Treceți la conținutul principal

CRIŞAN împotriva României (Hotărârea CEDO din 6.05. 2003)

Dreptul la un proces echitabil; dreptul de recurs efectiv; raportul dintre articolul 6 şi 13 din convenţie


În fapt,

1. prin cererea sa, reclamantul Ioan Crişan a solicitat în faţa Curţii europene să se constate încălcarea dreptului său de acces la justiţie, garantat de art. 6 alin. 1 din Convenţie, având în vedere refuzul instanţelor interne de a examina legalitatea unei decizii emise de o autoritate administrativă pe motivul modificării, pe durata procedurii, a legislaţiei referitoare la competenţa instanţelor.

2. Cererea sa are strânsă legătură cu persecuţiile la care fusese supus de regimul comunist anterior anului 1989. Ulterior, acesta a solicitat Comisiei de aplicare (numită în continuare Comisia) a Decretului-lege nr. 118/1990 să constate că el fusese persecutat din motive politice în timpul regimului comunist şi să îi acorde drepturile cuvenite în temeiul decretului sus-menţionat. El a arătat că între 1973 şi 1980 şi între 1977 şi 1987 a fost anchetat de poliţie şi concediat din motive politice.

3. În perioada 1990 – 1997 reclamantul s-a adresat de mai multe ori Comisiei, precum şi a contestat în faţa autorităţilor deciziile acestora, considerându-le netemeinice sau nelegale, cu toate că una dintre cererile sale fusese admisă de Comisie care însă, a apreciat reclamantul, nu a ţinut cont de toate probele prezentate de el în dovedirea întinderii persecuţiei şi a prejudiciului real cauzat de autorităţile comuniste.

4. Până în anul 1997, cadrul legal în vigoare stabilea expres o cale de atac a deciziilor Comisiei în faţa Instanţei de judecată. La 7 septembrie 1997, a fost intrat în vigoare Ordonanţa de urgenţă nr. 41 pentru modificarea şi completarea Decretului-lege nr. 118/1990, care a modificat parţial acest decret, în sensul că a abrogat în mod expres articolul 9 din Decretul-lege nr. 118/1990, potrivit căruia persoana interesată poate contesta decizia Comisiei în faţa unei instanţe.

5. Prin decizia din 21 octombrie 1997, tribunalul a respins cele două contestaţii conexe ale reclamantului împotriva deciziilor Comisiei, declarându-le inadmisibile, arătând că

ordonanţa nu cuprindea nici o precizare referitoare la contestaţiile aflate în curs în faţa unei instanţe şi a decis, prin urmare, să se declare necompetent a se pronunţa în cazul contestaţiilor introduse de reclamant, acestea nemaifiind prevăzute de lege drept căi de atac împotriva deciziilor Comisiei. Curtea de Apel, prin hotărârea definitivă din 13 februarie 1998, a confirmat decizia tribunalului, a respins recursul introdus de reclamant, cu motivarea că tribunalele nu au competenţa de a modifica legalitatea deciziilor Comisiei, având în vedere amendarea Decretului-lege nr. 118/1990 prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 41/1997.

În drept,

Cu privire la pretinsa încălcare a articolului 6 alineatul 1 din Convenţie

6. Reclamantul susţine încălcarea dreptului său de acces la justiţie, având în vedere refuzul instanţelor de a examina legalitatea deciziilor pronunţate de Comisie. El invocă articolul 6 alineatul 1 din Convenţie, ale cărui prevederi pertinente dispun:

"Orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil, (...) de către o instanţă independentă şi imparţială (...), care va hotărî fie asupra încălcării drepturilor şi obligaţiilor sale cu caracter civil (...)."

