Treceți la conținutul principal

CAUZA PIENIAK vs. POLONIA (hotărârea din 24 februarie 2009)

La originea cauzei se află cererea nr. 19616/04 înaintată împotriva Poloniei de dl. Jerzy Pieniak în baza art.34 din Convenţie, în data de 3 octombrie 2003.

În fapt

În 18 septembrie 2001, reclamantul a fost arestat sub acuzaţia de răpire. A fost dus la secţia de Poliţie Łuków şi reţinut pentru 48 de ore. Reţinere a fost prelungită pentru alte 24 de ore. După arestare, reclamantul a fost examinat de doctorul Z.M. care a găsit doar câteva zgârieturi superficiale, care nu puteau să apară decât cu câteva ore mai devreme. Reclamantul susţine că ofiţerii de poliţie au abuzat verbal în timpul interogatoriului şi l-au lovit în stomac, piept, umeri, faţă şi mâini. Guvernul nu a răspuns acestor afirmaţii.
În 19 septembrie reclamantul a fost prezentat în faţa procurorului de către 2 poliţişti,M.M. şi T.K., fiind interogat de către procuror. Reclamantul susţine că s-a plâns de tratamentul la care a fost supus, dar Guvernul susţine că nu există nici o notă cu plângerea reclamantului din timpul interogatoriului, procurorul şi reclamantul fiind singuri în timpul interogatoriului.
În seara aceleaşi zile, reclamantul s-a simţit rău, s-a plâns de dureri de stomac. La cererea sa, ofiţerul de poliţie a chemat o ambulanţă. Doctorul M.A., i-a administrat un calmant reclamantului. Ea a observat că reclamantul are o lovitură mică(2-3cm) pe piept.El s-a plâns de asemenea de dureri la piept, coaste şi stomac.
În 21 septembrie 2001 reclamantul a fost adus în faţa instanţei din Łuków. Instanţa a stabilit ca reclamantul să rămână în custodia poliţiei. Reclamantul s-a plâns din nou de tratamentul la care a fost supus, însă nu exista nici o notă referitoare la acestea în timpul audierilor. În aceeaşi zi, reclamatul a fost trimis la centrul de detenţie Siedlce. Reclamantul avea răni vizibile şi i s-a cerut să explice originea acestora. Acesta a dat o declaraţie scrisă, precizând că a fost supus unor rele trratamente la secţia de poliţie. În 24 septembrie 2001, reclamantul a fost examinat de doctoral P.S. Raportul precizează următoarele:
“hematomi şi lovituri pe ambele braţe. Hematomi şi lovituri la coastele din partea stângă.Lovituri pe pleoapa dreaptă …”

În data de 12 noiembrie 2002, reclamantul este condamnat pentru răpire. Hotărârea a fost atacată cu apel.
În 17 februarie 2003, procurorul a iniţiat o investigaţie asupra afirmaţiilor reclamantului cu privire la acţiunile poliţiei, ca urmare a plângerii făcute în 16 decembrie 2002. În 12 martie 2003, procurorul a suspendat procedurile penale asupra afirmaţilor reclamantului. Procurorul a reţinut că, potrivit informaţilor din caz, reclamantul nu a fost interogat de ofiţerii de poliţie. Mai mult decât atât, reclamantul a recunoscut că zgârieturile de pe mâini, gât şi piept au apărut ca urmare curăţirii unor tufişuri de pe proprietatea sa. De asemenea, rapoartele medicale, nu afirmă că reclamantul a fost bătut. Ca urmare a audierii ofiţerilor de poliţie şi a medicului care l-a examinat pe 19 septembrie 2001, procurorul a susţinut că nu există dovezi suficiente care să dovedească că reclamantul a fost bătut de poliţie.
În 13 mai 2003, instanţa refuză să instituie procedurile criminale împotriva ofiţerilor de poliţie implicaţi în incident. Pe 21 august 2006 reclamantul a solicitat redeschiderea procedurilor, susţinând că trebuie luate în considerare şi documentele adiţionale, raportul doctorului M.M. şi fişa medicală din centrul de detenţie din Siedlce. În 6 decembrie 2006, procurorul a redeschis procedurile.
Deşi pe 7 martie 2007, procurorul l-a audiat pe doctoral P.S., care îl examinase pe reclamant în centrul de detenţie şi care a afirmat că lovituri au apărut cu 3-5 zile înainte de examinare, procurorul a suspendat procedurile pe 23 martie 2007. Procurorul a considerat că reclamantul si-a schimbat frecvent versiunea sa asupra faptelor, nu au existat martori care să descrie evenimentele. În plus, nici o evidenţă medicală nu afirmă că reclamantul a fost supus unor rele tratamente, iar rănile puteau să apară în timpul răpirii, ca urmare a confruntării cu victima.


