CÂTEVA CONSIDERAŢII REFERITOARE LA AVIZUL CONSULTATIV AL C.I.J. PRIVIND INDEPENDENŢA KOSOVO

La împlinrea unui an de la pronunţarea declaraţiei unilaterale de independenţă a Instituţiilor Provizorii ale Administraţiei Autonome din Kosovo (17 februarie 2008) statutul acestei provincii cu veleităţi statale este în continuare aşezat sub semnul întrebării. Încercăm, deci, o expunere succintă a contextului politico-diplomatic în care se situează problema discutată, indicarea procedurii de adoptare de către Curtea Internaţională de Justiţie a unui Aviz Consultativ privind situaţia din Kosovo, respectiv oferirea unei perspective personale însuşite în urmă cu mai bine de un an, cu ocazia unei vizite făcute atât pe partea sârbă cât şi pe cea albaneză a acestei provincii.

Contextul politico-diplomatic

Până în prezent, 54 dintre Statele membre ale ONU au recunoscut independenţa provinciei, în timp ce dintre cei cinci membri cu drept de veto ai Consiliului de Securitate trei au recunoscut declaraţia (SUA, Regatul Unit, Franţa). Pe de altă parte, China şi-a exprimat îngrijorarea faţă de situaţia creată, iar Rusia a declarat că o consideră ca fiind lipsită de legalitate. La 27 februarie 2008 Germania a devenit primul stat care a formalizat recunoaşterea independenţei Kosovo prin acordarea titlului de ambasadă fostului birou diplomatic din Prishtina.

Statele membre ale Uniunii Europene nu au adoptat o poziţie comună cu privire la statutul Kosovo, însă au consimţit cu referire la trimiterea misiunii EULEX care are ca scop instalarea domniei legii, respectiv asigurarea continuităţii prezenţei civile internaţionale. De altfel, UE nu beneficiază de capacitatea legală de a recunoaşte pe cale diplomatică exitenţa unui stat, singura modalitate de a realiza acest lucru este prin acţiunea individuală a fiecărui Stat membru în parte.

România este alături de Cipru, Grecia, Spania şi Slovacia unul dintre cele cinci State membre ale UE care nu au recunoscut independenţa Kosovo. La Conferinţa de Securitate de la München (6-8 februarie 2009) Ministrul Român al Afacerilor Externe - Cristian Diaconescu a reiterat poziţia României, respectiv a pus accentul pe necesitatea respectării dreptului internaţional şi a menţinerii stabilităţii în zonă. În discursul domniei sale, acesta a mai afirmat că „problemele din Caucaz şi Balcani ar putea fi soluţionate printr-o abordare raţională, pragmatică şi orientată către obiective concrete.”

Chiar şi în cazul recunoaşterii universale a independenţei, doctrina de specialitate se întreabă deja dacă nu cumva Kosovo ar reprezenta următorul „stat eşuat”. Expresie folosită cu precădere începând cu 2006 după publicarea de către Noam Chomsky a lucrării sale „Failed States”, statul eşuat desemnează o entitate statală care întruneşte o serie de condiţii ce cauzează atribuirea acestei denumiri. Dintre indicatorii vulnerabilităţii statale prezenţi în Kosovo putem aminti: lipsa legitimităţii statale, deteriorarea continuă a serviciilor publice, încălcările masive ale drepturilor omului, existenţa enclavelor, mişcările masive ale refugiaţilor, fenomenele imigraţioniste de tip „brain-drain”, dezvoltarea profund inegală a claselor sociale, declinul economic sever, respectiv intervenţia militară a altor state. Desigur, o asemenea etichetare nu are un rezultat imediat per se, ea reprezintând însă constatarea unei realităţi dure: calitatea vieţii locuitorilor din eventualul Stat Kosovo nu va cunoaşte o îmbunătăţire subită prin raportare la condiţiile existente aici în perioada când acesta era o provincie sârbă.

