Hotărârea CJCE în Cauza C-465/07 Meki Elgafaji and Noor Elgafaji v. Staatssecretaris van Justitie, 17 februarie 2009

-rezumat-

„Directiva 2004/83/CE – Standarde minime referitoare la condițiile de acordare a statutului de refugiat sau a statutului conferit prin protecție subsidiară – Persoană care poate beneficia de protecție subsidiară – Articolul 2 litera (e) – Risc real de a suferi vătămări grave – Articolul 15 litera (c) – Amenințări grave și individuale la adresa vieții sau a persoanei unui civil ca urmare a violenței generalizate în caz de conflict armat – Probă”

La data de 13 decembrie 2006, Domnul Elgafaji a depus o cerere pentru un permis de şedere temporală în Olanda, împreună cu documentaţie prin care încerca să dovedească riscurile la care ar fi supus dacă ar fi expulzat în ţara de origine, anume Irak. Ministerul competent, la data de 20 februarie 2006 a respins cererea Domnului Elgafaji, susţinând că solicitantul nu a demonstrat într-un mod rezonabil circumstanţele invocate, astfel nu s-a stabilit un riscul real şi serios a unei ameninţări individuale la care ar fi fost expus solicitantul odată expulzat în Irak. În urma refuzului, Domnia Elgafaji şi soţia lui au contestat măsura în faţa instanţelor, câştigând în primă instanţă. Instanţa de apel a considerat că se impune necesitatea unei cereri pentru o hotărâre preliminară în vederea interpretării Directivei 2004/83/CE privind standardele minime referitoare la condițiile pe care trebuie să le îndeplinească resortisanții țărilor terțe sau apatrizii pentru a putea beneficia de statutul de refugiat sau persoanele care, din alte motive, au nevoie de protecție internațională și referitoare la conținutul protecției acordate.

Instanţa olandeză a urmărit să primească un răspuns la întrebarea dacă art. 15 lit c. a Directivei trebuie interpretat ca existenţa unei ameninţări serioase şi individuale la adresa vieţii persoanei care solicită protecţie subsidiară este condiţionat de obligaţia persoanei de a dovedi că este o persoane vizată de circumstanţele particulare ale situaţiei.

Curtea arată că vătămarea, definită în directivă ca reprezentând „o ameninţare serioasă şi individuală la viaţa solicitantului” (art. 15. lit c.), acoperă un risc mult mai general decât celelalte două tipuri de risc definite de directivă (art.15 lit. a şi b), care au în vedere situaţii în care reclamantul riscă să fie expus la o vătămare specifică.

Art. 15 are următorul text:

CONDIȚII CARE TREBUIE ÎNDEPLINITE PENTRU A FI CONSIDERAT PERSOANĂ CE POATE BENEFICIA DE PROTECȚIE SUBSIDIARĂ

Articolul 15

Vătămări grave

Vătămările grave sunt:

(a) pedeapsa cu moartea sau execuția;

(b) tortura sau tratamentele sau pedepsele inumane sau degradante aplicate unui solicitant în țara de origine;

(c) amenințările grave și individuale la adresa vieții sau a persoanei unui civil ca urmare a violenței generalizate în caz de conflict armat intern sau internațional.

Art. 15 lit. c are în vedere mai degrabă o ameninţare la viaţa unui civil, decât acte specifice de violenţă. Mai mult, această ameninţare este inerentă unei situaţii generale de „conflict armat intern sau internaţional”. În final, violenţă la care se referă textul menţionat, dă naştere unei ameninţări „generalizate”, fapt ce înseamnă că poate afecta persoane, fără a ţine cont de situaţia lor personală. În consecinţă, cu cât solicitantul poate arăta că este în mod special afectat de motive care izvorăsc din situaţia sa personală, cu atât mai mică este nivelul de „violenţă generalizată” cerut pentru ca să fie eligibil pentru protecţie subsidiară în sensul Directivei.

Pe lângă asta, Curtea mai arată că în analiza individuală a unei cereri pentru protecţie subsidiară următoarele coordonate pot fi luate în considerare: scopul geografic a situaţiei de violenţă generalizată şi destinaţia actuală a solicitantului, în ipoteza în care este expulzat şi existenţa unui indicaţii despre vreun risc real – cum ar fi faptul că solicitantul deja a fost supus la vătămări sau a primit ameninţări în ţara de origine, iar în prezenţa acestei ipoteze, nivelul riscului pentru a îndeplinii criteriul de eligibilitatea poate să fie mai mică.

Astfel, curtea a decis că Articolul 15 litera (c) din Directiva 2004/83/CE a Consiliului din 29 aprilie 2004 privind standardele minime referitoare la condițiile pe care trebuie să le îndeplinească resortisanții țărilor terțe sau apatrizii pentru a putea beneficia de statutul de refugiat sau persoanele care, din alte motive, au nevoie de protecție internațională și referitoare la conținutul protecției acordate coroborat cu articolul 2 litera (e) din aceeași directivă trebuie interpretat în sensul că:

– existența unor amenințări grave și individuale la adresa vieții sau a persoanei solicitantului de protecție subsidiară nu este supusă condiției ca acesta să facă dovada faptului că amenințările îl vizează în mod specific ca urmare a unor elemente proprii situației sale personale;

– în mod excepțional, existența unor astfel de amenințări poate fi considerată dovedită în cazul în care gradul de violență generalizată ce caracterizează conflictul armat aflat în curs de desfășurare, apreciat de autoritățile naționale competente sesizate cu o cerere de protecție subsidiară sau de instanțele din cadrul unui stat membru la care se atacă decizia de respingere a unei astfel de cereri, atinge un nivel atât de ridicat, încât există motive serioase și întemeiate de a crede că un civil trimis în țara respectivă sau, după caz, în regiunea în cauză ar fi expus, ca urmare a simplei sale prezențe în teritoriile menționate, unui risc real de a suferi respectivele amenințări.