7. Guvernul a considerat că reclamantul nu a suferit o încălcare a dreptului de acces la justiţie, din moment ce Ordonanţa de urgenţă nr. 41/1997 a anulat o cale specială de atac, permiţând aplicarea unei căi ordinare de atac şi anume Legea contenciosului administrativ (Legea nr. 29 din 7 noiembrie 1990). Acesta subliniază, de asemenea, că dreptul reclamantului nu a fost încălcat, ci doar procedura de valorificare a acestuia s-a modificat. Guvernul estimează, în final, că această reformă legislativă a avut ca scop eficientizarea sistemului prin anularea procedurilor speciale şi că nu a fost menită să favorizeze una din părţi în detrimentul celeilalte.

8. Curtea observă că procedura în litigiu are ca obiect legalitatea celor două decizii ale Comisiei referitoare la drepturile reclamantului care decurg din statutul său de persoană persecutată din motive politice în timpul regimului comunist, drepturi care au, în mod incontestabil, un caracter civil, în sensul alineatului 1 al articolului 6 sus-menţionat.

9. Curtea reaminteşte că, fiind vorba de decizii cu privire la drepturi şi obligaţii cu caracter civil, articolul 6 alineatul 1 din Convenţie dispune ca deciziile luate de autorităţi administrative care nu îndeplinesc cerinţele acestei dispoziţii să fie supuse controlului ulterior al unui organ judecătoresc cu depline competenţe

În speţă, Curtea reţine că sus-numita Comisie era alcătuită din funcţionari administrativi şi particulari, precum şi că se afla sub controlul unei comisii centrale administrative, astfel că o asemenea Comisie nu îndeplineşte condiţia de independenţă faţă de executiv şi faţă de părţi şi nu poate, prin urmare, să îndeplinească rolul unei "instanţe", în înţelesul art. 6 alin. 1 menţionat anterior

10. De asemenea, Curtea remarcă, pe de altă parte, că instanţele sesizate de reclamant printr-o contestaţie împotriva deciziilor Comisiei care s-a pronunţat cu privire la drepturile sale cu caracter civil s-au declarat incompetente să verifice legalitatea acestor decizii, motivând aceasta prin modificarea, pe parcursul procedurii, a legislaţiei privitoare la competenţa instanţelor.

11. În fine, Curtea apreciază că noua procedură introdusă prin dispoziţiile legislative sus-menţionate şi aplicarea sa în speţă de către instanţe a determinat, în cauză, imposibilitatea reclamantului de a supune deciziile emise de o autoritate administrativă care nu îndeplineşte exigenţele unei "instanţe", în sensul articolului 6 alineatul 1 din Convenţie, verificării ulterioare a unui organ judecătoresc.

12. Cu privire la argumentarea guvernului legată de posibilitatea reclamantului de a se adresa pe calea contenciosului instanţelor de judecată, Curtea apreciază că raportat la datele cauzei, eficacitatea utilizării, de către reclamant, a unei astfel de căi de recurs era departe de a fi stabilită cu suficientă certitudine.

13. În lumina celor prezentate, Curtea a considerat că imposibilitatea instanţelor de a examina legalitatea deciziilor autorităţii administrative referitoare la drepturile cu caracter civil ale reclamantului, pe motivul modificării, pe durata procedurii, a legislaţiei în materia competenţei instanţelor, încalcă substanţa dreptului reclamantului de acces la justiţie.

Prin urmare, Curtea constată că a avut loc o încălcare a art. 6 alin. 1 din Convenţie.

Cu privire la pretinsa încălcare a articolului 13 din Convenţie

14. Curtea a reamintit că, atunci când dreptul revendicat este un drept cu caracter civil, art. 6 alin. 1 reprezintă tex specialis în raport cu art. 13, ale cărui garanţii sunt incluse în principiu în acesta. Dat fiind că plângerea reclamantului a fost deja examinată pe terenul art. 6 alin. 1 din Convenţie, Curtea nu consideră necesar să analizeze şi incidenţa în cauză a art. 13.