Serbia susţine că provincia Kosovo face parte din teritoriul său, asupra căruia ar avea dreptul să îşi exercite liber suveranitatea. În consecinţă, aceasta a acuzat liderii kosovari de înaltă trădare şi a întrerupt relaţiile diplomatice cu Statele care au recunoscut independenţa Kosovo în cadrul votului Adunării Generale a ONU prin care a fost aprobată iniţiativa Serbiei de a solicita ptin intermediul Adunării Generale un Aviz Consultativ din partea CIJ. Astfel, la 8 octombrie 2008 Adunarea Generală a solicitat Curţii Internaţionale de Justiţie adoptarea unui Aviz Consultativ referitor la declaraţia unilaterală de independenţă prin 77 de voturi pentru, 6 împotrivă şi 74 de abţineri.

Cadrul legal al avizelor consultative acordate de CIJ

Având în vedere că statele sunt singurele care au capacitatea de a apărea în faţa Curţii, organizaţiile guvernamentale internaţionale nu pot, ca atare, să se constituie ca Părţi în cadrul unor astfel de litigii. Pe de altă parte, acestora, şi numai lor, le este accesibilă o procedură specială – cea consultativă. În pofida asemănărilor existente cu procedura contencioasă, cea consultativă beneficiază de unele trăsături distincte ce rezultă din natura şi scopul special al funcţiei consultative.

Procedurile consultative debutează prin completarea unei cereri scrise adresate Grefei de către Secretarul-General al Naţiunilor Unite sau de către directorul general al organizaţiei solicitante în vederea emiterii unui Aviz Consultativ. Cu scopul unei informări cât mai complete privind întrebarea care i-a fost adresată Curtea are posibilitatea de a organiza atât etape scrise cât şi orale. În cazuri urgente Curtea poate lua măsurile considerate a fi necesare pentru grăbirea procedurilor.

Cu câteva zile ulterior completării cererii, Curtea întocmeşte o listă cu numele acelor State şi organizaţii internaţionale care prezintă potenţial pentru furnizarea de informaţii privind întrebarea adresată Curţii. În general, Statele citate sunt Statele membre ale organizaţiei care solicită opinia, iar în alte cazuri sunt menţionate şi alte State care au dreptul de a apela la Curte în proceduri contencioase. Ca o regulă, organizaţiile şi Statele autorizate să participe în cadrul procedurilor au posibilitatea de a-şi face cunoscută poziţia pe cale scrisă, iar ulterior, în măsura în care Curtea consideră ca fiind necesar, prin comentarii scrise ca răspuns la aceste poziţii. În general aceste poziţii scrise sunt publicate la începutul fazei orale, în cazul în care Curtea consideră necesară desfăşurarea unei asemenea etape. Cele două faze (scrisă respectiv orală) sunt organizate în conformitate cu art. 66 din Statutul CIJ, respectiv art. 105 din Regulamentul său.

Potrivit art. 96 alin. 1 din Carta ONU „Adunarea Generală sau Consiliul de Securitate pot cere Curţii Internaţionale de Justiţie un Aviz Consultativ în orice problemă juridică.” Alineatul 2 al aceluiaşi articol prevede că „Alte organe ale Naţiunilor Unite şi instituţiile lor specializate, cărora Adunarea Generală le poate da oricând o autorizaţie în acest scop, au, de asemenea, dreptul de a cere Avize Consultative Curţii în problemele juridice care se ivesc în sfera lor de activitate.” În consecinţă, procedura consultativă este accesibilă celorlalte 5 organe ale ONU (al şaselea fiind chiar CIJ), respectiv celor 16 instituţii specializate din cadrul sistemului Naţiunilor Unite.

Începând din 1946 Curtea a acordat 25 de Avize Consultative privind, inter alia, condiţiile de acordare a statutului de membru al ONU, reparaţii pentru prejudicii suferite în timpul activităţilor prestate în cadrul Naţiunilor Unite, statutul internaţional al Africii de Sud-Vest (Namibia), aplicabilitatea obligaţiei de arbitraj potrivit Secţiunii 21 din Acordul privind Sediul Naţiunilor Unite, legalitatea ameninţării sau folosirii armelor nucleare, respectiv consecinţele legale ale construirii unui zid în teritoriile palestiniene ocupate.

