Treceți la conținutul principal

Cauza Iordache împotriva României, hot. din 14 octombrie 2008, cererea nr. 6817/02

accesul la o instanşă - neplata taxelor de timbru - încălcarea art. 6(1) - impunea interdicţiei exercitării drepturilor părinteşti pe perioada executării pedepsei privative de libertate - încălcarea art. 8(1) din acest motiv - dreptul la un recurs efectiv.

FAPTELE CAUZEI


Reclamantul, Florian Iordache s-a născut în 1966 şi locuieşte la Giurgiu.

Procedura penală îndreptată împotriva reclamantului


La data de 9 septembrie 1998, reclamantul a fost învinuit pentru omor, victima fiind concubina soţiei sale.

La data de 29 martie 1999, Tribunalul Giurgiu l-a condamnat pe reclamant la pedeapsa de 20 de ani de închisoare şi la pedeapsa accesorie prevăzută de art. 71 şi 64 a Codului penal, adică interzicerea exercitării drepturilor părinteşti pe timpul executării pedepsei principale. Hotărârea a fost confirmată de Curtea de Apel Bucureşti la data de 26 mai 1999 şi de Curtea Supremă de Justiţie la data de 17 noiembrie 1999.

Reclamantul a promovat calea extraordinară de a atac a revizuirii, care a fost respinsă de Tribunalul Giurgiu la data de 23 octombrie 2000, fiind confirmată de Curtea de Apel Bucureşti şi de Curtea Supremă de Justiţie printr-o hotărâre definitivă din 24 aprilie 2001.

La 29 mai 2007, Comisia de individualizare a pedepselor a modificat regimul de executare a pedepsei la care a fost condamnat reclamantul de la semi-deschis la regim de maximă siguranţă. În virtutea Legii 275/2006, obiecţiile reclamantului au fost respinse de judecătorul delegat, iar la data de 6 septembrie 2007, Judecătoria Giurgiu a confirmat această decizie.

Reclamantul a promovat şi o cerere de suspendare a pedepsei, cerere respinsă de Judecătoria Giurgiu.

Procedurile privind fiul minor al reclamantului

La data de 25 ianuarie 1999, Judecătoria Giurgiu a pronunţat hotărârea de divorţ privind desfacere căsătoriei reclamantului cu V.I. şi a încredinţat copilul minor al soţilor mamei. Instanţa a decis ca reclamantul să plătească o pensie în favoarea fiului său minor.

Reclamantul a introdus o acţiune la Judecătoria Giurgiu, pentru a obţine dreptul de a se vedea cu fiul său, cu care nu a avut nici un contact de la data încarcerării sale. La data de 16 octombrie 2000, instanţa a respins cererea, susţinând că mama nu poate fi obligată să aducă copilul la închisoare.

Reclamantul a declarat apel, care a fost înregistrat la Tribunalul Giurgiu la data de 29 ianuarie 2001. La prima înfăţişare instanţa a constatat că procedura de citare nu a fost legal îndeplinită faţă de reclamant. Instanţa a constatat că reclamantul trebuia să plătească o taxă de timbru în valoare de 60.000 ROL pentru primă instanţă şi 30.000 pentru apel şi timbre judiciare în valoare de 4.500 ROL. Instanţa a acordat un nou termen pentru 30 aprilie 2001, termen la care reclamantul a cerut o nouă amânare, pentru ca să ia legătura cu familia sa, ca să facă rost de mijloacele financiare necesare pentru plata taxei de timbru. După încă o cerere de amânare respinsă, Tribunalul a respins cererea reclamantului pentru neplata taxei de timbru. La 29 iunie 2001, reclamantul a introdus o acţiune prin care a urmărit casarea hotărârii Tribunalului prin care i s-a respins cererea pe motiv că nu a achitat taxele de timbru. Finalitatea a fost că acţiunea a fost respinsă de către Curtea de Apel Bucureşti, print-o hotărâre definitivă din 24 septembrie 2001, pe motiv că reclamantul nu a achitat taxele de timbru stabilite.

ÎN DREPT

1. Asupra art. 6(1)

Reclamantul a susţinut că i s-a încălcat dreptul de acces la o instanţă prin respingerea cererii sale de a vizita pe fiul său minor, pe motivul neachitării taxelor de timbru.