15. În final Curtea, apreciind prejudiciile morale şi materiale suferite de reclamant prin prisma încălcării dreptului la un proces echitabil, i-a acordat mai multe sume cu acest titlu.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Note de şedinţă, prescurtări scrise şi concluzii scrise

O problemă procedurală destul de importantă, dar de multe ori tratată superficial sau chiar ignorată este reprezentată de „concluziile scrise.” Atât în materie civilă cât şi penală, dezbaterea cauzei implică uneori şi formularea şi depunerea unor concluzii scrise. Dreptul procesual civil cunoaşte însă o sintagmă specifică în această materie, şi anume „prescurtările scrise”. În cadrul procedurii penale există de asemenea „note privind desfăşurarea şedinţei de judecată”; acestea neavând legătură cu concluziile amintite anterior. Un punct de plecare al analizei deosebirilor semnificative şi substanţiale între sintagmele care fac obiectul acestui articol îl constituie articolul 146 C. proc. civ., articol potrivit căruia: Părţile vor putea fi îndatorate, după închiderea dezbaterilor, sa depună concluzii scrise sau prescurtări scrise, semnate de ele, a susţinerilor lor verbale. Părţile vor putea depune concluzii sau prescurtările chiar fără sa fie obligate. Ele vor fi înregistrate. şi articol…

Argumentarea lui Dahij în cauza Zelxa şi Asociaţia Spirituală a Cavalerilor Vechiului Agathirs vs. Agatis

Documentul poate fi descărcat de aici în format pdf
DESCRIEREA GENERALĂ A STATULUI AGATIS1. Statul Agatis a devenit un stat independent în anul 1975 sub denumirea de „Republica Federală Agatis”, situată pe un teritoriu asupra căruia de-a lungul istoriei şi-au exercitat suveranitatea diferite entităţi ale dreptului internaţional public. Astfel, în perioada medievală, populaţia situată pe teritoriului actualului stat Agatis, era organizată în cadrul cunoscutei Împărăţii a Agathirsului, aceasta fiind perioada de înflorire a statului. Cu toate acestea, în secolele XV-XVII, Împărăţia este supusă unui val masiv de migraţii ale unor popoare nomade venite dinspre estul continentului. În cele din urmă, slăbită economic şi militar, Împărăţia Agathirsului devine un stat cu o poziţie politică precară, nesustenabil etatic, într-o regiune supusă unor variate ameninţări. În acest context, fără a fi foarte clar firul istoric al evenimentelor, este cunoscut cert doar că în anul 1669 Regatul Anarcsis, u…

RAMANAUSKAS ÎMPOTRIVA LITUANIEI, CEREREA NR. 74420/01, HOT. DIN 05.02.2008 - AGENT PROVOCATOR - PROCES ECHITABIL

Domnul Kestas Ramanauskas cetăţean Letonia, născut in 1966 in Kaišiadorys.


ÎN FAPT

Kestas a fost abordat de AZ în vederea achitării lui VS contra sumei de 3000 dolari americani.
Prima dată Kestas a refuzat însă după ce AZ a reiterat oferta de câteva ori, Kestas a acceptat.
Guvernul a susţinut că VS şi AZ au negociat mita cu Domnul Kestas din proprie iniţiativă şi înainte de a anunţa autorităţile.
AZ era ofiţer în cadrul Ministerului de Interne într-o unitate specializată pe anticorupţie (STT) a procedat la informarea superiorilor săi în legătură cu faptul ca Domnul Kestas a acceptat mita.
La 26 Ianuarie 1999 STT a introdus o cerere în faţa adjunctului procurorului general în vederea aprobării unui model de conduită penală simulate. Cererea a fost aprobata la 26 Ianuarie 1999 şi justificată în baza informaţiilor operaţionale adunate de STT. Documentul a fost semnat de adjunctul procurorului general la 27 Ianuarie 1999, aceasta constituind forma finală a documentului.
La data de 11 Februarie 1…