Treceți la conținutul principal

CAUZA CHIOREAN ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI, CEREREA NR. 20535/03, HOTĂRÂREA DIN 21 OCTOMBRIE 2008.

Art. 1 Protocolul 1, imobil naţionalizat prin decretul 92/1950, vânzarea de către stat a imobilelor pe baza legii 112/1995, cu toate că foştilor proprietari li s-a recunoscut dreptul de proprietate printr-o hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă


ÎN FAPT


Cauza a fost introdusă de trei fraţi, care trăiesc în Cluj Napoca. În anul 1950, pe baza Decretului 92/1950, un imobil din Cluj, aparţinând părinţilor reclamanţilor a fost naţionalizat. Imobilul a fost compus din mai multe apartamente şi terenul aferent.

Reclamanţii, printr-o hotărâre definitivă şi irevocabilă, pronunţată de Curtea de Apel şa 31 ianuarie 2001, a decis că naţionalizarea a fost ilegală şi a decis restitution in integrum. Cu toate că le-a fost recunoscut dreptul de proprietate, reclamanţii nu au intrat în posesia apartamentelor de la nr. 5 până la 9, deoarece aceste apartamente au fost vţndute de către stat chiriaşilor, pe baza legii 112/1995.

La data de 12 iulie 2001, în procedura prescrisă de legea 10/2001, reclamanţii au cerut restituirea apartamentelor în cauză, dar până în prezent, cererea lor a rămas fără răspuns. Între timp, în decembrie 2002, Curtea de Apel Cluj a admis parţial o acţiune a reclamanţilor, prin care aceştia au urmărit constatarea nulităţii contractului de vânzare – cumpărare încheiat de stat cu chiriaşii apartamentelor de la 5 până la 9. Curtea de apel a anulat vânzarea apartamentelor 8 şi 9, deoarece vânzarea a fost efectuată după intrarea în vigoare a Hotărârii Guvernului nr.11 din 29 ianuarie 1997 pentru modificarea şi completarea Normelor metodologice privind aplicarea Legii nr.112/1995 pentru reglementarea situatiei juridice a unor imobile cu destinatia de locuinte, trecute in proprietatea statului, stabilite prin Hotararea Guvernului nr.20/1996, prin care a fost interzis vânzarea proprietăţilor statului, pentru care statul nu deţinea un titlu legal. Instanţa a mai decis ca vânzarea apartamentelor 5 şi 6 rămâne valabilă, deoarece terţii dobânditori erau de bună-credinţă. La data de 16 decembrie 2002, reclamanţii au intrat în posesia apartamentelor 1-4, 7 şi 10 şi a terenului aferent.

ÎN DREPT

Reclamanţii au susţinut în faţa CEDO că prin vânzarea de către stat a apartamentelor 5 şi 6, le-a fost încălcat dreptul lor protejat de art. 1 din Protocolul 1 la Convenţie.

Guvernul a susţinut că reclamanţii aveau posibiliatea de a cere compensaţii pe baza Legii 10/2001, modificată prin Legea 247/2005. Reclamanţii au arătat că cererea lor pe baza Legii 10 nu a fost rezolvată şi au subliniat că ei nu sunt de acord cu sistemul de compensare prin acordarea de acţiuni la diferite societăţi de stat.

Curtea arată că deja a fost stabilit în jurisprudenţă că vânzarea de către stat a proprietăţii altuia, chiar dacă nu a fost decis încă de instanţe cine este titularul dreptului de proprietate, combinat cu lipsa de compensaţii este contrară art. 1 din Protocolul 1.

Curtea a arată că vânzarea proprietăţii reclamanţilor, le-a împiedicat pe aceştia să exercite dreptul lor de propietate recunoscut printr-o hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă. Mai mult, Curtea constată că Guvernul nu a reuşit să demonstreze că sistemul de compensări stabilit de Legea 247/2005 este funcţională.

În consecinţă, Curtea consideră că împiedicare exercitării dreptului de proprietate a reclamanţilor, combinat cu lipsa totală a despăgubirilor, constituie o încălcare a art. 1 din Protocolul 1.