Guvernul a susţinut că impunerea anumitor costuri procedurale nu reprezintă prin ine însuşi un obstacol în calea liberului acces la o instanţă. În plus de asta reclamantul putea să ceară de la Ministerul de Finanţe o derogare de la plata taxelor de timbru.

Reclamantul a susţinut că, poate pentru publicul larg sumele pretinse sunt nesemnificative, dar având în vedere că el era încarcerat şi nu realiza nici un venit, pentru el au reprezentat un obstacol în calea realizării drepturilor sale. Mai mult, el a susţinut că autorităţile nu l-au informat despre posibilitatea unei derogări, astfel ele nu şi-au îndeplinit obligaţiile pozitive impuse de art. 6 a Convenţiei.

Curtea în aprecierea sa notează în primul rând că apelul reclamantului împotriva hotărârii din 16 octombrie 2000 a fost respins pe baza faptului că el nu a achitat taxele de timbru.

Curtea notează că Convenţia nu impune obligaţia statelor de a stabili două grade de jurisdicţie în materie civilă. Dar atunci când statele optează pentru acest sistem, garanţiile fundamentale ale unui proces echitabil trebuie respectate şi în faza de apel a procedurii. Curtea notează că problema este şi mai sensibilă, datorită faptului că obiectul acţiunii promovate de reclamant şi respinsă pe motivul neplatei taxei de timbu, era dreptul său de a se vedea cu fiul său minor.

În final Curtea constată că Guvernul nu a reuşit să aducă argumente suficient de convingătoare în sensul că reclamantul avea posibilitatea de a obţine o scutire. Cu toate că exista opţiunea formulării unei cereri către Ministerul Finanţelor, Curtea nu e convins că aceasta ar fi fost aprobată, cu toate că asta era singura cale pentru reclamant ca să ajungă până la judecarea în fond a cauzei.

Din aceste motive, Curtea constată că art. 6(1) a fost încălcat, deoarece reclamantului i s-a refuzat accesul la o instanţă pe motiv că nu a achitat taxele de timbru.

2. Asupra art. 8 şi 13

Reclamantul susţine că pedeapsa accesorie la care a fost condamnată, şi anume, interzicerea exercitării drepturilor părinteşti reprezintă o încălcare a dreptului său la o viaţă privată şi de familie şi că împotriva măsurii, dreptul român nu prevede nici un remediu.

Privind admisibilitatea, Guvernul a ridicat excepţia nerespectării termenului de 6 luni în care o victimă a unei încălcări se poate adresa Curţii, deoarece situaţia de care se plânge reclamantul se izvorâşte din hotărârea judecătorească din 17 noiembrie 1999. Referitor la aceasta, Curtea notează că prin această hotărâre s-a creat o „situaţie continuă” în sensul stabilit de jurisprudenţa Curţii. Din acest motiv, Curtea respinge excepţia ridicată de Guvern.

Analizând fondul cererii, Curtea constată că impunerea interdicţiei de a exercita drepturile părinteşti, ca efect al legii, fără nici un fel de control, deoarece aceasta se aplica automat, nu este în concordanţă cu interesele minorului. Curtea mai notează că Guvernul nu a prezentat nici un argument care să conducă Curtea la o altă concluzie în cauza de faţă.

În aceste condiţii, Curtea constată o încălcare a art. 8 în coroborare cu art. 13, pe motivul că interzicerea exercitării drepturilor părinteşti impus automat şi nu exista nici un fel de control în impunerea acestei sancţiuni.

În partea operativă a hotărâri Curtea constată:

1. că în cauză s-a încălcat art. 6(1)

2. că în cauză s-a încălcat art. 8(1) în ceea ce priveşte impunerea interdicţiei exercitării drepturilor părinteşti

3. că în cauză s-a încălcat art. 13

Curtea acordă 9.000 EURO pentru prejudiciul moral suferit de reclamant şi 4.650 EURO pentru cheltuieli.