În ceea ce priveşte cererea acordării unui Aviz Consultativ de către CIJ asupra conformităţii declaraţiei unilaterale a independenţei Kosovo cu dreptul internaţional, Rezoluţia Adunării Generale a ONU (Rezoluţia 63/3)care admite această solicitare are următorul conţinut:

Adunarea Generală,

Reţinând scopurile şi principiile Naţiunilor Unite,

Luând în considerare funcţiile şi puterile acesteia acordate prin Carta Naţiunilor Unite

Amintind că la 17 februarie 2008 Instituţiile Provizorii ale Administraţiei Autonome din Kosovo şi-au declarat independenţa faţă de Serbia,

Conştientă de faptul că acest act a beneficiat de reacţii diverse din partea Membrilor Naţiunilor Unite în ceea ce priveşte compatibilitatea sa cu ordinea de drept internaţional existentă,

Decide, în conformitate cu Articolul 96 al Cartei Naţiunilor Unite să solicite Curţii Internaţionale de Justiţie, cu repectarea Articolului 65 din Statutul Curţii ca aceasta să ofere un Aviz Consultativ privind următoarea întrebare:

„Declaraţia unilaterală de independenţă a Instituţiilor Provizorii ale Administraţiei Autonome din Kosovo se află sau nu în conformitate cu dreptul internaţional?”

Cu privire la termenele fixate de Curte, aceasta a stabilit ca până pe 17 aprilie 2009 să se poată înainta declaraţiile scrise ale Părţilor interesate, urmând ca până pe 17 iulie 2009 să existe posibilitatea transmiterii comentariilor cu privire la declaraţiile menţionate anterior. Organizarea unei eventuale etape orale va fi decisă ulterior de către CIJ, în funcţie de cursul desfăşurării fazei scrise.

Un element care prezintă un interes deosebit este faptul că Rezoluţia A/RES/63/3 prin intermediul căreia a fost adoptată pe 8 octombrie 2008 această cerere, afişează ca zi de semnare a ei data de 9 octombrie 2009 şi nu 2008, astfel cum ar fi fost normal şi corect. Sâmbătă 14 februarie 2009 membrii Cercului Ius Iuventutis au semnalat Curţii această eroare materială, departamentul competent din cadrul Grefei urmând să revină cu un răspuns privind această problemă.

În ceea ce priveşte efectul pe care Avizul acordat de Curte îl va avea asupra statutului Kosovo trebuie menţionat că, spre deosebire de Hotărâri, şi cu excepţia unor cazuri rare în care se stipulează în prealabil că acestea vor avea un caracter obligatoriu (de exemplu: Convenţia privind Privilegile şi Imunităţile Naţiunilor Unite, Convenţia privind Privilegile şi Imunităţile instituţilor specializate ale Naţiunilor Unite, Acordul privind Sediul dintre Naţiunile Unite şi Statele Unite ale Americii), Avizele Consultative ale Curţii nu beneficiază de un efect obligatoriu. Organul, instituţia sau organizaţia solicitantă (în acest caz, Adunare Generală a ONU) are libertatea de a decide în mod liber, prin orice modalitate pe care o are la dispoziţie, asupra efectului pe care înţelege să îl acorde respectivului Aviz.

În pofida faptului că nu va beneficia de un efect obligatoriu, Avizul Consultativ al CIJ va purta asupra sa o însemnătate legală, respectiv morală deosebită. Adesea aceste avize constituie un instrument al diplomaţiei preventive, beneficiind astfel de o virtute deosebită – aceea de menţinere a păcii. De asemenea, acestea contribuie la elucidarea şi dezvoltarea dreptului internaţional şi în consecinţă la consolidarea relaţiilor paşnice dintre State.

