II. BRUMĂRESCU împotriva României (Hotărârea CEDO din 10 ianuarie 2001)

Satisfacţie echitabilă; prejudiciu material – preţul real; prejudiciu moral

1. Prin hotărârea din 28 octombrie 1999 (hotărârea cu privire la fondul cauzei) Curtea europeană a concluzionat în unanimitate că a existat o încălcare a art. 6 alin. 1 din convenţie şi a art. 1 din Protocolul nr. 1. În ceea ce priveşte art. 1 din Protocolul nr. 1 adiţional la convenţie a apreciat că în cauză nu a existat nici o justificare pentru lipsirea de proprietate şi că, în orice caz, nu a fost respectat un just echilibru, reclamantul trebuind să suporte şi continuând să suporte o sarcină exorbitantă, incompatibilă cu dreptul său la respectarea proprietăţii.
Cu privire la satisfacţia echitabilă, respectiv aplicabilitatea articolului 41 al Convenţiei, Curtea amânase pronunţarea deoarece la data respectivă cererea respectivă nu putea fi soluţionată.
2. Prin hotărârea din 10 ianuarie (prezenta hotărâre) Curtea a făcut aplicarea articolului 41 al Convenţiei care dispune: „În cazul în care Curtea declară că a avut loc o încălcare a convenţiei sau a protocoalelor şi dacă dreptul intern al înaltei părţi contractante nu permite decât o înlăturare incompletă a consecinţelor acestei încălcări, Curtea acordă părţii lezate, dacă este cazul, o reparaţie echitabilă”.
3. Curtea a reamintit principiul de drept internaţional public potrivit căruia constatarea încălcării unei obligaţii de către un stat are drept consecinţă obligaţia acelui stat de a pune capăt încălcării şi de a repara consecinţele produse ca urmare a încălcării, astfel încât pe cât posibil să se revină la situaţia existentă anterior încălcării.
Statele contractante, părţi într-o cauză, sunt în principiu libere să aleagă mijloacele prin care să se conformeze unei hotărâri care constată o încălcare, însă cu obligaţia de a asigura respectarea drepturilor şi libertăţilor garantate. Astfel, principiul restituirii în natură trebuie urmărit atunci când este vorba de încălcarea dreptului de proprietate privind un bun imobil, pe când dacă dreptul intern nu permite sau permite doar parţial înlăturarea consecinţelor încălcării, art. 41 împuterniceşte Curtea să acorde părţii vătămate, dacă este cazul, despăgubirile pe care le consideră necesare.
4. Ca urmare, Curtea a stabilit că în cazul în care statul pârât nu procedează la restituire în termen de şase luni de la pronunţarea prezentei hotărâri, atunci statul va trebui să plătească reclamantului, cu titlul de prejudiciu material, valoarea actuală de circulaţie a imobilului, din care trebuie dedusă valoarea bunului deja restituit reclamantului.
În ceea ce priveşte determinarea valorii acestei despăgubiri Curtea a constatat o diferenţă considerabilă între metodele de calcul folosite în acest scop de experţii desemnaţi de către părţi. Luând în considerare informaţiile puse la dispoziţie privind preţurile de pe piaţa imobiliară din Bucureşti, Curtea apreciază că valoarea construcţiei şi terenului, în funcţie de preţul pieţei, este de 215.000 USD, din care 78.795 USD reprezintă valoarea apartamentului şi părţii de teren deja restituite reclamantului. Prin urmare, valoarea despăgubirii pe care Guvernul trebuie să o plătească reclamantului se ridică la 136.205 USD, din care suma de 42.100 USD reprezintă valoarea apartamentului ocupat de domnul Mirescu. Această sumă urmează să fie plătită în lei româneşti, conform ratei de schimb aplicabile la momentul plăţii. Stabilirea prejudiciului material reflectă grija Curţii pentru a identifica prejudiciul real adus reclamantului, iar nu un prejudiciu prezumat pe baza unor normative interne ale statului în cauză, ori calculat pe baza unor criterii care nu reflectă evoluţiile pieţei la data stabilirii acestui prejudiciu.
5. Totodată, Curtea a apreciat că situaţia de fapt analizată a avut ca rezultat grave atingeri ale dreptului de proprietate, dreptului de acces la o instanţă şi dreptului la un proces echitabil, motiv pentru care apreciază că suma de 15.000 USD reprezintă o reparaţie echitabilă a prejudiciului moral suferit. Această sumă va fi plătită în lei româneşti, conform ratei de schimb aplicabile la momentul plăţii.