În partea operativă a hotărârii Curtea europeană obligă statul român, ca în termen de trei luni de la data rămânerii definitive a hotărârii, să înapoieze reclamanţilor apartamentele 5 şi 6 din imobilul naţionalizat în 1950, iar în caz contrar, să plătească reclamanţilor 90.000 EURO cu dobânzile aferente, pentru daune materiale. Statul mai este obligat la plata a 5.000 EURO pentru daune morale.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Note de şedinţă, prescurtări scrise şi concluzii scrise

O problemă procedurală destul de importantă, dar de multe ori tratată superficial sau chiar ignorată este reprezentată de „concluziile scrise.” Atât în materie civilă cât şi penală, dezbaterea cauzei implică uneori şi formularea şi depunerea unor concluzii scrise. Dreptul procesual civil cunoaşte însă o sintagmă specifică în această materie, şi anume „prescurtările scrise”. În cadrul procedurii penale există de asemenea „note privind desfăşurarea şedinţei de judecată”; acestea neavând legătură cu concluziile amintite anterior. Un punct de plecare al analizei deosebirilor semnificative şi substanţiale între sintagmele care fac obiectul acestui articol îl constituie articolul 146 C. proc. civ., articol potrivit căruia: Părţile vor putea fi îndatorate, după închiderea dezbaterilor, sa depună concluzii scrise sau prescurtări scrise, semnate de ele, a susţinerilor lor verbale. Părţile vor putea depune concluzii sau prescurtările chiar fără sa fie obligate. Ele vor fi înregistrate. şi articol…

Mai bine suspect decât învinuit

Proiectul noului Cod de procedura penală - calitatea de făptuitor - calitatea de suspect - calitatea de învinuit - evoluţii legislative


Înainte de pornirea procesului penal, cel ce a săvârşit infracţiunea are calitatea de făptuitor, această calitate fiind menţionată deseori în legea procesual penală (art. 200, 214, 215 C. proc. pen.). Făptuitorul, ca subiect al raportului juridic de conflict, devine, după declanşarea procesului penal, subiectul principal pasiv al raportului juridic procesual penal.
O dată cu începerea urmăririi penale împotriva făptuitorului, aceasta dobândeşte calitatea de învinuit (art. 229 C. proc. pen.). Spre deosebire de făptuitor, învinuitul, este subiect de drepturi şi obligaţii procesuale.
În Codul de procedură penală în vigoare (art. 229) se arată că persoana faţă de care se efectuează urmărirea penală se numeşte „învinuit” cât timp nu a fost pusă în mişcare acţiunea penală împotriva sa.
Din cuprinsul dispoziţiilor art. 228 alin. 1, reiese că urmărirea penală poa…

Argumentarea lui Dahij în cauza Zelxa şi Asociaţia Spirituală a Cavalerilor Vechiului Agathirs vs. Agatis

Documentul poate fi descărcat de aici în format pdf
DESCRIEREA GENERALĂ A STATULUI AGATIS1. Statul Agatis a devenit un stat independent în anul 1975 sub denumirea de „Republica Federală Agatis”, situată pe un teritoriu asupra căruia de-a lungul istoriei şi-au exercitat suveranitatea diferite entităţi ale dreptului internaţional public. Astfel, în perioada medievală, populaţia situată pe teritoriului actualului stat Agatis, era organizată în cadrul cunoscutei Împărăţii a Agathirsului, aceasta fiind perioada de înflorire a statului. Cu toate acestea, în secolele XV-XVII, Împărăţia este supusă unui val masiv de migraţii ale unor popoare nomade venite dinspre estul continentului. În cele din urmă, slăbită economic şi militar, Împărăţia Agathirsului devine un stat cu o poziţie politică precară, nesustenabil etatic, într-o regiune supusă unor variate ameninţări. În acest context, fără a fi foarte clar firul istoric al evenimentelor, este cunoscut cert doar că în anul 1669 Regatul Anarcsis, u…