Comentarii

  1. Felicitari pentru abordarea acestei cauze!
    Desi se putea accepta dupa parerea mea ideea ca era necesara pedeapsa accesorie(copilul il insotea pe reclamant in momentul omorului), CEDO a reprosat ca instanta interna nu a motivat oportunitatea, ci a aplicat automat art. 64 C.pen. Un condei era de-ajuns pentru a evita condamnarea.
    S-a reprosat pe art. 6 ca nu i s-a adus la cunostinta reclamantului posibilitatea de a fi scutit de taxa, desi i s-au acordat 2 termene pentru a complini lipsa acesteia. Si aici, un minim de rol activ din partea instantei ar fi fost suficient.
    Existau precedente (Sabou sau Weissman), duse acum la extrem.

    RăspundețiȘtergere

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

Note de şedinţă, prescurtări scrise şi concluzii scrise

O problemă procedurală destul de importantă, dar de multe ori tratată superficial sau chiar ignorată este reprezentată de „concluziile scrise.” Atât în materie civilă cât şi penală, dezbaterea cauzei implică uneori şi formularea şi depunerea unor concluzii scrise. Dreptul procesual civil cunoaşte însă o sintagmă specifică în această materie, şi anume „prescurtările scrise”. În cadrul procedurii penale există de asemenea „note privind desfăşurarea şedinţei de judecată”; acestea neavând legătură cu concluziile amintite anterior. Un punct de plecare al analizei deosebirilor semnificative şi substanţiale între sintagmele care fac obiectul acestui articol îl constituie articolul 146 C. proc. civ., articol potrivit căruia: Părţile vor putea fi îndatorate, după închiderea dezbaterilor, sa depună concluzii scrise sau prescurtări scrise, semnate de ele, a susţinerilor lor verbale. Părţile vor putea depune concluzii sau prescurtările chiar fără sa fie obligate. Ele vor fi înregistrate. şi articol…

Mai bine suspect decât învinuit

Proiectul noului Cod de procedura penală - calitatea de făptuitor - calitatea de suspect - calitatea de învinuit - evoluţii legislative


Înainte de pornirea procesului penal, cel ce a săvârşit infracţiunea are calitatea de făptuitor, această calitate fiind menţionată deseori în legea procesual penală (art. 200, 214, 215 C. proc. pen.). Făptuitorul, ca subiect al raportului juridic de conflict, devine, după declanşarea procesului penal, subiectul principal pasiv al raportului juridic procesual penal.
O dată cu începerea urmăririi penale împotriva făptuitorului, aceasta dobândeşte calitatea de învinuit (art. 229 C. proc. pen.). Spre deosebire de făptuitor, învinuitul, este subiect de drepturi şi obligaţii procesuale.
În Codul de procedură penală în vigoare (art. 229) se arată că persoana faţă de care se efectuează urmărirea penală se numeşte „învinuit” cât timp nu a fost pusă în mişcare acţiunea penală împotriva sa.
Din cuprinsul dispoziţiilor art. 228 alin. 1, reiese că urmărirea penală poa…

Argumentarea lui Dahij în cauza Zelxa şi Asociaţia Spirituală a Cavalerilor Vechiului Agathirs vs. Agatis

Documentul poate fi descărcat de aici în format pdf
DESCRIEREA GENERALĂ A STATULUI AGATIS1. Statul Agatis a devenit un stat independent în anul 1975 sub denumirea de „Republica Federală Agatis”, situată pe un teritoriu asupra căruia de-a lungul istoriei şi-au exercitat suveranitatea diferite entităţi ale dreptului internaţional public. Astfel, în perioada medievală, populaţia situată pe teritoriului actualului stat Agatis, era organizată în cadrul cunoscutei Împărăţii a Agathirsului, aceasta fiind perioada de înflorire a statului. Cu toate acestea, în secolele XV-XVII, Împărăţia este supusă unui val masiv de migraţii ale unor popoare nomade venite dinspre estul continentului. În cele din urmă, slăbită economic şi militar, Împărăţia Agathirsului devine un stat cu o poziţie politică precară, nesustenabil etatic, într-o regiune supusă unor variate ameninţări. În acest context, fără a fi foarte clar firul istoric al evenimentelor, este cunoscut cert doar că în anul 1669 Regatul Anarcsis, u…