Perspectiva personală

Schimbând uşor nota, spre o tonalitate mai puţin teoretică şi formală, voi încerca în cele ce urmează descrierea cadrului kosovar, astfel cum l-am perceput în anul 2007 când am avut ocazia de a călători şi studia în această zonă.

La prima vedere, Mitroviča era un oraş obişnuit, asemănător cu multe altele chiar din România, în care oamenii păreau să ducă un trai relativ confortabil. Aveam să aflu mai târziu că Guvernul sârb le acorda ajutoare de şomaj substanţiale pentru ca aceştia să refuze angajarea în ONG-uri internaţionale. Cu timpul, unele detalii au început să iasă în evidenţă... Nu este normal, în concepţia noastră, ca pe absolut toţi stâlpii de electricitate să fie afişate anunţuri cu persoane dispărute. Nu este ceva firesc să îţi iei micul dejun pe o terasă, iar la doi metri de tine, soldaţi ai KFOR cu arme sprijinite de spătarele scaunelor, să facă acelaşi lucru. Nu poate fi sănătos, pe termen lung, să ştii că oraşul în care trăieşti este împărţit în două de un râu iar dincolo de podul păzit de forţele ONU se află cei pe care tu îi numeşti „duşmani”. Şi totuşi, realitatea arată că toate acestea pot exista laolaltă.

Cursurile mele se desfăşurau vara iar temperaturile concurau prin extremitatea lor opiniile colegilor care locuiau în acea zonă. Le condamnam, în secret, incapacitatea de a purta o discuţie echilibrată, pe bază argumentativă istorică şi juridică, tendinţa lor de a crede că puterea unui argument depinde de nivelul la care se ridică tonul vocii, fatalismul afişat atât de des. Pe de altă parte, le respectam durerea şi poveştile personale, îi admiram pentru tăria de a supravieţui războiului chiar dacă acesta le lăsase cicatrici grave în modul în care percepeau situaţiile curente. „Ţi-a fost împuşcat vreodată un prieten?” – întrebare pusă de o colegă care dorea să sublinieze faptul că nu am cum să înţeleg unele conexiuni care se creează în mintea lor atunci când vorbesc despre cei care locuiesc de partea cealaltă a podului. Nu, eu nu am trăit ceea ce le-a fost dat lor să trăiască şi, în consecinţă, nu aveam nici un drept să judec.

Însoţiţi de o escortă ONU am trecut, alături de colegii mei, în partea albaneză a provinciei fiind surprinşi de reacţiile populaţiei locale care a considerat că modul adecvat de a-şi mainifesta antipatia faţă de sârbi este acela de a arunca cu pietre în autocarul care ne transporta. Dar segregarea etnică nu se opreşte aici, căci odată ce pătrunzi suficient de mult în partea albaneză există şanse să întâlneşti enclave sârbeşti, sate întregi izolate complet şi păzite de forţe de ordine. În aceste zone maşinile circulau cu tăbliţe false (schimbând cele sârbe cu cele kosovare), sau chiar în lipsa acestora. În pofida siguranţei pe care o escortă ar fi trebuit să o prezinte, periodic, şoferii noştri se opreau pentru a executa tradiţionalul schimb. Ne aflam într-o zonă în care legalitatea nu avea o însemnătate deosebită, scopul principal fiind securitatea personală şi, implicit, supravieţuirea.

În ce măsură independenţa Kosovo este în conformitate cu dreptul internaţional constituie, desigur, o problemă complexă care poate da naştere atât unor argumente pro cât şi contra, dar care sperăm că va fi elucidată în mare parte prin Avizul Consultativ al CIJ. Realitatea imediată este însă aceea a conturării unei entităţi politico-teritoriale cu veleităţi statale care începe să îşi formeze aparatul administrativ specific. În acest context, cei care vor înţelege că o graniţă nu înseamnă automat o segregare, cei care vor îndrăzni să observe că „duşmanul” are un chip, respectiv speranţe şi suferinţe proprii, fiindu-le deci atât de asemănător, vor fi probabil cei mai câştigaţi în urma acestei dezbateri.

(L.)