În drept

Pretinsa încălcare a Art.3 din Convenţie

Reclamantul s-a plâns de faptul că a fost supus unor rele tratament de către poliţei, ca urmare a arestării şi că nici o investigaţie efectivă sau adecvată asupra afirmaţiilor sale nu a fost realizată de către autorităţi
Guvernul a contestat acest argument.

A.Admisibilitate

Guvernul a ridicat obiecţii preliminare asupra faptul că reclamantul nu a epuizat toate căile de atac interne, făcând referire la decizia procurorului din 23 martie 2007. În al doilea rând, reclamantul avea posibilitatea de a înainta o cerere în faţa unei instanţei civile pentru obţinerea unor despăgubiri în baza articolului 417 din Codul Civil.
Curtea a reiterat că scopul regulii prevăzute de Art.35 parag.1 din Convenţie cu privire la epuizarea căilor interne de atac, este de a oferi statului posibilitatea de a îndreptate lucrurile prin dreptul intern, înainte de a răspunde în faţa unui organism internaţional. Astfel, Curtea a statuat că reclamantul a contestat decizia de suspendare a procedurilor în 12 martie 2003, iar în plus a depus o cerere de redeschidere a procedurilor. În aceste condiţii, nu era necesar ca reclamantul să conteste din nou decizia procurorului, dupa cea de a doua suspendare a procedurilor (cauza H.D. vs Polonia 33310/96) .
Curtea constată că această acţiune nu este clar nefondată în sensul art. 35 § 3 din Convenţie. Curtea precizează şi că nu exită alte motive de inadmisibilitate. Constată astfel că cererea trebuie declarată admisibilă.

B.Fondul

1.Pretinsele rele tratamente din partea poliţiei

Reclamantul a susţinut că în timpul interogaţoriului de la poliţie din 18 şi 19 septembrie 2001, ofiţerii de poliţie l-au bătut pentru a obţine o mărturie. El a sugerat că a fost încălcat Art.3 din Convenţie.
Guvernul şi-a menţinut poziţia, conform căreia reclamantul nu a fost supus unor tratamente contrare Art.3 din Convenţie. Au susţinut că nu există dovezi care să demonstreze că rănile au fost cauzate de comportamentul ofiţerilor de poliţie. În plus, dovezile existente au condus la concluzia că rănile au fost produse de victima răpirii, care a încercat să se apere.

Evaluarea Curţii

Curtea a reiterat că atunci când o persoană este rănită în timpul detenţiei sau când se află în custodia poliţiei, acestea conduc la o puternică prezumţie că reclamantul a fost supus unor rele tratamente (cauza Bursuc vs. Romania, 42066/98 ).
În prezentul caz, Curtea observă că reclamantul a prezentat răni vizibile, confirmat prin examinarea medicală. Gravitatea rănilr suferite de reclamant este suficientă pentru a conduce la un tratament inuman şi degradant în sensul Art.3.
Curtea observă că nu s-a stabilit exact momentul în care au fost produse rănile, existând posibilitatea ca acestea să se fi produs în timpul confruntării cu victima. Dar în timpul arestului, reclamantul a examinat de un doctor care nu a observat decât răni superficiale. În centrul de detenţie, 3 zile mai târziu, rănile sale erau vizibile şi i s-a cerut să explice originea lor. Curtea consideră că Guvernul nu a reuşit să dea o explicaţie plauzibilă pentru rănile suferite de reclamant. Rănile suferite de reclamant sunt rezultatul tratamentului la care acesta a fost supus, Guvernul fiind astfel reponsabil.
Curtea a statuat că a existat o încălcare gravă a Art.3 din Convenţie.

2.Proporţionalitatea investigaţiei

Reclamantul a susţinut că investigaţiile privind afirmaţiile sale nu au fost complete şi effective. Guvernul nu a fost de acord, considerând că investigaţiile privind afirmaţiile reclamantului au fost complete, effective şi capabile să conducă la identificarea şi pedepsirea celor responsabili.

