietate printr-o hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă

ÎN FAPT

Cauza a fost introdusă de trei fraţi, care trăiesc în Cluj Napoca. În anul 1950, pe baza Decretului 92/1950, un imobil din Cluj, aparţinând părinţilor reclamanţilor a fost naţionalizat. Imobilul a fost compus din mai multe apartamente şi terenul aferent.

Reclamanţii, printr-o hotărâre definitivă şi irevocabilă, pronunţată de Curtea de Apel şa 31 ianuarie 2001, a decis că naţionalizarea a fost ilegală şi a decis restitution in integrum. Cu toate că le-a fost recunoscut dreptul de proprietate, reclamanţii nu au intrat în posesia apartamentelor de la nr. 5 până la 9, deoarece aceste apartamente au fost vţndute de către stat chiriaşilor, pe baza legii 112/1995.

La data de 12 iulie 2001, în procedura prescrisă de legea 10/2001, reclamanţii au cerut restituirea apartamentelor în cauză, dar până în prezent, cererea lor a rămas fără răspuns. Între timp, în decembrie 2002, Curtea de Apel Cluj a admis parţial o acţiune a reclamanţilor, prin care aceştia au urmărit constatarea nulităţii contractului de vânzare – cumpărare încheiat de stat cu chiriaşii apartamentelor de la 5 până la 9. Curtea de apel a anulat vânzarea apartamentelor 8 şi 9, deoarece vânzarea a fost efectuată după intrarea în vigoare a Hotărârii Guvernului nr.11 din 29 ianuarie 1997 pentru modificarea şi completarea Normelor metodologice privind aplicarea Legii nr.112/1995 pentru reglementarea situatiei juridice a unor imobile cu destinatia de locuinte, trecute in proprietatea statului, stabilite prin Hotararea Guvernului nr.20/1996, prin care a fost interzis vânzarea proprietăţilor statului, pentru care statul nu deţinea un titlu legal. Instanţa a mai decis ca vânzarea apartamentelor 5 şi 6 rămâne valabilă, deoarece terţii dobânditori erau de bună-credinţă. La data de 16 decembrie 2002, reclamanţii au intrat în posesia apartamentelor 1-4, 7 şi 10 şi a terenului aferent.

ÎN DREPT

Reclamanţii au susţinut în faţa CEDO că prin vânzarea de către stat a apartamentelor 5 şi 6, le-a fost încălcat dreptul lor protejat de art. 1 din Protocolul 1 la Convenţie.

Guvernul a susţinut că reclamanţii aveau posibiliatea de a cere compensaţii pe baza Legii 10/2001, modificată prin Legea 247/2005. Reclamanţii au arătat că cererea lor pe baza Legii 10 nu a fost rezolvată şi au subliniat că ei nu sunt de acord cu sistemul de compensare prin acordarea de acţiuni la diferite societăţi de stat.

Curtea arată că deja a fost stabilit în jurisprudenţă că vânzarea de către stat a proprietăţii altuia, chiar dacă nu a fost decis încă de instanţe cine este titularul dreptului de proprietate, combinat cu lipsa de compensaţii este contrară art. 1 din Protocolul 1.

Curtea a arată că vânzarea proprietăţii reclamanţilor, le-a împiedicat pe aceştia să exercite dreptul lor de propietate recunoscut printr-o hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă. Mai mult, Curtea constată că Guvernul nu a reuşit să demonstreze că sistemul de compensări stabilit de Legea 247/2005 este funcţională.

În consecinţă, Curtea consideră că împiedicare exercitării dreptului de proprietate a reclamanţilor, combinat cu lipsa totală a despăgubirilor, constituie o încălcare a art. 1 din Protocolul 1.

În partea operativă a hotărârii Curtea europeană obligă statul român, ca în termen de trei luni de la data rămânerii definitive a hotărârii, să înapoieze reclamanţilor apartamentele 5 şi 6 din imobilul naţionalizat în 1950, iar în caz contrar, să plătească reclamanţilor 90.000 EURO cu dobânzile aferente, pentru daune materiale. Statul mai este obligat la plata a 5.000 EURO pentru daune morale.