Treceți la conținutul principal

CEDO: CAUZA FRIEDRICH ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI HOT. DIN 7 OCTOMBRIE 2008, CEREREA NR. 18108/03

imobil naţionalizat pe baza Decretului 92/1950 – Legea nr. 112/1995 – încălcarea dreptului la respectarea proprietăţii


ÎN FAPT

Cauza a fost introdus la Curte, pe baza art. 34 al Convenţiei, de către Gabriela Edit Friedrich, cetăţean român, născută în 1932.

În anul 1950, pe baza Decretului 92 din 1950, s-a naţionalizat un imobil din Timişoara, aflat în proprietatea soţului reclamantei şi a soacrei sale.

La data de 26 mai 1999, printr-o hotărâre definitivă şi irevocabilă, Curtea de Apel Timişoara a admis o acţiune introdusă de reclamantă pentru rectificarea Cărţii Funciare, a decis restitutio in integrum în favoarea reclamantei prin înregistrarea dreptului de proprietatea asupra imobilului în cauză la Registrul de Cartă Funciară. Curtea de Apel a considerat că nu are nici o importanţă pentru cauza dedusă judecăţii faptul că unele apartamente din imobil au fost vândute către chiriaşi, pentru că în cauză s-a discutat numai valabilitatea titlului de proprietate al statului, în consecinţă titlurile chiriaşilor care au cumpărat apartamente urmează să fie examinate într-o procedură subsecventă.

La 30 septembrie şi 30 noiembrie 1999, Consiliul Local Timişoara a certificat într-un registru oficial că reclamanta a fost pusă în posesie.

La data de 26 ianuarie 2000 reclamanta a vândut către M.M. şi M.D. un apartament din imobil (imobilul avea în total 31 de apartamente). La data de 27 aprilie 2000, O.E., chiriaşul apartamentului vândut a cerut instanţei de judecată anularea contractului de vânzare – cumpărare încheiat de către reclamantă cu M.M. şi M.D., deoarece ea la data de 16 ianuarie 1997, pe baza Legii 112 din 1995 a cumpărat apartamentul de la stat. Ea a mai cerut înregistrarea dreptului său de proprietate în cartea funciară. Reclamanta a introdus o cerere reconvenţională prin care a cerut ca vânzarea făcută de stat să fie declarată nulă.

La 20 noiembrie 2001, Curtea de Apel printr-o decizie definitivă şi irevocabilă a declarat nulă vânzarea făcută de reclamantă, a respins cererea lui O.E. privind înregistrarea dreptului ei în cartea funciară, deoarece ea nu a formulat o pretenţie expresă în sensul înlăturării titlului reclamantei din Cartea Funciară. De asemenea, a respins cererea reclamantei de a anula vânzarea făcută de stat, motivând că O.E. a fost un cumpărător de bună-credinţă.

La data de 4 noiembrie 2002, Curtea de Apel printr-o hotărâre definitivă şi irevocabilă a admis acţiunea lui O.E. în rectificarea Cărţii Funciare şi a dispus înregistrarea apartamentului cumpărat de O.E. de la stat şi a dispus înlăturarea titlului reclamantei din Cartea Funciară. Curtea a comparat titlurile de proprietate şi a concluzionat că vânzarea făcută de stat a respectat condiţiile Legii 112 din 1995 şi că O.E. a fost un cumpărător de bună-credinţă.

Dreptul relevant aplicabil

Curtea Europeană precizează că dreptul aplicabil în speţa de faţă a fost deja prezentat în jurisprudenţa sa în cauze precum Brumărescu î. României, Străin şi alţii î. României, Păduraru î. României şi Tudor î. României.

ÎN DREPT

Reclamanta în cererea adresată Curţii a susţinut că vânzarea de către statul român a apartamentului său către O.E. încalcă dreptul său prevăzut de art. 1 din Protocolul 1 al Convenţiei.

Guvernul a susţinut că reclamanta avea posibilitatea să ceară despăgubiri, pe baza Legii 10 din 2001, modificată de Legea 247 din 2005.

Curtea menţionează că vânzarea proprietăţii altuia, chiar înainte ca problema titularului dreptului de proprietate să fi fost decisă definitiv de instanţele judecătoreşti, va fi analizată drept o deprivare de proprietate.

Vânzarea apartamentului reclamantei o împiedică pe aceasta să exercite dreptul său de proprietate recunoscut printr-o hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă. Acest fapt, în opinia Curţii, reprezintă o deprivare de proprietate de facto, care continuă de 9 ani în absenţa oricărei forme de compensaţii.