Evaluarea Curţii

Curtea a reiterat că era necesară o investigaţie oficială, care ar fi trebuit să conducă la identificare şi pedepsirea celor responsabili (cauza Assenov şi alţii vs. Bulgaria). Investigaţiile asupra afirmaţiilor privind relele tratamente trebuie să fie complete şi exacte. Astfel, autorităţile trebuie întotdeauna să încerce să afle ce s-a întâmplat şi să nu se bazeze pe concluzii nefondate care să închidă investigaţiile sau să stea la baza deciziilor lor.
Curtea a statuat că plângerea reclamantului a determinat începerea investigaţiilor. Totuşi, investigaţiile nu fost sufficient de exacte şi efective pentru a îndeplini cerinţele Art.3 din Convenţie.
Curtea observă că deşi reclamantul a informat autorităţile cu privire asupra presupuselor rele tratamente în 21 septembrie 2001, investigaţiile au fost începute doar în februarie 2003. În plus, doctorul care l-a examinat pe reclamant în centrul de detenţie nu a fost audiat decât în martie 2007.
Curtea a statuat că a existat o serie de întârzieri în cadrul investigaţiilor, a căror durată nu poate fi justificată în mod rezonabil. Privind numeroasele vicii şi omisiuni, Curtea a statuat că nu o fost realizată nici o investigaţie efectivă asupra afirmaţiilor reclamantului privind relele tratamente, existând astfel o încălcare a Art.3 din Convenţie.
În conformitate cu Art.44 parag.2 din Conveţiei, Curtea a stabilit ca statul să plătească reclamantului suma de 10000 de euro, prejudiciu moral.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Note de şedinţă, prescurtări scrise şi concluzii scrise

O problemă procedurală destul de importantă, dar de multe ori tratată superficial sau chiar ignorată este reprezentată de „concluziile scrise.” Atât în materie civilă cât şi penală, dezbaterea cauzei implică uneori şi formularea şi depunerea unor concluzii scrise. Dreptul procesual civil cunoaşte însă o sintagmă specifică în această materie, şi anume „prescurtările scrise”. În cadrul procedurii penale există de asemenea „note privind desfăşurarea şedinţei de judecată”; acestea neavând legătură cu concluziile amintite anterior. Un punct de plecare al analizei deosebirilor semnificative şi substanţiale între sintagmele care fac obiectul acestui articol îl constituie articolul 146 C. proc. civ., articol potrivit căruia: Părţile vor putea fi îndatorate, după închiderea dezbaterilor, sa depună concluzii scrise sau prescurtări scrise, semnate de ele, a susţinerilor lor verbale. Părţile vor putea depune concluzii sau prescurtările chiar fără sa fie obligate. Ele vor fi înregistrate.

VÂNZAREA CU PACT DE RĂSCUMPĂRARE

Pactul de răscumpărare este un contract accesoriu consemnat în acelaşi înscris sau într-un înscris separat, considerat însa de părţi ca făcând parte integranta din înscrisul principal, prin care vânzătorul îşi rezervă dreptul de a redobândi bunul vândut, într-un anumit termen, restituind cumpărătorului preţul plătit şi cheltuielile ocazionate [1] . Vânzarea cu pact de răscumpărare era cunoscută şi în dreptul roman. În acea perioadă, pactul de răscumpărare dădea naştere numai unui drept de creanţă în favoarea vânzătorului, în baza căruia cumpărătorul era obligat ca, la termenul stabilit, să revândă bunul cumpărat. Deci, prin tradiţiunea bunului – mancipatio in iure cessio , cumpărătorul devenea proprietar asupra bunului, dar şi debitor al obligaţiei de a revinde bunul respectiv, la termen, vânzătorului. V ânzarea cu pact de răscumpărare era concepută în termenii juridici corespunzători pentru două contracte distincte, întrucât în acea perioadă era negată cvasiunanim posibilitatea tr

Tinerii cercetători-studenți voluntari la Centrul de Protecția a Datelor din cadrul UMFST ”G.E.Palade”, participanți la Conferința internațională OCTOPUS 2023(13-15 decembrie 2023, București)(I)

La data de 13 decembrie 2023 am participat cu o delegație de 3 studenți(Giulia Veciunca, Alexandra Deteșan și Eduard Moldovan), de la specializarea drept, la cea mai importantă conferință internațională organizată de Consiliul Europei, la București, sub auspiciile Convenției privind criminalitatea informatică( Convention on Cybercrime – ETS 185). Conferința se desfășoară în frumoasele săli ale Palatului Parlamentului din București, reunind participanți de pe toate continentele lumii. Sunt numeroase aspecte care s-au discutat, astfel că în această „scurtă scriere”, doar am să punctez câteva chestiuni pe care le-am considerat mai aparte ori mai profunde. Este extrem de important pentru început de știut că, dincolo de importanța Convenției de la Budapesta și a Protocoalelor adiționale, în ceea ce privește combaterea criminalității de zi cu zi, precum pornografia infantilă și multe alte infracțiuni, orientarea strategică principală la momentul de față este către dovedirea infracțiuni