Curtea notează că la data relevantă pentru faptele speţei, legislaţia română nu asigura nici un mijloc efectiv care să asigure despăgubiri reclamantei. De asemenea, Guvernul nu a reuşit să demonstreze că sistemul de compensaţii, prevăzut de Legea 247 din 2005 ar permite beneficiarilor acestei legi, ca printr-o procedură previzibilă, după un program stabilit, să recupereze valoarea comercială a bunurilor naţionalizate.

Astfel, Curtea consideră că deprivarea de dreptul de proprietate al reclamantei, împreună cu lipsa totală a despăgubirilor reprezintă pentru reclamantă o încălcare disproporţională şi excesivă a dreptului său la respectarea proprietăţii sale, garantat de art. 1 al Protocolului 1, prevedere care în speţa de faţă a fost încălcată.

Astfel, Curtea acordă reclamantei 45.000 de EURO pentru prejudiciul material suferit.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Note de şedinţă, prescurtări scrise şi concluzii scrise

O problemă procedurală destul de importantă, dar de multe ori tratată superficial sau chiar ignorată este reprezentată de „concluziile scrise.” Atât în materie civilă cât şi penală, dezbaterea cauzei implică uneori şi formularea şi depunerea unor concluzii scrise. Dreptul procesual civil cunoaşte însă o sintagmă specifică în această materie, şi anume „prescurtările scrise”. În cadrul procedurii penale există de asemenea „note privind desfăşurarea şedinţei de judecată”; acestea neavând legătură cu concluziile amintite anterior. Un punct de plecare al analizei deosebirilor semnificative şi substanţiale între sintagmele care fac obiectul acestui articol îl constituie articolul 146 C. proc. civ., articol potrivit căruia: Părţile vor putea fi îndatorate, după închiderea dezbaterilor, sa depună concluzii scrise sau prescurtări scrise, semnate de ele, a susţinerilor lor verbale. Părţile vor putea depune concluzii sau prescurtările chiar fără sa fie obligate. Ele vor fi înregistrate. şi articol…

Mai bine suspect decât învinuit

Proiectul noului Cod de procedura penală - calitatea de făptuitor - calitatea de suspect - calitatea de învinuit - evoluţii legislative


Înainte de pornirea procesului penal, cel ce a săvârşit infracţiunea are calitatea de făptuitor, această calitate fiind menţionată deseori în legea procesual penală (art. 200, 214, 215 C. proc. pen.). Făptuitorul, ca subiect al raportului juridic de conflict, devine, după declanşarea procesului penal, subiectul principal pasiv al raportului juridic procesual penal.
O dată cu începerea urmăririi penale împotriva făptuitorului, aceasta dobândeşte calitatea de învinuit (art. 229 C. proc. pen.). Spre deosebire de făptuitor, învinuitul, este subiect de drepturi şi obligaţii procesuale.
În Codul de procedură penală în vigoare (art. 229) se arată că persoana faţă de care se efectuează urmărirea penală se numeşte „învinuit” cât timp nu a fost pusă în mişcare acţiunea penală împotriva sa.
Din cuprinsul dispoziţiilor art. 228 alin. 1, reiese că urmărirea penală poa…

Argumentarea lui Dahij în cauza Zelxa şi Asociaţia Spirituală a Cavalerilor Vechiului Agathirs vs. Agatis

Documentul poate fi descărcat de aici în format pdf
DESCRIEREA GENERALĂ A STATULUI AGATIS1. Statul Agatis a devenit un stat independent în anul 1975 sub denumirea de „Republica Federală Agatis”, situată pe un teritoriu asupra căruia de-a lungul istoriei şi-au exercitat suveranitatea diferite entităţi ale dreptului internaţional public. Astfel, în perioada medievală, populaţia situată pe teritoriului actualului stat Agatis, era organizată în cadrul cunoscutei Împărăţii a Agathirsului, aceasta fiind perioada de înflorire a statului. Cu toate acestea, în secolele XV-XVII, Împărăţia este supusă unui val masiv de migraţii ale unor popoare nomade venite dinspre estul continentului. În cele din urmă, slăbită economic şi militar, Împărăţia Agathirsului devine un stat cu o poziţie politică precară, nesustenabil etatic, într-o regiune supusă unor variate ameninţări. În acest context, fără a fi foarte clar firul istoric al evenimentelor, este cunoscut cert doar că în anul 1669 Regatul Anarcsis, u…